Obligaţie de a face. Sentința nr. 2756/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2756/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 2125/95/2015
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr.2756
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE N. C. B.
Asistent judiciar F. I. L.
Asistent judiciar D. C. P.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamantul P. V. împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul P. V. asistat de avocat C. D., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică apărătorului reclamantului un exemplar al întâmpinării.
Apărătorul reclamantului a arătat că nu solicită termen pentru observare întâmpinare.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.152, 153 lit.j și 154 alin.1 din Legea nr.263/2010.
In baza art. 238 alin.1 Cod de procedură, pune în discuție estimarea termenului necesar cercetării procesului în această fază de judecată.
Apărătorul reclamantului a arătat că estimează durata necesară cercetării procesului în această fază de judecată la 2 luni.
Instanța estimează durata necesară cercetării procesului în această fază de judecată la o lună.
Din oficiu, instanța invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, având in vedere obiectul cauzei și prevederile art.149 din Legea nr.263/2010 și acordă cuvântul pe această excepție.
Reprezentantul reclamantului, avocat C. D., a lăsat soluția la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 31.03.2015, sub nr._, reclamantul P. V. a chemat în judecată pârâta C. Județeană de Pensii Gorj, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie obligată pârâta să soluționeze contestația împotriva deciziei nr._ /13.02. 2015 prin care a fost respinsă cererea de pensionare pentru limită de vârstă înregistrată sub nr._/ 9.10.2014, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea 263/2010, sub sancțiunea despăgubirilor, cu plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.
În motivarea cererii a arătat că a înregistrat la C. Județeană de Pensii Gorj cererea de pensionare pentru limită de vârstă numărul_/9.10.2014, apreciind că îndeplinește condițiile legale pentru a fi pensionat, ca urmare a activității desfășurate în cadrul Regionalei C.F.R. C., atât sub aspectul vechimii în muncă, cât și sub aspectul condițiilor deosebite în care a desfășurat activitatea. Prin decizia nr._/13.02.2015 i-a fost respinsă cererea, nefiind luate în calcul adeverințele eliberate de unitatea angajatoare, prin care se atesta desfășurarea activității în anumite perioade în condițiile speciale de grupă I, refuz ce a fost sumar motivat în decizia contestată, sub pretextul că adeverințele respective nu au fost emise în conformitate cu cerințele impuse prin Legea nr.263/2010. A contestat în termen această decizie la C. Județeană de Pensii Gorj, însă soluționarea contestației s-a realizat cu întârziere, decizia contestată fiindu-i comunicată la data de 23.02.2015.
A mai arătat că modul în care a fost analizat dosarul până în prezent duce la o tergiversare nejustificată a analizării contestației formulate, fiind depășit în mod nerezonabil termenul general de 45 de zile prevăzut de art.150 din Legea 263/2010. A fost astfel prejudiciat prin faptul că nu poate avea un rezultat concret în timp legal și rezonabil asupra cererii formulate, situație care îl afectează în plan personal direct, având în vedere dificultățile economice prin care trece unitatea angajatoare, ce determină restrângerea permanentă a activității acesteia și implicit o posibilă disponibilizare a sa din cadrul unității.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 150 - 153 din Legea 263/2010, raportat la art. 902 din Codul de Procedură civilă.
Reclamantul a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: decizia nr._/13.02.2015, contestația formulată împotriva acestei decizii, înregistrată la C. Județeană de Pensii Gorj sub nr._/23.02.2015.
Pârâta C. Județeană de Pensii Gorj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingere acțiunii. A menționat că perioadele 16.01._78 si 20.02._98 nu au fost valorificate în grupa I de munca, deoarece nominalizarea prin pontaje lunare nu este corectă. Potrivit prevederilor pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, nominalizarea reclamantului in aceasta grupa se impunea a fi făcuta printr-un act (hotărârea consiliului de administrație, decizie, proces verbal, tabele etc.). Angajatorii
sau deținătorii legali de arhive, în adeverințele eliberate, la rubrica "conform nominalizării efectuate prin..." pot completa pontaje lunare numai in situația în care persoana respectiva a lucrat în unitate anterior datei de 01.02.1990, dată când a intrat in vigoare Ordinul 50/1990, în acest caz unitatea fiind în imposibilitatea de a nominaliza salariații printr-o decizie, hotărâre. Este recunoscut unanim de jurisprudență și doctrină că în cazul unei persoane care a încetat raporturile de muncă, fostul angajator nu mai are dreptul să-i modifice elementele contractului de muncă, fapt pentru care legiuitorul a stabilit că nominalizarea persoanelor încadrate în grupa superioară de muncă se poate efectua și prin pontaje, state de plata etc., dar numai pentru cei care nu aveau raporturile de munca în ființă la data intrării în vigoare a Ordinului nr. 50/1990, or reclamantul a desfășurat activitate și după data de 01.02.1990, când a intrat în vigoare Ordinul 50/1990,care a prevăzut la punctul 6 coroborat cu pct. 15 modalitatea de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă.
