Conflict de muncă. Sentința nr. 125/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 125/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 5549/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 22 Ianuarie 2014
Președinte - E. C. F.
Asistent judiciar B. M. M.
Asistent judiciar A. E.
Grefier R. R.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 125/2014
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. I. și pe pârât ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ APELE ROMÂNE-ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. PRUT-BÂRLAD, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 08.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi când, din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru data de 15.01.2014 apoi pentru azi, 22.01.2014, când
TRIBUNALUL
Asupra contestației prezente,
Prin contestația înregistrata sub nr._ a Tribunalului Iași, contestatorul M. I. a chemat in judecata pe pârâta Administrația Naționala "Apele Romane" – Administrația Bazinala de Apa Prut-Barlad, solicitând anularea Deciziei nr.42/21.03.2013 cu obligarea intimatei Ia plata diferentelor de drepturi salariale cuvenite pe durata retrogradarii din funcție, cu cheltuieli de judecata.
În motivare, s-a arătat că până la data de 01.02.2013 contestatorul a fost angajatul intimatei, în funcția interimara de INGINER SEF SGA lasi, in baza contractului de muncă pe perioadă nedeterminată nr. 178/19.01.2006 si a deciziei de numire nr. 119/01.09.2011.La data de 01.02.2013 i-au fost comunicate de către parata adresa nr. 1352/PM/01.03.2013 prin care parata îl convoca, in data de 08.03.2013, ora 12:00, in vederea cercetării disciplinare prealabile prev de art 251 CM, cu precizarea ca aceasta cercetare disciplinara era in legătură cu unele aspecte sesizate . inspecție nr. 227/11.07.2012;decizia nr. 11 prin care parata decidea încetarea perioadei de interimat pe funcția de INGINER SEF SGA lasi si trecerea in funcția de SEF BIROU EXPLOATARE SGA lasi;decizia nr.12 prin care parata decidea suspendarea incepand cu 01.02.2013 a contractului de munca din funcția de SEF BIROU EXPLOATARE SGA Iasi pe perioada efectuării cercetării disciplinare sus amintite. Dupa 30 de zile, la data de 01.03.2013 contestatorului i-a fost comunicata decizia nr. 33/01.03.2013 prin care era instiintat despre incetarea efectelor deciziei nr. 12/01.02.2013 si reluarea activitatii incepand cu data de 04.03.2013 in functia de SEF BIROU EXPLOATARE SGA Iasi in baza decizei nr. 11/01.02.2013.Ulterior, in data de 25.03.2013, parata i-a comunicat decizia nr. 42/21.03.2013, prin care se retine ca a incalcat cu vinovăție sarcinile si responsabilitățile fisei postului de INGINER SEF SGA Iasi si avand in vedere prevederile legale inserate in cuprinsul deciziei, precum si motivele de fapt, aceasta a decis sancționarea sa disciplinara cu retrogradarea din funcția de SEF BIROU EXPLOATARE SGA Iași in funcția de INGINER IN C. BIROULUI DE EXPLOATARE LUCRĂRI, pentru o durata de 60 de zile si acordarea drepturilor salariale cuvenite pentru aceasta noua funcție.
S-a apreciat decizia criticata ca fiind lovita de nulitate absoluta, netemeinica si nelegala, avand in vedere că decizia contestata se limiteaza a preciza ca faptele retinute ar fi fost savarsite cu vinovăție, dar nu descrie pe larg imprejurarea si probele care au stat la baza formulării acestei convingeri de către comisia de disciplina,in cuprinsul deciziei nu sunt constatate si descrise efectele faptelor savarsite, rezultatul acestora si prejudiciul creat;cuprinsul decizei este lacunar, nu stabileste gravitatea abaterilor disciplinare in raport de rezultat, principii, norme, regulamente.
S-a arătat că în fapt contestatorul a fost cercetat disciplinar cu privire la abateri in legătură cu fisa postului de INGINER SEF SGA Iasi iar sancțiunea aplicata prin decizia contestata este in legătură cu funcția de SEF BIROU EXPLOATARE SGA Iasi, împrejurare apreciata ca nelegala, parata avand obligația sanctionarii sale disciplinare cu privire la funcția pentru care a fost cercetat disciplinar. Astfel, din organigrama paratei, rezulta ca funcția de SEF BIROU EXPLOATARE SGA Iasi este o „funcție de conducere” iar caracterul funcției in care a fost retrogradat (INGINER IN C. BIROULUI DE EXPLOATARE LUCRĂRI) este de „funcție de execuție”. „Astfel, funcția de conducere constituie, ca regula, o entitate de sine statatoare, ea reprezintă altceva decât funcția de execuție"
Pe fondul cauzei, s-a arătat ca faptele reținute în sarcina sa nu au temei faptic și legal. Astfel, comisia de disciplina reține imprejurarea ca „in luna iunie 2012, dar și ulterior, salariatul nu si-a indeplinit sarcinile si responsabilitatile...”, constatare exagerata, care are la baza un exces de zel al comisiei in incercarea de a iva temeinic decizia nr.42/21.03.2013, avand in vedere imprejurarea ca începand cu data de 29.07.2012 contestatorul s-a aflat in concediu de odihna. Pe de altă parte, „obligația de igienizare si intretinere corespunzatoare a râului Bahlui si amplasarea de constructii torizate pe diguri..." revine, in baza organigramei paratei si a responsabilitatilor departamentelor acesteia, unui compartiment separat a cărui principala atributie este de „coordonare”, in speța compartimentului UIP care se află subordinea directa a directorului general ABA Prut Barlad, fiind reținută netemeinic în sarcina sa. In ceea ce privește „amplasarea de constructii neautorizate pe diguri si in zona de protectie”, pârâta avea cunostinta despre acest fapt prin referatele nr. 91/Ml/22.11.2011 și 92/MI/28.11.2011, inca din luna noiembrie 2011, dar a hotarat cercetarea sa disciplinara abia in luna iulie 2012, si aplicarea sancțiunii in data de 21.03.2013, cu depasirea termenului legal de 6 luni prev de art. 252 din Codul muncii "angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data savarsirii faptei"...A arătat contestatorul că înțelege să conteste un eventual prejudiciu creat ca urmare a reținerii acestei abateri disciplinare, atâta timp cat a avut cunostinta despre o singura constructie neautorizata (in fapt foile de parcurs nr._/03.04.2013,_/18.04.2012,_/31.05.2012 referindu-se doar la o constrctie ilegala amplasata in zona H.), dar care era amplasata in zona aparata, si nu influenta scurgerea libera a apelor si acțiunea de aparare impotriva inundațiilor, drept pentru care, nu exista un efect negativ al faptei sale si nu exista prejudiciu.Cu privire tot la aceasta fapta, din cuprinsul deciziei reiese ca atributii similare aveau si șeful de formație si șeful S.H, persoane care insa nu au fost cercetate disciplinar in legătură cu aceasta abatere, imprejurare ce creeaza un comportament discriminator al paratei fata de persoana sa, si duce la concluzia ca cercetarea disciplinara a fost una abuziva si nelegala. De real interes este si faptul ca atributii de aplicare a sancțiunilor pentru aceste constatari nu existau in fisa postului de INGINER SEF SGA Iasi, ci in sarcina unui alt angajat, in funcția de INGINER, funcție care insa fusese ramasa neocupata ulterior datei de 01.02.2012. Deși contestatorul a notificat in repetate rânduri conducerea paratei cu privire la acest fapt, iar conducerea ABA a aprobat desemnarea unei persoane in aceasta funcție, funcția insa a fost ocupata efectiv abia in luna iulie 2012 si deși a remis referate către Inspecția Teritoriala a Apelor, totuși răspunsul acestui departament a fost negativ, refuzând orice colaborare.
Cu referire la pct c) “pe ambele maluri ale râului Bahlui se constata o stare necorespunzatoare de intretinere a digurilor, atat a covorului vegetal cat si a coronamentului", s-a arătat ca exista documente de unde rezulta ca lucrările de cosire fuseseră indeplinite pt luna iunie (anexa 2 a PGA Iasi pt luna 06.12). Mai mult, lucrările de cosire, conform cu legislația aplicabila in materie, trebuie a fi începute la finalul lunii iunie, deoarece in acest fel iarba este cosita coapta si se realizeaza o reinsamantare naturala a terenului, conform legislației aplicabile.
