Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 581/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 581/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 7966/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 581/2015

Ședința publică de la 03 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. G.

Asistent judiciar O. F. P.

Asistent judiciar R. N.

Grefier T. U.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele membrului de sindicat M. C., în contradictoriu cu pârâții C. T. Motru și C. L. Motru, având ca obiect drepturi bănești - plata dobânzii legale.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art.208 si 210 din Legea nr.62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 20.10.2014, sub nr._, reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj, în numele membrului de sindicat M. C., în contradictoriu cu pârâții C. T. Motru și C. L. Motru a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzii legale pentru sumele datorate conform sentinței nr.1212/29.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, sentința nr.1917/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele de mai sus pârâții au fost obligați să plătească membrului de sindicat diferențele de drepturi salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008, cuvenite pentru perioada 01.10._09 și respectiv din neaplicarea dispozițiilor în materia salarizării prevăzute de Legea cadru nr.330 și Legea nr.285/2010, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite pentru perioada 01.01._11, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A precizat că, deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent membrul de sindicat nu a beneficiat de plata drepturilor salariale acordate de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că acesta a fost lipsit de folosul sumelor de bani cuvenite, în plus, față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

A invocat incidența dispozițiilor art.166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art.161 alin. (4)], conform cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art.161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", precum si prevederile art.278 alin. (1) [fost art. 295 alin.(1)], conform căruia:„Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

A apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art.1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului

pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării)

obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli

sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă înainte de scadență debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

A mai învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.

A precizat, de asemenea, că, din prevederile legale mai sus invocate, a rezultat că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.

În opinia reclamantei, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat salariatul de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

Reclamanta consideră că prin obligarea pârâților la acordarea dobânzii legale nu se poate aprecia că s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei, deoarece dobânda legală are natură juridică diferită de inflație și a invocat în acest sens Decizia pronunțată în interesul legii nr.2/2014 a I.C.C.J.

În drept, reclamanta a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art.156(în prezent art. 161), art. 161 alin.4(în prezent art.166 alin.4), art. 268 și art.295(în prezent art.278 alin. 1) din Codul muncii, art. 1 alin.2 din OG nr.9/2000, 2 din O.G. nr. 13/2011 și art.1530 și urm. Cod civil, Decizia nr.2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar împuternicirea dată uniunii sindicale de membrul de sindicat în numele căruia s-a promovat cererea de chemare în judecată și, în copie certificată pentru conformitate cu originalul: sentința nr.1212/29.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, sentinței nr.1917/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012, împuternicirea dată de membrul de sindicat reclamantei și cartea de identitate.

Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la dezbateri.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei și dispozițiile legale în materie, reține că acțiunea formulată de reclamantă este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

Prin sentința 1212/29.04.2010, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul C. L. Motru, a fost admisă acțiunea civilă formulată de petenta M. C. împotriva pârâților C. T. Motru și C. L. Motru.

Au fost obligați intimații la calculul și plata către petentă a drepturilor salariale rezultate din aplicarea Legii nr.221/2008 reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile legii, începând cu data de 01.10.2008, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.

De asemenea, prin sentința nr.1917/28.02.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012 a fost admisă acțiunea cu precizarea ulterioară formulată de reclamanta M. C. în contradictoriu cu intimații C. T. Motru și C. L. al Municipiului Motru, a fost obligat pârâtul C. T. Motru să emită o nouă decizie de reîncadrare în temeiul Legii nr.330/2009 privind stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, începând cu data de 01.01.2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite prin sentința nr. 1212/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ .

A fost obligat pârâtul C. T. Motru să plătească reclamantei diferențele dintre drepturile bănești rezultate în urma reîncadrării prin luarea în calcul a sentinței civile nr.1212/29.04.2010 și drepturile acordate pentru perioada 01.01._11, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății, obligă pârâtul C. L. Motru să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi salariale.

Sentințele menționate mai sus sunt irevocabile.

Potrivit art.1 din O.U.G. nr.71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra compatibilității modalității de eșalonare a plății drepturilor salariale stabilită prin O.U.G. nr.71/2009 cu prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului si a libertăților fundamentale (decizia din 4 septembrie 2012 in Cauza D. D. D. si alții împotriva României, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 17 octombrie 2012).

Potrivit dispozițiilor art.1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune - interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar, conform art.1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art.1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățit la daune interese sub forma dobânzii legale, fără punerea în întârziere a debitorului.

În același sens sunt și prevederile art.1531 din Codul civil din 2009:

(1) Creditorul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferita de creditor si beneficiul de care acesta este lipsit.

De asemenea, conform art.1535 din Codul civil din 2009, se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor, cât și celorlalte subiecte de drept civil.

De altfel, prin Decizia nr.2/2014, Înalta Curte de Casație si Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, si a stabilit că: “În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin. (2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

S-a reținut că, atâta timp cât repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperita doar pierderea efectiva, în temeiul art.1 alin.(3) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009, iar nu și beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului Cât privește existenta unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, s-a apreciat că aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale în circumstanțele date, nu se poate reține că Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.71/2009 reprezintă un caz fortuit care sa răstoarne prezumția relativa de culpa a debitorului in executarea obligației, întrucât acestui element ii lipsesc doua caracteristici esențiale, si anume: natura imprevizibila a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului, care nu poate fi acceptata prin raportare la conduita așteptata a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituțiile sale, iar, conform art.44 alin.(1) din Constituție, „creanțele asupra statului sunt garantate si faptul ca măsura de eșalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terț.

Astfel, membrului de sindicat al reclamantei i se cuvine acordarea dobânzii legale pentru nerespectarea de către debitor a obligației de plata a drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

În ceea ce privește perioada pentru care se cuvine dobânda legală, se reține că obligația de plată a drepturilor salariale restante s-a născut din hotărâri judecătorești și era scadentă de la data pronunțării acestora, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar, conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond în aceasta materie sunt executorii de drept.

Prin urmare, văzând și solicitarea reclamantei de acordare a dobânzii pe ultimii 3 ani anteriori introducerii prezentei acțiuni si până la data plătii efective a drepturilor salariale datorate, dobânda legală aferentă drepturilor salariale stabilite prin sentința nr.1212/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, se va acorda începând cu data de 20.10.2011, iar pentru sentința nr. 1917/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, se va acorda începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, de la aceasta data si pana la data introducerii acțiunii trecând o perioada mai mică de 3 ani.

În consecință, va fi admisă în parte acțiunea, vor fi obligați pârâții C. T. Motru și C. L. Motru la calculul si plata către membrul de sindicat M. C. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.1212/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 20.10.2011 până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și sentința nr. 1917/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și se vor respinge restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ Gorj cu sediul în Tg J., ., județul Gorj, CUI_, în numele membrului de sindicat M. C., CNP_, cudomiciliul în Motru, ., ., județul Gorj,în contradictoriu cu pârâții C. T. Motru cu sediul în sediul în Motru, ., județul Gorj și C. L. Motru cu sediul în Motru, ., județul Gorj.

Obligă pârâții C. T. Motru și C. L. Motru la calculul si plata către membrul de sindicat M. C. a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr.1212/29.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 20.10.2011 până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și sentința nr. 1917/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale.

Respinge restul pretențiilor reclamantei, ca neîntemeiate.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 03.02.2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

E. G.

Asistent judiciar,

O. F. P.

Asistent judiciar,

R. N.

Grefier,

T. U.

Red:R.N. 11 Februarie 2015/Ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 581/2015. Tribunalul GORJ