Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1348/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 1348/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 1348/2015

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 1348/2015

Ședința publică de la 16 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Asistent judiciar S. C.

Asistent judiciar I. R.

Grefier Șef G. Ș.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta I. I.-L., în contradictoriu cu pârâții C. „G. T.” ROVINARI și C. L. ROVINARI, având ca obiect drepturi bănești - decontare transport.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că reclamanta a solicitat judecata în lipsă.

În conformitate cu prevederile art. 131 alin.1 din Codul de procedură civilă, instanța a procedat la verificarea competenței, stabilind că Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale este competentă general, material și teritorial să judece pricina de față, în temeiul dispozițiilor art. 269 alin.1 și 2 din Codul muncii, art. 208, 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 95 din Codul de procedură civilă.

Instanța observă că, prin întâmpinare, pârâtul C. L. Rovinari a invocat atât excepția lipsei calității procesuale pasive cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune și reține cauza spre soluționare pe aceste excepții.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 04.12.2014, sub nr._ reclamanta I. I.-L., în contradictoriu cu pârâții C. „G. T.” ROVINARI și C. L. ROVINARI, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la decontarea cheltuielilor de navetă, pe ruta Tg-J. - Rovinari și retur, pe perioada septembrie 2010-aprilie 2011, precum și indexarea sumelor restante în funcție de indicele de inflație la zi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată ca profesor, cu contract individual de muncă, la C. „G. T.” Rovinari, unitate care se află în raport de subordonare față de C. L. al Orașului Rovinari, ordonator principal de credite, căruia îi revine obligația legală de a asigura finanțarea de bază și complementară a unității de învățământ.

Reclamanta a precizat că, la sfârșitul fiecărei luni de activitate, s-a adresat cu cereri, însoțite de documente justificative ,conducerii unității de învățământ, solicitând decontarea cheltuielilor de transport.

A învederat reclamanta că cererile sale au fost analizate și avizate de C. de Administrație al unității școlare, fiind întocmite în acest sens ștate de plată, care au fost înaintate Centrului bugetar și, mai departe, Consiliului L. Rovinari, care până la perioada solicitată - septembrie 2010 - aprilie 2011 a decontat cheltuielile de transport pentru tot personalul didactic navetist, însă începând cu această lună, în mod nejustificat, a refuzat să mai deconteze aceste cheltuieli, deși nu exista nicio dispoziție legală privind suspendarea sau anularea acestor drepturi.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.194 Cod procedură civilă, Legea nr.108/2007 și art. 56 din contractul colectiv de muncă la nivele de sector de activitate învățământ preuniversitar înregistrat sub nr._/02.11.2012.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, cartea de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare a autoturismului, adeverința nr.4369/2014 eliberată de unitatea de învățământ, cererile de decontare a cheltuielilor de navetă pe perioada în litigiu și bonuri fiscale.

Pârâtul C. L. Rovinari a formulat întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu motivarea că s-a depășit termenul de prescripție de 3 ani.

De asemenea, pârâtul a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din învățământ, deoarece nu are calitate de angajator.

În susținerea excepției, pârâtul a invocat prevederile art. 10, 14, 157 din Codul muncii și art. 104 din Legea nr.1/2011, art.16 din HG nr.2192/2004, art. 167 din Legea nr. 84/1995.

Pe fond, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, precizând că reclamanta nu a dovedit pretențiile ce fac obiectul prezentei cereri și de asemenea nu a făcut dovada că a solicitat atribuirea unei locuințe în raza unității de învățământ unde își desfășoară activitatea.

Totodată, s-a arătat că reclamanta solicită cheltuielile de transport pe luna septembrie, deși se știe că în această perioadă cadrele didactice sunt în vacanță.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205-208 din codul de procedură civilă și s-a solicitat judecata în lipsă.

Deși a fost legal citată, Școala Generală nr.1 Rovinari nu a formulat întâmpinare în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 248 din Codul de procedură civilă, instanța va analiza mai întâi excepțiile invocate în cauză:

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Rovinari, instanța reține:

Reclamanta este salariat al Colegiului G. T. Rovinari, având funcția de profesor, conform adeverinței depuse la dosar.

Prin acțiunea de față, reclamanta solicită obligarea pârâților la decontarea cheltuielilor de navetă, pe ruta Tg-J. - Rovinari și retur, pe perioada septembrie 2010-aprilie 2011, precum și indexarea sumelor restante în raport de indicele de inflație la zi.

