Obligaţie de a face. Sentința nr. 4038/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4038/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 4038/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 4038/2015
Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Asistent judiciar S. C.
Asistent judiciar I. R.
Grefier Șef G. A.
Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor din ședința publică din 05.10.2015, privind acțiunea formulată de către reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S. S.A., având ca obiect contestație împotriva deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă(decizia nr.1494/108/30.01.2015) și obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
Dezbaterile pe fondul cauzei au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 05.10.2015.
Deliberând, instanța pronunță următoarea sentință:
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 23.03.2015, sub nr._, pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, reclamantul C. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S. S.A., a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
- constatarea nulității deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă(C.I.M.) începând cu data de 30.01.2015, cu nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A.;
- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să anuleze decizia nr. 1639 din 23.08.2013, prin care i-a fost suspendat reclamantului C.I.M. începând cu data de 23.08.2013;
- obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08._15;
- obligarea pârâtei la recalcularea și transmiterea către instituțiile publice în drept a declarațiilor lunare rectificative pentru perioada suspendată, respectiv august 2013-ianuarie 2015, inclusiv a obligațiilor de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, în data de 03.02.2015, conducerea pârâtei i-a comunicat decizia contestată, prin care i se aduce la cunoștință că, începând cu data de 30.01.2015, încetează suspendarea contractului individual de muncă dispusă prin decizia nr. 1639/23.08.2013, în temeiul art.52 alin. l litera b din Codul Muncii.
A arătat reclamantul că această decizie netemeinică și nelegală deoarece:
l) - nu anulează perioada suspendată a C.I.M., cuprinsă între data de 23.08.2013 (data emiterii deciziei 1639 din 23.08.2013) și data de 30.01.2015 (data emiterii deciziei nr. 1494/108/30.01.2015); mai precis, contractual individual de muncă al reclamantului este și în prezent suspendat pe perioada 23.08._15, deși s-a constatat nevinovăția sa, conform Comunicării Minutei Penale nr.157 din data de 11.03.2015 a Judecătoriei Tg.J., îndeplinindu-se condiția impusă de prevederile art. 52 alin.2 din Codul Muncii;
2) - perioada 23.08._15 nefiind anulată, întrucât contractul individual de muncă a rămas suspendat, nu constituie vechime în muncă în conformitate cu prevederile art.16 alin.4 din Codul Muncii;
3) - nu se instituie în cuprinsul deciziei obligativitatea pârâtei de a plăti o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care reclamantul a fost lipsit pe perioada suspendări contractului, pe care le-a încasat; decizia nr. 1494/108/30.01.2015 nu a anulat perioada de suspendare a C.I.M. dispusă prin decizia nr.1639 din 23.08.2013 și nici nu a instituit obligația acordării de despăgubiri, deși s-a constatat nevinovăția reclamantului;
4) - nu s-a instituit în cuprinsul deciziei obligativitatea pârâtei de a recalcula și comunica instituțiilor publice în drept declarațiile rectificative privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, ce are ca efect asupra reclamantului inexistența vechimii în muncă, inexistența contribuției de asigurări sociale la sistemul public de pensii, interzicerea accesului la asigurarea gratuită a sănătății prin neplata contribuției de asigurări sociale de sănătate în calitate de salariat.
Conform prevederilor art.49 alin.2 din Codul muncii: „Suspendarea contractului individual de muncă are ca efect suspendarea prestării muncii de către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator”.
Prin analogie, anularea suspendării unui contract individual de muncă are ca efect recunoașterea că acea perioadă este considerată ca activitate prestată în muncă de către salariat, și, pe cale de consecință, pentru acea muncă trebuie plătite drepturile de natură salariale de către angajator.