In ceea ce privește pct-ul 2) al cercetării disciplinare, deși se reține “neconformitati la acumularile din categoria de importante C si D", așa cum s-a precizat pe larg răspunsului in scris formulat la Comisia de cercetare disciplinara, s-au dispus verificări care s-au si efectuat la 46 de acumulari. Exista un program (Program Unic de Gospodărire a Apelor) care stabileste numărul de controale trimestriale de realizat in mod obligatoriu, iar pentru trimestrul in cauza(2) programul a stabilit 43 de controale si pentru trimestrul 1 un număr de 3 controale, rezultând astfel un total cumulat de 46 controale efectuate la momentul respectiv. La pct-ul 3) se reține inexistenta abonamentului cadru in vederea utilizării resurselor de apa la acumulările care dețin autorizații de gospodărire a apelor si aplicarea de penalitati pentru acumulările ce nu dețin autorizație....". or, acțiunea de verificare a acumulărilor a fost programata pentru trimestrele 2 si 3, si a demarat in luna iunie 2012. Luna iunie, conform calendarului, face parte din trimestrul 2, iar fapta imputata contestatorului practic, nu exista. Penalitatile cu privire la acest aspect invocat de către comisia de disciplina e aplica o singura data, anual, si nu lunar, astfel incat prin acțiunea sa, contestatorul nu a provocat vreo vatamare angajatorului, vreo paguba ori vreo pierdere in directa legătură de cauzalitate cu nerespectarea obligațiilor inscrise in fisa postului.
Contradovada celor retinute la puctul 4) al cercetării disciplinare, referitor la "lipsa de implicare a SGA în ceea ce privește reglementarea din punct de vedere al gospodăririi apelor a lucrărilor de traversare a cursurilor de apa...”, fiind facuta cu toate adresele si notificările precizate in răspunsul scris depus comisiei la data efectuării cercetării disciplinare.
Caracterul "forțat” al faptelor reținute in raportul de inspecție nr.227/GM/11.07.2012, modalitatea de desfasurare a cercetării disciplinare, redactarea deciziei și caracterul lacunar al acesteia dovedesc fără echivoc faptul că setul contestat este nelegal, abuziv, emis în considerarea manifestărilor de autoritate nejustificată ale conducătorului unității, iar nu cu referire la persoana contestatorului și la conduita sa profesională, așa cum ar fi fost firesc, iar sancțiunea aplicata nu este in legătură cu funcția pentru care a fost cercetat disciplinar.
În consecință, s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulata.
In drept, au fost invocate prevederile art 247-252, 268, 269 CM, solicitându-se proba cu inscrisuri, interogatoriul paratei, martori.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind nefondata.
În motivare s-a arătat că în fapt, prin raportul de inspecție nr.227/GM/l 1.07.2012 întocmit de șef birou Inspecția Teritorială a Apelor, înregistrat la Administrația Bazinală de A. Prut-Bârlad (A.B.A. Prut-Bârlad) cu nr.8989/11.07.2012.se aducea la cunoștința conducerii instituției o . neconformități constatate în urma acțiunilor desfășurate în perioada iunie-iulie 2012 la Sistemul de Gospodărire a Apelor lași.
Directorul A.B.A. Prut-Bârlad a dispus constituirea unei comisii împuternicite să efectueze cercetarea disciplinară a salariaților responsabili de neconformitățile constatate și reținute în Raportul de inspecție, numită prin Decizia 116/16.07.2012.
Rezumand procedura de cercetare disciplinara, pârâta față de motivele de nulitate absolută a deciziei, de netemeinicie și nelegalitate, invocate de contestator, a arătat că din conținutul Deciziei nr.42/21.03.2013 se poate constata faptul că aceasta îndeplinește condițiile de fond și de formă cerute de dispozițiile art.252 alin.(2) din Legea nr.53/2003.
Decizia contine atat descrierea faptei care constituie abatere disciplinară (descriere detaliată în pag.2-6 ale deciziei contestate) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat- sarcinile și responsabilitățile fișei postului - pct.5.1. și 5.2. (detaliate în conținutul deciziei contestate), dispozițiile art.27 din Regulamentul Intern al A.B.A. Prut-Bârlad, dispozițiile art.30 din Regulamentul Intern al A.B.A. Prut-Bârlad, dispozițiile art.72 din Contractul colectiv de muncă nr.8/2011-2014 privind răspunderea disciplinară’’, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile -(detaliate în conținutul deciziei contestate), temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică - art.247-252 din Legea nr.53/2003, republicată - Codul Muncii, raportat la art.248 alin.l lit.b), coroborat cu art.48 din același act normativ, cat și termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată - „Tribunalul Iași”, astfel că decizia nu este lovită de nulitate absolută.
În ceea ce privește termenul de aplicare a sancțiunii prevăzut de art.252 alin.(l), având în vedere faptul că în perioada 30.07._13 salariatul a avut contractul individual de muncă suspendat pentru incapacitate temporară de muncă (art.50 alin.l lit.b) Codul muncii), în cauză intervine instituția suspendării/întreruperii termenului de prescriere a aplicării sancțiunii („într-adevăr, atât termenul de 6 luni, cât și cel de 30 de zile sunt termene de prescripție a răspunderii disciplinare. Așa fiind, ele sunt susceptibile de întrerupere sau suspendare în condițiile dreptului comun” ).
Cu privire la critica contestatorului privind faptul că pârâta avea obligația sancționării disciplinare a salariatului cu privire la funcția pentru care a fost cercetat disciplinar, Codul muncii nu face distincție între funcțiile pentru care se dispune sancționarea disciplinară cu retrogradarea din funcție. La data de 21.03.2013 când angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare de retrogradare din funcție, salariatul îndeplinea funcția de șef birou exploatare. Retrogradarea din funcție, ca sancțiune disciplinară, nu trebuie să vizeze neapărat funcția imediat inferioară, ci orice funcție inferioară, în cadrul aceleiași profesii.
Pe fondul cauzei, s-a arătat ca decizia este temeinica. Astfel, cu privire la starea de igienizare și întreținere necorespunzătoare a râului Bahlui și amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție, reclamantul M. I. nu a făcut nicio mențiune cu privire la depozitele depistate după zona de protecție aval pod Sf. I., la care, de altfel, se referă Raportul de Inspecție, ci se referă la zona privind amplasamentul lucrărilor de „Regularizare râu Bahlui în mun. Iași”, lucrări efectuate de ., aflate în derulare la data controlului, încercând să ducă instanța în eroare cu privire la sarcinile proprii prevăzute în Fișa postului. C. “Unitatea de Implementare a Proiectelor” (U.I.P.) la care face referire reclamantul în contestație (pag.2) nu are atribuții de coordonare, raportat la situația de fapt. Conform Regulamentului de organizare și funcționare al A.B.A. Prut-Bârlad, C. U.I.P. este o unitate funcțională care asigură managementul integrat de proiect, in conformitate cu prevederile acordului de finanțare, având drept scop realizarea obiectivelor proiectului cu maximă diligență și eficiențe. În urma declarațiilor luate șefului de formație Bahlui si a șefului S.H. Bahlui, comisia a reținut faptul că în urma discuțiilor purtate de șeful formației cu reprezentanții constructorului ., în luna august 2012 - ulterior controlului ITA - zona la care se face referire în Raportul de Inspecție a fost dezafectată.
