Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2150/2014. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2150/2014 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 2872/99/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Iunie 2014
Președinte - C. E. C.
Asistent judiciar - B. M. M.
Asistent judiciar - A. T.
Grefier - N. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2150/2014
Pe rol pronunțarea acțiunii formulată de reclamanții A. L., A. V., D. D. C., P. V. și R. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.C.K. F.” S.R.L. P., având ca obiect drepturi bănești .
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Componența nominală a completului de judecată CM 3 la termenul de astăzi, este modificată ca urmare a înlocuirii doamnei asistent judiciar E. A. potrivit dispozițiilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, cu asistentul judiciar planificat pe lista de permanență, respectiv doamna asistent judiciar T. A., conform procesului verbal nr. 915 din data de 02.06.2014 întocmit de judecătorul delegat cu atribuțiile de soluționare a incidentelor procedurale.
Cauza a rămas în pronunțare în ședința publică din data de 04.06.2014, susținerile și concluziile apărătorului reclamanților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.06.2014 și mai apoi pentru azi, 18.06.2014, când,
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._ /03.04.2014, reclamanții A. L., A. V., D. D. C., P. V., R. A., au chemat în judecată pe pârâta S.C. „A.C.K. F.” S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și la plata salariilor compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă, după cum urmează:
- pentru reclamantul A. L. – 11.900 lei salarii restante aferente perioadei iulie 2013 – februarie 2014 și 2000 lei salarii compensatorii;
- pentru reclamanta A. V. – 15.968 lei salarii restante aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014 și 1870 lei salarii compensatorii;
- pentru reclamantul D. D. C. – 11.863 lei salarii restante aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014 și 1700 lei salarii compensatorii;
- pentru reclamantul P. V. – 15.326 lei salarii restante aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014 și 1700 lei salarii compensatorii;
- pentru reclamanta R. A. – 15.049 lei salarii restante aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014 și 1800 lei salarii compensatorii.
De asemenea, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariații pârâtei în baza unor contracte individuale de muncă, raporturile de muncă dintre părți încetând la data de 18.02.2014, conform deciziilor de concediere emise de angajator. Potrivit Notelor de lichidare întocmite de pârâtă la data de 18.02.2014, ar fi trebuit să beneficieze de drepturile bănești (salarii, sporuri, zile CO neefectuate, ore suplimentare, etc.). De asemenea, întrucât desfacerea contractelor de muncă nu a fost din vina salariaților, conform contractului colectiv de muncă la nivel de societate și contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, pârâta datorează și salarii compensatorii. Mai susțin reclamanții că drepturile bănești înscrise în Notele de lichidare au fost calculate în baza contractelor individuale de muncă, ale actelor adiționale încheiate ulterior și ale contractului colectiv de muncă la nivel de societate, aceste drepturi trebuind să fie plătite integral, în bani. Totodată, întrucât contractele individuale de muncă au încetat la data de 18.02.2014, consideră reclamanții că drepturile lor bănești trebuiau achitate cu prioritate. Cu toate acestea, pretinzând că ar fi în imposibilitatea onorarii integrate a obligațiilor salariale, pârâta a amânat în mod nejustificat, efectuarea plății integrate a drepturilor salariale cuvenite, deși de la data concedierii, 18.02.2014, în cadrul societății s-au mai făcut plăți salariale către salariații rămași.
Mai susțin reclamanții că potrivit art. 14 alin. 1, 2 și 3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, înregistrat sub nr. 157/27.04.2012, în cazul desfacerii contractului de muncă pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul este obligat ca, pe lângă drepturile salariale cuvenite la zi, să achite și o sumă reprezentând plăți compensatorii, conform legislației în vigoare la data concedierii. În conformitate cu prevederile art. 22 alin. 2 din contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 pe ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014, „(2) La concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia, pe lângă drepturile cuvenite la zi, o sumă reprezentând plăți compensatorii, egală cu un salariu de bază, pentru salariații cu vechimea cuprinsă între 1 și 5 ani și cu două salarii de bază pentru salariații cu vechime mai mare de 5 ani. Angajatorul, în funcție de posibilitățile și situațiile concrete din societate, poate acorda și alte nivele compensatorii”. Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, prevederile alin. 2 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului de muncă a intervenit din următoarele motive: desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a
transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității; în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat; în cazul în care salariatul nu corespunde profesional locului de muncă în care este încadrat. Față de prevederile art. 14 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat sub nr. 157/27.04.2012, coroborate cu prevederile art. 22 alin. 2 și 3 din contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 pe ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014, solicită reclamanții să se constate că societatea pârâtă avea obligația legală să le plătească o sumă reprezentând plăți compensatorii la nivelul unui salariu de bază.
