Conflict de muncă. Sentința nr. 2799/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2799/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 405/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 02 Iulie 2014
Instanța constituită din:
Președinte - M. M.
Asistent judiciar - A. B.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - N. G.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2799/2014
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile formulată de reclamantul B. E. în contradictoriu cu pârâta U. DE M. ȘI FARMCIE G. T. P. IAȘI, având ca obiect conflict de muncă ANULARE DECIZIE DESFACERE CONTRACT DE MUNCĂ, SUSPENDARE APLICARE DECIZIE.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 02.07.2014, când:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr._ /2013, contestatorul B. E. a chemat în judecată intimata U. de M. și farmacie „Gr. T. P.” Iași, solicitând să se dispună anularea Deciziilor nr. 274/08.01.2014, nr._/11.12.2013 și nr._/03.12.2013 emise de intimată, ca fiind netemeinice și nelegale. A mai solicitat suspendarea aplicării Deciziilor nr. 274/08.01.2014, nr._/11.12.2013 și nr._/03.12.2013 emise de intimată până la soluționarea pe fond a cauzei, motivat de caracterul ilegal și abuziv al acestor acte.
Contestatorul arată că desfacerea contractului său de muncă s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii și că i-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul de a administra probe în favoarea sa și că nu i-au fost puse la dispoziție denunțurile calomnioase anonime făcute împotriva sa, deși aceste drepturi sunt prevăzute de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. Consideră contestatorul că nu se face vinovat de absolut nici una dintre învinuirile aduse prin deciziile contestate.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatoriul intimatei și înregistrări audio și video. A depus copii după Deciziile nr. 274/08.01.2014, nr._/11.12.2013 și a solicitat să se dispună comunicarea unei adrese oficiale către U.M.F. Iași, prin care să i pună în vedere depunerea la dosarul cauzei a documentației ce a stat la baza celor trei decizii contestate (decizia de desfacere a contractului de muncă, Decizia nr._/11.12.2013 și Decizia nr._/03.12.2013).
Legal citată, intimata U. de M. și Farmacie „Gr. T. P.” Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile și obligatorii de informare în ceea ce privește activitatea de mediere, precum și excepția inadmisibilității cererilor de chemare în judecată pe calea ordonanței președințiale, motivată de caracterul actelor contestate, materie în care ordonanța președințială nu își găsește aplicare, art. 996 C.p.c., indicând necesitatea ca instanța astfel investită să poată dispune măsuri provizorii, fără să judece fondul cauzei, astfel lipsind condițiile caracterului vremelnic și al neprejudecării fondului.
Intimata a invocat și excepția inadmisibilității capetelor de cerere ce au ca obiect suspendarea actelor contestate și pentru considerentul că o astfel de procedură nu își găsește temeiul în dreptul muncii, nefiind legiferată în această materie.
Intimata arată că solicită admiterea excepțiilor de litispendență și conexitate referitor la dosarele cu același obiect depuse de contestator.
Cu privire la decizia de concediere disciplinară contestată, intimata arată că în această decizie se precizează ca dată a încetării raporturilor de muncă – data expirării termenului de preaviz și că din data de 07.01.2014 salariatul a prezentat acte ce atestă concediul său medical. Prin urmare, decizia de concediere nu și-a produs încă efectele, contestatorul figurând ca salariat activ, astfel că intimata nu a realizat concedierea acestuia pe durata concediului medical.
De asemenea, intimata a invocat și excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii, întrucât a fost promovată fără respectarea procedurii prealabile obligatorii, instituite de art. 7 din Legea nr. nr. 554/2004 și de Legea nr. 1/2011.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică. Intimata a mai arătat că, reținând concluziile Comisiei de Etică din cadrul U.M.F. Iași, exprimate prin rapoartele de caz nr._/03.12.2013 și nr._/11.12.2013, rectorul universității a decis și Senatul universitar a aprobat punerea în aplicare a sancțiunii dispuse de Comisia de Etică și anume, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al reclamantului, conform art. 54 (c) din Codul de Etică și Deontologie Profesională Universitară, art. 28 (c) din Regulamentul Comisiei de Etică, art. 318 din Legea nr. 1/2011, art. 61 lit. a) și art. 248, alin. 1, lit. e) din Codul muncii.
