Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 1259/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Tribunalul MEHEDINŢI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Sentința nr. 1259/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 1259/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința nr. 1259

Ședința publică de la 01 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. V. E.

Asistent judiciar L. A. P.

Asistent judiciar L. G.

Grefier C. T.

Pe rol judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții C. Ș., S. C., M. (fost N.) M. C., D. C. L. și pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., P. DE PE L. TRIBUNALUL M., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, dobânda legală aferentă sentințelor nr. 936/2009, 1509/2007 678/2009, 159/2008, 238/2008, 1096/2009, 597/2010 pronunțate de Tr. M., 2543/2010 și 2698/2010 pronunțate de Tribunalul D..

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.411 al.1 pct.2 teza finală Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea formulată la 06.06.2014, înregistrată sub nr._, reclamanții C. Ș., S. C., M. M. C. (fost N.) și D. C. L. au chemat în judecată pe pârâții P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., P. DE PE L. TRIBUNALUL M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin următoarele hotărârii.

- sentința civilă nr.936/28.05.2009 pronunțată în dosarul nr.9306._ al Tribunalului M., definitivă prin decizia civilă nr.791/03.02.2010 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.1509/29.11.2007 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia civilă nr.1681/26.03.2008 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.2543/26.05.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., rămasă definitivă prin decizia civilă nr.5854/24.11.2010 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.2698/02.06.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului D., definitivă prin decizia civilă nr.5853/24.11.2010 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.678/10.04.2009 a Tribunalului M. pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.5169/01.10.2009 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.159/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.3573/26.05.2008 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.238/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.3225/19.05.2008 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.1096/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.6731/25.11.2009 a Curții de Apel C.;

- sentința civilă nr.790/30.03.2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr.5903/25.11.2010 a Curții de Apel C., de la datele când aceste sentințe au devenit executorii, pentru toată perioada întârzierii de la plată, atât pentru sumele plătite cu întârziere cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume.

Au arătat că prin sentințele sus menționate pârâții au fost obligați la plata majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 și de 11% începând cu 01.10.2007 în raport de luna septembrie 2007; plata sporului de 50% din indemnizația brută de încadrare; plata sporului de confidențialitate 15%, sume actualizate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective.

Au mai precizat că întrucât aceste drepturi sunt de natură salarială, iar pârâții au refuzat a se conforma hotărârii judecătorești, îi îndreptățesc să solicite plata dobânzii legale, conform prevederilor art.161 alin.4 Codul Muncii și art.166 alin.1 Codul Muncii, raportat la art.1489 alin.1 și 2 din Noul Cod Civil.

Reclamanții au mai arătat că termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata unei părți din sumele datorate dar și prin OUG nr.71/2009.

În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art.1489 al.1 și 2 Cod Civil.

În dovedirea acțiunii au depus la dosar sentințele menționate mai sus.

La data de 30.06.2014 P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Excepția necompetenței teritoriale a instanței în soluționarea cauzei.

Potrivit art.130 alin.(2) coroborat cu 129 alin.(2) din Legea nr.134/2010 privind codul de procedură civilă invocă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului M. în soluționarea prezentei cauze, având în vedere prevederile art.127 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.

Dispozițiile alin.(1) al art.127 din Codul de procedură civilă reglementează situația în care un judecător în funcție are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară acesta activitatea. A..(3) al aceluiași articol prevede că dispozițiile anterior amintite se aplică în mod corespunzător procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, în funcție.

Pentru situațiile reglementate la art.127 textul legal prevede imperativ competența unei instanțe judecătorești „de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de Apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Prin urmare, a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului M. și declinarea competenței în favoarea unei instanțe judecătorești de același grad aflată în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel C..

Excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată.

Față de data formulării acțiunii de către reclamanți, raportată la data pronunțării titlurilor executorii menționate în cererea de chemare în judecată, având în vedere prevederile art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2010, potrivit cărora: „prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit" a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune motivat de faptul că potrivit dispozițiilor art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 - privitor la prescripția extinctivă, coroborate cu dispozițiile art.3 alin.1 din același act normativ „dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.