În ceea ce privește „amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție” contestatorul încearcă, din nou, să ducă instanța în eroare afirmând că: ..pârâta avea cunoștință despre acest fapt prin referatele nr. 91/MI/ 22.11.2011 și 92/MI/28.11.2011”.În fapt, referatele respective au fost aduse la cunoștința conducerii S.G.A. Iași, prin director și inginer șef, în speță reclamantul, și nicidecum conducerii A.B.A. Prut-Bârlad, așa cum încearcă a deforma realitatea reclamantul.Referatele au fost întocmite de șef formație Bahlui și șef Sistem Hidrotehnic Bahlui, aflați în subordinea directă a inginerului șef S.G.A. Iași - numitul M. I., la data emiterii referatelor, înregistrate în registrul de corespondență al S.G.A. Iași, așa cum a fost reținut și în conținutul Deciziei nr.42/21.03.2013 (lit.b) pag.3 din decizie).Reclamantul M. I. avea cunoștință de situația existentă pe zona menționată în raportul de inspecție, atât din referatele prezentate conducerii SGA Iași de către șeful de formație și șeful de sistem hidrotehnic, cât și din verificările și controalele efectuate personal (fapt ce rezultă din foile de parcurs nr._/03.04.2013,_/18.04.2012,_/31.05.2012). Reclamantul avea obligația ca inginer șef al SGA Iași să ia toate masurile necesare pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a obiectivului „îndiguire și regularizare r. Bahlui”, obiectiv ce are ca funcție apărarea împotriva inundațiilor. Chiar dacă nu există un prejudiciu, s-a constatat lipsa de reacție (inacțiune) din partea reclamantului în calitate de inginer șef față de situația de fapt. Potrivit sarcinilor prevăzute în „Fișa postului” inginerul șef verifică starea de igienizare a cursurilor de apă și răspunde de aplicarea legilor și actelor normative în domeniul apelor. Rezultă clar că și reclamantul are atribuții în verificarea stării de igienizare a cursurilor de apă potrivit “Fișei postului”, alături de șeful de formație și șeful S.H.,care au aceeași sarcină de serviciu.
În ceea ce privește faptul că pe ambele maluri ale cursului de apă Bahlui se constată o stare necorespunzătoare de întreținere a digurilor, atât a covorului vegetal, cât și a coronamentului, reclamantul susține că lucrările de cosire erau îndeplinite pentru luna iunie 2012. Comitetul de Direcție al A.B.A. Prut-Bârlad a constatat faptul că în luna iunie 2012 la SGA Iași nu sunt efectuate lucrările de întreținere curentă, potrivit programului de gospodărirea apelor si a planului tehnic de întreținere. Lucrările de cosire vegetație ierboasă sunt lucrări de întreținere curentă si nu este necesară emiterea unei hotărâri din partea Comitetului de Direcție - Hotărârea nr.6/27.06.2012 - prin care s-a dispus executarea lucrărilor de întreținere curentă necesare la albiile îndiguite si regularizate ale r. Ciric. aval de acumularea Ciric III si r. N. în mun. Iași, până la data de 27.06.2012.Faptul că în semestrul II 2012 au fost programate a se executa lucrările de reparații curente pe tronsonul de dig mal stâng a r. Bahlui aval pod Sf. I.-pod C.F. H. pe L=2,4 km, conform PGA/2012 propus de SGA Iași și aprobat de A.B.A. Prut-Bârlad, nu înseamnă că pe sectorul menționat în Raportul de Inspecție (îndiguire și regularizare r.Bahlui pod Sf. I.-pod DJ H.), lucrările de întreținere curentă pot fi amânate sau neefectuate. Planul tehnic (exploatare, întreținere reparații curente și IICA) a fost propus de SGA Iași și aprobat de ABA Prut-Bârlad în limitele bugetului alocat de către Administrația Națională “Apele Române”, a personalului existent și a dotării cu utilaje și mijloace de transport ale SGA Iași.
Cu privire la neconformitățile sesizate la acumulările din categoria de importanță C și D, reclamantul susține că fapta reținută în sarcina sa nu este veridică, deoarece s-au dispus verificări efectuate la 46 de acumulări. Din cercetările efectuate de comisie, s-a reținut faptul că, față de măsurile trasate prin procesele verbale de control și de stadiul de îndeplinire a acestora, se constată faptul că acolo unde măsurile trasate anterior nu au fost îndeplinite nu sunt niciun fel de mențiuni cu privire la aplicarea unei sancțiuni potrivit dispozițiilor Legii apelor sau ale altor dispoziții legale încălcate (in 12 dintre cazuri s-a constatat că măsurile trasate prin procesele verbale anterioare nu au fost îndeplinite și nici nu au fost făcute mențiuni în procesele verbale încheiate cu privire la aplicarea de sancțiuni).Faptul că deținătorilor de acumulări categoria C și D le-au fost aduse la cunoștință obligațiile din punct de vedere al apelor, nu acoperă lipsa autorizației de funcționare în condiții de siguranță a acumulărilor și a autorizației de gospodărire a apelor. Aceeași situație este și în cazul acumulărilor cu folosință piscicolă, de agrement sau de interes local.
Chiar dacă responsabilitatea urmăririi măsurilor trasate prin procesele verbale de control revine reprezentantului Biroului Exploatare desemnat să efectueze controale la acumulările de categoria C și D, acesta fiind coordonat îndeaproape de șeful Biroului Bxploatare lucrări, potrivit “Fișei postului” responsabilitatea inginerului șef constă și în modul de îndeplinire a activității pe care o desfășoară în cadrul compartimentelor din subordine.În urma cercetării documentelor la care a făcut trimitere reclamantul M. I. în timpul cercetării disciplinare, dar și a evidențelor Biroului ITA, Comisia de cercetare a constatat faptul că:
1. pentru perioada ianuarie-iulie 2012 reprezentanții SGA Iasi au efectuat un număr de 19 controale - toate controalele fiind efectuate in luna iunie 2012 - la 34 de acumulari din categoria de importanta C si D, si nu la 46 de acumulari asa cum a susținut în apărarea sa reclamantul;
2. biroul I.T.A. nu a fost notificat în vederea aplicării de sancțiuni administratorilor acumulărilor unde s-au constatat nereguli;
3. biroul I.T.A. a atras atenția necorelării datelor privind “Situația acumulărilor de categoria C și D” prin Raportul de Inspecție, după verificarea datelor communicate;
4. față de salariații menționați cu atribuții specifice, nu au fost găsite documente care să demonstreze că reclamantul a adus la cunoștința conducerii A.B.A. Prut-Bârlad neîndeplinirea de către aceștia a sarcinilor de serviciu, având în vedere că reclamantul - potrivit Fișei postului organizează, coordonează și controlează activitatea personalului angajat în compartimentele și subunitățile din subordine, potrivit R. și că era singurul care putea, în calitatea sa de inginer șef, să aducă la cunoștința conducerii SGA Iași și a A.B.A. Prut-Bârlad, modalitatea în care aceștia și-au îndeplinit sarcinile de serviciu.
Cu privire la fapta reținută în sarcina reclamantului privind “inexistența abonamentului cadru în vederea utilizării resurselor de apă la acumulările care dețin autorizații de gospodărire a apelor, dar și neaplicarea de penalități pentru acumulările care nu dețin autorizație de gospodărire a apelor, deși în aceste acumulări sunt reținute volume de apă”, reclamantul a invocat în apărare faptul că acțiunea de verificare a acumulărilor era programată în trimestrele 2 și 3, fiind demarată în luna iunie 2012, astfel că fapta nu ar exista. Orice propunere de abonament se face, de regulă, în luna octombrie a anului anterior contractării, ceea ce înseamnă că la nivelul lunii octombrie 2011 la nivelul SGA Iasi nu exista o situație clară a acumulărilor autorizate d.p.v. al gospodăririi apelor, astfel încât să fie făcute propuneri de emitere a abonamentului de utilizare a resursei de apă pentru deținători. De asemenea, faptul că acțiunea de verificare a acumulărilor a fost programată în trim.II și III 2012 și a început abia în luna iunie 2012, a condus la întârzieri în aplicarea penalităților pentru deținătorii de acumulări care au utilizat resursele de apă fără autorizație și fără abonament. Rezultatul verificărilor efectuate în luna iunie 2012 trebuiau valorificate prin aplicarea de penalități, cu respectarea Legii apelor nr.l07/1996, O.U.G. nr.l07/2002, modificată și completată și ale Ordinului nr.798/2005, modificat și completat. Prin aceste întârzieri au fost aduse prejudicii A.B.A. Prut-Bârlad prin neîncasarea penalităților, ce aduc venituri proprii administrației bazinale.