Faptele reținute de către intimată prin decizia de desfacere a contractului de muncă sunt încălcarea principiului libertății academice, prin afirmațiile contestatorului lezându-se libertatea persoanei reclamate, a principiului integrității și toleranței, fiind astfel încălcată demnitatea unui membru al comunității academice prin acte de dispreț și umilire. Arată intimata că acesta se face vinovat de comiterea faptelor descrise în art. 12. 2, pct. 2, art. 12.2, pct. 5 din Regulamentul Comisiei de Etică a Universității, fiind înlăturate apărările acestuia din cadrul cercetării disciplinare la care a fost convocat. Contestatorul se mai face vinovat și de fapta de a-și aroga calitatea de „profesor universitar” (pe care nu o deține) în petițiile depuse la diverse organe judiciare.
Intimata susține și detaliază modul în care s-a desfășurat cercetarea disciplinară, cu audierea contestatorului de către comisii competente, astfel că s-a respectat dreptul la apărare al acestuia.
De asemenea, se susține că la dispunerea sancțiunii cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, pârâta a avut în vedere și faptul că reclamantul a mai fost sancționat, cu avertisment scris.
Intimata a depus documentația care a stat la baza adoptării deciziei de desfacere a contractului de muncă al contestatorului, deciziile nr._/11.12.2013 și nr._/03.12.2013 făcând parte din această documentație.
Prin Încheierea de ședință din 28 mai 2014, dată în prezenta cauză cu cale de atac odată cu fondul, s-a dispus: „Decade reclamantul din proba cu martori și interogatoriul pârâtei. Respinge proba cu înregistrările audio și video a ședințelor din datele de 11.12.2013, respectiv 19.12.2013 solicitată de reclamant. Respinge excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii invocată în raport de disp. art. 7 din Legea 554/2004 și Legea 1/2011. Respinge cererea de suspendare a aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 274/08.01.2014 emisă de Rectorul UMF Iași, a deciziei denumită „raport de caz” nr._/11.12.2013 și a deciziei denumită „Raport de caz” nr._/03.12.2013 emise de Comisia de Etică din cadrul UMF Iași.” Această soluție a fost dată avându-se în vedere faptul că reclamantul B. E. a solicitat prin acțiune proba cu martori și interogatoriul intimatei și, deși i s-a pus în vedere, potrivit disp. art. 200 NCPC să precizeze numele și adresa martorilor și să depună la dosar interogatoriul, acesta nu s-a conformat, astfel că a fost decăzut reclamantul B. E. din proba cu martori și interogatoriul pârâtei.
Cu referire la proba cu înregistrările audio și video ale ședințelor din datele de 11.12.2013, respectiv 19.12.2013 solicitată de reclamant, având în vedere faptul că la dosar au fost depuse odată cu întâmpinarea din data de 21.03.2014 transcrierea discuțiilor din ședința Comisiei de Etică din UMF Iași din 11.12.2013 (f. 109 - 113 dosar), respectiv din ședința Comisiei Senatului din data de 19.12.2012 (f. 183-201), ședințe la care a participat și reclamantul B. E., transcrierile fiind comunicate în copie conformă cu originalul și văzând că reclamantul nu a invocat în concret în ce constau deficiențele sau inadvertențele transcrierii, confruntarea transcrierii cu înregistrarea fiind, din punctul de vedere al reclamantului, necesară pentru a se verifica discuțiile purtate de membrii Comisiei cu privire la starea sănătății sale, iar nu cu privire la chestiuni privind cercetarea disciplinară, ținând cont și de faptul că reclamantul avea deschisă calea de a obține direct și personal de la angajator aceste înregistrări, nefăcând o dovadă a faptului că această solicitare i-a fost refuzată de intimată, Tribunalul a apreciat neutilă cauzei proba cu înregistrările audio și video ale ședințelor din datele de 11.12.2013, respectiv 19.12.2013, solicitată de reclamant, astfel că a respins-o .
Având în vedere faptul că rapoartele de caz sunt acte emise în procedura cercetării disciplinare prealabile care au stat la baza emiterii deciziei de concediere, iar împotriva deciziei de concediere este deschisă calea contestării la instanța de judecată, necondiționat de parcurgerea unei proceduri administrative, Tribunalul va respinge excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii invocată în raport de disp. art. 7 din Legea 554/2004 și Legea 1/2011.