În drept, reclamantul a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 16 alin. 4, art.49 alin. 2 și art.52 alin. 2 din Codul Muncii și dispozițiile Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Pârâta S.C. M. S. S.A. a formulat întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Începând cu data de 27.06.2013, prin decizia nr. 1449/26.06.2013 reclamantul C. D. a fost reîncadrat pe funcția de director economic, urmare a admiterii contestației împotriva deciziei de concediere nr. 80/04.01.2013, de către Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 3093/22.05.2013, pronunțată în dosarul nr._, sentință civilă rămasă definitivă prin decizia nr. 8402/25.09.2013 a Curții de Apel C..
În baza raportului de audit nr. 4873/22.03.2013, pârâta a formulat plângerea penală nr._/04.07.2013 împotriva reclamantului, plângere în baza căreia P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a înregistrat dosarul penal cu nr. 4155/P/2013, pentru reclamantul C. D., privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248, 249, 253, 291 Cod Penal.
Art. 52 alin. l, teza I din Codul Muncii prevede imperativ că poate fi suspendat la contractul individual de muncă la inițiativa angajatorului în cazul în care angajatorul a formulat plângere penala împotriva salariatului pentru fapte incompatibile cu funcția deținuta, fapt pentru care, având în vedere adresa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., cu nr. 3623/VII 1/16.07.2013, înregistrată la S.C. M. S. S.A., sub nr._/19.07.2013, prin care S.C. M. S. S.A. a fost înștiințată că, urmare a formulării plângerii penale împotriva reclamantului C. D., s-a constituit dosarul de cercetare penală nr. 4155/P/2013, societatea pârâtă a suspendat relațiile de muncă cu reclamantul prin emiterea deciziei nr.1639/23.08.2014.
S-a învederat că decizia de suspendare a relațiilor de muncă nr. 1639/23.08.2014 a fost contestată de reclamantul C. D., contestație ce a făcut obiectul dosarului nr._, iar prin sentința civilă nr. 4681/27 noiembrie 2014, pronunțata de Tribunalul Gorj în acest dosar, a fost respinsă contestația reclamantului și s-a stabilit definitiv temeinicia si legalitatea deciziei de suspendare 1639/23.08.2014, sentința civila fiind rămasă definitiva și irevocabila prin decizia civilă nr. 1671/31.03.2015 a Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ .
De asemenea, s-a arătat că, prin ordonanța de clasare emisă în dosarul nr. 4155/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a dispus clasarea cauzei fata de suspectul C. D., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 287 alin. 1 Cod penal, art. 298 Cod penal, art. 301 alin. l Cod penal, art.323 Cod penal și art. 43 din Legea 82/1991, rap. la art. 321Cod penal, fapt pentru care S.C. M. S. S.A. a emis decizia nr. 1494/30.01.2015, prin care a fost încetată decizia de suspendare, urmând a-i fi acordate reclamantului drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării.
Astfel pentru perioada cuprinsă între data emiterii deciziei de suspendare nr. 1449, respectiv 23.08.2013 și data încetării deciziei de suspendare, respectiv 30.01.2015, prin decizia S.C. M. S. S.A. nr. 108/30.01.2015, Tribunalul Gorj cat și Curtea de Apel C. au statuat irevocabil temeinicia si legalitatea deciziei nr. 1639/23.08.2013.
În conformitate cu art. 52 alin. 2 Codul Muncii „dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor contractuale, o despăgubire egala cu salariile de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului".
Având în vedere aceste aspecte, pârâta a susținut că solicitările reclamantului, în sensul repunerii în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare nr. 1639/23.08.2013, sunt nefondate, având in vedere faptul că, pana la data încetării prin decizia nr. 108/30.01.2015, Tribunalul Gorj cât și Curtea de Apel C. au statuat definitiv si irevocabil legalitatea deciziei de suspendare.
Având în vedere ordonanța de clasare din 11.12.2014, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., ordonanța de clasare nr. 53/11/_, emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. în dosarul 4155/P/2013, S.C. M. S. S.A. a emis decizia nr. 108/30.01.2015, prin care reclamatului i-a fost încetată decizia de suspendare 1639/23.08.2013, plătindu-i-se drepturile salariate cuvenite pentru perioada cuprinsă între data emiterii primei decizii de suspendare - 23.08.2013 și data încetării acesteia - 30.01.2015.