Cu privire la punctul 4 al cercetării disciplinare, respectiv lipsa de implicare a SGA Iași în ceea ce privește reglementarea d.p.v. a gospodăririi apelor a lucrărilor de traversare a cursurilor de apă, în special a traversările cu conducte de transport gaze și a lucrărilor aferente, reclamantul susține ca fiind neadevărate cele reținute de comisia de cercetare. Totuși, din documentele supuse cercetării pe care reclamantul le-a depus în susținerea faptului că SGA Iași a notificat toți operatorii de transport/distribuție gaze naturale cu privire la obligația reglementării din punct de vedere al gospodăririi apelor, stabilindu-se termene pentru depunerea documentațiilor tehnice necesare obținerii actelor de reglementare: 4123/IM/06.07.2012; 4125/IM/06.07.2012; 4128/IM/06.07.2012; 4227/IM/06.07.2012; 4124/IM/06.07.2012; 4126/IM/06.07.2012, s-a constatat faptul că toate notificările la care a făcut trimitere salariatul sunt elaborate ulterior adresei emise de A.B.A. Prut-Bârlad nr. 7603/RT/13.06.2012.
În consecință, întrucât cercetarea disciplinară a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art.251 din Legea nr.53/2003, republicată și a fost finalizată prin Procesul verbal înregistrat cu nr. 2874/PM/01.03.2013, iar angajatorul a stabilit sancțiunea disciplinară în raport de dispozițiile legale,decizia contestată îndeplinind toate condițiile de fond și de formă cerute de art.252 alin.(2) din din Legea nr.53/2003, republicată, s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată și menținerea ca legală și temeinică a Deciziei nr.42 din 21.03.2013 emisă de A.B.A. Prut-Bârlad.
În drept au fost invocate prevederile art.205 C.pr.iv.
La întâmpinare a fost anexata, în copie conformă cu originalul, întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate.
Contestatorul a formulat completări la acțiune prin care a arătat ca în sprijinul contestației invoca și urmatoarele argumente:
Cu privire la fapta disciplinara retinuta, respectiv „amplasarea de construcții neautorizate pe diguri si zona de protecție", asa cum s-a aratat constructia amplasata in zona H., la care face referire Raportul de Inspecție 227/11.07.2012, este amenajata pe terenul proprietate privata a societatii ., teren aflat in proprietate privata in baza contractului de vanzare cumparare nr. 300/02.10.2007. In aceasta situatie, este de netăgăduit legalitatea împrejmuirii cu soclu de beton de aproximativ 40 cm inaltime, stâlpi de fier si gard din scandura de către proprietar a respectivei suprafețe de teren si imposibilitatea vreunei acțiuni a subsemnatului in aceasta privința, dreptul de proprietate fiind definit ca dreptul real principal care conferă titularului său atributele de posesie, folosință și dispoziție
Cu privire la Raportul de inspecție nr. 227/11.07,2012, care a stat la baza cercetării disciplinare s-a arătat că acesta este lovit de nulitate absoluta, fiind un inscris care nu respecta dispozițiile imperative din Normele tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control a Inspecției Teritoriale a Apelor din cadrul Administrației Naționale Apele Române din domeniul Gospodăririi Apelor. Prin decizia nr. 356/04.10.2011 a directorului general al Administrației Naționale „Apele Romane”s-a dispus aprobarea Normelor sus mentionate, urmând ca aceste norme sa fie aplicate începând cu data de 01.11.2011. Or, Raportul de Inspecție nr 227/GM/11.07.2012 nu îndeplinește condițiile stipulate la art. 38 din NORME, nu este înregistrat la S.G.A. Iasi, controlul fiind efectuat numai de șeful ITA aflat in funcție la acel moment, fara a fi insotit de un reprezentant al SG.A. Iasi si nu respecta procedurile normativului tehnic pentru desfășurarea activității ITA. Cu privire la fapta reținuta la pct-ul 3) in speța „aplicarea de penalitati pentru acumularile ce nu dețin autorizație",s-a arătat că prin decizia nr 11/27.01.2011 a directorului ABA Prut Barlad au fost nominalizate patru (4) persoane din angajații unității cu atribuții de a încheia procese verbale de stabilire si calculare a penalităților in aceste situații, persoana contestatorului nefiind una dintre acestea. Concluzionând, rezulta ca nu poate fi reținuta in sarcina sa aceasta abatere. În consecință, s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulata.
În ședința publică din 25.09.2013, având în vedere că reclamantul a depus la dosar, prin serviciul registratură, precizări la acțiune și față de conținutul acestora instanța a apreciat ca necesar ca reclamantul să precizeze expres dacă investește instanța cu un capăt separat de cerere privind nulitatea absolută a Raportului de Inspecție nr.227/GM/11.07.2012 sau este o simplă apărare în susținerea contestației inițiale, iar, raportat la contestația inițială, instanța a considerat necesar ca reclamantul să indice temeiurile de drept în raport de care a invocat nulitatea absolută a deciziei de sancționare, având în vedere formularea generică precum și faptul că pârâta trebuie să răspundă la fiecare argument ce privește nulitatea deciziei de sancționare emise. Fața de solicitările instanței, reclamantul contestator a depus precizări prin care a arătat că a invocat nulitatea deciziei de sancționare disciplinara raportat la art. art 252 al 2 pct. c) din C.M.Potrivit acestui articol, decizia de sancționare, sub sancțiunea nulitatii absolute, trebuie sa cuprindă in mod obligatoriu motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetării disciplinare prealabile.Or, desi aparent intimata precizeaza in intampinare ca aceasta cerința a fost respectata la emiterea deciziei contestate, acest fapt este neveridic. Concret, in ceea ce privește prima abaterea disciplinara, intimata precizeaza in cuprinsul deciziei nr. 42 afirmațiile succinte al contestatorului, dar omite a preciza in concret motivele pentru care au fost inlaturate aceste aparari de către comisia de cercetare disciplinara. Aceeași omisiune opereaza si cu privire la a -4-a abatere disciplinara, care este menționata in cuprinsul deciziei, lipsind motivele pentru care au fost înlăturate aparararile contestatorului. In fapt, este evidenta omisiunea angajatorului cu privire la inserarea motivelor concrete de înlăturare a apararilor cu privire la toate faptele retinute in sarcina sa, prin simpla lecturare a punctului de vedere al salariatului inregistrat sub nr. 1730/08.02.2013 depus cu ocazia desfasurarii cercetarii disciplinare, punct de vedere sintetizat la maxim de către intimata in prinsul deciziei nr. 42, si care nu a fost combătut de către angajator pertinent, in detalierea tuturor considerentelor de inlaturare a acestor aparari. Astfel, din analiza deciziei de sancționare nr 42 si a punctului de vedere al salariatului rezultă că aceasta decizie nu cuprinde motivele pentru care au fost inlaturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, cerința a cărei omisiune atrage nulitatea actului emis în aceste condiții raportat la art. 252 alin. (2) lit. c) din Codul muncii.În consecință, s-a solicitat să se constate nulitatea absoluta a deciziei de sancționare disciplinara.
În ceea ce privește apărările referitoare la Raportul de Inspecție nr 227/GM/11.07.2012 s-a arătat ca acestea reprezinta exclusiv aparari pe fondul cauzei, nefiind dedusa judecății o noua pretenție privind nulitatea acestui raport.
La termenul din 20.11.2013, instanța din oficiu a invocat nulitatea deciziei raportat și la dispozițiile art.252 alin.2 lit.a C.Muncii.
Părțile au depus la dosar note de concluzii scrise.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, raportat la excepția nulității absolute a deciziei, ce se impune a fi soluționată cu prioritate, potrivit art.137C.pr.civ, instanța reține următoarele:
Contestatorul M. I. este angajatul intimatei Administrația Naționala "Apele Romane" – Administrația Bazinala de Apa Prut-Barlad pe postul de SEF BIROU EXPLOATARE SGA, în baza deciziei nr.11 din 01.02.2013, prin care s-a dispus încetarea perioadei de interimat în funcția de inginier șef S.G.A. Iași.Prin decizia nr.12/01.02.2013 s-a dispus suspendarea contractului individual de munca nr.178/19.01.2006 conform prevederilor art.52 alin.1 lit a C.muncii începând cu data de 01.02.2013 pe durata efectuării cercetării disciplinare, data de la care i se suspenda și plata drepturilor salariale de către A.B.A Prut-Barlad.
Prin decizia nr. 42/21.03.2013 emisă de intimat s-a dispus sancționarea contestatorului cu „cu retrogradarea in funcție, cu acordarea salariului corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea pentru o durata ce nu poate depăși 60 de zile, sancțiune prevăzuta de art.248 alin.1 lit.b din Legea 53/3003 republicata, respectiv retrogradarea din funcția de șef birou în funcția de inginer, în cadrul biroului Exploatare Lucrari, cu acordarea unui salariu de baza de 3.500 lei corespunzător funcției în care s-a dispus retrogradarea, pe o durata de 60 de zile începând cu data comunicării deciziei.