Referitor la cererea de suspendare a aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 274/08.01.2014 emisă de Rectorul UMF Iași, a deciziei denumită „raport de caz” nr._/11.12.2013 și a deciziei denumită „Raport de caz” nr._/03.12.2013 emise de Comisia de Etică din cadrul UMF Iași Tribunalul reține faptul că, față de specificul relațiilor de muncă nu poate fi dispusă suspendarea aplicării acestor decizii. Dispozițiile Codului de procedură Civilă sunt aplicabile cauzei de dreptul muncii, însă numai în măsura în care acestea nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Ori, există o incompatibilitate vădită între atribuțiile date instanțelor cu privire la controlul actelor și deciziilor angajatorilor prin Codul muncii și posibilitatea de a dispune suspendarea aplicării respectivelor acte până la data soluționării contestației împotriva deciziei de concediere. Această incompatibilitate derivă din caracterul intuitu personae ( personal) al contractului individual de muncă, ce presupune că fiecare dintre părți a încheiat contractul de muncă în considerarea calităților personale ale celuilalt, motivat fiind de anumite trăsături sau particularități ale partenerului său contractual. Atât timp cât angajatorul a dispus înlăturarea unui angajat din colectivul său prin decizie, instanța poate dispune revenirea angajatului în unitatea angajatoare doar în situația în care constată nelegalitatea ori netemeinicia acelei decizii și dispune repunerea părților în situația anterioară, adică după examinarea pe fond a contestației la decizia de concediere. Cu alte cuvinte, analiza temeiniciei unei cereri vizând suspendarea aplicării unei decizii implică și analiza succintă a fondului, ceea ce ar echivala și cu o antepronunțare.
De asemenea, în situația în care contestația impotriva deciziei de concediere ar fi respinsă, legea nu prevede corective sau despăgubiri. Astfel in situatia in care s-ar dispune suspendarea efectelor deciziei de concediere acest fapt ar echivala cu reintegrarea salariatului concediat astfel incat angajatul ar fi pus în situația să presteze activitatea conform contractului său de muncă, iar angajatorul ar fi pus în situatia de a remunera un salariat al carui contract de munca a incetat conform deciziei contestate în cauză, astfel că in situatia in care contestatia de fond impotriva deciziei de concediere ar fi respinsa nu mai exista nicio dispozitie legala care sa permita acestuia sa recupereze sumele de bani platite salariatului ca urmare a suspendarii aplicarii deciziei de concediere care, în urma judecății, a fost apreciată ca legală. Prin urmare, Tribunalul va respinge cererea de suspendare a aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 274/08.01.2014 emisă de Rectorul UMF Iași, a deciziei denumită „raport de caz” nr._/11.12.2013 și a deciziei denumită „Raport de caz” nr._/03.12.2013 emise de Comisia de Etică din cadrul UMF Iași.
Tot prin Încheierea de ședință din 28 mai 2014, dată în prezenta cauză, având în vedere că dosarul nr._/99/2013 are un obiect comun cu prezenta cauză, aceasta având în plus și alte capete de cerere, instanța reține că este întemeiată cererea de conexare a dosarelor_/99/2013 și_/99/2013* la cauza cu nr._ la care au fost deja înaintate dosarele_ de la CM3,_ de la CM9,_ de la CM2,_ de la CM5 și_ de la CM12, în toate fiind obiect similar, cu excepția dosarului nr._ unde s-a formulat o cerere completatoare în care reclamantul cheamă în judecată și o terță persoană.
Reclamantul interpelat cu privire la obiectul acțiunii, a precizat cu privire la obiectul dosarului nr._ că nu mai insistă în capătul de cerere prin care a chemat în judecată și o terță persoană.
Așadar, în prezenta cauză, obiectul rezultat în urma conexării dosarelor este cel din dosarul nr._ . S-a reținut, de asemenea, că dosarul nr._ este înregistrat ulterior dosarelor_/99/2013 și_/99/2013 dar are un obiect mai complex fiind atacate și actele ulterioare raportului de caz inițial, motiv pentru care celelalte 2 dosare înregistrate în anul 2013 au fost reunite la această cauză.