Este evident că debitorul nu a negat niciodată drepturile creditorilor, însă executarea hotărârilor judecătorești reprezentând drepturi salariale ale personalului din justiție se circumscrie dispozițiilor imperative ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.

Dispozițiile sus amintite sunt reluate și la art.2512 alin.(1) din noul Cod civil, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, coroborat cu art.2517 din același act normativ, potrivit cu care termenul prescripției este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art.171 alin.(1) din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cele cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, drepturile bănești fiind datorate de la data recunoașterii lor prin hotărâri judecătorești.

În temeiul art.2503 alin.(1) din noul Cod civil: "Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal, se stinge si dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel".

În principiu, textul nou redă vechea reglementare a art.1 alin.(2) din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.

In esență acest principiu este o aplicație a principiului de drept accesoriu sequitur principale iar în jurisprudența s-a statuat faptul că dobânda, fiind un accesoriu al creanței principale, prescripția dreptului la acțiune în realizarea acestuia, atrage și prescripția dreptului la acțiune pentru plata dobânzilor, fiind de principiu ca accesoriul este supus acelorași consecințe ca și principalul.

Art.2503 alin.(2) din noul cod civil prevede: "În cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, chiar dacă debitorul continuă să execute una sau alta dintre prestațiile datorate".

Acest principiu este reluat din art.12 al Decretului nr.167/1958 și își găsește aplicația ori de câte ori debitorul este ținut față de creditor la prestații succesive indiferent de izvorul obligației, fiind vorba inclusiv despre dobânzi.

Termenul de prescripție pentru acțiunea privind plata dobânzii legale (ca drept accesoriu al drepturilor principale constituind prestații succesive) se va socoti deosebit pentru fiecare prestație.

Totodată, practica Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că rolul prescripției este, între altele, acela de a garanta securitatea juridică, prin stabilirea unui termen fix de introducere a acțiunilor și că modificarea unei situații care a devenit definitivă datorită expirării termenului de prescripție este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice.

Instituirea unor termene de prescripție pentru sesizarea unei instanțe este admisibilă fără ca prin aceasta să se aducă atingere dreptului substanțial dedus judecății și fără ca prin aceasta să se limiteze protecția socială instituită de art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

S-a stabilit în acest sens că limitarea dreptului de acces la o instanță, prin instituirea unui termen de prescripție, trebuie să se facă în mod rezonabil, astfel încât persoanele vătămate să aibă un interval de timp suficient, in funcție de caracteristicile fiecărui tip de litigiu.

Așadar, excepția invocată de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este întemeiată, solicită admiterea acestei excepții și respingerea acțiunii ca prescrisă.

În cauza de față reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin sentințe definitive și irevocabile, însă o parte din aceste sume au fost achitate, așa încât dobânda legală, în măsura în care instanța consideră întemeiată această pretenție, ar putea fi calculată cel mult pentru sumele rămase neachitate.

Tranșa de 5% aferentă anului 2012 a fost plătită în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.1 lit.a) din O.U.G. nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011.

În executarea dispozițiilor art.43 din Legea nr.293/2011 a bugetului de stat pe anul 2012 au fost adoptate Hotărârea Guvernului nr.257/2012, Hotărârea Guvernului nr.598/2012, Hotărârea Guvernului nr.954/2012 și Hotărârea Guvernului nr.1169/2012. Sumele alocate potrivit actelor normative enunțate au fost utilizate pentru plata titlurilor executorii care intră sub incidența O.U.G. nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, plățile efectuându-se tuturor creditorilor în luna aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2012.

Totodată, tranșele aferente anului 2013 au fost alocate potrivit art.52 din Legea nr.5/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2013 și achitate în temeiul Hotărârii Guvernului nr.149/2013, Hotărârii Guvernului nr.355/2013, Hotărârii Guvernului nr.697/2013 și Hotărârii Guvernului nr.977/2013 în lunile aprilie, iulie, octombrie și decembrie 2013, conform calendarului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009.

