Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr. 3666/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3666/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 290/90/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3666/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect drepturi salariale privind pe reclamanții Z. D., Z. G. C. și pârâții M. JUSTIȚIEI,T. M. și C. DE A. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință după care:
Din oficiu conform art.131 alin.1 Cod pr. civ se constată că instanța este competentă general, material și teritorial conform art.208, art.210 din Legea dialogului social nr.62/2011 cu soluționarea cauzei.
Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.223 al. 3 Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată s-a trecut la soluționare
T.,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului V. sub nr._, reclamanții Z. G. C. și Z. D. i-au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective;
- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.
În motivarea cererii, reclamanții arată că, acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadrul nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.
În acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011 rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere, nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de C. Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor a celui lucrat, s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că, prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește:
(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
(2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate.
(3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
(4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Apreciază că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art. 1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție, principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu, o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp, trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate, ce au abrogat posibilitatea acordării lui, intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că, potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:
" 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții;
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Lipsirea lor de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea lor de acest bun în sensul celei de-a doua fraze, primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1.
Astfel, introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu (premiul anual) și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr. 21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de C. de A. Bacău - Secția civilă – România, în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: „Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale pct.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii.
Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de C. de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010, art.1 din Codul civil, art.15 alin.2, art.20, art.41, art.44, art.124 și art.125 din Constituția României, art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr.47/1992, Decizia nr.2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pârâtul M. Justiției a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, față de dispozițiile art.3 și art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă și art.171 alin. 1 și art. 283 alin.1 lit. c din Legea nr.53/2003.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând în acest sens decizia nr.21/18.11.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.16/2013 și mai multe decizii ale Curții Constituționale.
Totodată, pârâtul arată că, prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, dreptul la acordarea premiului anual nu a mai fost prevăzut, având loc astfel o abrogare implicita a temeiului legal.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
În continuare, începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în niciuna din legile și ordonanțele anuale de salarizare (Legea nr. 283/14.12.2011, OUG nr. 84/12.12.2012, OUG nr. 103/14.11.2013, OUG nr. 83/2014).
Înlăturându-se temeiul legal pentru plata premiului anual. solicită instanței să constate în principal că această parte a salariului nu poate fi avută la acest moment în vedere sub aspectul incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
În privința aplicării dispozițiilor art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului, pârâtul arată că, potrivit acestora „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Însă, alin.2 al textului prevede că „Dispozițiile precedente nu aduc atingere drepturilor statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor și a altor contribuții, sau a amenzilor".
În principiu, dreptul la salariu este într-adevăr apt a cădea sub incidența protecției instituite de art.1 din Protocolul 1, însă aprecierea trebuie sa se realizeze în concret avându-se în vedere principiile stabilite de CEDO în jurisprudența sa referitoare la situații similare sau apropiate. Conturarea unei posesii sau bun în sensul convenției, în ceea ce privește drepturi salariale, are loc atunci când acesta are un fundament solid în dreptul intern, când dreptul este prevăzut în ordinea de drept a statului. n În momentul în care dreptul salarial este abrogat sau suspendat, iar această operațiune se realizează prin lege, nu se mai poate reține în continuare existența unei posesii sau bun.
În acest sens, pârâtul a prezenta speța Kechko versus Ucraina, hotărârea C. versus M. și hotărârea Vilho Eskelinen și alții versus Finlanda.
Cât privește principiul neretroactivității legii invocat de către reclamanți în susținerea pretențiilor formulate, pârâtul a făcut următoarele precizări:
Astfel cum a arătat mai sus, un pretins conflict între norme succesive prin prisma efectului neretroactivității, respectiv între Legea nr. 330/2009 și Legea nr. 285/2010, a fost soluționat de C. Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție.
În schimb, nu se poate pune problema supraviețuirii dreptului la premiul anual sub imperiul legilor și ordonanțelor anuale de salarizare care nu l-au mai prevăzut.
Potrivit art. 1 din Codul civil, „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă".
În timp, legile au o viață a lor delimitată între momentul intrării lor în vigoare și momentul ieșirii lor din vigoare, iar situațiile juridice se înscriu în timp prin data constituirii și data stingerii lor.