Având în vedere instituția suspendării contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, reglementată de art.52, din care rezultă obligația angajatorului, în cazul in care se constata nevinovăția salariatului, de a-1 reintegra, cu plata drepturilor salariale aferente perioadei cuprinse intre data suspendării și data reintegrării, urmare a soluției de clasare dispusă în dosarul penal constituit, S.C. M. S. S.A. a anulat decizia de suspendare și a efectuat plata acestor drepturi salariale de la data suspendării reclamantului și până la data reîncadrării efective.
Ori critica reclamantului, în sensul neanulării deciziei de suspendare și emiterii unei decizii în acest sens este cu atât mai neîntemeiată, cu cat a și primit drepturile salariale pe perioada suspendării, ori aceste drepturi salariale nu puteau fi acordate in situația în care decizia de suspendare nu i-ar fi fost încetată, raportat la art. 52 alin 2 din Codul Muncii.
Faptul ca reclamantul a fost trimis în judecată pentru alte fapte constatate printr-un raport al Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Gorj, conform rechizitoriului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. din data de 07.01.2015 - dosar 4831/P/2013, ceea ce a determinat angajatorul S.C. M. S. S.A. sa-i emită o noua decizie de suspendare a relațiilor de muncă, cu nr. 112/30.01.2015, nu are relevanță în cauza de față, întrucât pentru o noua soluție favorabila reclamantului în dosarul penal 4831/P/2013, i se va înceta și noua decizie de suspendare emisă, cu obligativitatea S.C. M. S. S.A. de a-1 reintegra pe funcția anterior deținută emiterii celor doua decizii de suspendare, cu plata drepturilor salariale de la data emiterii noii decizii, respectiv 30.01.2015 și până la data reintegrării efective.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, menționând că pârâta nu a formulat răspunsuri la toate motivele de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată și nu prezintă dovezi cu care să se apere cu privire la fiecare capăt de cerere.
Referitor la susținerea pârâtei, privind existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțată asupra legalității deciziei nr. 1639/23.08.2013, în dosarul nr._, reclamantul a arătat că nu este adevărată.
Reclamantul a precizat că obiectul dosarului nr._ nu l-a constituit anularea deciziei de suspendare nr.1639/23.08.2013, așa cum eronat susține pârâta, ci anularea raportului de audit intern, ca fiind capătul principal al cererii și nicidecum anularea deciziei de suspendare nr. 1639/23.08.2013, ce a constituit unele din capetele accesorii ale cererii, iar faptul că nu s-a admis anularea raportului de audit intern, implicit nu au fost admise nici capetele de cerere accesorii.
De asemenea, a mai precizat reclamantul că prin acțiunea dedusă judecății în prezentul dosar nu a criticat anularea deciziei de suspendare, întrucât acea decizie nu a fost emisă, ci dimpotrivă a solicitat emiterea unei decizii care să anuleze decizia de suspendare.
A arătat reclamantul că prin cererea de chemare în judecată a solicitat anularea deciziei nr.1639/23.08.2013, nu pentru că ar fi fost ilegală la momentul emiterii ei, ci pentru alte motive, respectiv pentru faptul că s-a constatat nevinovăția sa printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunțată în data de 11.03.2015, fiind întrunite condițiile de anulare cerute de art.52 alin.2 din Codul muncii.
În probatoriu, reclamantul a anexat la dosar, în copie, decizia nr.1639/23.08.2013, decizia nr.1494/108/30.01.2015, comunicarea minutei penale nr. 157/ 11.03.2015, extras din Codul Muncii, cu articolele la care s-a făcut referire în cererea de chemare în judecată, precum și înscrisuri doveditoare privind cheltuielile de judecată efectuate.