În cursul anului 2014, plățile urmează a fi efectuate în temeiul Legii 356/2013 - Legea bugetului de stat pe anul 2014, care dispune:

"Art.46 (1) în anul 2014, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, Ordonanța Guvernului nr.17/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr.280/2013, precum și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.92/2012, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.

(2) în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - Acțiuni Generale, la titlul 10 "Cheltuieli de personal" este prevăzută o sumă globală, din care, prin hotărâre a Guvernului, pot fi majorate în ultima lună a fiecărui trimestru, în cazuri temeinic justificate, cheltuielile de personal prevăzute în bugetele ordonatorilor principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat sau din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, precum și cheltuielile de personal prevăzute în bugetele instituțiilor subordonate finanțate din venituri proprii și subvenții alocate de la bugetul de stat, pentru acoperirea necesarului de credite pentru plata titlurilor executorii conform alin. (1)."

În cursul lunii aprilie 2014 a fost efectuată plata primei tranșe din acest an, in conformitate cu dispozițiile H.G. nr.248/2014 privind suplimentarea bugetelor Ministerului Justiției, Înaltei Curți de Casație și Justiție, Ministerului Public și Consiliului Superior al Magistraturii pentru plata titlurilor executorii aferente trimestrului I al anului 2014.

Prin Decizia nr.2, pronunțată în ședința publică din data de 17 februarie 2014 și publicată în Monitorul Oficial nr.411 din data de 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și în consecință s-a stabilit:

„În aplicarea dispozițiilor art.1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art.1.531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1.535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și 2 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011."

Față de considerentele expuse și de normele legale incidente au solicitat în principal, respingerea acțiunii ca prescrisă, iar în subsidiar ca nefondată.

În drept și-au întemeiat întâmpinarea pe prevederile art.205 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată.

La data de 03.07.2014 pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel C., a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 06.06.2014, față de prevederile art.6 dar și prevederile art.116-110 ind.2 din Legea nr.71/2011 privind Codul Civil, conform cărora regulile noului cod civil se aplică și creditorilor ale căror creanțe s-au născut înainte de data intrării sale în vigoare.

Pe fondul cauzei pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, având în vedere că, reclamanții au obținut deja repararea integrală a prejudiciului prin acordarea și de daune interese constând în actualizarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului și până la data plății efective cum de altfel s-a prevăzut și prin OUG 71/2009, astfel că în condițiile în care a operat actualizarea nu se mai justifică și dobânda legală, deoarece s-ar ajunge la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără just temei.

În ceea ce privește titlurile executorii, neachitate până în prezent, a arătat că legiuitorul a stabilit termene succesive de executare respectiv prin OUG 71/2009, astfel cum a fost modificată prin Legea 230/2011 care prevede prin art.1, că (1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:

a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu.”

Potrivit ordonanței, plata drepturilor bănești recunoscute prin hotărâri judecătorești se face eșalonat, în termenul de trei ani stabilit de legiuitor, ordonatorilor principali de credite ai instituțiilor publice implicate, revenindu-le obligația de a stabili numai modalitatea de eșalonare a plății sumelor prevăzute în titlurile executorii (art.1 și art.3 din Legea nr.230/2011).

Așa fiind, pornindu-se de la posibilitățile reale de plată ale debitorilor rezultate din analiza bugetului anual, probatoriile administrate în cauză dar și Decizia nr.1 din 16.01.2012, privind recursul în interesul legii pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție (soluție obligatorie pentru instanțe în condițiile art.3307 din Codul de procedură civilă), se poate constata că instanța nu poate decât să verifice in concreto păstrarea justului echilibru între interesele statului și cele ale reclamanților și să respingă acțiunea.

Obligația instituită prin titlul executoriu se execută eșalonat în tranșele stabilite de către legiuitor după procedura specială prevăzută de O.G nr.22/2002.

Pentru termenul de judecată din 15.10.2014 reclamanții au depus la dosar note scrise prin care au arătat că înțeleg ca prezenta acțiune să fie soluționată de Tribunalul V..

