Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1402/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 1402/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 19-03-2015 în dosarul nr. 1402/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Nr. 1402/2015

Ședința publică de la 19 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE S. V. U.

Asistent judiciar E. B.

Asistent judiciar C. R.

Grefier L. C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii formulată de reclamanta L. E. E. în contradictoriu cu pârâta Școala G. „E. T.” Tg.J., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În consecință, în temeiul art.223 alin.3 si art.411 alin.1 pct.2 Cod de procedura civilă, lipsa părților legal citate nu va împiedica judecarea cauzei.

Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, instanța procedează la verificarea competenței, potrivit dispozițiilor art.131 alin.1 Cod de procedură civilă, și apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece cauza de față, în temeiul dispozițiilor art.269 alin.1 și 2 din Codul muncii și art.208 si 210 din Legea nr.62/2011.

În temeiul art.258 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.255 alin.1 din noul Cod de procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, considerând-o admisibilă si concludenta pentru soluționarea cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat si probe de administrat, constatând cauza în stare de judecată, instanța o retine spre soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției de Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a Tribunalului Gorj la data de 16.12.2014, sub nr._, reclamanta a chemat în judecată pârâta Școala G. „E. T.” Tg.J., solicitând ca prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru sumele datorate în baza sentinței nr.814/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, sentinței nr.4855/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012 și sentinței nr.739/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei cereri și până la data plății efective.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin sentințele de mai sus pârâta a fost obligată să-i plătească diferențele de drepturi salariale neacordate ca urmare a neaplicării Legii nr.221/2008, cuvenite pentru perioada 01.10._09, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

A precizat că, deși sentințele mai sus menționate sunt irevocabile, nici până în prezent nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat, prin faptul că a fost lipsită de folosul sumelor de bani cuvenite, în plus, față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul personal prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.

S-a invocat incidența dispozițiilor art.166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art.161 alin. (4)], conform cărora „întârzierea nejustificata a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art.161 (fost art. 156), „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor", precum si prevederile art.278 alin. (1) [fost art. 295 alin.(1)], conform căruia:„Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."

S-a apreciat că, și în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:

Art.1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului

pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării)

obligației.

Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.

(2)Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care

acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli

sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.

(3)Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.

Art. 1535 (1) în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic. Dacă înainte de scadență debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență. Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.

S-a mai învederat instanței incidența în speță a dispozițiilor art.2 din Ordonanța Guvernului nr.13/2011 privind dobânda legală remuneratorie penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „In cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

În opinia reclamantei, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, fiind privat de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse de instanța de judecată în sarcina angajatorului.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.148 și urm. și art. 194 Cod procedură civilă, art.161, art. 166 alin.(4), art. 268 și art.278 alin. (1) din Codul muncii, art.2 din OG nr. 13/2011 și art.1530 și urm. Cod civil, art.28 h din Legea dialogului social nr. 62/2011.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul: decizia 4323/06.09.2010 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar_, sentința nr.4855/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, sentința nr.739/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, adeverința 1338/29.05.2014 și cartea de identitate.

Tribunalul analizând acțiunea de față în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, susținerile părților și dispozițiile legale în materie, reține și constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința nr. 814/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Consiliul Local Tg-J., a fost admisă excepția lipsei calitații procesuale pasive invocate de intimata Inspectoratul Scolar Judetean Gorj si respinge acțiunea fata de aceasta, a fost admisă cererea formulata de petentii Z. L., ș.a., în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Scolar Judetean Gorj, Scoala Generala E. T. și Consiliul Local Tg-J., au fost obligați intimații Școala Generala E. T. si Consiliul Local Tg-J. sa calculeze si sa achite petentei Alionescu E. sumele reprezentand diferentele de drepturi banesti dintre cele incasate si cele care se cuvin potrivit Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 pe perioada 01.10._09 si celorlalti petenti sumele reprezentand diferentele de drepturi banesti dintre cele incasate si cele ce se cuvin potrivit Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008 începând cu 01.10.2008, sume actualizate conform indicelui de inflatie de la data datorarii pana platii efective.