Pârâta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: ordinul de plată nr. 207/ 13 februarie 2015;listă plată chenzina a-II-a, plătită prin carduri ; ordinul de plată nr. 352 /05 martie 2015;statul de plată rectificativ pentru reclamant; tabel privind calculul salariilor reclamantului pentru perioada 23.08._14; nota nr. 3047 privind acordarea drepturilor salariate pentru reclamant; decizia nr.1639/23.08.2013; decizia nr.1494/108/30.01.2015; decizia nr.1496/112/30.01.2015; contractul individual de muncă al reclamantului nr.3690/04.11.2003;sentința nr.4681/27.11.2014, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ ;decizia Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._, plângerea penală nr._/04.07.2013; decizia de reîncadrare nr.1449/26.06.2013; sentința nr.3093/22.05.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ ;decizia Curții de Apel C. nr.8402/25.09.2013, pronunțată în dosarul nr._ ;ordonanța de clasare din 11.12.2014;încheierea nr.157/11.03.2015, pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ ; adresa nr. 1322/28.01.2015; declarații rectificative privind perioada 23.08._15.
Prin notele de ședință depuse la dosar în data de 10.09.2015, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția tardivității acțiunii.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a invocat prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „ Cel care are un interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege”.
A susținut pârâta că reclamantul avea posibilitatea de a contesta în termen legal decizia de încetare a suspendării relațiilor de muncă nr.108/30.01.2015, însă acesta a promovat o acțiune în constatarea nulității deciziei de încetare a raporturilor de muncă, fapt pentru care o consideră inadmisibilă.
Raportat la dispozițiile legale sus menționate, pârâta a solicitat instanței să recalifice acțiunea ca fiind o contestație împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă, cu privire la care să constate tardivitatea formulării acesteia, raportat la termenul de 45 de zile prevăzut de art. 211 lit. a din Legea nr.62/2011.
Prin notele de ședință depuse la dosar la data de 30.09.2015, reclamantul a arătat că pârâta nu a invocat în termenul prevăzut de lege excepția inadmisibilității acțiunii, precum și excepția tardivității acțiunii, invocând prevederile art. 208 din Codul de procedură civilă.
A arătat reclamantul că sancțiunea expresă prevăzută de lege este decăderea, apreciind că excepțiile invocate de pârâtă nu sunt de ordine publică, astfel că sunt tardiv formulate.
Referitor la excepția tardivității acțiunii, reclamantul a arătat că a formulat contestația în termen legal, învederând că decizia de încetare a suspendării contractului de muncă nr.1494/108/30.01.2015 i-a fost comunicată în data de 01.02.2015(data poștei).
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, reclamantul a arătat că cererea sa este admisibilă, deoarece se urmărește eliminarea perioadei 23.08._15 (1 an și 5 luni) în care i-a fost suspendat contractul individual de muncă din vechimea sa în muncă.
Referitor la obiectul acțiunii sale, reclamantul a precizat că este capăt principal al acțiunii contestarea deciziei nr.1494/108/30.01.2015, pentru motivul că nu anulează perioada de suspendare dispusă abuziv prin decizia nr.1639/23.08.2013, în urma constatării nevinovăției sale obligarea, iar obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de anulare a deciziei de suspendare nr.1639/23.08.2013 reprezintă un capăt accesoriu al cererii, ca urmare a constatării nulității deciziei nr.1494/108/30.01.2015.
La termenul de judecată din 05.10.2015, față de apărările formulate de către pârâtă, instanța a pus în discuție calificarea juridică a acțiunii și a calificat obiectul prezentei acțiuni ca fiind contestație formulată împotriva deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă(decizia nr.1494/108/30.01.2015), întemeiată pe dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a din Codul Muncii precum și obligație de a face.
