Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1815/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1815/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1815/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. G.
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința nr.1815
Ședința publică din data de 09 aprilie 2015
Completul constituit din:
Președinte N. C. B.
Asistent judiciar L. G.
Asistent judiciar D. P. C.
Grefier M. E.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamantul G. M.-S. împotriva pârâților M. Justiției, C. de A. C., T. G. și M. E. și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a arătat instanței că reclamantul a depus la dosar, prin fax, cartea de identitate și adeverința nr.215/08.04.2015 emisă de C. de A. C., după care:
Instanța invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G. și reține cauza pentru soluționarea acestei excepții.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul T. G.-Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 13.01.2015, sub nr._, reclamantul G. M.-S. a chemat în judecată pârâții M. Justiției, C. de A. C., T. G. și M. E. și Finanțelor, solicitând ca prin sentința ce va pronunța să fie obligație pârâții la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 01.01._12, în care a desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului G., sume actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă O.G. nr. 13/2001 privind dobânda legală; obligarea pârâtului M. Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerului Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. In acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază. Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea - cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stabilit că majorarea salarială din anul 2011 rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea nr.285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de C. Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de piață, prevăzuta de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptății la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că ,,în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadra nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
In acest sens, i se cuvine acest drept, potrivit art.25 din Legea nr.330/2009 ce prevede că:
(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art.39 pct.w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, astfel că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
In legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art.15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voința sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte și dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă. Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
In ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa." Lipsirea sa de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea mea de acest bun in sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariala, iar prin decizia nr.21 /2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. Bacău) Secția Civilă România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (J0 L 303 din 02.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art.15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art.17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul ca se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. In acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate disp. art.25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15. alin.2, art.20, art.41, art.44, art.124, art.125 din Constituția României, art. 1 din Primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr. 2000I78/C6 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul T. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că art.25 alin.1 și alin.4 din Legea nr.330/2009 a fost abrogat prin art.39 pct.w din Legea-cadru nr.284/2010, iar prin art.8 din Legea nr.285/2010 s-a stabilit că premiul anual pentru anul 2010 nu se acordă, acesta ,,urmând a fi avut în vedere la majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prezentei legi,,. Această situația s-a menținut și în anii următori, când, prin reglementări succesive, s-a stabilit că premiul anual nu se acordă(art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011, art.2 din O.U.G. nr.84/2012, art.9 alin.2 din O.U.G. nr.103/2013, art.8 alin.2 din O.G. nr.2014).
C. de A. C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 13.01.2012, ținând cont că data introducerii cererii este 13.01.2015, și respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01._12, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și ținând cont de dispozițiile art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit. Deci, fiind vorba de plata unor drepturi de natură salarială, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art.171 alin. 1 din Codul muncii care prevăd că: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate." Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
De asemenea, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă "termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat", astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, promovată împotriva Curții de A. C., având în vedere că, astfel cum rezultă din prevederile art. 24 alin.1 si 4 din Legea nr.330/2009, premiul anual se naște începând cu data de 1 ianuarie a anului următor perioadei pentru care se face premierea, și nu anterior acestei date, iar în cazul reclamantului dreptul la premiu anual s-a născut la data de 1 ianuarie 2011, când a intrat însă in vigoare Legea nr.284/2010, care, prin art.39 lit.w a abrogat expres dispozițiile Legii nr.330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual plătit din fonduri bugetare.
Salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost reglementată de Legea nr.285/2010, care la art.8 a prevăzut că premiul anual pentru anul 2010 nu se acordă începând cu 01.01.2011, acesta urmând a fi avut în vedere la majorările salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Totodată, la art. 1 alin.2 din Legea nr.284/2010 s-a menționat că începând cu data intrării in vigoare a prezentei legi drepturile salariale din sectorul bugetar plătit din bugetul consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de prezenta lege, iar de la data intrării în vigoare a acestei legi (01.01.2011) a fost abrogată Legea nr.330/2009.
Pe cale de consecință, beneficiul acordat de art. 25 din Legea nr.330/2009 a fost suprimat prin Legea nr.284/2010 (ca urmare a abrogării legii care îl prevedea) și prin art.8 din Legea nr.285/2010(care a specificat expres că nu se mai acordă).
Așadar, legiuitorul a stabilit în mod expres că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea majorării salariilor de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar in anul 2011. Ca atare, sumele destinate plății premiului anual au fost acordate personalului bugetar, sub forma majorărilor salariale aplicate la salariile de bază, în cuantum de 15%, conform art.1 din Legea nr.285/2010.
A mai susținut că Legea nr.285/2010 în ansamblul său și cu precădere art.1 din acest act normativ au fost declarată constituțională prin decizia nr.1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.51/20.01.2011, prin care s-a reținut că o situație de criză economică reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina o reducere a salariilor printre care și plata premiului anual aferent anului 2010. Este relevantă în speță și decizia nr.207/17.02.2009, în cuprinsul căreia, C. a reținut că legiuitorul are dreptul să instituie anumite sporuri la indemnizațiile si salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau anula.
În ceea ce privește legea aplicabilă dreptului salarial solicitat, pârâta a susținut că aceasta este Legea nr.285/2010, legea in vigoare la data plății, plata premiului anual fiind efectul viitor al unei situații reglementate prin legea veche, căruia i se aplică legea nouă. Acest raționament a fost aplicat de Inalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr.20/17.10.2011 în recursul în interesul legii, prin care s-a stabilit că diminuarea indemnizației de concediu pentru personalul didactic operează pentru partea din concediu efectuată după data de 03.07.2010, când a intrat în vigoare Legea nr.118/2010.
