Obligaţie de a face. Sentința nr. 670/2014. Tribunalul IAŞI

Sentința nr. 670/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 12436/99/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 19 Februarie 2014

Președinte - I. D.

Asistent judiciar - A. E.

Asistent judiciar - B. M. M.

Grefier - L. G. O.

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 670/2014

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe U. S. LIBERE DIN INVĂȚĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR-IAȘI, reclamant E. M. M. și pe pârât C. NAȚIONAL G. I. IAȘI, având ca obiect conflict de muncă ANULARE DECIZIE DE REÎNCADRARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că este primul termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conf. art. 411 NCPC, nu s-a depus întâmpinare.

Tribunalul Iași - Secția I de Litigii de Muncă și Asigurări Sociale este competent general, material și teritorial a soluționa prezenta cauză raportat la art. 131 NCPC și art. 266, 269 Codul Muncii și art. 95 NCPC.

Instanța apreciază raportat la art. 238 NCPC că durata estimativă necesară pentru soluționarea cauzei este de 2 luni .

Conform art. 392 NCPC, instanța deschide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

Conf. art. 394 NCP, instanța declară dezbaterile închise .

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 18.12.2013 U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele și pentru reclamanta E. M. M., în contradictoriu cu pârâtul C. Național “G. I.” Iași, a solicitat anularea deciziilor de reîncadrare nr. 145/2009 emisă la 18.01.2009, obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială a reclamantei începând cu data de 01.01.2010, potrivit Legii nr. 330/2009, luându-se în considerare drepturile salariale aferente lunii decembrie 2009 precum și obligarea pârâtei la emiterea unor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010, obligarea pârâtei la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea O.G. nr. 15/2008, actualizate în funcție de coeficientul de inflație la data efectivă a plății, pentru perioadele 01.01.2010 – 31.08.2010; au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că unitatea de învățământ a emis decizii de reîncadrare pentru anul 2010, acestea fiind contestate în termen legal conform art. 34 din Legea nr. 330/2009. Aceste decizii de reîncadrare stabileau salarii la nivelul celor date efectiv în plată în luna decembrie 2009, dar nu au fost cuprinse și diferențele de drepturi salariale obținute pentru decembrie 2009 în baza Legii nr. 221/2009.

Mai susține reclamanta faptul că, în condițiile în care a intervenit o modificare a cadrului muncii, în sensul că pârâta a fost obligată la plata unor diferențe salariale pentru anul 2009, aceasta, în calitate de angajator, trebuie să recalculeze salariul în 2010 prin raportare decizia ÎCCJ nr. 18/2012.

Reclamanta mai precizează faptul că deciziile de reîncadrare pentru 2010 sunt lovite de nulitate absolută parțială motivat de faptul că încalcă principiul neretroactivității, stabilind efecte juridice atât anterior datei la care au fost emise, cât și, pe cale de consecință, anterior datei la care au fost comunicate. De asemenea, având în vedere faptul că orice modificare a contractelor de muncă poate fi efectuată, în condițiile legii, doar cu acordul salariatului sau măcar cu înștiințarea acestuia, implicit și modificarea salariului trebuia comunicată salariaților, anterior ca această modificare să producă efectele. Mai mult, dacă pârâta ar fi respectat dispozițiile Legii nr. 221/2008, deciziile pe anul 2010 ar fi fost conforme cu legea, cuprinzând un salariu majorat.

Reclamanta arată faptul că pârâta a încălcat prevederile art. 17 alin. 1, 2 și 4 și ale art. 41 alin. 3 Codul muncii, precum și faptul că, astfel cum a statuat și doctrina, modificarea contractului trebuie efectuată cu respectarea prevederilor art. 17 alin. 1, 2 și 4 și art. 19 Codul muncii, angajatorul având obligația de a informa salariatul cu privire la clauzele care urmează să le modifice. Inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă, în special, numai la elementele esențiale ale contractului și anume felul muncii, locul muncii și salariul. Cu toate acestea, art. 48 Codul muncii prevede că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a art. 63 alin. 1 Codul muncii, Curtea Constituțională a constatat conformitatea acestuia cu legea fundamentală, reținând că un contract individual de muncă „nu este un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenție bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voință al celor două părți ale raportului juridic de muncă, angajator și salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de impune ca modificarea contractului individual de muncă să se facă în aceleași condiții în care acesta a fost încheiat, respectiv prin acordul ambelor părți”. De asemenea, nu constituie modificare nelegală a felului muncii promovarea în funcție conform contractului colectiv de muncă sau schimbarea din funcție determinată de pierderea parțială a capacității de muncă. Dimpotrivă, s-a reținut că schimbarea din funcție având ca rezultat și micșorarea salariului poate fi făcută numai cu acordul salariatului, în caz contrar angajatorul procedând la modificarea unilaterală a contractului, ceea ce înseamnă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii, întrucât atât funcția, cât și salariul constituie elementele esențiale ale contractului, ce trebuie avute în vedere de părți la încheierea acestuia și care nu pot fi schimbate decât pe timp limitat și tot cu acordul părților. Tot astfel, în practică s-a decis că este nelegală modificarea unilaterală a felului muncii și salariului prin trecerea dintr-o funcție de conducere în una de execuție.

