Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3717/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3717/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 2785/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 17 Noiembrie 2014
Președinte - A. M. Diuță T.
Asistent judiciar A. B.
Asistent judiciar A. T.
Grefier D. C.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3717/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant U. I. reclamant A. L., reclamant A. I., reclamant A. E., reclamant B. D., reclamant B. D., reclamant B. L. G., reclamant B. C., reclamant B. M., reclamant B. B., reclamant B. E., reclamant C.?C. G., reclamant C. M. A., reclamant C. C. E., reclamant DĂSCĂLISA V., reclamant D. L., reclamant G. M. M., reclamant I. LENUSA, reclamant I.?Ă P., reclamant L. A., reclamant M. C., reclamant M. M., reclamant M. L.?A, reclamant P. E., reclamant P. C., reclamant P. C. L., reclamant P. I., reclamant P. L.?A, reclamant P. M., reclamant P. O., reclamant RĂCOI A. I., reclamant R. S., reclamant S. A., reclamant T. M., reclamant U. E. LUMINIA, reclamant U. G., reclamant B. I., reclamant I. L., reclamant S. M. I., reclamant L. A. M., reclamant B. N. M., și pe pârât ȘCOALA G. NR. 1 TODIREȘTI, având ca obiect drepturi bănești DOBÂNDĂ LEGALĂ.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, prin care se arată că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.11.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 10.11.2014, când, din aceleași motive a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr._ la data de 01.04.2014 Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele membrilor de sindicat reclamanți A. L., A. I., A. E., B. D., B. D., B. L. G., B. C., B. M., B. B., B. E., C. G., COVĂȘNEANU M. A., C. C. E., D. V., D. L., G. M. M., I. L., I. P., L. A., M. C., M. M., M. L., P. E., P. C., P. C. L., P. I., P. L., P. M., P. O., R. A. I., R. S., S. A., T. M., U. E. L., U. G., B. I., I. L., S. M. I., L. A. M., B. N. M., în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr. 1 Todirești, jud. Iași, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești recunoscute prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dos. nr._ de la data introducerii cererii și până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr._ pârâta din prezenta cauză a fost obligată la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate membrilor de sindicat, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, în perioada 02.12.2008 - 31 decembrie 2009, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
Deși sentința mai sus menționată este irevocabilă, nici până în prezent membrii de sindicat nu au beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată. Este deci evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrilor de sindicat, prin faptul că aceștia au fost lipsiți de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul membrilor de sindicat reclamanți prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate de Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
Au învederat faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fost art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.", în condițiile în care, potrivit art. 161 [fost art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor". Același act normativ prevede, la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (l)], următoarele: „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile."
În consecință, apreciază că și în privința daunelor interese datorate de unitatea de învățământ pârâtă salariaților pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv cele ale Codului civil (Noul cod civil - Legea nr. 287/2009, republicată), și anume:
Art. 1530: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării obligației.
Art. 1531 (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor și beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea prejudiciului se ține seama de reducerea unor cheltuieli sau de evitarea unor pierderi de către creditor ca urmare a neexecutării obligației.
(3) Creditorul are dreptul și la repararea prejudiciului nepatrimonial.
Art. 1535 (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
(2) Dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență.
(3) Creditorul are dreptul, în plus, la daune-interese pentru orice prejudiciu suplimentar pe care l-a suferit din cauza neexecutării obligației.
În egală măsură, reclamanții învederează instanței incidența în speță a dispozițiilor art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale in domeniul bancar, potrivit cărora: „ În cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi remuneratorii și/sau penalizatoare, după caz, și în absența stipulației exprese a nivelului acestora de către părți, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."
Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 a abrogat O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, aprobată prin Legea nr. 356/2002, care stipula că „părțile sunt libere să stabilească, în convenții, rata dobânzii pentru întârzierea la plata unei obligații bănești" - art. 1 - și că „în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale, obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plăti dobânda legală" - art. 2.
Din prevederile legale, mai sus invocate, rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă. În acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care, prin sentința nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._ ), a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523 NCC) Cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective". În același sens, prin sentința nr. 1515/13.02.2013, Tribunalul D. a reținut că daunele-interese datorate de angajator conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii „pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu" ; în consecință, în raport de dispozițiile art. 1531 din Noul Cod civil, a constatat că dobânda legală este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței mai sus menționate.
În opinia reclamanților, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditorii (membrii de sindicat beneficiari ai sentinței menționate) fiind privați de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.
În consecință, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și, prin hotărârea pe care o va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite.
În drept, și-au întemeiat prezenta acțiune pe dispozițiile art. 148 și urm. și ale art. 194 Cod procedură civilă, ale art. 161, art. 166 alin. (4), ale art. 268 și ale art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011 și ale art. 1530 și urm. Cod civil, ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În susținerea acțiunii au solicitat proba cu acte.
La dosarul cauzei s-a depus mandatul dat de reclamanți sindicatului, sentința civilă nr. 2296/19.11.2010 pronunțată de Tribunalului Iași în dosarul nr._ .
