Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2733/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2733/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 667/95/2015
Dosar nr._
Cod operator 2443/2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 2733/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. V. U.
Asistent judiciar E. B.
Asistent judiciar C. R.
Grefier L. C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii formulate de reclamații C. I., C. Speranța, S. R.-I., P. M., S. C.- C., V. D., B. A. - S., V. M. in contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –Centrul Județean Gorj, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
În baza prevederilor art.247 alin.1 si 131 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța a invocat excepția necompetenței funcționale a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale Tribunalului Gorj, în raport de calitatea reclamanților de funcționari publici, procedând la soluționarea cauzei .
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 03.02.2015, sub nr._, reclamanții au chemat în judecată pârâta A.P.I.A.- Centrul Județean Gorj solicitând ca prin sentința ce va pronunța să se dispună obligarea acesteia la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
În motivarea acțiunii, reclamanții –funcționari publici in cadrul instituției pârâte, au arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația in vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat și care nu mai poate fi desființat in mod retroactiv. Că Înalta Curte de Casație și Justiție, in soluționarea unui recurs in interesul legii a statuat,, dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din legea cadru, ci reprezintă in continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, in concret numai modalitatea de acordare și anume, eșalonat și succesiv, in cursul anului 2011, respectiv prin creșterea in mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie se reține că dreptul la premiu anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din legea-cadru nr.330/2009 m începând cu luna ianuarie 2011. In acest sens, aceeași instanță a stipulat in deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011 rezultă ca urmare a includerii premiului anual din anul 2010 in salariu/solda/indemnizația de bază este acordată și in continuare.
Mai arată reclamanții că, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, Curtea Constituțională a statuat asupra modalității in care subzistă dreptul de creanță al angajatului in cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de art.25 din legea-cadru nr.330/2009.
Se apreciază că din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului in majorările salariale prevăzut de art.1 din legea nr.285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului in forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent in prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea legii cadru nr.330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prin executare silită, prevăzută de lege.
De asemenea, reclamanții apreciază că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a îndreptății la introducerea in salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat in același sens textul de lege pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, se arată că poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr.21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, in interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul anual pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din legea cadru nr.330/2009 a fost inclus in majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din legea nr.285/2010 nemaiputând fi acordat in forma supusă vechii reglementări.
De asemenea, se arată că dispozițiile art. 25 din legea nr.330/2009 au fost abrogate de art.39 pct. w din legea nr.284/2010 ce a intrat in vigoare la data de 01.01.2011. Că prin art.8 din legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut in mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Se apreciază de către reclamanți că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau in vigoare la data la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Privitor la acest principiu se subliniază că este de observat că prin art. 1 din Codul Civil este consacrat principiul neretroactivității legilor, in concordanță cu prevederea înscrisă la art.15 alin.2 din Constituție. Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare in Monitorul Oficial al României, ea rămânând in vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară in mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . noii legi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, lege care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. De asemenea, se arată că norma neretroactivității, înscrisă in art.1 din Codul civil se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Ori, raportat la aceste aspecte, arată reclamanții că dreptul de a incasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până in luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat in vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
Invocă reclamanții și prevederi internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului apreciate a fi încălcate in speță, învederând că lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezint ă o ingerință ce a avut ca efect privare de acest bun. Astfel, introducerea premiului anual in salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate in cererea de chemare in judecată, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13- lea salariu-premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării in mod succesiv.
In drept au fost invocate dispozițiile art.25 din legea nr.330/2009, legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, art.20, 41, 44, 124, 125 din Constituția României, art.1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general in favoarea
egalității de tratament in ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, legea nr.47/1992, Decizia nr 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Reclamanții au solicitat încuviințarea probei cu expertiză contabilă extrajudiciară, precum și proba cu înscrisuri, precum și judecarea cauzei in lipsă, potrivit art.223 și art.411 alin.2 cod. pr.civ.
Legal citată cu această mențiune, pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –Centrul Județean Gorj a formulat întâmpinare in cauză, invocând pe cale de excepție prescripția dreptului la acțiune, solicitând admiterea excepției, iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată.
In motivare a arătat că, potrivit art.117 din legea nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici dispozițiile legii-cadru se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, in măsura in care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Astfel, cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, se apreciază că regulile care guvernează prescripția in materia drepturilor salariale sunt stabilite de dispozițiile art.268 alin.1 lit. c din Codul muncii potrivit cărora ,,cererile in vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate in termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune,,, fără însă a fi omisă norma cuprinsă in art.171 alin 1 din Codul muncii potrivit cărora ,,dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea in totalitate sau in parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescriu in termen de 3 ani de la data la care drepturile respective sunt datorate,,.
Cum prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 03.02.2015, iar drepturile salariale sunt solicitate de către reclamanți de la data de 01.01.2011, deci cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, potrivit normelor legale menționate, motiv pentru care se solicită admiterea excepției, iar pe cale de consecință respingerea acțiunii ca fiind prescrisă. In completare se precizează că in cauză nici nu se face dovada existenței vreunui act de recunoaștere care să întrerupă prescripția, in condițiile art.171 alin.2 din Codul muncii și ale art.2537 pct.1 din Codul civil, dreptul comun in materia prescripției, cu care Codul muncii, respectiv legea nr.188/1999 se completează să ducă la întreruperea prescripției extinctive.
