Obligaţie de a face. Sentința nr. 2826/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 2826/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 1989/95/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 2826/2015

Ședința publică de la 16 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. G.

Asistent judiciar O. F. P.

Asistent judiciar I. R. G.

Grefier T. U.

Pe rol judecarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantele B. I. și Z. S. în contradictoriu cu pârâtul C. T. nr 2, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că la dosarul cauzei au fost depuse, prin serviciul registratură al instanței: adresa 3530/15.06.2015, buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă 138/2010, buletin de evaluare a riscului profesional, buletine de analize sanitare cu rezultatul determinărilor aeromicroflorei, raport de încercare nr. 1228-1242/07.06.2010, buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă 85/2011, decizia 113/19.10.2009adresa 3776/24.10.2010 emisă de unitatea pârâtă (tabel nominal), buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă 80/2009, adresa 01/17/18.02.2009 emis de ITM, proces verbal 01/17/18.02.2009 emis de ITM.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art.208 si 210 din Legea nr.62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 25.03.2015, sub nr._, reclamantele B. I. și Z. S. au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului C. T. nr. 2 la plata sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare în cuantum de 10%, începând cu luna iunie 2013 si până în prezent precum și pe viitor.

În motivare cererii reclamantele B. I. și Z. S. au arătat că sunt angajate ale unității școlare pârâte în funcțiile de administrator patrimoniu, respectiv bibliotecar, calitate in care au beneficiat până în luna iunie 2013 inclusiv de un spor de 10% din salariu de baza ca urmare a desfășurării activității în condiții periculoase sau vătămătoare. Începând cu luna iunie 2013 plata drepturilor pe care le solicită prin prezenta acțiune a fost sistată, fără temei legal.

Au susținut că au dreptul să beneficieze de acest spor, întrucât este prevăzut în Legea nr.63/2011 privind încadrarea si salarizarea personalului didactic si didactic auxiliar din învățământ, la art.2 alin.3) din anexa nr.5, ce prevede că:„Pe lângă salariul de baza definit potrivit alin.2), se acorda, după caz, indemnizația de zone izolate,spor de practica pedagogica, spor de predare simultana, compensații tranzitorii,spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor de vechime in munca."

Au mai arătat că aceleași drepturi se regăsesc transpuse si în contractul colectiv de munca unic la nivel de sector de activitate în învățământ preuniversitar înregistrat la M.M.F.P.S sub nr._/02.11.2012, la in capitolul IV intitulat „Salarizarea si alte drepturi salariale ", art.34 alin.2 lit.c, ce prevede că:„pe lângă salariul de baza personalul didactic auxiliar beneficiază, după caz, de sporuri pentru condiții de munca".

Totodată, au precizat că unitatea de învățământ pârâtă a obținut periodic toate autorizațiile necesare pentru ca salariații îndreptățiți să poată beneficia de sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare, fiind întocmite buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, prin care Direcția de Sănătate Publica Gorj si Inspectoratul Teritorial de Munca Gorj au constatat că exista riscuri de îmbolnăvire a unor categorii de salariați ,,care lucrează la calculator, xerox, fiind expuși la radiații electromagnetice neionizate care pot duce in timp, datorită duratei de expunere, la sindromul asteno-vegetativ, la tulburări cardiovasculare, la tulburări endocrine, modificări biochimice si tulburări vizuale etc.,,.

Au învederat că unitatea școlară pârâtă a emis decizia nr.47/05.06.2013 prin care a nominalizat salariații care beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare pe termen de 1 an, si, cu toate acestea, sporul a fost sistat.

In drept, reclamantele și-au întemeiat cererea pe prevederile art.2 alin.3 și art. 9 alin. 1 și 2 din Legea nr.63/2011.

În temeiul dispoz. art. 223 alin. 3 cod proc. civ. reclamantele au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

In dovedirea celor solicitate, reclamantele au depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: cărțile de identitate, adeverințele nr.1781/17.03.2015 și 1768/17.03.2015 emise de unitatea școlară pârâtă, deciziile nr. 47/05.06.2013, nr.71/20.08. 2012, nr.151/31.10.2014 emise de unitatea școlară pârâtă, buletine de determinare prin expertizare a locurilor de muncă emise de Autoritatea de Sănătate Publică Gorj și state de plată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta B. I. este angajată în funcția de administrator patrimoniu în cadrul unității școlare pârâte, conform adeverinței 1781/17.03.2015 (fila 9 din dosar) iar reclamanta Z. S. este salariata pârâtului în funcția de bibliotecar, conform adeverinței 1768/17.03.2015 (fila 10 din dosar).

Sistemul de salarizare al cadrelor didactice și didactice auxiliare este reglementat de Legea nr.63/2011.

Conform dispozițiilor art.1 alin.1, alin.4 și alin.6 din Legea nr.63/2011:

,,(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la prezenta lege.

(4) Sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora sunt prevăzute în anexa nr. 5.

(6) Prin contractele colective de muncă sau acordurile colective de muncă și contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii ori alte drepturi bănești sau în natură care excedează prevederilor prezentei legi.,,

De asemenea, în conformitate cu art.2 alin.1 din Legea nr.63/2011:

,,(1) Încadrarea personalului prevăzut la art.1 se face potrivit prevederilor prezentei legi,,.

Inițial, Legea nr.63/2011 a stabilit drepturile de natură salarială cuvenite personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, abrogând orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, pentru categoria profesională vizată.