Văzând actele dosarului, raportat la precizările contestatorului referitoare la obiectul acțiunii, instanța reține următoarele:
Prin contestațiile conexate sub nr._ contestatorul B. E. a chemat în judecată intimata U. de M. și Farmacie „Gr. T. P.” Iași, solicitând să se dispună anularea Deciziilor nr. 274/08.01.2014, nr._/11.12.2013 și nr._/03.12.2013 emise de intimată, ca fiind netemeinice și nelegale. Contestatorul a motivat în principal contestația, arătând că desfacerea contractului său de muncă s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. 1, art. 60 alin. 1 lit. a din Codul muncii, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, dreptul de a administra probe în favoarea sa și că nu i-au fost puse la dispoziție denunțurile calomnioase anonime făcute împotriva sa, deși aceste drepturi sunt prevăzute de Constituția României și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și că nu se face vinovat de absolut nici una dintre învinuirile aduse prin deciziile contestate.
Intimata a susținut legalitatea și temeinicia procedurii de desfacere disciplinară a contractului de muncă al contestatorului.
Decizia nr. 274/08.01.2014 a fost emisă reținând concluziile Comisiei de Etică a UMF Iași, exprimate prin Rapoartele de caz nr._/03.12.2013 și_/11.12.2013 și dispune punerea în aplicare a sancțiunii dispuse de Comisia de Etică, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al d-lui B. E. începând cu data expirării termenului de preaviz. Termenul de preaviz se suspendă corespunzător perioadelor de suspendare a contractului individual de muncă. Faptele reținute ca abateri disciplinare prin această decizie sunt ofense și acuze publice aduse unor colegi, membri ai comunității academice, caracterizate prin încălcarea principiului libertății academice, prin afirmațiile sale lezând libertatea persoanei reclamate, încălcarea principiului integrității, respectului și toleranței, principii consacrate de Codul de Etică al UMF Iași. Se mai impută contestatorului neprezentarea la audierile din Comisia de Etică și lipsa de cooperare cu această comisie, precum și fapta de a-și aroga calitatea de „profesor universitar” (pe care nu o deține) în petițiile depuse la diverse organe judiciare. În circumstanțierea persoanei sancționate disciplinar se reține în decizia contestată că atitudinea reproșată s-ar manifesta încă din anul 2009 precum și faptul aplicării anterioare a sancțiunii avertismentului scris.
În decizia contestată sunt reținute ca norme interne încălcate prevederile art. 20 alin. 1, 2, 5, 21 alin. 1 și 3, 23 alin.3, 51 alin. 2 lit b., 11 alin. 4 și 12 din Codul de Etică și Deotologie Profesională Universitară și art. 12.2 din Regulamentul Comisie de Etică.
Începând cu art. 3 din decizia contestată sunt detaliați pașii urmați în cercetarea disciplinară a contestatorului, precum și actele întocmite cu această ocazie.
Examinând decizia contestată sub aspectul criticilor formulate de contestator, instanța reține că prin stabilirea unui termen suspensiv al aplicării acestei decizii, respectiv data încetării ( eventualei) incapacități temporare de muncă a persoanei concediate intimata a evitat situația nelegală a dispunerii concedierii în timpul concediului medical. Prin urmare, instanța constată că nu au fost încălcate prevederile art. 60 alin. 1 din Codul muncii la emiterea deciziei contestate.
Potrivit art. 247 Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
Răspunderea disciplinară - ca formă a răspunderii contractuale ce se întemeiază pe relațiile de muncă - are ca elemente esențiale calitatea de salariat, existența unei fapte ilicite, vinovăția, rezultatul dăunător și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și acest rezultat.
Fapta ilicită care constituie abatere disciplinară poate fi comisivă - încălcând o obligație de a nu face - sau omisivă - încălcând o obligație de a face. Vinovăția, în această materie, poate îmbrăca oricare dintre formele vinovăției cunoscute de legea penală însă, pentru reținerea acestui element angajatorul trebuie să facă dovada că salariatul cunoștea regulile încălcate, cu atât mai mult cu cât forma de vinovăție constituie un element important de individualizarea sancțiunii.
Sancțiunile disciplinare sunt prevăzute de art. 248 Codul muncii conform cărora angajatorul, în cazul în care salariatul săvârșește o abatere disciplinară, poate aplica una din sancțiunile; a) avertismentul scris; b) suspendarea contractului individual de muncă pentru o perioadă ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare; c) retrogradarea din funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile; d) reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%; e) reducerea salariului de bază și/sau, după caz, și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%; f) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Deoarece Codul Muncii nu stabilește, în mod imperativ, ordinea de aplicare a sancțiunilor, angajatorul este îndreptățit ca, în funcție de fapta săvârșită urmările produse și vinovăția făptuitorului, să ia măsura desfacerii contractului de muncă, fără a fi obligat a adopta o măsură disciplinară mai gravă, abia după ce a dispus una mai ușoară.