Or, în speță, susține reclamanta că la data emiterii deciziilor de reîncadrare, instanța de fond se pronunțase deja în sensul acordării diferențelor salariale pe anul 2009, chiar dacă hotărârea nu fusese comunicată părților și nu era încă irevocabilă. Pârâta ar fi trebuit să aibă în vedere aceasta hotărâre executorie și să întocmească deciziile de reîncadrare prin raportare la salariul de jure, majorat, al reclamanților și nu să emită decizii de reîncadrare în evidentă contradicție cu hotărârea abia pronunțată, în scopul eludării acesteia. De altfel, un exemplu al relei-credințe a pârâtei îl reprezintă chiar refuzul comunicării acestei decizii până în noiembrie 2010.

Reclamanta învederează și faptul că drepturile salariale obținute prin hotărâre judecătorească anterioară nu au fost achitate, deși, conform art. 44 alin. 1 din Constituția României, creanțele împotriva statului sunt garantate, astfel că dreptului în sine nu i se poate aduce atingere, indiferent de calendarul de plăți.

Arată aceasta faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 17 al.1, 2 și 4 precum și dispozițiile art. 41 al.3 Codul muncii. Se arată faptul că inadmisibilitatea modificării unilaterale se referă numai la elementele esențiale ale contractului cum ar fi felul muncii, locul muncii, salariul. Art. 48 prevede faptul că angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca o măsură de protecție a salariatului. Invocă reclamanta decizia Curții Constituționale prin care a fost soluționată excepția de neconstituționalitate a art. 63 al.1 Codul muncii și concluzionează cu ideea că schimbarea din funcție ce are ca rezultat micșorarea salariului nu poate fi făcută decât cu asentimentul salariatului, în caz contrar fiind în situația unei modificări unilaterale a contractului, ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor Codului muncii.

S-au anexat o . acte, în copie.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

La dosar s-a administrat proba cu acte, acestea fiind depuse în copii xerox.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța de fond reține următoarele aspecte:

Reclamanta E. M. M. este salariata pârâtului C. Național “G. I.” Iași.

Prin decizia de reîncadrare salarială pentru anul 2010 (decizia nr. 145/2009 – fila 9 dosar), act emis de către pârât pentru reclamantă s-a dispus reîncadrarea acestora începând cu data de 01.01.2010, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 și ale art. 30 din Legea nr. 330/2009. De asemenea, prin aceeași decizie s-au stabilit, potrivit art. 30 alin. 1 și 5 lit. a din Legea nr. 330/2009, drepturile salariale cuvenite reclamantei începând cu data de 01.01.2010.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestație (depusă la fila 10 dosar), ce nu a fost soluționată de unitatea de învățământ pârâtă.

Cât privește susținerile reclamantei referitoare la faptul că decizia de reîncadrare aferente anului 2010 este lovită de nulitate absolută parțială, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate având în vedere faptul că motivele de nulitate absolută trebuie prevăzute în mod expres de lege. Or, Legea nr. 330/2009 nu prevede motive de nulitate absolută a deciziilor de reîncadrare.

Se mai reține de către instanță că potrivit disp. art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie „luarea în considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum și prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, în solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.

Potrivit disp. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat în perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute în anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi speciale, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezentei legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.

Potrivit disp. art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 al aceluiași articol, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege și nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.

