Obligaţie de a face. Sentința nr. 871/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 871/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 6925/99/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Martie 2014
Președinte - P. T.
Asistent judiciar L. B.
Asistent judiciar N. L.
Grefier A. M.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 871/2014
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant L. V. și pe pârât S.N.T.F.C. C. S.A. BUCUREȘTI - SUC. DE TRANSPORT FEROVIAR IAȘI, având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru 03.03.2014, 10.03.2014 și pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea de chemare in judecata înregistrata sub nr._, reclamantul L. V. a chemat in judecata pe parata S. „CFR C.” SA Bucuresti- Sucursala de Transport Feroviar Iași solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor bănești reprezentând ajutorul material pentru Ziua Ceferistului, aferente anilor 2011 si 2012, echivalente la nivelul clasei 1 de salarizare; plata drepturilor bănești reprezentând salariul suplimentar aferent anilor 2011-2012 echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se acorda, in funcție de perioada lucrata de reclamant; plata sporului pentru condiții speciale pe perioada 2010-2012 de 25% din salariul de baza minim brut așa cum este prevăzut de art.42 alin.1 lit. A din CCM Unic la nivel de Ramura Transporturi; plata diferențelor salariale dintre salariile calculate in raport cu salariul de baza minim brut lunar de 700 de lei si cele calculate in raport cu salariul de baza de 570 pentru perioada 2010-2012; actualizarea acestor plați cu rata inflației la data plații efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamantul arată următoarele:
Potrivit art.69 alin.1 lit. b din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pentru anii 2007-2008, nr._.03.2007, pentru Ziua Ceferistului se va acorda salariaților o premiere stabilita de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei de salarizare. Acest contract colectiv de munca a fost valabil pana la 29.03.2008 conform art. 2, prelungit pana la data de 31.01.2009 aspect ce rezulta din actele adiționale nr. 5241/31.10.2007,_.03.2008 si 437/30.01.2009.
Ulterior acestei perioade intra in vigoare Contractul colectiv de munca la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat sub nr. 2572/04.06.2009 (la Direcția de Munca si Incluziune a Municipiului București s-a înregistrat sub nr.1/2450/04.06.2009) valabil pana la data de 31.01.2011.
Contractul colectiv de munca la nivel de grup de unitati din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2836/2006 modificat prin actul adițional nr.370/20.06.2008 si 626/4.01.2011 ce prelungește valabilitatea pana la 31.01.201, situație reținuta si in cuprinsul deciziei privind recursul in interesul legii nr.4/12.03.2012 a ICCJ.
In ceea ce privește obligarea paratei la plata unui salariu suplimentar pentru anii 2011-2012, echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, actualizat cu rata inflației, astfel cum se prevede in art. 32 alin.1 din contractele colective de munca încheiate la nivel de unitate, drepturile si obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legi, prin negociere, in cadrul contractelor individuale de munca. In contractele colective de munca aplicabile perioadei in discuție, art.32 alin.1 care prevede ca „Pentru munca desfășurata in cursul unui an calendaristic, dupa expirarea acestuia, personalul societatii va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv”, este inclus la capitolul II „Sistemul de salarizare”.
La art.7 lit.a- d din același capitol II se prevede ca salariul personalului din S. cuprinde salariul de baza (stabilit in funcție de anumite criterii), sporuri la salariul de baza, adaosuri, si premii pentru obținerea unor rezultate deosebite in activitatea individuala.
Art. 33 din capitolul II prevede ca „ Criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6” si anume: munca ireproșabila prestata in cursul unui an calendaristic, lipsa sancțiunilor disciplinare prevăzute in contractul colectiv de munca.
Potrivit art.236 din Codul muncii „(1) Contractul colectiv de munca este convenția încheiata in forma scrisa intre angajator sau organizația patronala, de o parte, si salariați, reprezentați prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligații ce decurg din raportul de munca (…) (4) Contractele colective de munca, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea parților”. Prin urmare, partale au inteles ca salariul suplimentar sa facă parte din drepturile salariale, astfel încât ii sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii.
