Obligaţie de a face. Sentința nr. 3931/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3931/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 3931/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 3931/2015

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. U.

Asistent judiciar E. B.

Asistent judiciar C. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul Șișiroi R. în contradictoriu cu pârâtul C. Național ,,Spitu Haret,, Tg-J., având ca obiect drepturi bănești - plata dobânzii legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care Tribunalul constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, in consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 din noul Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 din noul Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 08.06.2015 sub nr._ pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, reclamantul Șișiroi R. a chemat în judecată pârâtul C. Național ,,Spitu Haret,, Tg-J. solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești datorate prin următoarele hotărâri judecătorești: sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012 și nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in

dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin sentințele sus menționate pârâtul a fost obligat să plătească diferențele de drepturi salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi, în perioada 01.10._09, respectiv a Legii nr.330/2009, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și ajutor bănesc pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale.

Că, deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsit de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 și prin Legea nr.330/2009.

S-a mai învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

În consecință, s-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului

pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării)

obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli

sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, in afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.

De altfel, sunt incidente și dispozițiile art.1 din OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.2 din același act normativ unde se stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" – art. 1 și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.

În egală măsură, s-a învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. De asemenea, pentru drepturile salariale restante pot fi acordate dobânzi legale și actualizarea cu rata indicelui de inflație, deoarece natura lor juridică este diferită.

În opinia reclamantului, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, in timp ce reactualizarea cu indicele de inflație nu urmărește dobândirea unor sume in plus, ci aceeași valoare calculată la momentul plății efective, menită să acopere scăderea puterii de cumpărare salariatului.

Mai mult decât atât, legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art.161 alin.4-actualmente 166 alin.4 din Codul muncii, că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese.

Învederează că in acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, in soluționarea recursului in interesul legii, a dispus prin Decizia nr.2 in dosarul nr.21/2013 că pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute in titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

A învederat reclamanta că "în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1). alin. (2) teza 1 și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a suinelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, art.1 și art.2 din OG nr.9/2000, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm., precum și ale art.1088 Cod civil.

De asemenea, a fost invocată practica judiciară a Tribunalului D., prin sentința nr. 1946/03.05.2012 pronunțată in dosarul nr._ care a constatat că dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept in întârziere, conform art.1079-1523 NCC, Cod civil și art.161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

Reclamantul a depus la dosar, următoarele înscrisuri: copie a actului de identitate, adeverința nr.703/20.05.2015, sentința nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, decizia nr.2573/2014 pronunțată in Curtea de Apel C. in dosarul nr._, sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, sentința nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul Șișiroi R. a chemat în judecată pârâtul C. Național ,,S. Haret,,Tg-J., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești datorate prin sentințe judecătorești, respectiv: sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012 și nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii cererii și până la data plății efective.

Instanța constată că:

Prin sentința nr.2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a admis in parte actiunea formulată de reclamanți printre care și reclamantul din cauza dedusă judecății impotriva pârâților Consiliul Local Tg-J. și C. N. S. Haret, pe cale de consecință obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale restante pentru perioada 01.01._07-pentru reclamantul din prezenta cauză Sisiroi R. in sumă de 1726 lei, sume actualizate cu indicele de inflatie la data plății efective.

Prin sentința nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ a fost respinsă exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocate de pârâtul Consiliul Local Tg-J.. S-a admis acțiunea formulată de reclamanți printre care și reclamantul din cauza dedusă judecății împotriva pârâților Consiliul Local Tg-J. și C. N. ,,S. Haret,, pe cale de consecință obligați pârâții să plătească drepturile salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare pentru vechimea de 30, 35 și peste 40 de ani în învățământ pentru perioada 21.05._08, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflatie la data plății.

Prin sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Șișiroi R., împotriva pârâților C. Național ,,S. Haret,, și Consiliul Local Tg-J., pe cale de consecință obligați pârâții să calculeze și să plătească drepturile salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi și cele efectiv încasate în perioada 01.10.2008–31.12.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Șișiroi R. împotriva pârâților C. Național ,,S. Haret,, Consiliul Local Tg-J., și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, pe cale de consecință obligat pârâtul C. Național ,,S. Haret,,la plata către reclamant a diferențelor dintre echivalentul în lei a sumei de 100 euro și suma de 33 euro acordată, reprezentând ajutorul pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității didactice în învățământul preuniversitar pentru anul 2009 și echivalentul în lei a 100 euro pentru anul 2010, calculat la cursul de schimb valutar la data plății, iar Inspectoratul Școlar Județean Gorj să aloce unității școlare sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut de din Legea nr.315/ 2006 .S-a respins cererea față de Consiliul Local Tg-J..