Potrivit disp. art. 31 din Legea nr. 330/2009, pentru personalul nou-încadrat pe funcții în perioada de aplicare etapizată, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferența, în măsura în care persoana își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcție de acestea”.

Având în vedere toate aceste dispoziții legale menționate, se reține de către instanță că începând cu data de 01.01.2010 reclamanta trebuia să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009. Referitor la acest aspect, instanța reține faptul că reclamanta – personal didactic și didactic auxiliar – trebuia să beneficieze în luna ianuarie 2010 de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009, potrivit dispozițiilor legale (Legii nr. 221/2008), și nu egal cu salariul încasat efectiv în luna decembrie 2009.

Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, instanța reține faptul că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de O.G. nr. 15/2008. Astfel, potrivit art. 1 alin. 1 lit. c, pct. 3 din O.G. nr. 15/2008, pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 291,678 lei pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008. O.G. nr. 15/2008 a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008. Astfel, prin Legea nr. 221/2008 s-a modificat art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță, în sensul că pentru perioada 01.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.

Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1, lit. c, ultima liniuță din O.G. nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin O.U.G. nr. 136/2008, prin O.U.G. nr. 151/2008 și prin O.U.G. nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind însă declarate neconstituționale. Totodată, instanța reține faptul că începând cu data de 02.12.2008 este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare (de 400,00 lei) și care nu a suferit nici un fel de modificări.

În aceste condiții, salariul reclamantei la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculat în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.

De altfel, și prin decizia nr. 3 din 04.04.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind admise recursurile în interesul legii, s-a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr.221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.

Față de dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul reclamantei nu a fost calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, se reține de către instanță că decizia de reîncadrare este nelegală, drepturile salariale fiind stabilite în mod eronat în funcție de salariul încasat de reclamantă în luna decembrie 2009 și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009.

Cât privește dispozițiile art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010, invocate de pârâtă, instanța reține că potrivit acestor dispoziții legale, „reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009”. Or, prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționale prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009. Pe cale de consecință, raportat la decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, instanța nu va reține susținerile pârâtei referitoare la disp. art. 5 alin. 6 din O.U.G. nr. 1/2010.

Instanța are în vedere și decizia pronunțată de ÎCCJ în recursul formulat în interesul legii nr. 11/08.10.2012 prin care s-a stabilit “… că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008”, decizie definitivă și obligatorie.

În consecință, reținând ca nelegală decizia de reîncadrare, instanța constată că sunt întemeiate și cererile formulate de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la reîncadrarea salarială începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008, precum și la calculul și plata diferenței dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010 sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Instanța are în vedere – la stabilirea perioadei menționate mai sus – cererea reclamantei coroborată cu perioada de angajare la pârât (fila 8 dosar) precum și cu sentința civilă nr. 2809/14.12.2011 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Iași.

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond va admite acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar, în numele și pentru reclamanta E. M. M. în contradictoriu cu pârâtul C. Național “G. I.” Iași.

În ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată tribunalul o va respinge motivat de faptul că acestea reprezintă cheltuieli efectuate cu ședința de informare; or, conform legii 192/2006 art. 2 al.1 ind.4 ședința de informare este gratuită, neputându-se onorarii, taxe au orice alte sume, indiferent de titlu cu care s-ar putea cere. În aceste condiții indiferent de faptul că reclamanta a achitat o sumă de bani (nu reiese cu ce titlu) pârâtul nu ar putea fi obligat la plata acestei sume atâta timp cât legea prevede expres că serviciul prestat reclamantei și invocat de aceasta este gratuit.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de U. S. Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în numele și pentru reclamantei E. M. M. (C.N.P._) în contradictoriu cu pârâtul C. Național “G. I.” Iași cu sediul în Iași, ., jud. Iași.

Anulează decizia emise de pârâtul unitate de învățământ sub nr. 145 din data de 18.01.2009.

Obligă pârâtul să emită în folosul reclamantei o nouă decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispozițiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008.

Obligă pârâtul să calculeze și să achite reclamantei diferența dintre drepturile încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, în funcție de perioada efectiv lucrată la pârâte în anul 2010, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Executorie.

Cu drept de apel, ce se depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 19.02.2014.

Cu opinie în sensul prezentei hotărâri,

PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,

D.I. E.A. M.B.M. L.G.O.

RED/TEHNORED – D.I./D.I.

4 EX – 19.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 670/2014. Tribunalul IAŞI