Instanța reține că în perioada în litigiu sunt aplicabile prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011.

Conform prevederilor art. 276 din Legea educației naționale nr. 1/2011, personalului didactic din unitățile de învățământ conexe, care nu dispune de locuință în localitatea unde are postul, i se decontează cheltuielile de transport, conform legii.

De asemenea, potrivit prevederilor art.105 alin.2 lit. c din aceeași lege finanțarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru cheltuieli pentru naveta cadrelor didactice, conform legii.

La art.1 din Instrucțiunile nr.2/17.02.2011 privind decontarea navetei cadrelor didactice se prevede că:

„Personalului didactic din unitățile de învățământ de stat, care nu dispune de locuință și căruia nu i se poate oferi o locuință corespunzătoare în localitatea unde are postul, i se vor deconta cheltuielile pe mijloacele de transport în comun, din localitatea de reședință la locul de muncă și de la locul de muncă în localitatea de reședință. În cazul în care nu există mijloace de transport în comun între localitatea de reședință și sediul unității de învățământ, urmează a i se deconta contravaloarea a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, dacă transportul se face cu autoturismul proprietate personală. În cazul în care există mijloc de transport în comun, dar personalul didactic preferă să circule cu autoturismul proprietate personală, urmează a se deconta contravaloarea abonamentului lunar pe respectivul mijloc de transport în comun. Atunci când transportul mai multor cadre didactice se face cu un singur autoturism, plata se face numai posesorului autoturismului respectiv. Decontarea sau plata echivalentă costurilor de transport se va efectua de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrul didactic, în urma solicitărilor adresate autorităților administrației publice locale, astfel:

a) decontarea contravalorii călătoriei pe mijloacele de transport în comun prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a biletelor de călătorie sau a abonamentului, iar decontarea contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, prin depunerea la sfârșitul fiecărei luni de activitate a documentelor justificative eliberate de unitatea de învățământ, care certifică efectuarea transportului cu autoturismul proprietate personală;

b) solicitarea contravalorii călătoriei efectuate cu mijloacele de transport în comun sau a contravalorii corespunzătoare a 7,5 l benzină Premium la 100 km parcurși, pentru cei care își asigură transportul cu autoturismul proprietate personală, ca urmare a pontajului zilnic efectuat de conducerea unității de învățământ.”

În conformitate cu prevederile art. 2 din Instrucțiunile nr. 2/17.02.2011 „ C. de administrație al unității de învățământ propune, lunar, spre aprobare consiliului local drepturile bănești aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare.”

Prin urmare, în raport de dispozițiile legale menționate, instanța reține că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. Rovinari, întrucât decontarea cheltuielilor de transport se efectuează de către autoritățile administrației publice locale din unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia se află unitatea de învățământ la care își desfășoară activitatea cadrele didactice.

Analizând excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de C. L. Rovinari, instanța reține:

În conformitate cu prevederile art. 283 alin 1 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii ( art. 268 alin. 1 din Codul muncii republicat):

“(1) Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:

a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;

b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancționare disciplinară;

c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator;

d) pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia;

e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

(2) În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.”

În speță, acțiunea are ca obiect decontarea cheltuielilor de navetă, astfel că este aplicabil termenul de prescripție de 3 ani prevăzut la alin.2

Aceste drepturi erau datorate lunar de către angajator, după depunerea la sfârșitul lunii de către salariat a cererilor de decontare.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 04.12.2014, instanța reține că este incidentă în cauză excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la perioada în litigiu, respectiv septembrie 2010-aprilie 2011.

Față de considerentele expuse, acțiunea urmează să fie respinsă, ca fiind prescrisă.

Opinia asistenților judiciari este conformă cu prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul C. L. Rovinari.

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul C. L. Rovinari.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta I. I.-L., având CNP_ și domiciliul în Tg.J., Ale. Teilor, nr. 4, ., ., în contradictoriu cu pârâții C. „G. T.” ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj și C. L. ROVINARI, cu sediul în Rovinari, ., județul Gorj, ca fiind prescrisă.

Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică din 16.03. 2015, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

A. B.

Asistent judiciar,

S. C.

Asistent judiciar,

I. R.

Grefier Șef,

G. Ș.

Red. A.B./5 ex.

16 aprilie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1348/2015. Tribunalul GORJ