Reclamantul arată ca a fost lucrător la STFC Iași din cadrul S. CFR C. SA așa cum rezulta din actele adiționale la contractele individuale de munca, desfasurand activitate si in perioada amintita si ca începând cu 01.04.2001 locul de munca al acestuia a fost încadrat in condiții speciale de munca conform art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006.
Potrivit Contractului colectiv de munca la nivel de ramura transporturi valabil pe anii 2008-2010 a cărui valabilitate s-a prelungit cu 12 luni, respectiv pana la 31.12.2011, pentru activitatea desfășurata in condiții speciale a fost prevăzuta acordarea unui spor pentru condiții speciale de munca in cuantum de 25% din salariul de baza minim brut al salariatului, potrivit art.41 lit. a.
Prin Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 înregistrat la Ministerul Muncii sub nr. 722/24.01.2008 si publicat in Monitorul Oficial partea a V-a nr.3 din februarie 2008 se prevede la art. 41 alin.3 lit. a ca salariul de baza minim brut de la 1 ianuarie 2008 este de 700 lei iar la lit. b din același alineat ca partile vor lua ca baza de la care pornesc negocierile valoarea salariului de baza minim brut la nivel de ramura transporturi SNCFR C. SA .
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate al CFR C. SA pe anul 2009-2010 prevede in Anexa 1 ca salariile angajaților se calculează prin aplicarea unui coeficient de ierarhizare la salariul de baza corespunzător clasei 1 de salarizare de 570 lei, rezultând nivelul salariului corespunzător a diferite clase de salarizare. Începând cu 1 aprilie 2010 prin act aditional salariul de baza brut a fost stabilit la 600 lei ca si nivelul salariilor rezultate din aplicarea acestei valori a salariului minim brut.
Angajatorul a acordat salariaților drepturi salariale calculate prin raportare la un salariu de baza brut mai mic decât cel din contractul colectiv de munca la nivel de ramura, deși legea si contractul colectiv de munca la nivel superior impunea respectarea valorii salariului minim brut de la nivel superior de 700 de lei „ca baza de negociere”.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus, in copie, extras al carnetului de munca si al actului de identitate.
Pârâta S. „CFR CĂLĂTORI” SA Bucuresti- Sucursala de Transport Feroviar de C. Iași a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. e Codul Muncii. A invocat faptul că dreptul reclamantului nu este un drept de natură salariată, ci un drept stabilit prin clauzele contractului colectiv de muncă cu un regim juridic distinct, iar, cererea reclamantului privind plata acestei premieri este o cerere întemeiata pe neexecutarea unei clauze a contractului colectiv de munca si ca, termenul de prescripție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, potrivit art. 268 alin.1 lit. e din Codul muncii.
Pe fond, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiata pentru următoarele considerente:
In ceea ce privește pretenția reclamantului de acordare a drepturilor bănești reprezentând echivalentul salariului suplimentar aferent anilor 2011-2012 dispoziția art. 43 alin. 3 din Contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi prevede ca „la nivel de unitate, condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării salariaților la fondul de premiere lunar si anual, la salariul de merit cat si la al 13-lea salariu se stabilesc in funcție de posibilitati printr-un regulament aprobat in acest sens de Comisia paritara din unitatea respectiva”.
Din dispozițiile citate rezulta ca potrivit însuși contractului colectiv de munca la nivel de ramura revine sarcina partenerilor sociali de la nivelul unitatii sa stabilească modalitatea de acordare, diminuare sau anulare a salariului suplimentar.
Se susține ca partile semnatare au stabilit ca prevederile prevăzute de art. 104 din CCM 2012-2014 „se aplica începând cu 27 martie 2014 in funcție de aprobarea sumelor necesare cu aceasta destinație” si ca solicitarea reclamantului de acordare a salariului suplimentar aferent anului 2012 este lipsita de temei.