Având în vedere că atât excepția de tardivitate cât și excepția de inadmisibilitate a acțiunii sunt excepții de ordine publică(privind exercițiul dreptului la acțiunea), instanța a reținut că nu intervine în cauză sancțiunea decăderii pârâtei din dreptul de a le mai invoca, întrucât prevederile art. 208 din codul de procedură civilă prevăd decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca excepții relative dacă nu le-a invocat prin întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția de tardivitate a acțiunii invocată de către pârâtă, instanța a respins această excepție, reținând că în cauză este aplicabilă sancțiunea de prescripție a dreptului material la acțiune și nu sancțiunea decăderii, termenele prevăzute de art. 268 din Codul Muncii fiind termene de prescripție.
Referitor la prescripția dreptului material la acțiune, dispozițiile art. 2513 din Codul de procedură civilă, prevăd că prescripția poate fi invocată cel mai târziu la primul termen de judecată.
Excepția de inadmisibilitate a acțiunii a fost unită cu fondul cauzei, în baza art. 248 alin. 4 din Codul de procedură civilă .
Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul C. D. a solicită :constatarea nulității deciziei de încetare a suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 30.01.2015, cu nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A.; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii care să anuleze decizia nr. 1639 din 23.08.2013, prin care i-a fost suspendat reclamantului C.I.M. începând cu data de 23.08.2013; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08._15; obligarea pârâtei la recalcularea și transmiterea către instituțiile publice în drept a declarațiilor lunare rectificative pentru perioada suspendată, respectiv august 2013-ianuarie 2015, inclusiv a obligațiilor de plată a contribuțiilor sociale, a impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Așadar, reclamantul nu a investit instanța cu soluționarea unei acțiuni în constatare a existenței sau inexistenței unui drept în baza art. 35 din Codul de procedură civilă, ci a formulat contestație împotriva deciziei nr.1494/108/30.01.2015, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A., de încetare a suspendării contractului individual de muncă începând cu data de 30.01.2015, acțiune reglementată de dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. a din Codul Muncii, respectiv 211 lit. a din Legea 62/2011, solicitând constatarea nulității acestei decizii.
Ori acțiunea în constatare a nulității unui act juridic constituie o acțiune în realizare a dreptului și nu o acțiune în constatare, în sensul prevederilor art. 35 din codul de procedură civilă.
Prin urmare, instanța urmează să respingă excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de către pârâtă.
Pe fond, instanța reține că acțiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1639/23.08.2013, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A., începând cu data de 23.08.2013, a fost suspendat contractul individual de muncă a reclamantului C. D., având funcția de director economic, în temeiul art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii. Această decizie de suspendare a fost emisă ca urmare a plângerii penale nr._/04.07.2013, înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. în dosarul 4155/P/2013, formulată de societatea pârâtă împotriva reclamantului, în baza baza raportului de audit nr. 4873/22.03.2013.
Reclamantul a contestat decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013 în dosarul nr._ , în care a Tribunalul Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a pronunțat sentința nr. 537/13.03.2014, rămasă definitivă prin neapelare, prin care a fost respinsă excepția nulității absolute a deciziei de suspendare menționată și s-a respins contestația.
Ulterior, reclamantul a promovat o altă acțiune, ce a făcut obiectul dosarului nr._ , înregistrat pe rolul Tribunalului Gorj – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin care a solicitat anularea raportului de audit intern nr.4873 din 28.03.2013, emis și aprobat de directorul general al S.C. M. S. S.A., plângerea penală nr._ din 04.07.2013 formulată de directorul general al S.C. M. serv S.A., precum și decizia de suspendare nr.1639/23.08.2013, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A., precum și obligarea S.C. M. S. S.A. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate cu indicele de inflație de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța în prezenta cauză și să fie repuse părțile în situația anterioară datei de 23.08.2013, dată la care a fost emisă decizia de suspendare.
Prin sentința nr. 4681/27.11.2014, pronunțată în dosarul nr._, instanța a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C. M. serv S.A., în raport de sentința nr.537/13.03.2014, pronunțată în dosarul nr._, cu motivarea că nu există identitate de cauză.