Așadar, legea are vocația de a-și păstra forța obligatorie. Cu toate acestea, o lege posterioară poate să-i retragă această obligativitate, prin abrogare. Principiul este că între 2 voințe emise succesiv cea din urmă trebuie să învingă.
În concluzie, întrucât Legea nr. 284/2010 a abrogat dreptul la acordarea premiului anual prevăzut de art. 25 alin. 1 din Legea nr. 330/2009, este evident că acest drept s-a stins pentru viitor prin . legilor noi.
Pârâta C. de A. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în primul rând, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada anterioară datei de 13.01.2012, ținând cont că data introducerii cererii este 13.01.2015 și respingerea acțiunii ca prescrisă pentru perioada 01.01._12, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată și în considerarea dispozițiilor art. 6 alin. 4 din NCC, respectiv art. 201 din Legea nr. 71/2011, care prevăd că prescripțiile începute sub vechea lege rămân guvernate de dispozițiile legale care le-au instituit.
Astfel, prin acțiunea formulată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele inflației la data plății efective și plata dobânzii legale începând cu 01.01.2011.
Deci, fiind vorba de plata unor drepturi de natură salarială, în cauza de față sunt incidente dispozițiile art. 171 alin.1 din Codul muncii care prevăd că: "Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate."
Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, aceasta este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat, contestat ori data de la care dreptul subiectiv trebuie exercitat.
De asemenea, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă „termenul prescripției este de 3 ani” dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 268 alin.1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării conflictelor de muncă pot fi formulate „în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat”, astfel încât pretențiile afirmate pot fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție, anterioară momentului introducerii acțiunii.
În al doilea rând, pârâta solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, promovată împotriva Curții de A. C., având în vedere următoarele:
Susținerile reclamanților sunt eronate întrucât, potrivit art. 25 alin. 1 și 4 din Legea nr. 330/2009: „Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul".
Din conținutul dispozițiilor legale menționate rezultă în mod indubitabil că dreptul de a primi premiul anual se naște începând cu data de 01 ianuarie a anului următor perioadei pentru care se face premierea și nu anterior acestei date.
În concret, dreptul reclamanților de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 s-a născut la data de 01 ianuarie 2011, însă, începând cu aceeași dată a intrat în vigoare Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care, prin art. 39 lit. w), a abrogat expres dispozițiile Legii nr. 330/2009, inclusiv cele privitoare la plata premiului anual pentru personalul plătit din fondurile bugetare.
Salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost reglementată de Legea nr. 285/2010, care la art. 8 prevede că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar (...)”.
Totodată, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 284/2010 menționează că, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de această lege, iar de la data intrării în vigoare a acestei legi (01.01.2011) a fost abrogată Legea-cadru nr.330/2009.
Pe cale de consecință, beneficiul acordat de art. 25 din Legea nr.330/2009 a fost suprimat prin Legea nr. 284/2010 (ca urmare a abrogării legii care îl prevedea) și prin art. 8 din Legea nr.285/2010 (care a specificat expres că nu se mai acordă).
Așadar, legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că în anul 2011 nu se mai acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o . astfel de măsuri propuse de legiuitor, măsuri care să asigure încadrarea în țintele stabilite prin strategia fiscal-bugetară.
Ca atare, sumele de bani ce au fost destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.
În acest sens, art. 1 din Legea nr. 285/2010 prevede că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Prin urmare, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 care nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.
În altă ordine de idei, se învederează că Legea nr. 285/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său și cu precădere art. 1 din acest act normativ, a fost declarată constituțională prin decizia nr.1655/28.12.2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 51/20.01.2011. C. Constituțională a reținut că o situație de criză economică reprezintă un temei suficient de grav pentru a determina o măsură de reducere a salariilor, printre care și plata premiului anual aferent anului 2010, aplicate nediscriminatoriu întregului personal plătit din fonduri publice. Așa cum rezultă din răspunsul Comisiei de la Veneția, statul are o anumită marjă de apreciere în a adopta astfel de măsuri atunci când apar turbulențe economice grave care afectează întregul său sistem economic și financiar.
În contextul jurisprudențial al Curții Constituționale este relevantă și Decizia nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, în cuprinsul căreia C., în mod judicios, a reținut că „legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.”.
În ceea ce privește momentul intrării în vigoare a prevederilor legale criticate - Legea 285/2010, se constată că acestea au intrat în vigoare la data de 01.01.2011 și s-au aplicat întregului personal bugetar beneficiar al premiului anual conform reglementărilor legale anterioare.