Pentru a decide astfel, angajatorul a reținut în esența:
”Având în vedere:
- Raportul de Inspecție nr.227/GM/l 1.07.2012 întocmit de ing. M. G. - șef birou înregistrat la A.B.A. Prut-Bârlad cu nr.8989/11.07.2012, de sesizare a conducerii A.B.A. -BârIad cu privire la neconformitățile privind activitatea de conducere, organizare, coordonare, realizare a programului de gospodărire a apelor, de exploatare a lucrărilor hidrotehnice, de monitorizare a deținătorilor de lucrări hidrotehnice, de urmărire și control la lucrările hidrotehnice din administrare, activități ce stau în sarcina inginerului șef al Sistemului de gospodărire a apelor, constatate în urma acțiunilor de control desfășurate la Sistemul de Gospodărirea Apelor lași,respectiv:
1.Amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție - Stare de igienizare și întreținere necorespunzătoare a râului Bahlui.
2.Monitorizare necorespunzătoare a acumulărilor din categoria de importanță C și D:
3. Inexistența abonamentului cadru în vederea utilizării resurselor de apă la acumulările care dețin autorizații de gospodărire a apelor. Neaplicarea de penalități deținătorilor care mențin volume în acumulările din administrare cu toate că pentru aceste obiective nu sunt emise autorizații gospodărire a apelor.
4. Nereglementarea lucrărilor de traversare a cursurilor de apă;
- prevederile Contractului Colectiv de Muncă aplicabil/2011-2014 privind răspunderea disciplinară, ale Regulamentului Intern al A.B.A. Prut-Bârlad - art.27 și art.30 cu privire la le salariatului, sarcinile și responsabilitățile prevăzute în fișa postului de inginer șef (pct.5.1 și 5.2.);
- Procesul verbal privind desfășurarea procedurii cercetării disciplinare prealabile înregistrat sub nr. 2874/PM/01.03.2013;
Motivele de fapt ale aplicării sancțiunii disciplinare sunt următoarele:
Ca urmare a efectuării cercetării disciplinare prealabile prin audierea salariatului ing.M. I., punctul de vedere al acestuia față de obiectul cercetării, prin care și-a prezentat poziția în legătură cu faptele imputate, înregistrat sub nr. 1730/08.02.2013, cercetările efectuate de Comisie prin audierea altor salariați și prin analizarea tuturor dovezilor la care a apelat salariatul în apărarea sa, dar și cele existente la dosar, Comisia numită prin decizia directorului B.A. Prut-Bârlad a reținut următoarele:
Salariatul M. loan a fost notificat pentru prezentarea in vederea audierii în data de 2 august 2012 prin adresa nr.9732/PM/25.07.2012. Ulterior, începând cu data de 30.07.2012 salariatul M. loan s-a aflat în concediu pentru incapacitate temporară de muncă (potrivit concediilor medicale depuse la instituție), contractul individual de muncă fiind suspendat de drept, potrivit art.50 lit.b) din Legea nr.53/2003, republicată. Odată cu reluare activității începând cu 01.02.2013, salariatul a fost notificat în vederea efectuării cercetării disciplinare prin adresa 1352/PM/01.02.2013.
Potrivit "Fișei postului” de inginer șef, dl. ing. M. loan are în subordine: Stația hidrologica, Biroul G.R.A., Biroul exploatare lucrări. Sistemele hidrotehnice și formațiile de exploatare, iar ca sarcini și responsabilități se disting următoarele:
5.1. Sarcini:
- organizează, coordonează și controlează activitatea personalului angajat în compartimentele și subunitățile din subordine, potrivit R.;
- răspunde de realizarea programului de gospodărirea apelor și a planului tehnic de întreținere-reparații a lucrărilor hidrotehnice și a planului de întreținere cursuri de apă necodificate;
- răspunde, îndrumă și coordonează activitatea de exploatare a lucrărilor hidrotehnice,inclusiv funcționalitatea echipamentelor, în scopul satisfacerii folosințelor de apă, conform prevederilor contractuale și prevenirii efectelor distructive ale apelor; - răspunde, organizează și controlează activitatea de UCC la lucrările hidrotehnice;
- coordonează activitatea de evidență a obiectivelor de cadastrul apelor și de întocmire a contribuției sintezei cadastrale;
- răspunde de efectuarea controlului sistematic al rețelei hidrografice în scopul sesizării și remedierii degradărilor de alibi și maluri și verifică starea de igienizare a cursurilor de apă;
- răspunde de întocmirea documentațiilor și de autorizarea lucrărilor hidrotehnice din administrare și urmărește autorizarea celorlalți deținători de lucrări hidrotehnice;
- răspunde de însușirea și aplicarea legilor și actelor normative în domeniul apelor.
5.2. Responsabilități:
- răspunde de întreaga activitate prevăzută în fișa postului la pct.5.1. și de modul de îndeplinire a acesteia în cadrul compartimentelor din subordine;
- răspunde de activitatea SGA în lipsa directorului și îl înlocuiește pe acesta;
- răspunde disciplinar pentru daunele produse unității prin orice act al său contrar intereselor acesteia.
Față de răspunsurile date de salariatul ing. M. loan cu privire la faptele reținute în sarcina sa prin Raportul de Inspecție nr.227/GM/l 1.07.2012, Comisia de cercetare a reținut faptul că în luna iunie 2012, dar și ulterior, salariatul nu și-a îndeplinit sarcinile și responsabilitățile de conducere, organizare, coordonare, verificare, prevăzute în fișa postului 5.1. și 5.2., după cum urmează:
1). Cu privire la starea de igienizare și întreținere necorespunzătoare a râului Bahlui și amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție:
a) Salariatul M. loan a afirmat că depozitele de pământ și resturi materiale depistate malul drept al râului Bahlui și în zona de protecție aval pod Sf. loan (toată zona fiind amplasamentul lucrărilor de „Regularizare râu Bahlui în mun. Iași”, lucrări în derulare la data controlului) au fost transportate și depozitate de constructor „probabil la indicația A.B.A. Prut- Bârlad prin compartimentul UIP, care nu a comunicat la SGA Iași detalii despre mersul lucrărilor Obligația ridicării depozitelor de pământ, resturi materiale aflate pe amplasamentul lucrarilor de regularizare revine constructorului, conform contractului, SGA Iași neavând reponsabilitate în ridicarea acestora.
Salariatul M. loan nu a făcut nicio mențiune cu privire la depozitele depistate după zona de protecție aval pod Sf. loan, la care, de altfel, se referă Raportul de Inspecție.
In urma declarațiilor luate șefului de formație Bahlui și a șefului S.H.Bahlui, Comisia a reținut faptul că în urma discuțiilor purtate de șeful formației cu reprezentanții constructorului DIMAR SRL, în luna august 2012 - ulterior controlului ITA - zona la care se face referire în Raportul de Inspecție a fost dezafectată.
b.) In ceea ce privește amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție, salariatul M. loan a susținut că urmărirea stării digurilor, precum și a stării de modernizare a cursului de apă Bahlui revine șefului de formație Bahlui și a șefului S.H. Bahlui potrivit fisei postului", aceștia urmând să aducă la cunoștința conducerii SGA Iași eventualele neconformități constatate, în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de Legea apelor.