Normele interne a căror încălcare o invocă intimata în fundamentarea deciziei
contestate sunt reprezentate de dispozițiile acolo indicate ale Codului de Etică Universitară al UMF Iași. Însă, modul de cercetare și sancționare al acestor încălcări este stabilit prin Regulamentul Comisiei de Etică a Universității de M. și Farmacie „G..T.P.” Iași. Cele două documente sunt accesibile pe site-ul umf.ro. Aceste norme administrative interne ale UMF Iași trebuie interpretate și aplicate cu respectarea prevederilor Legii nr. 1/2011 a educației naționale și ale Codului muncii, deoarece nu se poate deroga prin convenții particulare de la lege.
La articolul 3.3. Derularea lucrarilor/sedintelor Comisiei de Etica din Regulamentul Comisiei de Etică a Universității de M. și Farmacie „G..T.P.” Iași se prevede că - persoanele audiate pot refuza să raspundă la întrebările Comisiei de Etica fără a avea repercursiuni disciplinare, atunci când informațiile pe care ar trebui sa le ofere ar duce la crearea unui prejudiciu fata de propria persoana.
De asemenea, dispozițiile dreptului muncii (art. 251 C. muncii) referitoare la participarea salariatului la cercetarea disciplinară prealabilă prevăd această participare ca un beneficiu instituit în favoarea salariatului, garantând dreptul acestuia la apărare și nu ca o obligație. Coroborând cele două norme, rezultă că atât Codul muncii, cât și normele interne ale intimatei permiteau necolaborarea contestatorului în procedura disciplinară, absența sa neputând însă a fi calificată ca o abatere disciplinară în sine, ci doar permițând aplicarea sancțiunii fără desfășurarea cercetării disciplinare.
În concluzie, atât criticile contestatorului referitoare la încălcarea dreptului său la apărare pe parcursul cercetării disciplinare vor fi înlăturate, motivat de neprezentarea sa la lucrările Comisiei de Etică constituite în acest scop, dar și calificarea de către intimată a acestei neprezentări ca abatere disciplinară.
În ceea ce privește faptele reținute ca abatere disciplinară referitoare la ofensarea unor persoane fizice particulare și prin aceasta perturbarea mediului academic, pe larg comentate în decizia contestată, fără a fi indicate în particular, instanța reține, în primul rând că anumite situații și aspecte contradictorii de la UMF Iași sunt deja în fața în fața unor organe și instituții judiciare care se vor pronunța potrivit competențelor lor funcționale și starea conflictuală dintre contestator și persoanele fizice reclamate în petițiile sale depășește situația vizată de art. 7 din Codul de Etică respectiv domeniul cuprins între lege și morală. Dovezile cu acte depuse de contestator și intimată, precum și relatările exprese din decizia contestată referitoare la depunerea de înscrisuri de către contestator în dosare pendinte pe rolul instanțelor sunt concludente referitor la săvârșirea faptelor imputate și pretins calificate ca abateri disciplinare prin depunerea de petiții la organe și instituții judiciare, însă aceste petiții nu au fost depuse în scop ofensator, ci în scopul protejării interesului personal al contestatorului sau chiar în scopul protejării interesului public.
Instanța mai reține că prerogativa disciplinară a intimatei nu poate fi exercitată pentru protejarea unor interese particulare pretins lezate de afirmațiile contestatorului, raportat la domeniul specific al acestei prerogative, dar și la principiile de bună credință și prezumția de nevinovăție ce guvernează raporturile din societate.
Instanța specializată în litigii de muncă nu poate statua asupra conținutului sesizărilor contestatorului depuse în diferite dosare, cu atât mai mult cu cât cei pretins afectați nu au făcut nici o sesizare în acest sens și nu există nici o pronunțare a instanțelor competente asupra verității celor acolo sesizate. În plus, în lipsa oricărei condamnări civile sau penale a contestatorului funcționează prezumția de nevinovăție civilă ori penală care nu poate fi răsturnată într-o cercetare prealabilă sau litigiu de muncă.
