Obligaţie de a face. Sentința nr. 2480/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2480/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 25-05-2015 în dosarul nr. 2480/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr. 2480/2015
Ședința publică de la 25 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. B.
Asistent judiciar S. C.
Asistent judiciar I. R.
Grefier Șef G. Ș.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta P. O.-M., în contradictoriu cu pârâții C. T. MĂTĂSARI și C. L. MĂTĂSARI, având ca obiect drepturi bănești - decontare navetă.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a solicitat judecata, după care:
În conformitate cu prevederile art.131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța a procedat la verificarea competenței, stabilind că Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii, art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 95 din codul de procedură civilă republicat.
În probatoriu, conform dispozițiilor art. 258 raportat la art.255 și 292 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Constatând terminată cercetarea procesului, instanța a reținut cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 19.02.2015, sub nr._, reclamanta P. O.-M. a chemat în judecată pârâții C. T. MĂTĂSARI și C. L. MĂTĂSARI, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata integrală a contravalorii cheltuielilor de navetă de la localitatea de reședință – Telești la locul de muncă - localitatea Mătăsari, începând cu data de 01.01.2014, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la plata dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite .
De asemenea, reclamanta a mai solicitat plata în viitor a acestor cheltuieli de transport, până la data la care personalul didactic de predare nu va mai îndeplini condițiile legale pentru acordarea acestor cheltuieli, ca urmare a modificării legislației în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 34 alin.2 din Codul de procedură civilă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată cu contract individual de muncă la C. T. Mătăsari, în funcția de profesor, precizând că această unitate de învățământ se află în raport de subordonare față de C. L. Mătăsari, căruia îi revine obligația legală de a asigura finanțarea de bază și complementară a unității de învățământ.
A arătat reclamanta că, potrivit prevederilor art. 105 alin.2 lit. f din Legea nr. 1/2011, cu completările ulterioare, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație, pentru cheltuielile pentru naveta cadrelor didactice, conform legii.
A mai invocat reclamanta prevederile art. 1 din Instrucțiunile nr. 2/2011 emise de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 123 din_, potrivit cărora:
„Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”
Totodată, reclamanta a precizat că, potrivit art.2 din Instrucțiunile nr.2/2011, consiliul de administrație al unității de învățământ propune lunar consiliului local, spre aprobare, drepturile bănești aferente personalului didactic, care solicită cheltuieli de deplasare.
De asemenea,a arătat că, potrivit prevederilor art. 36 din contractul colectiv de muncă la nivel unic de sector de activitate învățământ preuniversitar,pentru anii 2011-2014, înregistrat sub nr._/02.11.2012, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.
A învederat reclamanta că pe ruta Tg-J. – Mătăsari există mijloc de transport în comun și, prin urmare, în cazul celor care vor să circule cu autoturismul proprietate personală, valoarea care ar trebui să le fie decontată este valoarea abonamentului lunar cu mijlocul de transport în comun pe ruta respectivă.
În aplicarea acestor legi, a precizat reclamanta că la sfârșitul fiecărei luni de activitate s-a adresat cu cerere către conducerea unității de învățământ, spre aprobare, a drepturilor bănești aferente cheltuielilor de transport, iar unitatea de învățământ a aprobat decontarea acestor sume, însă ulterior a primit doar o parte din aceste sume.
Începând cu data de 01.01.2014, unitatea de învățământ și-a motivat refuzul pe prevederile Legii nr.356/2013- nota 5 din anexa 5.
În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea daunelor interese sub forma dobânzii legale, reclamanta a invocat prevederile art. 1530, 1531 și 1535 din Noul Cod Civil, art. 2 din O.G. nr.13/2011, precum și decizia în interesul legii nr.2/2014 emisă de I.C.C.J.
A susținut reclamanta că daunele interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să fie nesocotit.
În drept, reclamanta a invocat următoarele dispoziții legale: art.34 și 194 din Codul de procedură civilă, art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii republicat,, cu modificările și completările ulterioare, art. 28 din Legea nr.62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Instrucțiunile nr. 2/2011 emise de Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului, art. 36 alin.2 lit. a din contractul colectiv de muncă la nivel unic de sector de activitate învățământ preuniversitar,pentru anii 2011-2014, înregistrat sub nr._/02.11.2012 și decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr.21/2013.
În conformitate cu dispozițiile art. 411 din Codul de procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, cererile de decontare a cheltuielilor de navetă, înscrisuri justificative-bilete de călătorie, state de plată a cheltuielilor de navetă pe perioada ianuarie - decembrie 2014, bilete de călătorie și adeverința de salariat nr. 676/09.02.2015.
Pârâtul C. L. Mătăsari a depus la dosar întâmpinare, susținând, cu privire la cheltuielile cu drepturile bănești solicitate de cadrele didactice, că trebuiau cuprinse în proiectul de buget al instituției și înaintate, pentru ca acesta să fie supus, spre aprobare, Consiliului L., responsabilitatea cu privire la propunerile înaintate aparținând în totalitate conducerii instituției de învățământ.
A susținut pârâtul, cu privire la cheltuielile ce au fost decontate parțial reclamantei, că reprezintă maximul drepturilor bănești ce poate fi alocat de C. L. Mătăsari, conform Legii nr.356/2013, a bugetului de stat pentru anul 2014.
De asemenea, s-a mai arătat că Primăria Mătăsari poate asigura locuințe personalului didactic, conform art. 1 din Instrucțiunile M.E.C.T.S. nr.2/2011, însă aceste locuințe nu au fost solicitate.
