Obligaţie de a face. Sentința nr. 784/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 784/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-02-2015 în dosarul nr. 8011/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentinta Nr. 784/2015

Ședința publică de la 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Asistent judiciar G. N.

Asistent judiciar M. Ș.

Grefier L. M. B.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta U. S. Libere din Invatamant Gorj pentru B. A. ,Ratezanu D., în contradictoriu cu pârâta Scoala Gimnaziala Lihulesti, C. L. Berlesti ,având ca obiect drepturi bănești - plată dobândă legală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință. Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 din noul Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei. Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art. 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art. 208 si 210 din Legea nr. 62/2011. În temeiul art.258 alin.1 din noul Cod procedură civilă raportat la art. 255 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibila si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 21.12.2014 sub nr._ pe rolul Tribunalului Gorj- Secția de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul U. S. Libere din Invatamant Gorj pentru B. A. ,Ratezanu D. a chemat în judecată pirita Scoala Gimnaziala Lihulesti, C. L. Berlesti solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei, la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentința nr.1924/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, sentința nr.4620/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ pe ultimii trei ani anterior introducerii cererii si pana la data platii efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele sus menționate pârâtul a fost obligată să-i plătească drepturile salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale cuvenite în conformitate cu prevederile acestei legi și cele efectiv încasate în perioada 01.10._09, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și drepturile salariale neacordate în perioada 01.01._11.

Că, deși sentința/sentințele mai sus menționată(e) este/sunt irevocabilă(e), nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsit de folosul sumelor de bani dispuse de tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

S-a mai învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată (fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

În consecință, s-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului

pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării)

obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli

sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.

(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.

(3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

În egală măsură, s-a învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.

Din prevederile legale mai sus invocate rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. în acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._, a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâtul fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective". În același sens, prin sentința nr. 1515/13.02.2013, Tribunalul D. a reținut că daunele-interese datorate de angajator conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii „pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu"; în consecință, în raport de dispozițiile art. 1531 din Noul Cod civil, a constatat că dobânda legală „este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței ..." (titlului executoriu).

În opinia reclamantei, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

In consecință, întrucât reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse prin plata diminuată a salariului și prin neplata sumelor dispuse de instanța de judecată, s-a solicitat admiterea acțiunea astfel cum așa fost formulată.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, al art. 2 din OG nr. 13/2011 și al art. 1530 și urm. Cod civil, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În susținerea acțiunii a înțeles să se folosească de proba cu acte și orice alte probe a căror necesitate va rezulta pe parcursul dezbaterilor.

Reclamanta a depus la dosar, în copie xerox, următoarele înscrisuri: sentintele invocate,practica judiciara, cartea de identitate.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 4620/27.09.2012 pronuntata in dosar nr._ a fost admisă cererea reclamantei, fiind obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamantei sumele reprezentând diferentele de drepturi salariale in baza Legii 221/2008 pe perioada 29.05.2009 pana la 31.12.2009 sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința nr. 1924/28.02.2013 pronuntata in dosar nr._/95/2012 a fost admisă cererea reclamantei, fiind obligați pârâții să calculeze și să plătească reclamantei sumele reprezentând diferentele de drepturi salariale in baza sentintei civile nr. 4620/27.09.2012 pronuntata in dosar nr._ pe perioada 01.01._11 sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Sentințele menționate mai sus sunt irevocabile.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Dată fiind întârzierea la plată a sumelor ce se cuvin reclamantei în baza acestor hotărâri, prin acțiunea de față a solicitat obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățită la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil, care stabilesc că se pot solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.

Obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătorești invocate de reclamantă era scadentă de la data pronunțării, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept.

De altfel, prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:

“În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

În ceea ce privește perioada pentru care se cuvine dobânda legală, se reține că obligația de plată a drepturilor salariale restante s-a născut din hotărâri judecătorești și era scadentă de la data pronunțării acestora, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art. 274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept. Prin urmare, văzând și solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni si până la data plătii efective a drepturilor salariale datorate, dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința 1924/28.02.2013 pronuntata in dosar nr._/95/2012 se va acorda, sentința 4620/27.09.2012 pronuntata in dosar nr._ incepand cu data pronuntarii titlului executoriu pana la achitarea integrala a sumelor datorate cutitlu de drepturi salariale.

În consecință, va fi admisă acțiunea formulată de reclamantă, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești:, sentinta civila 1924/28.02.2013 pronuntata in dosar nr._/95/2012, sentința 4620/27.09.2012 pronuntata in dosar nr._

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere din Invatamant Gorj cu sediul in Tg-J. ,. jud. Gorj pentru B. A., C.N.P_, cu dom. in com. Berlesti ., Ratezanu D. C.N.P_ cu dom. in com. Berlesti ., în contradictoriu cu pârâtele Scoala Gimnaziala Lihulesti ,cu sediul in . ,C. L. Berlesti cui sediul in ..

Obligă piritel la calculul si plata catre reclamanti a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești:,sentința nr. 4620/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ , sentința nr. 1924/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012 incepand cu data pronuntarii titlului executoriu pana la achitarea integrala a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Sentinta executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, la Tribunal Gorj.

Pronuntata in sedinta publica din 12.02.2015 la Tribunalul Gorj.

P. ASISTENTI JUDICIARI GREFIER

Red. G.N /4ex.

G.N. 16 Februarie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 784/2015. Tribunalul GORJ