Însă, aplicarea prevederilor sale ulterior anului 2011, până în 2015 inclusiv, a fost stabilită prin acte normative adoptate anual, respectiv Legea nr.283/2013(art.II art.1 alin.3 și 4), O.G. nr.84/2012(art.2), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4), O.G. nr.103/2013(art.2 alin.3 si 4 ), O.U.G. nr.83/2014( art.1 alin.2).

În ceea ce privește sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare cuvenit cadrelor didactice, la art.2 alin.3 din anexa 5 cap.I din Legea nr.63/2011 se prevede că:

,,Pe lângă salariul de bază definit potrivit alin. (2), se acordă, după caz, spor pentru condiții de muncă, spor pentru vechime în muncă, precum și compensații tranzitorii,,.

Totodată, art.9 din anexa 5 cap.I Legea nr.63/2011 prevede că:

„(1) În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, condiții periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art.3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum și condițiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin.(2), sporurile pentru condiții de muncă, aprobate în condițiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.”

Așadar, până la aprobarea regulamentului de acordare a sporului(până în prezent nu a fost aprobat), acesta se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri și numai în măsura în care activitatea se desfășoară în aceleași condiții.

Reclamantele au beneficiat de spor pentru condiții vătămătoare de muncă până la data intrării în vigoare a Legii nr.63/2011(13.05.2011), astfel cum rezultă din adresa 3776/24.10.2010 emisă de C. T. nr. 2 Tg.J., tabel nominal, (fila 72 din dosar).

Ulterior datei de 13.05.2011, prin decizia nr. 71/20.08.2012 (filele 16 - 18 din dosar) s-a stabilit acordarea sporului pentru condiții vătămătoare, în cuantum de 3% pentru reclamanta B. I. și 8% pentru reclamanta Z. S..

La emiterea deciziei s-a avut în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 102/2012, întocmit de Direcția de Sănătate Publică Gorj (fila 11din dosar), prin care s-au stabilit locurile de muncă din cadrul unității de învățământ cu condiții vătămătoare de muncă, în care se încadrau și locurile de muncă al reclamantelor.

Deși, începând cu luna iunie 2013, angajatorul stabilise prin decizia nr.47/05.06.2013 – fila 23 din dosar (decizie ce a avut în vedere buletinul de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 89/2013, întocmit de Direcția de Sănătate Publică Gorj) acordarea sporului pentru condiții vătămătoare în cuantum de 10% în favoarea celor două reclamante, sporul nu a mai fost plătit, fără însă a fi emisă o decizie de stare a acestuia.

Instanța apreciază că reclamantele erau îndreptățite la plata sporului și după data sistării plății, având în vedere că au beneficiat de spor înainte de . Legii nr.63/2011, iar ulterior și-au desfășurat activitatea în aceleași condiții, după cum rezultă din buletinele de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 89/2013 și 106/2014 emise de Direcția de Sănătate Publică Gorj, ce au stat la baza emiterii deciziilor de acordare a sporului nr.47/05.06.2013 și 151/31.10.2014.

Sporul se cuvine reclamantelor pe perioadele 01.06.2013 – 31.05.2014 (data de 01.06.2013 fiind data la care sporul a fost sistat, iar perioada 01.06.2013 – 31.05.2014 fiind perioada de valabilitate a buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 89/2013 emis de Direcția de Sănătate Publică Gorj.

De asemenea, sporul se cuvine reclamantelor pe perioada 20.10.2014 – 31.05.2015, respectiv pe perioada de valabilitate a buletinului de determinare prin expertizare a locurilor de muncă nr. 106/2014 emis de Direcția de Sănătate Publică Gorj.

Instanța urmează a respinge pretențiile reclamantelor pentru perioada 01.06.2014 – 19.10.2014, având în vedere că la nivel de unitate de învățământ C. T. nr. 2 Tg.J. nu a fost emis un buletin de determinare prin expertizare a locurilor de muncă ce beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare.

În ce privește acordarea sporului pentru viitor, instanța va respinge acest capăt de cerere, cu motivarea că nu se pot aprecia condițiile de muncă ale reclamantelor ulterior pronunțării prezentei cereri, motiv pentru care vor respinge aceste pretenții.

În consecință, se va admite în parte cererea formulată de reclamante și se va obliga pârâtul să plătească reclamantelor sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioadele 01.06.2013 – 31.05.2014 și 20.10.2014 – 31.05.2015.

Vor fi respinse restul pretențiilor reclamantelor, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de reclamantele B. I., CNP_, cu domiciliul în Tg.J., ., ., apartament 8, județ Gorj și Z. S., CNP_, cu domiciliul în municipiul Târgu-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâtul C. T. Nr 2, cu sediul în municipiul Târgu-J., .-138, județul Gorj.

Obligă pârâtul să plătească reclamantelor sporul pentru condiții vătămătoare de muncă în cuantum de 10% din salariul de bază, pentru perioadele 01.06.2013 – 31.05.2014 și 20.10.2014 – 31.05.2015.

Respinge restul pretențiilor reclamantelor, ca neîntemeiate.

Sentință executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunal Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

E. G.

Asistent judiciar,

O. F. P.

Asistent judiciar,

I. R. G.

Grefier,

T. U.

Red. O.F.P. 02 Iulie 2015 / 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 2826/2015. Tribunalul GORJ