Prin sentința nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Tg-J. invocată de instanță din oficiu, fiind respinsă acțiunea față de acesta. S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul Șișiroi R. în contradictoriu cu pârâții C. Național ,,S. Haret,, Tg-J., Inspectoratul Școlar Județean Gorj și Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, pe cale de consecință obligat pârâtul C. Național ,,S. Haret,, Tg-J. la plata către reclamant a contravalorii sumei de 167 euro, pentru anii 2009, 2010, calculată în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății. A fost obligat pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Gorj să aloce unității școlare sumele necesare plății ajutorului prevăzut de Legea nr.315/2006, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aloce Inspectoratului Școlar Județean Gorj sumele necesare plății ajutorului prevăzut de legea nr. 315/2006.

Prin sentința nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul Școlar Județean Gorj, invocată din oficiu de instanță și respinsă acțiunea față de acesta. S-a admis acțiunea formulată de reclamantul Șișiroi R. în contradictoriu cu C. Național „S. Haret” Tg-J. și Consiliul Local Tg-J., pe cale de consecință obligat pârâtul C. Național”S. Haret” Tg-J. la reîncadrarea salarială a reclamantului pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, în temeiul dispozițiilor Legii 330/2009, având în vedere drepturile salariale cuvenite potrivit Legii 221/2008, conform sentinței 1487/19.04.2012, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_, precum și să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale astfel stabilite și cele efectiv încasate începând cu data de 01.01.2010 și până la data de 31.08.2010, sume ce vor fi actualizate la data plății efective. Pârâtul Consiliul Local Tg-J. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale. S-a respins acțiunea privind obligarea pârâtului C. Național „S. Haret” să plătească reclamantului diferențele dintre drepturile salariale cuvenite ca urmare a reîncadrării în temeiul dispozițiilor Legii 330/2009 coroborate cu Legea 221/2008 pentru perioada 01.09.2010 și până la data de 13.05.2011 și obligarea Consiliului Local Tg-J. să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi salariale.

De asemenea, prin sentința nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Tg-J., invocată de acesta, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei septembrie 2010 – octombrie 2010 invocată din oficiu și, în consecință, respinsă acțiunea cu privire la pretențiile menționate, fiind prescris dreptul material la acțiune. S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Șișiroi R., în contradictoriu cu pârâții C. Național „S. Haret” Tg-J., și Consiliul Local Tg- J., pe cale de consecință obligat pârâtul C. Național „S. Haret” Tg-J. să emită o nouă decizie de reîncadrare a reclamantului începând cu data de 01.11.2010 și până la data de 13.05.2011, care să aibă în vedere drepturile cuvenite în baza Legii nr.330/2009, Legii 284/2010 și Legii 285/2010, coroborate cu Legea 221/2008, precum și să calculeze si să plătească reclamantului diferența dintre drepturile salariale astfel stabilite și cele deja acordate pentru perioada 01.11.2010 – 13.05.2011, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății. Pârâtul Consiliul Local Tg-J. a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale cuvenite.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra compatibilității modalității de eșalonare a plății drepturilor salariale stabilită prin O.U.G. nr. 71/2009 cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. D. D. si alții împotriva României, publicată in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012).

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune - interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar, conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În același sens sunt și prevederile art. 1531 din Codul civil din 2009, conform cărora:

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

Conform art. 1535 din Codul civil din 2009, se pot solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor, cât și celorlalte subiecte de drept civil.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin Decizia nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că: “În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectiva, în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art. 44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Din conținutul acestor decizii rezultă că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală.

Conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere.

Pârâtul a fost obligat prin hotărâri judecătorești la plata unor drepturi bănești către reclamant. O parte din sumele datorate au fost achitate cu întârziere, restul rămânând neachitat, astfel că pârâții sunt în culpă pentru neexecutarea, respectiv executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor bănești datorate în temeiul sentințelor judecătorești.

Hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit obligația de plată a pârâților au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art. 274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept.

Așadar, pârâtul avea obligația de a-si executa obligațiile de la momentul pronunțării sentințelor, dată de la care acestea erau executorii.

În speță, având în vedere cererea de acordare a dobânzii pe ultimii 3 ani anteriori introducerii acțiunii și până la data plății efective a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, sentința nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._ și sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, se va acorda începând cu data de 8.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, iar dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, sentința nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, sentința nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, precum și sentința nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, se va acorda începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul Șișiroi R., CNP-_, domiciliat in Tg-J., .. S, . în contradictoriu cu pârâtul C. Național ,,S. Haret,, Tg-J., cu sediul în Tg-J., ., nr.106, județul Gorj.

Obligă pârâtul C. Național ,,S. Haret,, Tg-J. să plătească reclamantului dobânda legală aferentă sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr. 2633/06.03.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, începând cu data de 8.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, sentința nr. 4667/16.09.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, începând cu data de 8.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, sentința nr. 1487/19.04.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, începând cu data de 8.06.2012 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, sentința nr. 6514/08.11.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, sentința nr. 115/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, sentința nr. 2224/12.03.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, precum și sentința nr. 525/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in dosarul nr._, începând cu data pronunțării titlului executoriu și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 08.10.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. V. U.

Asistent judiciar,

E. B.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

L. C.

Red. CR/ex. 4

05 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3931/2015. Tribunalul GORJ