Referitor la solicitarea reclamantului privind plata sporului pentru condiții speciale in cuantum de 25% si a diferențelor salariale dintre salariile calculate in raport cu salariul de baza minim brut de 700 lei pentru perioada 2010-2012, parata arata ca potrivit art. 41 alin.3 lit. a din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2010 „salariul de baza minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 si negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore medie/luna, este de 700 lei, adică 4,12 lei /ora, salariul fiind stabilit fara alte adaosuri, sporuri ori indemnizații incluse in acesta”.
Conform prevederilor articolului 247 din Codul muncii (în prezent abrogat) reiese că "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă la nivel superior", or în aceasta situație nu se poate vorbi de aplicarea contractului colectiv la nivel de ramură.
Textul articolului 238 din Codul muncii a avut un caracter de protecție a salariaților, stabilind limitele negocierii colective, însă nu a impus sub nici o formă preluarea în integrum în contractele colective de muncă încheiate Ia nivel inferior a clauzelor CCM stabilite la nivel superior, dispozițiile art.236 alin. 3 (nerepublicat) lasă libertatea părților pentru negocierea clauzelor, iar în situația în care există contract la nivel de unitate, nu se poate vorbi de aplicarea contractului încheiat la nivel de ramură.
În cauza de față, nu există nici o împrejurare externă care face imposibilă executarea CCM încheiat la nivel de angajator și care să pună în umbra caracterul normativ al contractului colectiv, astfel ca solicitările reclamantului întemeiate pe dispozițiile art. 41 al. (3) lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi, nu sunt întemeiate.
In contractele colective la nivelul CFR C. SA pentru anii 2009-2010 nu se prevede acordarea de spor pentru condiții speciale de munca. Astfel, in art.20 alin.1 din acest contract colectiv de munca se menționează ca personalul S. beneficiază in afara salariului de baza, de sporurile prevăzute in anexa nr.5, iar aceasta anexa prevede acordarea sporului pentru condiții grele de munca feroviara, a sporului pentru condiții de munca feroviara, a sporului pentru condiții nocive, a sporului pentru condiții periculoase, etc dar nu prevede acordarea vreunui spor pentru condiții speciale.
Nici Legea nr.226/2006 nu reglementează acordarea vreunui spor persoanelor care desfasoara activitati in locurile de munca încadrate in condiții speciale, ci reglementările in acest sens vizează doar posibilitatea persoanelor ce desfasoara astfel de activitati sa beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare. Reclamantul a fost încadrat in condiții speciale de munca conform Legii nr.226/2006 începând cu 1.04.2001, iar pentru ca si-a desfășurat activitatea in aceste condiții a beneficiat conform actelor adiționale de celelalte sporuri pentru condiții grele de munca feroviara, de condiții periculoase, etc. drept pentru care cele doua categorii de sporuri nu se pot cumula. Actul colectiv încheiat la nivel de ramura transporturi si-a produs efectele pana la data de 31.12.2010, iar pentru ca actul sa fi produs efecte si după 31.12.2010 trebuia ca partile contractante sa fi convenit prelungirea aplicării acestuia prin încheierea unui act adițional, nefiind posibila o prelungire tacita.
Considera parata ca, fata de prevederile art. 11 alin.1 lit. a din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de munca si cele ale art. 247 din Codul muncii, atât timp cat la nivelul subscrisei exista contract colectiv de munca in vigoare, nu poate fi obligata sa respecte prevederile contractului colectiv de munca la nivel de ramura. Conform art. 33 alin.1 si 4 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de munca, Ministerul Muncii Familiei Protecției Sociale si Persoanelor Vârstnice a fost notificat cu privire la denunțarea contractului colectiv de munca menționat mai sus.
Parata a depus la dosar înscrisuri.
In temeiul dispozițiilor art. 248 din NCPC, instanța va analiza cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. 1 lit. e Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contratului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia. Dispoziția cuprinsă în art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, altele decât clauzele referitoare la drepturile salariale.
