Conflict de muncă. Sentința nr. 2787/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2787/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 1336/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 30 Iunie 2014
Președinte - P. T.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2787/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. R.-A.-PAMELA și pe intimat ., având ca obiect conflict de muncă CONTESTAȚIE DECIZIE.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de fală:
Prin cererea înregistrată la nr._, contestatoarea I. R. A. Pamela a formulat contestație împotriva deciziei de delegare nr.09/24.01.2014 emisă de intimata ., solicitând obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată și la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune nepatrimoniale, ca urmare a stresului emoțional la care a fost supusă de la emiterea deciziei contestate până în prezent.
În motivarea contestației, se arată că decizia contestată este nelegală, deoarece nu arată care sunt atribuțiunile sla punctul de lucru din Timișoara, în condițiile în care postul de Director Comercial ocupat la punctul de lucru din Iași, așa cum rezultă din CIM și din organigrama acestui punct de lucru, a fost desființat prin Hotărârea Administratorului societății nr. 1/17.09.2013. Cum hotărârea arătată nu a fost revocată și nici nu i-a fost comunicată vreo hotărâre de revocare a acesteia, se prezumă că produce efecte depline.
Decizia de delegare nr. 09/24.01.2014 este expresia limpede a unui abuz de drept, așa cum este definit de art. 15 cod civil (,Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe"""). Motivarea deciziei este neconcordată atitudinii
pârâtei, în sensul că, deși argumentul vechimii și experienței
acumulate ar fi esențiale în coordonarea activității la punctul de lucru din Timișoara
a fost „omisă" în mod vădit de la un training esențial, pentru
actualizările la programul de evidenta contabila implementat, desfășurat la Cluj în
luna decembrie 2013.
Susține contestatoarea că, deși are un copil care nu a împlinit doi ani și care are nevoie în mod vital de prezența sa constantă, angajatorul, mizând pe acest element și pe șocul psiho-emoțional al pierderii unui copil a doua zi de la naștere în 2011 (după pierderea a două sarcini consecutive), a considerat că măsura dispusă, eficientă prin prisma elementelor de legalitate arătate la art. 40 din Codul Muncii, este suficientă pentru a-și atinge scopul propus, respectiv concedierea sa.
Delegarea sa s-a făcut cu rea-credință, în condițiile în care la punctul de lucru din Iași mai există un Director Comercial, persoană cu experiența similara, fară obligații familiale, pentru care delegarea în condițiile date nu ar fi reprezentat nicio problemă. Mai mult, angajatorul avea posibilitatea delegării unui salariat de la punctele de lucru din proximitatea Timișoarei, cum ar fi de Ia punctul de lucru din B. sau chiar de la sediul central al firmei din Cluj N., însă a refuzat acest lucru.
Reaua-credință a pârâtei și, finalmente, inutilitatea delegării, rezultă din aceea ca la data angajării sale la S.C. G. S. S.R.L. Cluj N. - Punct lucru Iasi anul 2010, cu toate ca venea dintr-un domeniu străin domeniului de activitate a pârâtei, nu a beneficiat de niciun instructaj sau de prezența vreunei persoane cu experiență din cadrul, firmei, care să coordoneze activitatea la punctul de lucru deschis în Iași sau să fie instruită în vreun fel, în specificul serviciilor si produselor comercializate de către S.C. G. S. S.R.L. Cluj.
Alăturat contestației au fost depuse înscrisuri și interogatoriul pentru intimată.
Intimata a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea contestației, arătând că din cuprinsul Deciziei contestate, măsura delegării contestatoarei a fost dispusă în temeiul art. 40 alin. 1 lit a)-c), 42 și art. 43 și 44 din Codul muncii.
Potrivit deciziei nr. 09/24.01.2014. măsura delegării contestatoarei a fost dispusă pentru o perioadă de 59 zile. ceea ce înseamnă că a fost respectată prima dintre condițiile impuse de Codul muncii pentru legalitatea măsurii.