Tribunalul M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a pronunțat sentința nr.3628/15.10.2014 prin care a dispus declinarea competenței de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului V. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale reținând că reclamanții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M. și având în vedere calitatea reclamanților a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.127 NCPC.

Urmare a declinării, Tribunalul V. – Secția I Civilă a pronunțat Încheierea nr.2/13.01.2015 prin care a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M..

Totodată a constatat ivit conflict negativ de competență motiv pentru care a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții nu aui făcut dovada că au calitatea de procurori în cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul M. și nici nu au avut vreo apărare față de excepția necompetenței teritoriale invocată de către Tribunalul V., astfel presupunându-se că aceștia nu funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul M., iar din verificările efectuate din oficiu pe site-ul CSM, s-a constatat că reclamanta C. Ș. funcționează la P. de pe lângă Judecătoria Strehaia, reclamanta S. C. funcționează la P. de pe lângă Judecătoria Orșova iar reclamantul M. M. C. funcționează la P. de pe lângă Judecătoria Strehaia, iar reclamantul D. C. L. funcționează la P. de pe lângă Judecătoria Baia de A..

Astfel, se reține că reclamanții nu au calitatea de magistrați în cadrul Tribunalului M. sau a Parchetului de pe lângă Tribunalul M. pentru a interveni aplicarea dispozițiilor speciale ale competenței facultative reglementate de dispozițiile art.127 alin.1 și 3 C.proc.civ, motiv pentru care s-a constat că în acest litigiu competența teritorială și materială de soluționare revine Tribunalului M., iar potrivit dispozițiilor art.133 alin.1 pct.2 C.proc.civ se ivește conflictul negativ de competență.

Urmare a ivirii conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Decizia nr.493/18.02.2015 a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului M..

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că dispozițiile art.127 NCPC reglementează situația particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant sau de pârât, rațiunea normei fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluționare părtinitoare a cauzei, din pricina calității părții.

Textul de lege se aplică întocmai și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor și vizează două situații, respectiv când una din aceste persoane are legitimare procesuală activă (este reclamant) – cazul în speță – și când are legitimare procesuală pasivă (este pârât).

Instanța a constatat că nu este îndeplinită condiția, în sensul că reclamanții nu funcționează ca procurori în cadrul instanței de la care a operat declinarea de competență, respectiv Tribunalul M., ci aceștia desfășoară activitatea în cadrul unor judecătorii aflate în circumscripția teritorială a acestei instanțe, astfel încât instanța de la care a operat declinarea de competență nu reprezintă instanța unde aceștia îți „desfășoară efectiv activitatea” potrivit dispozițiilor art.127 NCPC, sens în care textul legal ce a stat la baza declinării de competență dispusă de Tribunalul M. în favoarea Tribunalului V. nu este aplicabil și nu poate justifica învestirea acestei din urmă instanțe cu judecarea litigiului.

Pentru aceste considerente, instanța a stabilit că, competența de soluționare a cauzei se va stabili în favoarea Tribunalului M..

Urmare a Deciziei nr.493/18.02.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe rolul Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a format dosarul nr._ .

Părțile nu au formulat și nici nu au depus la dosar concluzii.

Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:

Prin sentința nr.936/28.05.2009 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.791/03.02.2010 a Curții de Apel C., a fost admisă în parte acțiunea precizată de reclamanta C. Ș. în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 30.10.2004 la zi și în continuare pe durata existenței raporturilor de serviciu, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.

Prin sentința nr.1509/29.11.2007 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.1681/26.03.2008 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții C. Ș., S. C. și D. L. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale în procent de 5% începând cu data de 01.01.2007, în raport cu luna decembrie 2006, în procent de 2% începând cu 01.04.2007, în raport cu luna martie 2007, în procent de 11% începând cu 01.10.2007, în raport cu luna septembrie 2007, sume ce vor fi reactualizate cu rata indicelui de inflație până la data plății efective.