Petițiile contestatorului au fost depuse la organe judiciare și niciunde nu i-au fost restituite aceste petiții ca fiind triviale sau nereproductibile și depunerea lor se încadrează în definiția dreptului de petiționare garantat de Constituție. Pretinsele prejudicii de imagine, ori chiar ale libertății, reproșate de intimată nu pot fi constatate direct de instanța de litigii de muncă într-o contestație la decizia de sancționare disciplinară. Aparține celor vizați reproșarea prejudicierii în cadru specializat și nu prin recurgerea la organele de conducere colectivă ale UMF Iași.
Prin urmare, instanța constată în mod greșit s-a dispus sancționarea contestatorului pentru cauzarea unor prejudicii (nici măcar reclamate judiciar) persoanelor pretins lezate de petițiile contestatorului. Invocarea prevederilor Codului de etică pentru o situație care depășește scopul și domeniul acestui Cod intern face ca decizia contestată să fie lipsită și de o fundamentare normativă corectă. Normele Codului de Etică al UMF Iași nu pot fi interpretate ca limitând ori negând drepturile constituționale referitoare la libera exprimare și petiționare.
De asemenea, reține instanța faptul că în ceea ce privește fapta de a se prezenta în fața autorităților judiciare drept „profesor universitar” deși contestatorul nu posedă acest grad didactic, instanța are în vedere scopul acestei prezentări, și anume acela de a desemna domeniul ocupațional din care provine, iar nu de a se bucura de drepturile și onorurile unui grad didactic pe care nu-l deține, prin urmare nefiind îndeplinită condiția săvârșirii cu vinovăție a unei fapte ilicite.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța reține că faptele imputate contestatorului nu sunt fapte ilicite și că acestea au fost calificate în mod eronat drept abateri disciplinare de intimată, situație ce atrage lipsa de temeinicie a deciziei contestate, deoarece lipsește un element esențial pentru atragerea răspunderii disciplinare a salariatului (fapta ilicită). Pe cale de consecință, decizia de concediere nr. 274/08.01.2014 emisă de intimată va fi anulată și, în temeiul art. 80 din Codul Muncii părțile vor fi repuse în situația anterioară prin obligarea intimatei la a-l reintegra pe contestator pe postul și funcția ocupate anterior emiterii acestei decizii și la a-i plăti contestatorului o despăgubire egală cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate, calculate de la data încetării incapacității temporare de muncă și până la data reintegrării efective.
Văzând că decizia de concediere nr. 274/08.01.2014 a fost anulată în tot, se va respinge ca fiind rămasă fără obiect contestația cu privire la anularea rapoartelor de caz nr._/11.12.2013 și nr._/03.12.2013 emise de Comisia de Etică a UMF Iași, aceste rapoarte făcând parte din documentația administrativă a deciziei anulate.
Se va constata că prin Încheierea de ședință dată în prezenta cauză în data de 28.05.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă nr. 274/08.01.2014 emisă de Rectorul UMF Iași, a deciziei denumită „raport de caz” nr._/11.12.2013 și a deciziei denumită „Raport de caz” nr._/03.12.2013 emise de Comisia de Etică din cadrul UMF Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte contestațiile conexe, astfel cum au fost precizate, formulate de contestatorul B. E. C.N.P._, domiciliat în Iași, . și Sfânt nr. 3, .. A, .. jud. Iași, în contradictoriu cu intimata U. de M. și Farmacie „G. T. P.” Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași.
Anulează Decizia de concediere nr. 274/08.01.2014 emisă de intimată.
Obligă intimata să reintegreze pe contestator în postul și funcția ocupate anterior emiterii acestei decizii.
Obligă intimata să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate, calculate de la data încetării incapacității temporare de muncă a contestatorului și până la data reintegrării efective.
Respinge ca rămasă fără obiect contestația având ca obiect anularea rapoartelor de caz nr._/03.12.2013, nr._/11.12.2013 emise de Comisia de Etică a UMF Iași.
Constată că prin Încheierea de Ședință din data de 28.05.2014 a fost respinsă cererea de suspendare a aplicării Deciziei de concediere nr. 274/08.01.2014 emisă de intimată și a rapoartelor de caz nr._/03.12.2013, nr._/11.12.2013 emise de Comisia de Etică a UMF Iași.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.07.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
M.M. cu opinie în sensul G.N.
prezentei hotărâri,
B.A. T.A.
Red./Tehnored. B.A.
4 ex./11 august 2014
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Conflict de muncă. Sentința nr. 2787/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|