Față de aceasta, Comisia a reținut în urma declarațiilor luate șefului de formație Bahlui și șefului S.H. Bahlui faptul că aceștia au adus la cunoștința conducerii, prin referatele întocmite ca urmare a constatărilor făcute, despre: amplasarea de construcții neautorizate - împrejmuire cu pari de lemn - zona pod H. - zona pod Chiperești;gard de împrejmuire, cu soclu din beton de aprox.40 cm înălțime, stîlpi de fier și gard din scândură - aval pod H..Aceștia au depus în susținerea celor declarate referatele nr.91/MI/22.11.2011, respectiv -2/MI/28.11.2011.Celelalte construcții la care se referă Raportul de Inspecție existau la data la care cei doi salariați au preluat atribuțiile de șef formație Bahlui și șef S.H. Bahlui, respectiv octombrie- noiembrie 2011. Comisia a constatat că dl. ing. M. loan avea cunoștință de situația existentă pe zona menționată în raport, atât din referatele prezentate conducerii SGA de către șeful de formație și șeful de sistem hidrotehnic, cât și din verificările și controalele efectuate personal către ing. M. loan ca inginer șef (fapt ce rezultă din foile de parcurs 1)6693/03.04.2013,_/18,04.2012,_/31.05.2012).Comisia a considerat că dl.ing. M. loan, având informații clare cu privire la situația din teren, avea obligația ca inginer șef al SGA lași să ia toate măsurile necesare pentru a asigura funcționarea în condiții de siguranță a obiectivului „îndiguire și regularizare Bahlui”, obiectiv ce are ca funcție apărarea împotriva inundațiilor. Deși prin răspunsul său dl.ing. M. loan încearcă să „arunce” în sarcina Biroului ITA responsabilitatea aplicării sancțiunilor cu privire la încălcarea dispozițiilor Legii apelor, de reținut faptul că inginerul șef, potrivit sarcinilor prevăzute în „Fișa postului”, verifică starea de igienizare a cursurilor de apă și răspunde de aplicarea legilor și actelor normative în domeniul apelor. Rezultă clar că și inginerul șef are atribuții în verificarea stării de igienizare a cursurilor de apă potrivit “Fișei postului”, alături de șeful de formație și șeful S.H.,care au aceeași sarcină de serviciu.
c) În ceea ce privește faptul că pe ambele maluri ale cursului de apă Bahlui se constată o stare necorespunzătoare de întreținere a digurilor, atât a covorului vegetal, cât și a coronamentului, M. loan susține în apărarea sa faptul că “o altă comisia din cadrul Serviciului Exploatare ABA Prut-Bârlad a mentionat în Nota de constatare nr.8030/21.06.2012 despre începerea lucrărilor de cosire de către salariații SGA Iași a vegetației ierboase pe dig mal stâng al răului Bahlui pe o lungime de 1000 m aval P. Sf. I. ".De asemenea, “în urma Hotărârii Comitetului de Direcție nr.6/27.06.2012, SGA lași executa Ia acea dată, in sistem comasat, cu toți salariații disponibili, in regim de urgență, lucrări de întreținere curentă, constând în cosiri vegetație ierboasă și acvatică pe albiile îndiguire și regularizate ale râului Ciric și N., lucrări cu termen de finalizare 26.07.2012, care au fost duse la îndeplinire, urmând ca în perioada următoare să se continue operațiunea și pe alte sectoare. După finalizarea lucrărilor comandate de A.B.A. Prut-Bârlad prin Hotărârea nr.6/27.06.2012, personalul muncitor al SGA lași a executat pe celelalte sectoare îndiguite și lucrările de întreținere curentă (cosiri vegetatie) necesare, mentionate în raportul de Inspecție 227ZM/11.07.2012".
Comisia nu a putut accepta aceste apărări și reține faptul că salariatul M. I. nu își cunoaște în totalitate atribuțiile și răspunderea privind realizarea programului de gospodărirea apelor și a planului tehnic de întreținere-reparații a lucrărilor hidrotehnice și a anului de întreținere cursuri de apă necodificate. Deși recunoaște faptul că lucrările de cosire a vegetație ierboasă sunt lucrări de întreținere curentă, consideră că aceste lucrări au fost comandate: A.B.A.Prut-Bârlad” prin Hotărârea Comitetului de Direcție.Ceea ce reține Comitetul de Direcție prin hotărârea emisă este faptul că în luna iunie 2012 la SGA Iași nu sunt efectuate lucrările de întreținere curentă, potrivit programului de gospodărire a apelor și a planului tehnic de întreținere. Nu este necesară emiterea unei hotărâri din partea Comitetului de Direcție cu dată certă de finalizare pentru lucrări curente programate a fi executate în cursul anului (în speță, trim.I-II 2012) potrivit programului de gospodărirea apelor și a planului tehnic de întreținere. Faptul că în semestrul II 2012 au fost programate a se executa lucrările de reparații curente tronsonul de dig mal stâng a r. Bahlui aval pod Sf. I.-pod C.F. H. pe L=2,4 km, conform A/2012 propus de SGA Iași și aprobat de A.B.A. Prut-Bârlad, nu înseamnă că pe sectorul menționat în Raportul de Inspecție (îndiguire și regularizare r.Bahlui pod Sf. I.-pod DJ H.), lucrarile de întreținere curentă pot fi amânate sau neefectuate. Comisia subliniază faptul că Planul tehnic (exploatare, întreținere reparații curente și IICA) a fost propus de SGA Iași și aprobat de A Prut-Bârlad în limitele bugetului alocat de către Administrația Națională “Apele Române”, a personalului existent și a dotării cu utilaje și mijloace de transport ale SGA Iași.
2. Cu privire la neconformitățile sesizate la acumulările din categoria de importanță C și D.
Salariatul M. I. a afirmat că, conducerea SGA Iași a organizat anual controale la acumulările de categoria C și D, reprezentanții SGA verificând și dispunând, măsuri cu termene și responsabilități, aplicând sancțiuni contravenționale la deținători, organizând pentru exploatarea în condiții de siguranță a acumulărilor cursuri pentru personal de exploatare calificat și atestat în domeniul hidrotehnic conform OUG 138/2006.În susținere salariatul amintește: Rapoartele de inspecție nr.3167/6.06.2012, 3385/14.06.2012, 3462/18.06.2012; adresa SGA lași nr.3060/IM/31.05.2012 către deținătorii acumulărilor de categoria C și D privind obligațiile acestora d.p.v. al gospodăririi apelor;responsabilitatea șefilor de formație, a șefilor de S.H. și a salariaților biroului de exploatare s de ing. Minghel M. - “în sarcina căruia nu a fost imputată presupusa nerealizare” .
Față de salariații menționați cu atribuții specifice, dl. ing. M. I. nu precizează vreo măsură, având în vedere că organizează, coordonează și controlează activitatea personalului angajat în compartimentele și subunitățile din subordine, potrivit R. și că era singurul care putea, în calitatea sa de inginer șef, să aducă la cunoștința conducerii SGA lași și Prut-Bârlad, modalitatea în care aceștia și-au îndeplinii sarcinile de serviciu.
Din cercetările efectuate Comisia nu a evidențiat niciun referat întocmit de inginerul șef cu privire la activitatea șefului biroului exploatare.
Tot în “Fișa postului “ de inginer șef este prevăzută si sarcina de serviciu privind urmărirea autorizarii celorlalți deținători de lucrări hidrotehnice. Faptul că deținătorilor de acumulări categoria C și D le-au fost aduse la cunoștință obligațiile din punct de vedere al apelor, nu acoperă necesitatea autorizației de funcționare în condiții de siguranță a acumulărilor și a autorizației de gospodărire a apelor.
Aceeași situație este și în cazul acumulărilor cu folosință piscicolă, de agrement sau de interes local.
Deși- rapoartele de inspecție conțin referiri la măsurile trasate prin procesele verbale anterioare și a stadiului de îndeplinire a acestora (a se vedea rapoartele nr.3167, 3385, 3462 amintite de ing. M. loan), se constată faptul că acolo unde măsurile trasate anterior nu au fost îndeplinite nu sunt niciun fel de mențiuni cu privire la aplicarea unei sancțiuni potrivit dispozițiilor apelor sau ale altor dispoziții legale încălcate (in 12 dintre cazuri s-a constatat că măsurile trasate prin procesele verbale anterioare nu au fost îndeplinite și nici nu au fost făcute mențiuni în procesele verbale încheiate cu privire la aplicarea de sancțiuni).
Chiar dacă responsabilitatea urmăririi măsurilor trasate prin procesele verbale de control apartine reprezentantului Biroului Exploatare desemnat să efectueze controale la acumulările de categoria C și D, acesta fiind coordonat îndeaproape de șeful Biroului Exploatare lucrări, potrivit ”fișei postului” responsabilitatea inginerului șef constă și în modul de îndeplinire a activității pe care o desfășoară în cadrul compartimentelor din subordine.