Cererea privind obligarea pârâtei la plata premiului anual acordat de „Ziua ceferiștilor” este întemeiată pe dispozițiile contractelor colective de muncă, termenul de prescripție fiind de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune. Având în vedere data sesizării instanței, 29.05.2013, instanța constată că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, motiv pentru care o va admite și va respinge cererile referitoare la obligarea pârâtei la plata premiului anual acordat de „Ziua ceferiștilor” pentru perioada anii 2011 – 2012, ca fiind prescrise.
În ceea ce privește cererea privind plata sporului de 25%, instanța reține că în art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 sunt prevăzute „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților”, la lit. a fiind prevăzut spor pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază.
Potrivit disp. art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual constă în plata unor drepturi salariale neacordate. Articolul 160 din Codul muncii prevede că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Prin urmare, având în vedere obiectul cererii, respectiv plata unui spor salarial, data sesizării instanței, 29.05.2013, instanța va respinge cererea privind plata diferențelor de drepturi și a sporului de 25% pentru perioada 27.02._10, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, valabil pe anii 2008- 2010, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Art. 41 alin. 3 lit. b prevede că părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit. a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1).
Potrivit dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. c Codul muncii (forma în vigoare până la data de 29.04.2011) clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 din același act normativ, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 243 alin. 1 din C. muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta. Dispoziții similare se regăseau și în art. 8 alin. 2, art. 11 alin. 1 lit. c și art. 30 din Legea nr. 130/1996.
Pe cale de consecință, față de toate dispozițiile legale invocate, se reține de către instanță că, indiferent de momentul de referință, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior.
Examinând anexa nr. 5 privind unitățile la care se aplică contractul colectiv, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, instanța retine că unitatea este nominalizată în această anexă la poziția 1, Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008 pe anii 2008 – 2010 producând efecte pentru toți salariații paratei.
Pentru considerentele arătate, având în vedere dispozițiile art. 133 alin. 1 din Legea 62/2011, precum și prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel de R. Transporturi nr. 722/03/24.01.2008, instanța reține că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de un salariu calculat în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei.
Potrivit dispozițiilor art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. În speță, instanța reține că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada plații drepturilor salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei.
Astfel, fata de dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură din transportul feroviar, instanța retine ca este întemeiata cererea reclamantului privind diferența de salariu rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi valabil pentru 2008-2010, cu sporurile aplicate acestei diferențe și sumele încasate efectiv de reclamant, pentru perioada 29.05._10.
Întrucât reclamantul are dreptul la repararea integrala a prejudiciului, instanța o va obliga pe pârâta să plătească acestuia drepturile salariale actualizate în raport cu rata inflației până la data plății efective.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi pentru perioada 01.01._12, instanța reține că nu există dovada menținerii valabilității contractului pentru această perioadă ,motiv pentru care CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nu-și mai produce efectele față de salariații pârâtei. Pentru aceasta, cererea privind plata drepturilor salariale pentru perioada 1.01._12 urmează a fi respinsa.
În art. 1 din H.G. nr. 1225/2011 s-a prevăzut faptul că începând cu data de 01.01.2012 salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 700 lei lunar. În speță, din cuprinsul actului adițional la contractul individual de muncă rezultă că salariul de bază lunar al reclamantului a fost de 1566 lei începând cu data de 16.08.2011. Prin urmare, în condițiile în care salariul de bază al reclamantului a fost mai mare decât salariul de bază minim brut pe țară prevăzut de H.G. nr. 1225/2011, instanța reține că angajatorul a respectat prevederile art. 164 alin. 3 Codul muncii, astfel încât cererea reclamantului de acordare a diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele calculate în raport de H.G. nr. 1225/2011, pentru perioada 01.01.2012 – 31.12.2012, este neîntemeiată.
Conform carnetului de muncă, reclamantul L. V. a avut funcția de mecanic locomotiva I.