A mai susținut că, pentru valorificarea stagiului de cotizare în grupa superioară de muncă se impune prezentarea de documente verificabile, conform art.158 alin.2 din Legea nr.263/2010, ce prevede că: "Adeverințele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I și/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situația în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001". Documentele verificabile in sensul legii sunt înscrisurile primare ce au stat la baza emiterii adeverinței de încadrare în grupa superioară de muncă. Din aceste înscrisuri trebuie să rezulte, cu certitudine, locul de muncă, timpul lucrat în aceste condiții și temeiul de drept avut în vedere de conducerea unității la încadrarea în grupa superioară de muncă. Adeverința, prin ea însăși, confirmă o stare de fapt stabilită anterior printr-o decizie a conducerii unității și nu este un înscris de încadrare în grupa superioară de muncă.
În baza art.248 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, invocată din oficiu:
Reclamantul P. V. a solicitat înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, prin cererea înregistrată la C. Județeană de Pensii Gorj sub nr._/09.10.2014(fila 5 din dosar).
Prin decizia nr._/13.02.2015(fila 6 verso) s-a respins cererea reclamantului, cu motivarea că perioadele 16.01._78, 20.02._98 nu se valorifică, deoarece nominalizarea nu este corectă.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat contestație, înregistrată la C. Județeană de Pensii Gorj sub nr._/13.02.2015(fila 7 din dosar).
În prezenta cauză reclamantul solicită obligarea pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj la soluționarea acestei contestații, cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr.263/2010, sub sancțiunea despăgubirilor.
Calitatea procesuală a părților este una din condițiile de admisibilitate a acțiunii, iar calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre persoana chemată în judecată și debitorul obligației a cărei îndeplinire se cere în cauza dedusă judecății, astfel cum prevede art.36 din Codul de procedură civilă.
Procedura de contestare a deciziilor de pensie emise de casele de pensii este reglementată de prevederile art.149-151 din Legea nr.263/2010.
Conform art.149 alin.1 și 3 din lege, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale pot fi contestate în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații, ce funcționează în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. Procedura de examinare a deciziilor supuse contestării de către comisii reprezintă o procedură administrativă prealabilă, obligatorie, fără caracter jurisdicțional(art.149 alin.2).
Comisiile de contestații soluționează contestațiile în termen de 45 de zile de la înregistrarea acesteia, prin hotărâri ce se comunică în termen de 5 zile de la adoptare(art.150 alin.4, art.151 alin.1 din lege).
La rândul lor, hotărârile Comisiei Centrale de Contestații si ale comisiilor de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot fi atacate la instanța judecătorească competentă, în termen de 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu art.151 alin.2 din Legea nr.263/2010.
Regulamentul privind organizarea, funcționarea și structura Comisiei Centrale de Contestații este prevăzut în anexa 1 la Ordinul nr.1453/2 mai 2011 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor, Serviciul Român de Informații, publicat în Monitorul Oficial nr.318 din 9 mai 2011.
La art.2 lit.a din anexa 1 la Ordinul nr.1453/2 mai 2011, ca atribuție principală a Comisiei Centrale de Contestații, se prevede examinarea și soluționarea contestațiilor depuse împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii, conform Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de pensie emise de casele teritoriale de pensii intră în atribuțiile Comisiei Centrale de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, și nu a caselor teritoriale de pensii.
Prin urmare, pârâta C. Județeană de Pensii Gorj nu are atribuția de a soluționa contestația formulată de reclamant împotriva deciziei prin care i s-a respins cererea de pensionare, fiind astfel întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, invocată din oficiu.
În consecință, se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, invocată din oficiu, urmând a se respinge cererea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, invocată din oficiu, și, în consecință respinge cererea formulată de reclamantul P. V., C.N.P._, cu domiciliul în Târgu-J., ., nr.32, ., ., județul Gorj, împotriva pârâtei C. Județeană de Pensii Gorj, cu sediul în Târgu-J., ., ., județul Gorj, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.06.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
C. N. B.
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
D. C. P. I. L. F.
Grefier,
M. E.
Red.B.C.N.
Thred.B.C.N.
07.07.2015
4 exp.
| ← Cereri. Sentința nr. 927/2015. Tribunalul GORJ | Obligaţie de a face. Sentința nr. 3372/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