Aceste rapoarte de inspecție sunt aduse la cunoștința conducerii SGA lași, a inginerului șef, care are obligația să verifice mențiunile reținute în aceste documente încheiate, să aducă îmbunătățiri activității de control și să urmărească aplicarea dispozițiilor din domeniul apelor.
In ceea ce privește activitatea de inspecție din cadrul Biroului G.R.A., dl. ing. M. susține că SGA lași a propus înființarea unui compartiment de inspecție și control în subordinea directorului SGA.
Potrivit “Normelor tehnice privind organizarea și desfășurarea activității de inspecție și control din domeniul gospodăririi apelor, a Inspecției Teitoriale a Apelor”, dar și a organigramei- cadru a administrațiilor bazinale de apă aprobată de A.N.A.R., la nivelul fiecărei administrații baziale există un Birou Inspecția Teritorială a Apelor (actualmente Bazinală), iar în cadrul SGA- urilor din subordine un C. de Inspecție Teritorială a Apei. La nivelul A.B.A. Prut- Barlad fiecare SGA, într-un mod echitabil, a avut prevăzut un post, cu atribuții și responsabilități de inspector.
În urma cercetării documentelor la care a tăcut, trimitere dl. ing. M. loan, dar și a evidențelor Biroului ITA, Comisia a constatat faptul că:
- pentru perioada ianuarie-iulie 2012 reprezentanții SGA Iasi au efectuat un număr de 19 controale - toate controalele fiind efectuate in luna iunie 2012 - la 34 de acumulari din categoria de importanța C si D, si nu la 46 de acumulari asa cum este specificat in răspunsul d-lui ing. M. loan.
- biroul l.T.A. nu a fost notificat în vederea aplicării de sancțiuni administratorilor acumulărilor unde s-au constatat nereguli;
-biroul l.T.A. a atras atenția necorelării datelor privind “Situația acumulărilor de categoria D” prin Raportul de Inspecție, după verificarea datelor comunicate.
In ceea ce privește inexistența abonamentului cadru în vederea utilizării resurselor de cumulările care dețin autorizații de gospodărire a apelor, dar și neaplicarea de penalități pentru acumulările care nu dețin autorizație de gospodărire a apelor, deși în aceste acumulari sunt reținute volume de apă, salariatul M. loan a susținut că propunerile încheierea de abonamente pentru utilizarea resurselor de apă pentru acumulările care dețin autorizatii de gospodărire a apelor revine Biroului G.R.A., respectiv șefului acestuia.
Deși invocă răspunderea șefului biroului G.R.A., dl. ing. M. loan nu a precizat dacă a luat vreo măsură, având în vedere că are în subordine și Biroul G.R.A., activitatea de gospodărirea a resurselor de apă fiind în directa sa organizare, coordonare și control și că este singurul care calitatea sa de inginer șef să aducă la cunoștința conducerii SGA Iași și a A.B.A. Prut- modalitatea în care acesta și-a îndeplinit sarcinile de serviciu și să propună măsuri.
Din cercetările efectuate, Comisia nu a găsit niciun referat întocmit de inginerul șef cu privire la aceste aspecte.
Orice propuneri de abonament se fac, de regulă, în luna octombrie a anului anterior contractării, ceea ce înseamnă că la nivelul lunii octombrie 2011 la nivelul SGA Iași nu exista o situație clară a acumulărilor autorizate d.p.v. al gospodăririi apelor, astfel încât să fie făcute propuneri de emitere a abonamentului de utilizare a resursei de apă pentru deținători.
De asemenea, faptul că acțiunea de verificare a acumulărilor a fost programată în trim.II și I și III și a început abia în luna iunie 2012, a condus la întârzieri în aplicarea penalităților pentru deținătorii de acumulări care au utilizat resursele de apă fără autorizație și fără abonament.
Rezultatul verificărilor efectuate în luna iunie 2012 trebuiau valorificate prin aplicarea de penalități cu respectarea Legii apelor nr. 107/1996, O.U.G. nr. 107/2002, modificată și completată și Ordinului nr.798/2005, modificat și completat. Prin aceste întârzieri au fost aduse prejudicii Prut-Bârlad prin neîncasarea penalităților, ce aduc venituri proprii administrației bazinale.
4.Cu privire la lipsa de implicare a SGA Iași în ceea ce privește reglementarea d.p.v. a gospodăririi apelor a lucrărilor de traversare a cursurilor de apă, în special a traversările cu conducte de transport gaze și a lucrărilor aferente, salariatul M. loan a precizat că SGA a notificat toți operatorii de transport/distribuție gaze naturale cu privire la obligația reglementării din punct de vedere al gospodăririi apelor, stabilindu-se termene pentru depunerea documentațiilor tehnice necesare obținerii actelor de reglementare (a se vedea adresele:4123/IM/06.07.2012;4125/IM/06.07.2012;4128/IM/06.07.2012;4227/IM/06.07.2012 4124/IM/06.07.2012; 4126/IM/06.07.2012).Toate notificările la care a făcut trimitere salariatul sunt elaborate ulterior adresei emise de A.B.A. Prut-Bârlad nr. 7603/RT/13.06.2012.
Față de cele declarate de salariatul M. loan, cercetările efectuate de Comisie, dovezile existente la dosar, dispozițiile art. 47 alin.(2) din Codul muncii potrivit căruia „ abaterea disciplinară este o fapta în legătură cu munca și care constă . inacțiune săvârșită cu vinovăție de salariat, prin care acesta a încălcat, normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici”
Având în vedere faptul că salariatul M. loan a încălcat cu vinovăție:
sarcinile și responsabilitățile fișei postului - pct.5.1. și 5.2.,
dispozițiile art.27 din Regulamentul Intern al A.B.A. Prut-Bârlad, potrivit căruia angajatului îi revin următoarele obligații:
a) obligația de a îndeplini sarcinile care ii revin conform fisei postului;
d) obligația de a respecta prevederile cuprinse in Regulament Intern, in Contractul Colectiv de Munca negociat, precum si in Contractul Individual de Munca;
j) fiecare salariat are obligația sa cunoasca si sa aplice legislația in vigoare in domeniul sau de activitate-,
dispozițiile art.30 din Regulamentul Intern al A.B.A. Prut-Bârlad, potrivit căruia salariatul are obligația de a respecta următoarele reguli:
e.respecta structura ierarhica;
- respecta sarcinile stabilite prin fisa postului și îndeplinește cu corectitudine si in mod conștiincios îndatoririle de serviciu, dispozițiile șefilor ierarhici, abtinandu-se de la orice act care ar putea sa aduca prejudicii unitarii.
j. fiecare salariat are obligația sa cunoasca si sa aplice legislația in vigoare in domeniul sau de activitate;
- dispozițiile art.72 din Contractul colectiv de muncă nr.8/201 1-2014 privind răspunderea disciplinară;
în temeiul art.247-252 din Legea nr.53/2003, republicată - Codul Muncii, raportat la art.248 t in. 1 lit.b), coroborat cu art.48 din același act normativ”, s-a dispus sancționarea disciplinara a salariatului.
Fața de conținutul concret al deciziei de sancționare disciplinara, contestate în prezenta cauza, instanța reține că potrivit disp. art. 252 alin. 2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 252 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancțiunea poate fi contestată; instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
În ceea ce privește mențiunea de la art. 252 alin. 2 lit. a Codul muncii, instanța reține faptul că în cuprinsul deciziei trebuie descrisă în concret fapta săvârșită de salariat și care constituie abatere disciplinară, nefiind suficientă o descriere generică a unor fapte, fără indicarea datei săvârșirii acestora .
Or, în speță, prin decizia de sancționare nr. 42//21.03.2013, anterior integral citata, se realizează doar o indicare generică a faptelor salariatului acestea fiind lapidar indicate ca fiind:
1.Amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție - Stare de igienizare și întreținere necorespunzătoare a râului Bahlui.
2.Monitorizare necorespunzătoare a acumulărilor din categoria de importanță C și D:
3. Inexistența abonamentului cadru în vederea utilizării resurselor de apă la acumulările care dețin autorizații de gospodărire a apelor. Neaplicarea de penalități deținătorilor care mențin volume în acumulările din administrare cu toate că pentru aceste obiective nu sunt emise autorizații gospodărire a apelor.