A mai arătat că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului privind încălcarea art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, C. Europeană stabilind că nu reprezintă încălcarea art.1 din Protocol nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar, printr-un act adoptat de Parlament(decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauzele F. M. împotriva României si A. G. S. împotriva României.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece, în primul rând, prin Decizia nr.21 pronunțată la data de 18.11.2013 în dosarul nr. 16/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul În interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă și a stabilit că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări". Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. 4 Cod procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010,,.
Prin urmare, contrar celor susținute de către reclamant, în conformitate cu Decizia Î.C.C.J. nr. 21/2013, doar premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. Așadar, începând cu data de 1 ianuarie 2011 sunt aplicabile dispozițiile actului normativ menționat mai sus, nemaiexistând bază legală pentru plata premiului anual către personalul din sectorul bugetar.
Începând cu data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea-Cadru nr.284/2010, care, prin art.39 lit.w, a abrogat Legea-Cadru nr.330/2009, care, la art.25 prevedea acordarea premiului anual.
Potrivit art.7 alin.(1) din Legea nr. 284/2010, „Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare." În acest sens, și faptul că, prin Deciziile nr. 115/2012, nr. 257/2012, nr. 670/2012, nr._, nr. 1023/2012, nr. 99/2013, nr. 240/2013 ș.a., C. Constituțională a reținut, în principiu, următoarele: „prin Legea nr. 285/2010, în vigoare tot de la 1 ianuarie 2011, s-a prevăzut în mod expres, la art. 8, că premiul anual corespunzător anului 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011. Art. 8 din Legea nr. 285/2010 dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar pe de altă parte prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile sala riale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, în acord cu dispozițiile legii. Cu privire la natura premiilor în bani acordate angajaților, conform legii, C. a constatat, prin Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție".
Așadar, C. reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
De altfel, C. a mai reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii.
În privința aplicării art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, C. Europeană a stabilit că în momentul în care un drept salarial este suspendat sau abrogat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se poate reține în continuare existența unei posesii sau bun, principiu aplicat în cauza Ketchko versus Ucraina, C. versus M., Lelas contra Croației, Vilho Eskelinen si alții versus Finlanda.
La solicitarea instanței, reclamantul a depus la dosar, prin fax, cartea de identitate si adeverința nr.215/08.04.2015 emisă de C. de A. C.
În baza art.248 alin. 1 Cod de procedură civilă, instanța va analiza cu precădere excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., invocată din oficiu:
Instanța este învestită de reclamantul G. M.-S., specialist I.T. în cadrul Curții de A. C., cu soluționarea litigiului având ca obiect acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 01.01._12, în care reclamantul a desfășurat activitatea în cadrul Tribunalului G., sume actualizate în funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și plata dobânzi legale începând cu 01.01.2011.
În conformitate cu dispozițiile art.231 din Codul muncii republicat, prin conflict de muncă se înțelege conflictul dintre salariați si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturi rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.
Totodată, art.266 din Codul muncii republicat prevede că jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod.
Cauza dedusa judecății intră în categoria conflictelor de muncă, întrucât vizează plata unor drepturi salariale, rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, fiind incidente, prin urmare, normele ce guvernează jurisdicția muncii.
Potrivit art.208 din Legea nr.62/2011 privind dialogul social, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal.
De asemenea, în baza art.210 din Legea nr.62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Dispozițiile art.269 din Codul muncii republicat, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că:
,,(1)Judecarea conflictelor de muncă este de competenta instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii.
(2)Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin.1 se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința, sau, după caz, sediul,,.
Așadar, atât Codul muncii, cât si Legea dialogului social nr. 62/2011, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiilor de muncă, prevăd o competentă teritoriala exclusivă (în funcție de domiciliul/reședința/sediul/locul de muncă al reclamantului).
În speță, reclamantul G. M.-S. are domiciliul în C., ..63, ., ., din data de 25.03.2014(actul de identitate de la fila 34 din dosar). Reclamantul a solicitat drepturi salariale pentru perioada 01.01._12, când a fost angajat al Tribunalului G., dar nemaiavând această calitate în prezent, vechiul loc de muncă al reclamantului nu constituie un criteriu în raport de care s-ar putea stabili competența instanței. Prevederile art.210 din Legea nr.63/2011 fac referire la locul de muncă pe care îl are reclamantul, și nu de locul de muncă avut anterior.
Prin urmare, în raport de domiciliul reclamantului, ce se află în raza Tribunalului D., competenta de soluționare a cauzei revine Tribunalului D..
Văzând și prevederile art.129 alin.2 pct.3, art.130 alin.2 si art.132 din Codul de procedură civilă, se va admite exceptia necompetentei teritoriale a Tribunalului G., invocată din oficiu, și se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului D..
Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului G., invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G. M.-S., C.N.P._, cu domiciliul în C., ..63, .,., cu domiciliul procesual ales la C. de A. C., cu sediul în C., ..5A, județul D., și pe pârâții M. Justiției,cu sediul în București, ., sector 5, C. de A. C., cu sediul în C., ..5A, județul D., T. G., cu sediul în Târgu-J., ..34, județul G. și M. E. și Finanțelor, cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului D..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 09.04.2015, la T. G..
Președinte,
C. N. B.
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
D. C. P. L. G.
Grefier,
M. E.
Red.N.C.B/Thred B.C.N./ 07.05.2015/7 exp.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