Cât privește cea de-a doua condiție, potrivit art. 4 din Decizia contestată, atribuțiile angajatei urmau a rămâne neschimbate, așa încât nu este cazul să se mai argumenteze că și această condiție este îndeplinită.
Delegarea poate fi dispusă de către angajator, tară acordul salariatului, pentru o perioadă de 60 de zile. pentru motive legate de buna organizare a activității. Motivarea care a stat la baza emiterii deciziei de delegare vizează vechimea și experiența acumulate în cadrul societății de către contestatoare. calități care au fost considerate de către conducerea intimatei ca esențiale pentru urmărirea/ coordonarea activității societății de la punctul de lucru din Timișoara până la momentul când cele două noi angajate vor fi suficient de pregătite pentru a coordona și gestiona activitatea. Angajatorul trebuie să justifice luarea măsurii prin raportarea la interesele serviciului, dar oportunitatea delegării (alegerea momentului, dar și a persoanei considerată potrivită) constituie atributul exclusiv al angajatorului. Necesitatea măsurii este astfel dovedită de buna desfășurare a activității societare de la punctul de lucru din Mun. Timișoara. în condițiile angajării a două noi persoane lipsite de experiență, contestatoarea având calificarea necesară pentru urmărirea/ coordonarea temporară a activității.
Potrivit art. 2 din Decizia contestată, salariata urma să beneficieze de același salariu, precum și de o indemnizație zilnică de delegare, decontarea cheltuielilor de transport, cazare la punctul de lucru al societății din Mun. Timișoara. Aceste drepturi au fost acordate în strictă concordanță cu prevederile art. 42 alin. 2, respectiv art. 44 alin. 2 din Codul Muncii.
Așadar, față de ansamblul celor ce preced, intimata apreciază că măsura delegării contestatoarei îndeplinește condițiile de legalitate prevăzute de Codul Muncii.
Mai arată intimata că aspectele invocate de către contestatoare privind existența altor persoane calificate care ar fi putut ocupa acest post reprezintă critici legate de oportunitatea deciziei, aspecte cu privire la care angajatorul este. în mod exclusiv, în măsură să le aprecieze.
Lipsite de relevanță se dovedesc în cauză și susținerile contestatoarei privind modul în care s-au desfășurat raporturile de muncă dintre părți în perioada anterioară dispunerii delegării, întrucât măsura delegării nu a fost în nici un mod condiționată, sub aspectul legalității sale, de condițiile în care s-au derulat relațiile între părți.
În dovedirea celor invocate, intimata a depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Contestatoarea I. R. A. Pamela este salariata intimatei . începând cu data de 29.06.2010 în funcția de director comercial.
Prin decizia nr.9/24.01.2014, angajatorul a dispus ca, începând cu data de 03.02.2014, contestatoarea să își exercite temporar sarcinile corespunzătoare atribuțiilor de serviciu, în afara locului său obișnuit de muncă, respectiv la punctul de lucru din municipiul Timișoara.
Se precizează în decizia emisă că delegarea a fost dispusă pentru perioada 03.02.2014 – 02.04.2014, în temeiul disp. art. 40 alin. 1 lit. a – c, coroborat cu art. 42, 43, 44 din Codul Muncii. La art.2 din decizie se menționează că pe perioada delegării salariata va beneficia de același salariu, precum și de îndemnizația zilnică de delegare, acordată pe perioada delegării, pentru compensarea cheltuielilor personale, decontarea cheltuielilor de transport efectuate pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu în cadrul localității în care își desfășoară activitatea salariata, decontarea cheltuielilor de transport dus-întors, cu trenul, cazare.
Potrivit disp. art.43 din Codul Muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, de către salariat, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă.