4. Nereglementarea lucrărilor de traversare a cursurilor de apă;
Este real ca decizia menționata face trimitere la Raportul de Inspetie nr.227/GM/11.07.2012 întocmit de ing. Musteața G., care conține precizări privind constatările din teren,însă în sens legal, decizia de sancționare disciplinara este un act formal, iar conținutul acesteia este impus prin norme imperative, sub sancțiunea nulității.
În acest sens, lipsurile deciziei nu pot fi complinite prin acte extrinseci, așa cum susține intimata, întrucât actul sancționator are caracter unitar și conținut prescris obligatoriu. De altfel, acest raționament judiciar este susținut și de faptul că sancțiunea disciplinară este atributul exclusiv al reprezentantului legal al angajatorului, întrucât salariatul intern, chiar responsabil cu inspecția, nu este abilitat legal să stabilească nici autorul faptelor constatate, nici încadrarea juridica a acestora.
În același sens, amplele trimiteri realizate la raportul Comisiei de Disciplina nu sunt nici ele de natura a salvgrada decizia de sancționare disciplinara, în condițiile în care în sarcina angajatorului era de a preciza faptele determinate, apreciate ca abateri disciplinare care au condus la aplicarea sancțiunii. Or, descrierea generică a unor situații de fapt, fără a se indica în mod clar și concret faptele săvârșite de catre salariat, fără indicarea datei precise de săvârșire a acestora, nu este suficientă din punct de vedere legal pentru antrenarea răspunderii salariatului, intervenind sancțiunea nulității absolute a deciziei emise.
Nici susținerile intimatei, în procedura jurisdicționala, conform cărora decizia conține toate elementele de legalitate, nu pot fi reținute. Astfel consemnarea în conținutul deciziei „Comisia de cercetare a reținut faptul că în luna iunie 2012, dar și ulterior, salariatul nu și-a îndeplinit sarcinile și responsabilitățile de conducere, organizare, coordonare, verificare, prevăzute în fișa postului 5.1. și 5.2.” nu reprezintă, așa cum susține intimata, o descriere a faptelor în sensul art.252 alin.2 lit.a C.Muncii. În sens legal, notiunea de fapta presupune reținerea unei acțiuni/inacțiuni a persoanei ce conduce la o modificare a realității înconjurătoare, fara a se confunda juridic cu încadrarea acesteia în dispoziția legală de reglementare. Nici aprecierea ca mențiunea „luna iunie 2012, dar și ulterior” echivalează cu plasarea temporala a faptelor nu poate fi reținută, în condițiile în care determinarea exactă a datei faptelor prezinta o importanta relevanță, fața de prevederile 252 alin.1 C.Muncii.
Astfel, maniera digresivă a intimatei de redactare a deciziei de sancționare disciplinara nu permite instanței a decela faptele ce se circumscriu aspectelor apreciate de angajator ca abateri disciplinare în conditiile în care partea cea mai ampla a deciziei reia in buna parte răspunsurile contestatorului însuși și opinia Comisiei de Disciplina cu privire la aspectele semnalate prin raportul de inspectie. Or, obiectul învestirii instanței presupune prioritar determinarea faptelor și a datei savârșirii acestora, apărările și încadrările juridice urmând a fi realizate doar o data stabilite cele dintai.
Lipsa expunerii clare, precise și concise a faptelor cercetate lipsește angajatul de dreptul legal la formularea apărării și lipsește instanța de judecata de posibilitatea exercitării unui control real și efectiv asupra modalității de desfășurare a procedurii disciplinare.
De asemenea, potrivit art. 252 alin. 2 lit. c, tot sub sancțiunea nulității absolute, în cuprinsul deciziei trebuie menționate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetare.
Or, conform deciziei, anterior expuse, apărările contestatorului cuprinse in punctul de vedere al salariatului înregistrat sub nr. 1730/08.02.2013 fie au fost fie partial eludate, fie au fost înlăturate . și ilogica.
Astfel, în prima categorie, se înscriu apărările salariatului referitoare la atribuțiile functionale ale șefului de formatie Bahlui și șef sistem Bahlui Iași, la mențiunile notei de constatare 8030/21.06.2012, la inexistența autorizarii personalului pentru constatarea și aplicarea sancțiunilor..
În ceea de a doua categorie intra consemnări de tipul ”Cu privire la starea de igienizare și întreținere necorespunzătoare a râului Bahlui și amplasarea de construcții neautorizate pe diguri și în zona de protecție (...) Salariatul M. loan a afirmat că (...) obligația ridicării depozitelor de pământ, resturi materiale aflate pe amplasamentul lucrarilor de regularizare revine constructorului, conform contractului, SGA Iași neavând reponsabilitate în ridicarea acestora, (:...) însă nu a făcut nicio mențiune cu privire la depozitele depistate după zona de protecție aval pod Sf. loan, la care, de altfel, se referă Raportul de Inspecție. In urma declarațiilor luate șefului de formație Bahlui și a șefului S.H.Bahlui, Comisia a reținut faptul că în urma discuțiilor purtate de șeful formației cu reprezentanții constructorului DIMAR SRL, în luna august 2012 - ulterior controlului ITA - zona la care se face referire în Raportul de Inspecție a fost dezafectată. De asemenea, deși se reține în sarcina contestatorului fapta de ” Monitorizare necorespunzătoare a acumulărilor din categoria de importanță C și D” totuși se consemneaza (....) chiar dacă responsabilitatea urmăririi măsurilor trasate prin procesele verbale de control apartine reprezentantului Biroului Exploatare desemnat să efectueze controale la acumulările de categoria C și D, acesta fiind coordonat îndeaproape de șeful Biroului Exploatare lucrări, potrivit ”fișei postului” responsabilitatea inginerului șef constă și în modul de îndeplinire a activității pe care o desfășoară în cadrul compartimentelor din subordine.”, confundându-se aspecte esențiale referitoare la atribuțiile specifice diverselor posturi, respectiv intre atributiile de executie, respectiv atribuțiile de coordonare și control.
Este adevărat că legea stabilește doar mențiunile obligatorii ale deciziei de sancționare disciplinară, însă dacă s-ar reține ca suficientă modalitatea intimatei de înlăturare a apărărilor contestatorului s-ar încălca însăși rațiunea legii privitoare la obligativitatea cuprinsului actului de sancționare. Din această perspectivă, angajatorul este ținut sa ofere un răspuns pertinent la toate aparările salariatului, întrucat în caz contrar s-ar ajunge la consacrarea și aplicarea exclusiv la nivel formal al principiului dreptului la apărare a salariatului.
În consecință, având în vedere faptul că nu au fost respectate prevederile art.252 Codul Muncii, iar decizia nr. 42/21.03.2013 nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute la art. 252 alin. 2 lit. a și c Codul muncii, instanța constată că aceasta este lovită de nulitate absolută, neimpunându-se analizarea cererii privind constatarea prescriptiei dreptului angajatorului de a aplica sancțiunea disciplinara.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, se va admite excepția nulității absolute a Deciziei nr. 42/21.03.2013.
În consecință, se constata întemeiată contestația formulată de contestatorul M. I. în contradictoriu cu intimata Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. Prut – Bârlad,
Se va constata nulitatea absolută a Deciziei nr. 42/21.03.2013, emisa de către intimată și se va dispune repunerea părților în situația anterioara și obligă intimata să achite contestatorului diferențele de drepturi salariale decurgând din retrogradarea din funcție, pe perioada corespunzătoare deciziei contestate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității absolute a Deciziei nr. 42/21.03.2013 și, în consecință:
Admite contestația formulată de contestatorul M. I. (C.N.P._), domiciliat în Iași, ., ., ., în contradictoriu cu intimata Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. Prut – Bârlad, Cod fiscal RO_/2008 cu sediul în Iași, .. 10, jud. Iași.
Constată nulitatea absolută a Deciziei nr. 42/21.03.2013, emisa de către intimată.
Dispune repunerea părților în situația anterioara și obligă intimata să achite contestatorului diferențele de drepturi salariale decurgând din retrogradarea din funcție, pe perioada corespunzătoare deciziei contestate.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22.01.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
F.E.C. cu opinie în sensul R.R.
prezentei hotărâri,
M.B.M. EA
Red/tehnored/FEC
4ex/24.03.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 813/2014. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 984/2014. Tribunalul IAŞI → |
|---|