Prin sentința nr.4855/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._/95/2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții Z. L. ș.a., în contradictoriu cu pârâții Școala Generală „E. T.” Tg – J. și Consiliul Local Tg – J., a fost obligată pârâta Școala Generală „E. T.” Tg-J. să emită alte dispoziții de reîncadrare și stabilire a drepturilor salariale ale reclamanților Z. L. ș.a., pentru anul 2010, în temeiul Legii nr.330/2009, dispoziții care să aibă în vedere drepturile salariale cuvenite acestora potrivit Legii nr.221/2008, conform sentinței nr.814/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ și să plătească reclamanților mai sus menționați diferențele de drepturi salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2010 până la data de 31.12.2010, sume actualizate cu indicele de inflație, iar pârâtul Consiliul Local Târgu- J. să aloce fondurile necesare efectuării acestor plăți, a fost respinsă acțiunea cu privire la reclamanta Alionescu E..

Prin sentința nr.739/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Local Tg-J. și respinsă acțiunea față de acest pârât, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamanții Z. L. ș.a, a fost obligată pârâta Școala G. E. T. la reîncadrarea reclamanților începând cu data de 01.01.2011 până la data de 13.05.2011, în temeiul Legii 284/2010 și Legii 285/2010, decizie care să aibă în vedere drepturile salariale stabilite conform prevederilor Legii 221/2008, a fost obligată pârâta Școala G. E. T. să plătească reclamanților diferența dintre drepturile bănești astfel stabilite și drepturile salariale efectiv încasate, pe perioada 01.01.2011 – 13.05.2011.

Sentințele menționate mai sus sunt irevocabile.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.

Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că în cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.

Dată fiind întârzierea la plată a sumelor ce se cuvin reclamantei în baza acestor hotărâri, prin acțiunea de față a solicitat obligarea unității de învățământ la plata dobânzii legale aferente și obligarea Consiliului local să aloce sumele necesare.

Potrivit dispozițiilor art. 1082 din vechiul Cod civil, debitorul este obligat la plata de daune interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, chiar dacă nu este de rea-credință, iar conform art. 1084 din vechiul Cod civil, daunele interese trebuie să cuprindă pe lângă pierderea efectiv suferită și câștigul nerealizat.

În cazul obligațiilor care au ca obiect sume de bani, cum este cazul în speță, legea fixează drept despăgubire dobânda legală, în considerarea faptului că lipsa de folosință a sumei de bani datorată de debitor provoacă creditorului un prejudiciu care este egal cu dobânda legală.

Prin urmare, în acord și cu prevederile art. 1088 din vechiul Cod civil, reclamanta este îndreptățită la daune interese sub forma dobânzii legale în cuantumul prevăzut de Ordonanța nr. 13 din 24.08.2011, fără punerea în întârziere a debitorului, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României.

În același sens, sunt și prevederile art. 1535 din Noul Cod Civil, care stabilesc că se poate solicita de către creditor daune moratorii de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, dispoziția aplicându-se atât profesioniștilor cât și celorlalte subiecte de drept civil.

Obligația de plată a sumelor de bani stabilite prin hotărârile judecătorești invocate de reclamantă era scadentă de la data pronunțării, întrucât sentințele au fost pronunțate în soluționarea unor conflicte de muncă, iar conform art.274 din Codul muncii, hotărârile pronunțate în fond sunt executorii de drept.

De altfel, prin decizia nr. 2/2014, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, stabilind că:

“În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

În consecință, va fi admisă acțiunea, va fi obligată pârâta Școala G. „E. T.” Tg.J. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței nr.814/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ începând cu data de 16.12.2011 și până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și dobânda legală aferentă sumelor datorate conform sentinței nr. 4855/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012 și conform sentinței nr. 739/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._ începând cu data pronunțării titlurilor executorii si până la achitarea integrală a sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale și se vor respinge restul pretențiilor reclamantei ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta L. E. E., CNP_, domiciliată în Tg J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu pârâta Școala G. „E. T.” Tg.J., cu sediul în Tg - J., .. 88, județul Gorj.

Obligă pârâta Școala G. „E. T.” Tg.J. la calculul si plata către reclamantă a dobânzii legale aferente sumelor datorate conform următoarelor hotărâri judecătorești: sentința nr. 814/08.04.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, începând cu data de 16.12.2011, sentința nr. 4855/01.10.2012 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._/95/2012, începând cu data pronunțării titlului executoriu, sentința nr. 739/20.03.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr._, de la data pronunțării acestor sentințe și până la data plătii integrale a sumelor datorate.

Sentință executorie.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2015 la Tribunalul Gorj.

Președinte,

S. V. U.

Asistent judiciar,

E. B.

Asistent judiciar,

C. R.

Grefier,

L. C.

Red.E.B.

5 ex/ 17.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1402/2015. Tribunalul GORJ