Potrivit disp. art. 1 alin. 1 din Legea nr. 226/2006, „începând cu data de 1 aprilie 2001, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1”. În anexa nr. 1, la poziția nr. 7, este menționată „activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”.
În art. 42 alin. 1 din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010 sunt prevăzute „sporurile minime ce se acordă în condițiile prezentului contract, la salariul de bază minim brut al salariaților”, la lit. a fiind prevăzut spor pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază.
Având însă în vedere disp. art. 241 și art. 243 Codul muncii (forma în vigoare în anul 2010), se reține de către instanță că în speță sunt aplicabile și prevederile art. 42 alin. 1 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 – 2010.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate, precum și faptul că angajatorul nu a acordat reclamantului sporul pentru condiții speciale de 25% din salariul de bază, instanța constată că este întemeiată cererea privind obligarea pârâtei la plata acestui spor pentru perioada 29.05.2010 – 31.12.2010, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei la plata sporului de 25% pentru perioada 01.01._12, instanța reține că nu există dovada menținerii valabilității contractului pentru această perioadă ,motiv pentru care CCM la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010 nu-și mai produce efectele față de salariații pârâtei. Pentru aceste considerente, această cerere urmează a fi respinsa.
Potrivit art. 109 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 înregistrat sub nr. 43/24.03.2011, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Prin art. 109 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2011 – 2012 s-a prevăzut faptul că dispozițiile referitoare la salariul suplimentar se aplică începând cu data de 23.03.2012. La data de 20.03.2012 a intrat însă în vigoare contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2012 – 2014 înregistrat sub nr. 109/20.03.2012, care în art. 104 alin. 1 a prevăzut faptul că dispozițiile referitoare la salariul suplimentar se aplică începând cu data de 27.03.2014.
Prin urmare, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate nu pot constitui temei pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012. De asemenea, nici contractul colectiv de muncă unic la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 – 2008 nu poate constitui temei pentru acordarea salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012 întrucât acest contract a fost în vigoare doar până la data de 31.12.2010.
În consecință, instanța va respinge cererile reclamantului referitoare la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012 ca neîntemeiate.
In ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata, instanța raportat la dispozițiile art. 451 alin. 2 si art. 453 din NCPC, va obliga parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecată în suma de 1000 de lei reprezentând onorariu de avocat redus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul L. V. ,C.N.P._, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat B. I. L., cu sediul în Iași, .. 6A, .. A, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” S.A. București – Sucursala de Transport Feroviar de Călători Iași, cu sediul în Iași, .. 1, jud. Iași.
Obligă pârâta să achite reclamantului diferențele de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, conform art. 41, alin. 3, lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi și cele efectiv primite, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 29.05.2010 – 31.12.2010.
Obligă pârâta să achite reclamantului sporul pentru condiții speciale de 25 % din salariul de bază minim brut, conform art. 42, alin. 1, lit. a) din CCM Unic la nivel de R. Transporturi, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective, pentru perioada 29.05.2010 – 31.12.2010.
Respinge cererile reclamantului referitoare la obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2011 și 2012, a sporului pentru condiții speciale de 25 % din salariul de bază minim brut, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2011, a diferențelor de drepturi salariale dintre salariile calculate în raport cu salariul de bază minim brut lunar de 700 lei, pentru perioada 01.01.2011 – 31.12.2012.
Respinge cererile referitoare la obligarea pârâtei la plata premiului anual acordat de „Ziua ceferiștilor” pentru perioada anii 2011 – 2012 și la plata diferențelor de drepturi și a sporului de 25% pentru perioada 27.02._10, pe excepția prescripției dreptului la acțiune.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași,în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.03.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI,
T.P. cu opinie în sensul
prezentei hotărâri
B.L. - L.N.
GREFIER,
M.A.
Red. T.P.
4 ex./30.06.2014
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 808/2014. Tribunalul IAŞI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