Pe fondul cauzei, pârâta, raportat la solicitările reclamanților și dispozițiile legale de care se prevalează in motivare, arată că începând cu data de 01 ianuarie 2011 au devenit aplicabile prevederile legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice prin care s-a instituit un nou sistem de salarizare a acestei categorii profesionale.
Apreciază și faptul că cererea de chemare in judecată formulată de reclamanți este neîntemeiată și prin prisma faptului că sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată in 2010 a fost inclusă de legiuitor in majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, astfel că aceștia nu au fost lipsiți de drepturile bănești in discuție. De asemenea, se susține și că, contrar celor apreciate de reclamanți, nu au fost încălcate prevederile constituționale referitoare la principiul neretroactivității.
In opinia pârâtei, reglementarea legală a drepturilor salariale reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public, iar in cazul funcționarilor publici, drepturile salariale sunt stabilite de către legiuitor. Că soluția legislativă cuprinsă in art.8 din legea nr.285/2010, a fost determinată de menținerea echilibrului intre cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică,,. Faptul că prin legea nr.285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative in materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului și nu al instanțelor judecătorești, al căror atribut este doar de a aplica legea nu de a face lege.
Mai mult decât atât, pârâta precizează că in bugetul pentru anul 2011 al instituției, nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului instituției pârâte sau autorităților din subordine pentru activitatea desfășurată in anul 2010, iar potrivit art.14 din legea nr.500/2002, nicio cheltuială nu poate fi înscrisă in bugetele instituțiilor publice și nici angajată și efectuată, dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială și nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu e aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
In esență, se apreciază că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent in prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea legii –cadru nr.330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare
succesivă. Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat in limitele marjei de intervenție, recunoscută in domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al reclamanților asupra acestei creanțe de natură salarială.
Că dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut până la 01.01.2011 o fundamentare in legislația internă, respectiv art.25 din legea nr.330/2009, or, reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010. O astfel de plată nu s-a efectuat deoarece prin art. 8 din legea nr.285/2010 s-a stipulat in mod expres că ,,sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă in anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi,,.
Se apreciază că in speță, dispozițiile art.8 din legea nr.285/2010 nu pot fi considerate că au instituit o amânare sau o eșalonare a plății acestor sume, legiuitorul folosind terminologia clară și fără echivoc ,,nu se mai acordă,,.
Subliniază pârâta că ,,majorăroile salariale,, la care face referire art.8 s-au acordat ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea in muncă, vechimea in funcție sau, după caz, in specialitate, dobândite in condițiile legii până la data de 31 decembrie 2010-alin.3 al art.1 din legea nr.285/2010.
In drept, au fost invocate prevederile art.205 Cod pr. civ, legii nr.188/1999, Codului civil, legii nr.284/2010 și legii nr.285/2010, solicitând judecarea cauzei in lipsă.
Analizând cererea reclamanților, sub aspectul excepției de necompetență materială funcțională a Secției Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocată de instanță din oficiu, se constată următoarele:
Prin acțiunea de față reclamanții solicită obligarea pârâtei Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –Centrul Județean Gorj la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual in salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și in continuare, până la includerea acestuia in salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești in vigoare până la data de 01.09.2011 când a devenit aplicabilă OG nr.13/2011 privind dobânda legală.
Din susținerile părților, se reține că reclamanții din cauza dedusă judecății au calitatea de funcționari publici in cadrul instituției pârâte.
Analizând excepția necompetenței funcționale a Tribunalului Gorj – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanța apreciază că nu este competentă material să soluționeze prezenta cauză, litigiul de față nefiind un conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 231 din Codul Muncii, conform căruia: „reprezintă conflicte de muncă, conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social, ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă”, ce ar atrage competența de soluționare a Tribunalului Gorj, în baza art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 din Codul muncii.
In ceea ce privește instanța competentă să soluționeze litigiile privind funcționarii publici, art.109 din legea 188/1999 stabilește că toate „cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”, iar cum în speța de față legea nu impune o altă instanță în mod expres, litigiul este în căderea secției de contencios administrativ și fiscal, și nu a celei de conflicte de muncă.
Pe cale de consecință, această calitate a reclamanților de funcționari publici atrage o competență specială în ceea ce privește soluționarea litigiului de față, și anume Secția de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând si prevederile art.129 alin.1 pct.2, art.130 alin.2, art.132 si art.136 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, se va admite excepția de necompetență a Secției Conflicte de Muncă si Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocată din oficiu de instanță si se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență a Secției Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj, invocată de instanță din oficiu .
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții C. I., C. Speranța, S. R.-I., P. M., S. C.-C., V. D., B. A.-S., V. M., având domiciliul procesual ales pentru comunicare la A.P.I.A- Centrul Județean Gorj, ..92, județul Gorj in contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură –Centrul Județean Gorj, cu sediul în Tg-J., ..92, județul Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din 11.06.2015, la Tribunalul Gorj.
Președinte, S. V. U. | Asistent judiciar, E. B. | Asistent judiciar, C. R. |
Grefier, L. C. |
Red. USV/ex. 4
CR 23 Iunie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2000/2015. Tribunalul GORJ → |
|---|