A reținut instanța că în dosarul nr._ reclamantul a solicitat anularea deciziei de suspendare, invocând vicii de formă ale deciziei, respectiv nemotivarea acesteia sub aspectul descrierii faptei și a împrejurărilor ce îl fac incompatibil cu atribuțiile postului ocupat, neindicarea duratei pentru care s-a dispus suspendarea contractului individual de muncă, precum și faptul că nu a avut cunoștință de formularea unei plângeri penale împotriva sa.
În cauza dedusă judecății în dosarul nr._, instanța a reținut că reclamantul a solicitat anularea deciziei de suspendare, ca o consecință a anulării raportului de audit de audit intern prin care s-au constatat faptele imputate acestuia prin plângerea penală formulată împotriva sa, capătul de cerere privind anularea deciziei de suspendare fiind un capăt de cerere accesoriu al capătului principal de cerere –anularea raportului de audit intern.
De asemenea, instanța a admis excepția inadmisibilității capetelor de cerere privind anularea raportului de audit intern nr.4873/28.03.2013 și a plângerii penale nr._/04.07.2013, invocată din oficiu, și, în consecință, a respins și acțiunea formulată de reclamantul C. D..
În considerente, instanța a reținut că raportul de audit intern nu produce prin el însuși consecințe juridice, nu dă naștere niciunui raport obligațional, ci doar reflectă și constată o stare de fapt.
Referitor la reclamant, s-a reținut că raportul de audit nu a produs consecințe juridice în ceea ce îl privește, nu a dat naștere niciunei obligații în sarcina acestuia, a cuprins constatări si recomandări în legătură cu activitatea reclamantului, ce au fost aduse la cunoștința conducerii unității, iar formularea unei plângeri penale pentru fapte penale în legătură cu serviciu se putea face indiferent de modalitatea în care s-ar fi luat cunoștință de aceste fapte.
În consecință, instanța a reținut că este incidentă excepția inadmisibilității capătului de cerere privind raportul de audit intern.
În ceea ce privește inadmisibilitatea capătului de cerere privind anularea plângerii penale formulate de pârâtă împotriva reclamantului, instanța a reținut că nicio dispoziție legală nu prevede posibilitatea anulării unei plângeri penale și, pe de altă parte, reclamantul a susținut că anularea plângerii penale, are caracter accesoriu față de capătul de cerere principal - anularea raportului de audit intern, iar, în condițiile in care s-a reținut inadmisibilitatea acestui capăt de cerere, în virtutea principiului accesorium sequitur principale(accesoriul urmează calea principalului), se impune respingerea și a capătului de cerere accesoriu.
În aplicarea aceluiași principiu, au fost respinse și capetele de cerere privind anularea deciziei de suspendare, restabilirea situației anterioare, acordarea de despăgubiri ca urmare a suspendării, acestea fiind, de asemenea, după cum a susținut reclamantul, capete accesorii fata de capătul de cerere privind anularea raportului de audit.
Prin ordonanța de clasare din 11.12.2014, emisă în dosarul nr.4155/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., s-a dispus clasarea cauzei fata de suspectul C. D., pentru comiterea infracțiunilor prevăzute la art. 297 alin. 1 din Codul penal, art. 298 din Codul penal, art. 301 alin. l din Codul penal, art.323 din Codul penal și art. 43 din Legea 82/1991, rap. la art. 321 alin.1 din Codul penal.
Având în vedere ordonanța de clasare sus menționată, precum și ordonanța nr. 53/II/2/2015, emisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., prin care s-a respins plângerea formulată de societatea pârâtă împotriva soluției adoptată în dosarul nr.4155/P/2013, directorul S.C. M. serv S.A. a emis decizia nr.108/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1494/30.01.2015.
Prin decizia nr.108/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1494/30.01.2015, emisă de directorul general al S.C. M. S. S.A., s-a decis că: „La data de 30.01.2015 încetează suspendarea contractului individual de muncă al salariatului C. D., contract suspendat în temeiul art. 52 alin.(1) lit. b) din Codul muncii și art. 82 alin.(1) lit. b) din Contractul colectiv de muncă al S.C. M. serv S.A.”
