Acţiune în constatare. Decizia nr. 3793/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3793/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 01-10-2015 în dosarul nr. 3793/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3793/2015
Ședința publică de la 01 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul C. T. în contradictoriu cu pârâta . SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, pârâta fiind reprezentată de consilier juridic R. N., conform delegației aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, tribunalul, din oficiu, în temeiul art.416 C.pr.civ. și urm. din C.pr.civ., a invocat excepția perimării cererii și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._, reclamantul C. T. a chemat în judecată pârâta S.C. U. M. Sadu S.A., solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că a desfășurat activitate profesională la unitatea pârâtă în condițiile grupei i de muncă, în procent de 100%, conform Ordinului nr._, anex nr.1, în perioadele 03.08.1981 – 30.08.1984 și 10.01.1986 – 01.04.2001, să se constate că perioadele menționate reprezintă stagiul de cotizare în condiții speciale de muncă, conform Lg.nr.226/2006, preluate prin Lg.nr.263/2010, obligarea angajatorului la eliberarea unei adeverințe conform Anexei nr.14 din H.G. nr._, prin care să ateste perioadele menționate ca fiind lucrate în grupa I de muncă, în procent de 100%, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a precizat că a desfășurat activitate la S.C. U. M. Sadu S.A., iar în perioadele menționate a lucrat ca strungar în cadrul Secției Pirotehnie din cadrul U.M. Sadu la fabricarea munițiilor prin executarea elementelor din plumb ale acestora, perioadă pentru care a beneficiat de condițiile grupei I de muncă, în procent de 100%, în total de 18 ani, 3 luni și 16 zile, potrivit mențiunilor din carnetul de muncă, filele nr.9-23.
Că a solicitat unității angajatoare corelarea mențiunilor din carnetul de muncă cu noua lege și eliberarea unei adeverințe conform modelului Anexa nr.14, dar pârâta a motivat că nu a întocmit situația personalului în grupele I de muncă și nu poate elibera actele necesare din care să rezulte perioada menționată ca fiind lucrată în grupa I de muncă.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.111 C.pr.civ, art.1073 – 1075 C.civ., Lg. nr.263/2010.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus copie de pe carnetul de muncă, cererea nr.6022/20.09.2011.
Legal citată, pârâta S.C. U. M. Sadu S.A a formulat întâmpinare prin care a învederat că achiesează la pretențiile reclamantului.
Prin încheierea de ședință pronunțată in ședința publică din data de 27 februarie 2014, instanța a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei, dovada achitării onorariului preliminat de expert în cuantum de 600 lei, sub sancțiunea suspendării cauzei in temeiul art. 1551 alin.1 C.pr.civ.
Pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță, prin încheierea de ședință din data de 13 martie 2014, cauza a fost suspendată in temeiul art. 1551 alin.1 C.pr.civ.
Prin rezoluția președintelui completului de judecată din data de 27.08.2015 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea discutării excepției perimării, fixându-se termen pentru judecata cauzei la data de 01.10.2015.
Având în vedere că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 13.03.2014, când cauza a fost suspendată conform art. 1551 alin.1 C.pr.civ și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare timp de 1 an din vina reclamantului, instanța constată că sunt incidente dispozițiile art.248 C.pr.civ., conform cărora orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an.
În această situație, având în vedere dispozițiile art.252 alin.1 C.pr.civ. instanța va constata perimată cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii invocată de instanță din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de reclamantul C. T., domiciliat în Bumbești – J., ., ., jud.Gorj, în contradictoriu cu pârâta . SA, cu sediul î’n Bumbești – J., ., jud.Gorj.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 01.10.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red. U.S.V.
2 ex/ 30.10.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 3944/2015. Tribunalul GORJ | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