Prin sentința nr.2543/26.05.2010 a Tribunalului D., rămasă definitivă prin decizia nr.5854/24.11.2010 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamantul N. M. C. în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 29.01.2009 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau de stingere a acestui drept, dar nu mai târziu de 12.11.2009.

Prin sentința nr.2698/02.06.2010 a Tribunalului D., rămasă definitivă prin decizia nr.5853/24.11.2010 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea privind pe reclamantul N. M. C. în sensul că au fost obligați pârâții Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C. și P. de pe lângă Tribunalul M. la plata diferenței de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de bază brută lunară, pentru perioada 29.01._09, sume actualizate cu indicele de inflație a monedei naționale de la data nașterii drepturilor, la data efectuării plății.

Prin sentința nr.678/10.04.2009 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.5169/01.10.2009 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata sporului de confidențialitate de 15% pe perioada 30.12.2005 la zi, sume ce vor fi reactualizate la data efectuării plății.

Prin sentința nr.159/24.01.2008 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.3573/26.05.2008 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.11.2004 până în prezent, actualizat cu indicele de inflație până la data efectuării plății.

Prin sentința nr.238/29.01.2008 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.3225/19.05.2008 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D. L. C. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pe perioada 01.11.2004 până în prezent, sume ce vor fi indexate cu rata indicelui de inflație până la data efectuării plății.

Prin sentința nr.1096/16.06.2009 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.6731/25.11.2009 a Curții de Apel C. a fost admisă în parte acțiunea reclamantului D. L. C. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pe perioada 01.02._09, sumă ce va fi actualizată la data plății efective.

Prin sentința nr.790/30.03.2010 a Tribunalului M., rămasă definitivă prin decizia nr.5903/25.11.2010 a Curții de Apel C. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții S. C. și D. C. L. în sensul că au fost obligați pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata către reclamanta S. C. începând cu data de 24.01.2008 până la data de 12.11.2009 a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și către reclamantul D. C. L. începând cu data de 29.01.2008 până la data de 12.11.2009 a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul M. la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate prin hotărârile menționate.

Instanța reține că, prin aceste hotărâri judecătorești irevocabile reclamanților li s-au recunoscut aceste drepturi salariale care nu le-au fost achitate, în speță însă pârâții fac referire la O.U.G. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute și titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care s-a dispus că acordarea acestor drepturi de natură salarială se va realiza eșalonat în trei tranșe între anii 2010-2012, apoi la O.U.G nr.45/2010 de modificare a O.U.G.71/2009 prin care s-au prorogat termenele de plată ale celor trei tranșe, pentru anii 2012, 2013, 2014, apoi la Legea nr. 230/2011 pentru aprobarea O.U.G. 71/2009 care a modificat termenele de plată a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31.12.2011 și a prevăzut o procedură de executare în 5 tranșe stabilite pentru anii 2012-2016, precum și faptul că sumele urmează a fi actualizate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S..

Actele normative invocate de pârâți se referă la modul de plată a sumelor prevăzute în titlurile executorii, ori în speță, reclamanții solicită plata dobânzii legale pentru toată perioada întârzierii la plată, a drepturilor salariale recunoscute prin hotărâre judecătorească irevocabilă, atât pentru sumele plătite cu întârziere, cât și pentru cele rămase neachitate și până la data plății integrale a acestor sume, cu titlu de reparare a prejudiciului produs.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Public –P. de lângă ICCJ, P. de pe lângă Curtea de Apel C. instanța reține că aceasta este neîntemeiată, urmând să o respingă pentru următoarele argumente:

Termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care pârâții au făcut-o prin plata la sfârșitul lunii septembrie 2010 a unei părți din suma datorată respectiv 12% din cota 34% aferentă anului 2010 după cum a fost stipulat în OUG 71/2009, prin plățile aferente anului 2012 precum și prin cele aferente anului 2014 și 2015 din suma datorată, așa cum de altfel susține și pârâtul Ministerul Public – P. de pe lângă ÎCCJ.