Deși au fost legal citat, pârâtul C. „G. T.” Rovinari nu a formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele dosarului, în raport de dispozițiile legale aplicabile, instanța reține:
Conform adeverinței depusă la dosar, reclamanta P. O. – M. este angajată la C. T. Mătăsari și în perioada 01.01.2014 – 31.12.2014 a funcționat la această unitate de învățământ, făcând parte din personalul didactic .
Prin acțiunea de față, reclamanta solicită obligarea pârâților la plata integrală a contravalorii cheltuielilor de navetă de la localitatea de reședință – Telești la locul de muncă - localitatea Mătăsari, începând cu data de 01.01.2014, sume actualizate cu indicele de inflație până la data efectivă a plății, precum și la plata dobânzii legale aferente drepturilor cuvenite .
Instanța reține că în perioada în litigiu sunt aplicabile prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.
Potrivit prevederilor art. 105 alin.2 lit. f din Legea nr. 1/2011, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2014, finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat, cu această destinație, pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice și a personalului didactic auxiliar, conform legii.
Conform prevederilor art. 276 din Legea educației naționale nr. 1/2011, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.
De asemenea, potrivit prevederilor art.105 alin.2 lit. c din aceeași lege finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii.
La art.1 din Instrucțiunile nr.2/17.02.2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice se prevede că:
„Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:
a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;
b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”
În conformitate cu prevederile art. 2 din Instrucțiunile nr. 2/17.02.2011 „ C. de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.”
Reclamanta locuiește în ., județul Gorj, așa cum rezultă din cartea de identitate depusă la dosar și îndeplinește funcția de profesor la C. T. Mătăsari.
Reclamanta a solicitat lunar conducerii unității de învățământ decontarea cheltuielilor de transport, efectuate de la localitatea de domiciliu la localitatea în care se află locul de muncă, respectiv Telești - Mătăsari și retur, pentru perioada în litigiu, respectiv ianuarie-decembrie 2014, depunând în acest sens și înscrisuri justificative .
Așa cum rezultă din prevederile Instrucțiunii nr. 2/17.02.2011 mai sus menționată, în cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală.
În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, se decontează contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun.
În speță, pe ruta Telești - Mătăsari a existat mijloc de transport în comun, reclamanta anexând la cererile de decontare a cheltuielilor de transport biletele de călătorie pe mijloace de transport în comun.
Așa cum rezultă din statele de plată a cheltuielilor de navetă, coloana 8 – rest de plată, reclamanta mai are de primit suma totală de 474 lei, respectiv 52 lei pentru luna ianuarie 2014, 42 lei pentru luna februarie 2014, 52 lei pentru luna martie 2014, 34 lei pentru luna aprilie 2014, 49 lei pentru luna mai 2014, 52 lei pentru luna iunie 2014, 44 lei pentru luna septembrie 2014, 56 lei pentru luna octombrie 2014, 54 lei pentru luna noiembrie 2014 și 39 lei pentru luna decembrie 2014.
Referitor la Legea nr.356/2013, instanța reține că prin această lege nu se prevede limitarea decontării cheltuielilor navetă efectuate de personalul didactic și didactic auxiliar, respectiv acordarea parțială a acestor cheltuieli .
Cu privire la susținerile Consiliului L. Mătăsari, în sensul că reclamanta nu a solicitat atribuirea unei locuințe în raza unității de învățământ unde își desfășoară activitatea, instanța reține că prevederile legale nu condiționează decontarea cheltuielilor de transport de formularea unei astfel de cereri și nu s-a făcut dovada existenței unor locuințe cu această destinație.
Față de considerentele expuse, instanța urmează să oblige pârâții să deconteze reclamantei diferențele de cheltuieli de transport rămase neachitate, aferente lunilor ianuarie 2014, februarie 2014, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014, septembrie 2014, octombrie 2014, noiembrie 2014 și decembrie 2014, în sumă totală de 474 lei, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru a se acoperi și prejudiciul cauzat prin devalorizarea monedei naționale, precum și la plata dobânzii legale aferente, având în vedere prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil.
Referitor la cererea reclamantei privind acordarea și în viitor a cheltuielilor de transport, instanța reține că decontarea cheltuielilor de transport se face potrivit procedurii prevăzute de art.1 din Instrucțiunile nr.2/17.02.2011 .
Astfel, este necesară depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală.
Decontarea sau plata echivalentă a cheltuielilor de transport se face de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale.
Prin urmare, numai după îndeplinirea procedurii prevăzute de lege, pentru cheltuielile de navetă aferente fiecărei luni în parte, reclamanta este îndreptățită la decontarea acestor cheltuieli.
Ori pentru admisibilitatea acțiunii, drepturile, respectiv pretențiile deduse judecății trebuie să fie actuale, în sensul prevederilor art. 32 și 33 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, va fi respinsă cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport pe perioada ulterioară.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta P. O.-M., CNP_, cu domiciliul în comuna Telești, ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâții C. T. MĂTĂSARI, cu sediul în loc. Mătăsari, ., județul Gorj și C. L. MĂTĂSARI, cu sediul în Mătăsari, județul Gorj.
Obligă pârâții să deconteze reclamantei diferențele de cheltuieli de transport rămase neachitate, aferente lunilor ianuarie 2014, februarie 2014, martie 2014, aprilie 2014, mai 2014, iunie 2014, septembrie 2014, octombrie 2014, noiembrie 2014 și decembrie 2014, în sumă totală de 474 lei, actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente.
Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de transport pe perioada ulterioară.
Sentință executorie de drept.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, A. B. | Asistent judiciar, S. C. | Asistent judiciar, I. R. |
Grefier Șef, G. Ș. | ||
Red. A.B./5 ex./24 iunie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