În art.42 alin.2 Codul Muncii se prevede că pe durata delegării, salariatul își păstrează funcția și toate celelalte drepturi prevăzute în contractul individual de muncă, iar în art. 44 din Codul Muncii că delegarea poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în 12 luni, salariatul delegat având dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Prin urmare, decizia contestată respectă dispozițiile legale în materia delegării.
Susținerile contestatoarei potrivit cărora decizia contestată este nelegală deoarece, nu arată care sunt atribuțiile salariatei delegate la punctul de lucru din Timișoara sunt neîntemeiate. Astfel, în art. 1 din decizie se menționează că salariata, angajată a societății pe funcția de director comercial la punctul de lucru Iași își va exercita temporar sarcinile corespunzătoare atribuțiilor de serviciu, în afara locului său obișnuit de muncă, iar la art. 4 se prevede faptul că atribuțiile angajatei rămân neschimbate.
Prin urmare, decizia a prevăzut faptul că salariata va îndeplini aceleași atribuții pe care le îndeplinea anterior delegării.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la abuzul de drept, instanța reține că angajatorul a motivat în decizia contestată necesitatea delegării, arătând că la punctul de lucru al societății din Timișoara au fost angajate 2 persoane noi, iar societatea acordă o atenție sporită problemelor strategice ce vizează necesitatea perfecționării profesionale a angajaților, atât prin gestionarea eficientă a timpului, cât și prin asigurarea continuității operațiunilor raportat la natura situațiilor ce pot apărea.
În răspunsul dat la interogatoriu, intimata a menționat motivul pentru care s-a delegat un director comercial de la punctul de lucru din Iași și anume pentru că doar la acest punct de lucru sunt angajate două persoane pe acest post, iar la București și B. există doar câte un singur director comercial cu atribuții de conducere.
În ceea ce privește faptul că societatea a hotărât delegarea contestatoarei și nu a celeilalte persoane angajată în funcția de director comercial, instanța reține că oportunitatea delegării rămâne exclusiv la aprecierea angajatorului, care poartă răspunderea pentru buna organizare a activității. În speță, procesul-verbal nr.6/17.01.2014 s-a reținut că a fost agreată propunerea privind delegarea contestatoarei întrucât aceasta prezenta garanția că ar putea duce la bun sfârșit sarcina încredințată, datorită vechimii și experienței acumulate în cadrul societății.
Potrivit disp. art.253 alin.1 Codul Muncii, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
Contestatoarea a solicitat obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, ca urmare a stresului emoțional la care a fost supusă de la emiterea deciziei contestate până în prezent.
Cu privire la stresul emoțional la care susține contestatoarea că a fost supusă,, instanța reține că nu s-a făcut nici o dovadă. De asemenea, nu s-a dovedit nici modul în care a fost prejudiciară și nici legătura dintre eventualul prejudiciu și emiterea deciziei de delegare, motive pentru care instanța reține că este neîntemeiată cererea privind obligarea societății la plata sumei de 50.000 lei.
Pentru considerentele expuse, instanța va respinge contestația formulată de contestatoarea I. R. A. Pamela în contradictoriu cu intimata ..
În temeiul disp. art.274 Cod procedură civilă este neîntemeiată și cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește cererea intimatei privind plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că aceasta nu a făcut dovezi în acest sens, motiv pentru care va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația formulata de contestatoarea I. R.-A.-Pamela, CNP_, domiciliată în Iași, ., ., . cu intimata . cu sediul în Cluj-N., Piața 1 Mai nr.45, jud. Cluj, J12/1732/_ și CUI RO11160619.
Respinge cererea intimatei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecata.
Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iași.
Pronunțata in ședința publica de astăzi, 30.06.2014.
.
Președinte, Asistent judiciar
T. P. L. B. N. L.
Grefier,
M. A.
Red.Jud. T.P.
Tehno-red. C.D.
22.10.2014 -4 ex.
| ← Conflict de muncă. Sentința nr. 2799/2014. Tribunalul IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