Conform fostului art.16 din Decretul 167/1958, aplicabil prescripțiilor extinctive începute și împlinite sub imperiul reglementării anterioare noului cod civil, precum și cele începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Legii nr71/2011, de punere în aplicare a Noului C. civ., prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția….. c) printr-un act începător de executare, dispoziții care sunt incidente în cazul de față și care au fost preluate și de dispozițiile art.2537 Noul C.civ. și al cărui efect constă tocmai în ștergerea prescripției extinctive începute și începerea, după întrerupere a cursului unei noi prescripții extinctive.

Or, prin O.U.G nr.71/2009 și actele normative ulterioare care au reglementat modul de plată a sumelor restante din hotărâri judecătorești și efectuarea de către pârâți a unei plăți parțiale echivalează cu o recunoaștere a dreptului iar, când această recunoaștere intervine după împlinirea termenului de prescripție, aceasta valorează renunțare la prescripție.

Pe fondul cauzei, instanța reține că:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru creanțele datorate cu titlu de drepturi salariale. Pentru creanțele inițiale stabilite prin hotărâri judecătorești, reclamanții au titluri executorii, iar executarea acestor creanțe a fost eșalonată prin acte normative succesive. Plata creanței, reprezentând cuantumul drepturilor salariale din titlurile executorii au fost eșalonate independent de voința lor, creanțele urmând a fi executate în anumite procente și la anumite termene.

Instanța reține că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.

În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr.411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.

Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.

Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorii l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.

Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3 .

Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda (legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.

Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu (erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.

Cât privește data de la care urmează sa fie acordate aceste dobânzi, se constată că s-a solicitat plata dobânzii legale în subsidiar și pe ultimii trei ani anteriori introducerii prezentei acțiuni și până la data plății efective.

Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.

În cazul de față, fiind vorba de o hotărâri judecătorești pronunțate în materia conflictelor de muncă, hotărârile primei instanțe sunt executorii de drept la data pronunțării.

Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art.3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare luna de neexecutare curge o dobânda, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.

În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanții în calitate de creditori sunt beneficiarii acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanții prin acte normative succesive, au fost împiedicați să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.

În consecința, instanța urmează sa admită în parte acțiunea în sensul că:

Obligă pârâții să plătească reclamanților C. Ș., S. C. și D. C. L. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.1509/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 si până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantei C. Ș. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.936/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr.9306._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantului M. (N.) M. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.2543/26.05.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantului M. (N.) M. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.2698/02.06.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantei S. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.678/10.04.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantei S. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.159/24.01.2008 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantului D. C. L. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.238/29.01.2008 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamantului D. C. L. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.1096/16.06.2009 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamanților D. C. L. și S. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.790/30.03.2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 și până la plata integrală a acestor sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. Ș. (CNP_), S. C. (CNP_), M. M. C. ( fost N. ) (CNP_) și D. C. L. (CNP_) cu domiciliul ales în Drobeta Tr.S., ..6, județul M. în contradictoriu cu pârâții P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în București, ., Sector 5, P. de pe lângă Curtea de Apel C. cu sediul în C., ., județul D. ;P. de pe lângă Tribunalul M., cu sediul în Drobeta Tr.- S., ..6, județul M.

Obligă pârâții să plătească reclamanților C. Ș., S. C. si D. C. L. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.1509/29.11.2007 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 si până la plata integrală a acestor sume.

Obligă pârâții să plătească reclamanților D. C. L. si S. C. dobânda legală pentru sumele plătite cu întârziere rămase datorate prin Sentința nr.790/30.03.2010 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ începând cu data de 06.06.2011 si până la plata integrală a acestor sume.

Respinge excepția prescripției invocata de pârâți.

Cu apel in 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..

Pronunțată în ședința publică de la 01 Aprilie 2015 la sediul Tribunalului M..

PREȘEDINTE,

E. L. V.

CU VOTUL CONSULTATIV AL ASISTENȚILOR JUDICIARI

G. L. L. P.

GREFIER,

T. C.

Red.GL

EX.9/21.04.2015

OP DATE 2626/2006

← Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 1247/2015. Tribunalul...		Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... →

Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 1259/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 1259/2015. Tribunalul MEHEDINŢI