Așa cum rezultă din nota nr.3047/27.02.2015 și tabelul depus la fila 36 din dosar, pârâta a acordat reclamantului salariile cuvenite pe perioada 28.08.2013 – 31.12.2014, calculate în sumă totală brută în cuantum de 89.300 lei, respectiv suma netă de_ lei, care a fost achitată în baza ordinului de plată nr.352 din 05.03.2015, depus la fila 34 din dosar. Pentru luna ianuarie 2015, a fost plătit salariul reclamantului, conform listei privind plata chenzinei a II-a, prin carduri, depusă la filele 32,33 din dosar, plata fiind făcută în baza ordinului de plată nr. 207/ 13 februarie 2015.
De asemenea, pârâta a emis declarații rectificative privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Începând cu data de 30.01.2015, directorul al S.C. M. S. S.A. a emis decizia nr.112/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1496/30.01.2015, prin care, având în vedere rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., prin care inculpatul C. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 297 alin. 1, art.321, art.323, toate cu aplicarea art.35 alin.1 și art.38 alin.1 Cod penal, s-a decis suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, având funcția de director economic, în temeiul art. 52 alin.1 lit. b din Codul muncii și art. 82 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de muncă al S.C. M. S. S.A., până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
Această decizie de suspendare a contractului individual de muncă însă nu a fost contestată de reclamant în prezenta cauză, nefăcând obiectul acțiunii dedusă judecății.
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 52. alin 1 lit. b din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa angajatorului, în cazul in care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
La alin. 2 se prevede că, în cazurile prevăzute la alin. 1 lit. a și b, dacă se constată nevinovăția celui în cauză, salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Decizia Curții Constituționale nr. 279/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 17 iunie 2015, prin care s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 52. alin 1 lit. b, teza I, din Codul Muncii nu are relevanță în cauză, având în vedere că produce efecte doar pentru viitor, iar cauza dedusă judecății în prezentul dosar nu are ca obiect contestația formulată împotriva deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013, ci contestația împotriva deciziei nr.108/30.01.2015, de încetare a suspendării contractului individual de muncă, reclamantul solicitând totodată obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să fie anulată suspendarea contractului individual de muncă în perioada 23.08._15.
Așadar, în speță decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 1639/23.08.2013 nu a fost anulată, iar la art. 52. alin 2 din Codul muncii, legiuitorul prevede în mod expres efectele juridice în situația constatării nevinovăției salariatului, respectiv salariatul își reia activitatea anterioară și i se plătește, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului.
Ori, în ceea ce îl privește pe reclamant, în baza deciziei nr.108/30.01.2015, s-a dispus încetarea suspendării contractului individual de muncă, fiindu-i plătite salariile pe perioada suspendării contractului individual de muncă, respectiv 28.08.2013 – 30.01.2015.
De asemenea, pârâta a emis declarații rectificative privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate.
Așa cum s-a arătat mai sus ,începând cu data de 30.01.2015, s-a dispus din nou suspendarea contractului individual de muncă al reclamantului, prin decizia nr.112/30.01.2015, înregistrată în registrul general sub nr.1496/30.01.2015, însă această decizie de suspendare a contractului individual de muncă însă nu a fost contestată de reclamant în prezenta cauză, nefăcând obiectul acțiunii dedusă judecății.
Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să respingă excepția de inadmisibilitate a acțiunii invocată de pârâtă, iar pe fond va respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția de inadmisibilitate a acțiunii, invocată de către pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de către reclamantul C. D., cu domiciliul în municipiul Motru, . nr.48, județul Gorj, având CNP_, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S. S.A., cu sediul în orașul Rovinari, cartier Vârț, nr. 97, județul Gorj, cu nr. înmatriculare în registrul comerțului J_, CUI R_, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 12. 10. 2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. B. | Asistent judiciar, S. C. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier Șef, G. A. | ||
Red. A.B./4 ex.
11 Noiembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