Pentru toate aceste considerente, reclamanții au solicitat admiterea acțiunii.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, în copie, certificatul de înregistrare nr. J_ eliberat la data de 18.01.1995 de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, certificatul de informare din 02.04.2014 și contractul de premediere din 19.03.2014, Notele de lichidare din 18.02.2014, contractele individuale de muncă, actele adiționale și deciziile de încetare ale acestora, contractul colectiv de muncă pe unitate înregistrat sub nr. 157/27.04.2012.
Pârâta S.C. „A.C.K. F.” S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea capătului de cerere privind plata salariilor restante și respingerea cererii privind plata salariilor compensatorii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că datorită situației economice dificile societatea a înregistrat un declin financiar în ultimii 5 ani, fapt ce a condus la necesitatea disponibilizării celor mai mulți dintre salariați. Disponibilizările s-au efectuat în mai multe etape, deoarece s-a sperat într-o redresare economică, cu atât mai mult cu cât societatea are de recuperat, la rândul său, aproximativ 2.500.000 lei. Astfel, în luna februarie 2014 au încetat contractele de muncă pentru un număr de 8 angajați, printre care și reclamanții din prezenta acțiune. La plecarea din unitate, s-au semnat Note de lichidare, prin care se stabileau datoriile pe care societatea le avea de achitat față de salariați. În aceste Note de lichidare, semnate în data de 18.02.2014, se specifica doar salariul pe care reclamanții îl au de primit, neexistând nici o mențiune cu privire la plata unor salarii compensatorii. Mai susține pârâta că salariile compensatorii, potrivit art. 14 din contractului colectiv de muncă din 14.03.2012, se achită doar în cazurile în care societatea nu se află într-o situație financiară dificilă, iar plata acestora nu ar împovăra și mai mult bunul mers al firmei. Or, în situația de față, când societatea este în reorganizare, iar membrii de conducere fac eforturi substanțiale pentru a nu intra în faliment, este imposibilă acordarea de salarii compensatorii personalului disponibilizat. Referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, pârâta precizează că nu este semnatară a acestui contract, astfel încât nu poate fi obligată la respectarea clauzelor acestui contract.
Mai susține pârâta că a încercat soluționarea conflictului pe cale amiabilă, însă reclamanții nu au fost interesați de întâlnirea solicitată, formulând prezenta cerere de chemare în judecată.
Pentru toate aceste considerente, pârâta a solicitat respingerea capătului de cerere privind plata salariilor compensatorii și respingerea cererii reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanții A. L., A. V., D. D. C., P. V., R. A. au fost salariații pârâtei S.C. „A.C.K. F.” S.R.L., conform contractelor individuale de muncă și actelor adiționale la aceste contracte depuse la dosar. Raporturile de muncă dintre reclamanți și pârâtă au încetat la data de 18.02.2014, în temeiul disp. art. 65 Codul muncii, potrivit deciziilor de concediere depuse la dosar.
La data încetării contractelor individuale de muncă, pârâta a întocmit note de lichidare pentru fiecare reclamant, în cuprinsul acestor note de lichidare fiind menționate drepturile salariale restante cuvenite salariaților, după cum urmează: reclamantul A. L. – suma de 11.900 lei aferentă perioadei iulie 2013 – februarie 2014; reclamanta A. V. – suma de 15.968 lei aferentă perioadei aprilie 2013 – februarie 2014; reclamantul D. D. C. – suma de 11.863 lei aferentă perioadei mai 2013 – februarie 2014; reclamantul P. V. – suma de 15.326 lei aferentă perioadei martie 2013 – februarie 2014; reclamanta R. A. – suma de 15.049 lei aferentă perioadei aprilie 2013 – februarie 2014.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante și a salariilor compensatorii cuvenite ca urmare a încetării contractelor individuale de muncă.
Potrivit disp. art. 159 alin. 1 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Potrivit disp. art. 161 Codul muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor, iar potrivit disp. art. 168 alin. 1 din același act normativ, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Potrivit disp. art. 272 Codul muncii, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Or, în speță, se reține de către instanță că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei conform art. 272 Codul muncii, nu a făcut dovada achitării către reclamanți a drepturilor salariale restante cuvenite acestora. De altfel, prin întâmpinarea formulată, pârâta a recunoscut neplata drepturilor salariale către reclamanți, susținând să sumele cuvenite acestora și perioada pentru care li se cuvin drepturile salariale restante sunt cele menționate în cuprinsul notelor de lichidare depuse la dosar chiar de către reclamanți.
Pe cale de consecință, instanța constată că este întemeiată cererea formulată de reclamanți având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale restante, potrivit notelor de lichidare depuse la dosar.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei la actualizarea drepturilor salariale restante cu indicele de inflație la data plății efective, instanța reține că aceasta este întemeiată.
