Obligaţie de a face. Sentința nr. 3372/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 3372/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 2573/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 3372/2015

Ședința publică de la 07 Septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Asistent judiciar S. C.

Asistent judiciar I. R.

Grefier Șef G. A.

Pe rol fiind cererea formulată de reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, pentru completare a dispozitivului sentinței nr. 3052/29.06.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, reclamantul fiind reprezentat de avocat M. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință ,după care:

Constatând că nu mai sunt alte cereri, iar cererea de completare a dispozitivului sentinței se află în stare de judecată, instanța acordă cuvântul apărătorului reclamantului.

Avocat M. A., pentru reclamant, a solicitat admiterea cererii, învederând că se află la dosar chitanța privind cheltuielile de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._, reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, a solicitat completarea dispozitivului sentinței nr. 3052/29.06.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale în dosarul_, in sensul de a se pronunța instanța cu privire la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.

În motivare, reclamantul a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată, iar prin sentința nr. 3052/29.06.2015 a fost admisă acțiunea așa cum a fost formulată.

Totodată, s-a arătat că, deși în hotărâre se face mențiune că reprezentanta reclamantului a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, în dispozitivul hotărârii nu se menționează obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 444 din Codul de procedură civilă.

Analizând cererea de completare dispozitiv, precum și actele dosarului, instanța reține că este întemeiată, pentru următoarele considerente :

În conformitate cu prevederile art. 444 alin. 1 din Codul de procedură civilă:

„(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”

În speță, instanța reține că hotărârea s-a comunicat părților în data de 13.07.2015, conform mențiunilor efectuate de către grefierul de ședință, dovada de comunicare nefiind restituită la dosar, iar cererea de completare a hotărârii s-a formulat în data de 14.08.2015, în termenul legal.

Prin sentința nr. 3052/29.06.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Litigii de muncă și Asigurări Sociale în dosarul_, a fost admisă contestația formulată de reclamantul N. A., în contradictoriu cu pârâtele C. Județeană de Pensii Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, cu sediul în București, ., sector 2, s-a anulat decizia de pensie nr._/03.03.2015, emisă de către pârâta C. Județeană de Pensii Gorj și a fost obligată pârâta să emită o nouă decizie de pensie, raportat la data cererii de înscriere la pensie formulată de reclamant, cu nr._/15.01.2015 și să valorifice perioada 25.11._96, ca fiind lucrată în grupa II de muncă, în procent de 100%, conform mențiunilor efectuate în carnetul de muncă al reclamantului, poziția 68.

Conform celor menționate în practicaua hotărârii, la formularea concluziilor pe fondul cauzei, reprezentanta reclamantului a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea deciziei de pensionare și obligarea Casei de Pensii să emită o nouă decizie de pensie care să conțină perioada lucrată în grupa a II-a de muncă de contestator, cu cheltuieli de judecată, iar la dosar ( fila 27) a fost depusă chitanța privind achitarea onorariului de avocat în cuantum de 600 lei.

Întrucât instanța nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate, sunt incidente în cauză dispozițiile 444 din Codul de procedură civilă, privind completarea hotărârii, urmând să fie admisă cererea de completare formulată în acest sens de reclamant .

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 453 alin.1 și 455 din Codul de procedură civilă, pârâtele C. Județeană de Pensii Gorj și C. C. de Contestații din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, aflate în culpă procesuală, vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de completare a hotărârii formulată de reclamantul N. A., CNP_, domiciliat în Tg.J., .. 56A, ., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtele C. JUDEȚEANĂ DE PENSII GORJ, cu sediul în Tg.J., ., județul Gorj și C. C. DE CONTESTAȚII DIN C. CASEI NAȚIONALE DE PENSII PUBLICE, cu sediul în București, ., sector 2.

Completează sentința nr. 3052/29.06.2015, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._, în sensul că obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 07 Septembrie 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. B.

Asistent judiciar,

S. C.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier Șef,

G. A.

Red. A.B./5 ex. /16 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 3372/2015. Tribunalul GORJ