La data de 30.04.2014, prin Serviciul Registratură al Tribunalului Iași reclamanții, în temeiul disp. art. 204 alin. 2 Noul cod de procedură civilă, au precizat că solicită acordarea dobânzii legale de la momentul pronunțării hotărârii judecătorești invocate în cauză, adică începând cu data de 19.11.2010, până la momentul plății în integralitate a drepturilor bănești cuvenite (fila 23 dosar).
Pârâta Școala G. nr. 1 Todirești, jud. Iași, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte solicitări, la ultimul termen de judecată s-a acordat cuvântul părților pe fondul cauzei.
Analizând pe fondul cauzei, cererea reclamanților, față de actele și lucrările dosarului, instanța Tribunalului Iași constată următoarele:
Prin prezenta cerere, Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași, în numele membrilor de sindicat reclamanți A. L., A. I., A. E., B. D., B. D., B. L. G., B. C., B. M., B. B., B. E., C. G., COVĂȘNEANU M. A., C. C. E., D. V., D. L., G. M. M., I. L., I. P., L. A., M. C., M. M., M. L., P. E., P. C., P. C. L., P. I., P. L., P. M., P. O., R. A. I., R. S., S. A., T. M., U. E. L., U. G., B. I., I. L., S. M. I., L. A. M., B. N. M., în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr. 1 Todirești, jud. Iași, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești recunoscute prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dos. nr._ calculată începând cu data de 19.11.2010 (data pronunțării sentinței invocate) și până la data plății efective.
Prin sentința anterior menționată au fost obligate mai multe unități de învățământ, printre care și pârâta să plătească reclamanților din cauză, personal bugetar, diferențe de drepturi salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, reactualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
La data de 18.06.2009 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată ulterior prin O.U.G. nr. 18/2010, O.U.G. nr. 45/2010, O.U.G. nr. 113/2010, Legea nr. 228/2011, Legea nr. 229/2011 și Legea nr. 230/2011.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare, astfel: în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.
Prin Decizia nr. 2/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție „Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul că:
În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin decizie în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 517 alin. 4 Cod proc. civilă, se reține că reclamanților: A. L., A. I., A. E., B. D., B. D., B. L. G., B. C., B. M., B. B., B. E., C. G., COVĂȘNEANU M. A., C. C. E., D. V., D. L., G. M. M., I. L., I. P., L. A., M. C., M. M., M. L., P. E., P. C., P. C. L., P. I., P. L., P. M., P. O., R. A. I., R. S., S. A., T. M., U. E. L., U. G., B. I., I. L., S. M. I., L. A. M., B. N. M., ce se regăsesc în sentința civilă nr. 2296/19.11.2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ care au constituit titlu executoriu de la data pronunțării, li se cuvin, respectiv, datorează de către pârâta unitatea școlară daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în acest titlu executoriu, având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, motiv pentru care acțiunea va fi admisă în parte și va fi obligată pârâta Școala G. nr. 1 Todirești, jud. Iași, să plătească fiecărui reclamant suma reprezentând majorarea cu dobânda legala a drepturilor bănești ce le-au fost acordate prin sentința civilă nr. 2296/19.11.2010, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, dobândă ce va fi calculata începând cu data de 19.11.2010 (data pronunțării sentinței invocate) și până la data plătii efective. De asemenea, în consecința admiterii cererii reclamanților, astfel cum s-a menționat mai sus,
instanța va respinge cererea privind acordarea dobânzii pentru perioada anterioară pronunțării titlului executoriu depus în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar-Iași, cu sediul în Iași, . înregistrată în baza sent. civ. 86/29.03.1990, cod fiscal_, în numele și pentru reclamanții membri de sindicat A. L., A. I., A. E., B. D., B. D., B. L. G., B. C., B. M., B. B., B. E., C. G., COVĂȘNEANU M. A., C. C. E., D. V., D. L.,
G. M. M., I. L., I. P., L. A., M. C., M. M., M. L., P. E., P. C., P. C. L., P. I., P. L., P. M., P. O., R. A. I., R. S., S. A., T. M., U. E. L., U. G., B. I., I. L., S. M. I., L. A. M., B. N. M., în contradictoriu cu pârâta Școala G. nr. 1 Todirești, cu sediul în Todirești, ..
Obligă pârâta să plătească fiecărui reclamant suma reprezentând majorarea cu dobânda legala a drepturilor bănești care le sunt acordate prin sentința civilă nr. 2296/2010, pronunțată de Tribunalului Iași in dos. nr._ calculată începând cu data de 19.11.2010 ( data pronunțării sentinței) si până la data plății efective.
Respinge cererea privind acordarea dobânzii pentru perioada anterioară pronunțării titlului executoriu depus în prezenta cauză.
Cu drept de apel, care se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2014.
Președinte, Asistenți judiciari
D.T.A.M. B.A. T.A.
Grefier,
C.D.
Red. T.A.
Tehnored. T.A. + C.D.
4 EX./17.04.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