Astfel, actualizarea drepturilor bănești cuvenite reclamanților cu rata inflației reprezintă o despăgubire pentru devalorizarea monedei naționale, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Prin actualizarea debitului se urmărește acoperirea unui prejudiciu efectiv cauzat de fluctuațiile monetare în intervalul de timp scurs de la data scadenței și până la data plății efective a sumei datorate, actualizarea constituindu-se într-o modalitate de reparare a pierderii suferite de creditor.
Având în vedere disp. art. 166 alin. 4 Codul muncii, precum și necesitatea asigurării respectării principiului restitutio in integrum, instanța reține că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata drepturilor salariale restante actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata salariilor compensatorii cuvenite ca urmare a concedierii, prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat sub nr. 157/27.04.2012 și în contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014, instanța constată că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit disp. art. 14 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate înregistrat sub nr. 157/27.04.2012, „la concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul va acorda acestuia, pe lângă drepturile cuvenite la zi, și o sumă reprezentând plăți compensatorii, conform legislației în vigoare la data concedierii. Chiar dacă legislația nu va prevedea plăți compensatorii, angajatorul poate stabili un cuantum de plăți compensatorii la concediere, dacă situația economică a societății permite acest lucru și dacă așa decide administrația societății”. Astfel, aceste dispoziții ale contractului colectiv de muncă prevăd fie acordarea unor plăți compensatorii potrivit legislației în vigoare la momentul concedierii, fie acordarea unor plăți compensatorii stabilite de către angajator, dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de text: situația financiară a societății să permită acordarea plăților compensatorii și să existe o decizie a administrației societății în acest sens. Or, la momentul concedierii reclamanților nu exista nici o dispoziție legală care să prevadă acordarea de plăți compensatorii către salariații disponibilizați. De asemenea, în speță nu s-a probat nici existența unei decizii a administrației societății care să prevadă acordarea de plăți compensatorii salariaților disponibilizați, în lipsa unor dispoziții legale societatea având doar posibilitatea de a acorda plăți compensatorii și nu o obligație în acest sens.
În ceea ce privește contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014, instanța reține că acesta nu este aplicabil la nivelul societății pârâte. Astfel, potrivit disp. art. 1 alin. 1 din contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014, „părțile contractante recunosc și acceptă pe deplin că sunt egale și libere în negocierea prezentului contract colectiv de muncă și se obligă să respecte în totalitate prevederile acestuia”, iar potrivit art. 2 alin. 1, „conform prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 republicată, prevederile contractului colectiv de muncă pe ramură sunt obligatorii la încheierea contractelor colective de muncă ale unităților din ramură, cuprinse în anexa nr. 1”. În anexa nr. 1 la contract sunt prevăzute în mod clar unitățile care beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014. Or, în anexa nr. 1 nu se regăsește și societatea S.C. „A.C.K. F.” S.R.L., astfel încât, raportat și la disp. art. 1 alin. 1 și ale art. 2 alin. 1, instanța reține nu este aplicabil la nivelul pârâtei contractul colectiv de muncă nr. 520/10.11.2010 la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2010-2014.
În consecință, instanța reține că este neîntemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata unor salarii compensatorii cuvenite ca urmare a concedierii.
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța constată că este întemeiată în parte acțiunea formulată de reclamanții A. L., A. V., D. D. C., P. V. și R. A. în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.C.K. F.” S.R.L., urmând să o admită astfel.
În consecință, instanța va obliga pârâta să achite reclamanților drepturile salariale restante, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective și va respinge cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata salariilor compensatorii.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța, în baza disp. art. 453 și art. 454 Noul Cod procedură civilă, va respinge această cerere ca neîntemeiată, având în vedere poziția procesuală a pârâtei (de recunoaștere a pretențiilor reclamanților) și soluția de admitere doar în parte a acțiunii principale (respectiv doar cu privire la pretențiile recunoscute de către pârâtă prin întâmpinare).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții A. L. C.N.P._, A. V. C.N.P._, D. D. C. C.N.P._, P. V. C.N.P._ și R. A. C.N.P._, toți cu domiciliul procedural ales în P., ., ., . (la A. L.) în contradictoriu cu pârâta S.C. „A.C.K. F.” S.R.L., cu sediul în P., ., jud. Iași, J_, Cod fiscal RO6856780.
Obligă pârâta să achite reclamanților drepturi bănești, după cum urmează:
- reclamantului A. L., suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei iulie 2013 – februarie 2014,
- reclamantei A. V., suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014,
- reclamantului D. D. C., suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014,
- reclamantului P. V., suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei martie 2013 – februarie 2014,
- reclamantei R. A., suma de_ lei, reprezentând drepturi salariale aferente perioadei aprilie 2013 – februarie 2014,
toate aceste sume urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge cererile formulate de reclamanți în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect obligarea acesteia la plata salariilor compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iași, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
C.C.E. cu opinie în sensul E.N.
prezentei hotărâri,
M.B.M. T.A.
Red./ tehnored. C.C.E.
28.07.2014,
8 ex.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