Teoretic, Legea nr. 285/2010 - legea nouă s-a aplicat premiului anual aferent anului 2010, întrucât ne aflăm în cazul unor raporturi juridice ce nu au fost încheiate, ci sunt născute numai sub imperiul legii vechi, dar nu și-au epuizat efectele, câtă vreme plata premiului anual nu a fost realizată în luna ianuarie a anului 2011.
Referitor la neretroactivitatea legii invocată de către reclamanți, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, în literatura de specialitate se consideră, în mod firesc, că o lege nu se poate aplica asupra faptelor prin care se constituie sau se sting situații juridice, nici asupra efectelor acestor situații care s-au consumat înaintea intrării în vigoare a legii noi.
Tot în aplicarea principiului neretroactivității legii civile, se admite că toate efectele situațiilor juridice, care s-au produs ori epuizat înainte de . legii noi, rămân valabile, neputând fi afectate de legea nouă, dar efectele care se produc abia după modificarea legii sunt supuse legii noi. Cu alte cuvinte, dacă o situație juridică s-a realizat în întregime sub imperiul legii vechi, legea nouă nu îi va fi aplicabilă. per a contrario, dacă efectele situațiilor juridice se produc abia după . legii noi, această din urmă lege este aplicabilă.
Ca atare, plata premiului anual, ca efect viitor al unei situații reglementate prin legea veche, este în mod evident sub incidența legii noi, respectiv Legea nr. 285/2010 în situația de față.
Același raționament al legii aplicabile dreptului salarial solicitat, ca fiind legea în vigoare la data plății, a fost reținut și în cuprinsul deciziei nr. 20/17.10.2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii și în care s-a stabilit că diminuarea indemnizației de concediu pentru personalul didactic operează pentru partea din concediu efectuată după data de 03.07.2010, când a intrat în vigoare Legea nr. 118/2010.
În consecință, prevederile Legii nr. 285/2010 nu retroactivează, acestea neproducând nici un efect pentru perioada anterioară emiterii lor, în ceea ce privește plata premiului anual aferent anului 2010, legiuitorul operând numai o modificare în ceea ce privește plata efectivă a acestui premiu aferent anului 2010, plată care a avut loc sub forma majorărilor salariale ce se acordă în acest an.
Așadar din punct de vedere legal, legiuitorul este îndrituit să stabilească atât cuantumul drepturilor salariale, mai ales al celor suplimentare (cum sunt primele, premiile, sporurile, etc.), cât și modalitatea de plată a acestora, orice suprimare sau eliminare a unor astfel de drepturi salariale aplicându-se asupra tuturor raporturilor juridice de muncă aflate în derulare, fără ca aceste măsuri să atragă nerespectarea dispozițiilor constituționale privind neretroactivitatea legii.
Pe de altă parte, sunt neîntemeiate argumentele reclamanților referitoare la faptul că dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială care intră în sfera de protecție a art.1 din primul Protocol Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și suprimarea sa ar încălca dispozițiile art.1 din Protocol, deoarece, în mod constant, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că nu reprezintă o încălcare a art.1 din Protocol nici diminuarea salariului lunar al personalului bugetar printr-un act adoptat de parlament.
Astfel, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată la data de 6 decembrie 2011 în cauzele F. M. împotriva României (cererea nr._/11) și A. G. S. împotriva României (cererea nr._/11), C. Europeană a Drepturilor Omului a constatat că România nu a încălcat dispozițiile articolului 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenție, sub aspectul reducerii cu 25% a salariilor ca urmare a aplicării Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările și completările ulterioare și deci cu atât mai puțin se poate aprecia că suprimarea premiului anual (care reprezintă un beneficiu, o gratificație acordată de către angajator salariatului, peste salariul lunar) ar reprezenta o încălcare a art.1 din Protocol.
Prin urmare, în cazul de față, art. 8 din Legea nr. 285/2011 prevede că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce s-au acordat în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”.
Coroborând textul de lege precizat cu art. 1 din același act normativ care stipulează că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, rezultă că sumele de bani destinate plății premiului anual sunt acordate personalului bugetar, numai că sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ. și pe celelalte acte normative incidente.
În ședința publică din data de 14 mai 2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Tribunalului V. și a rămas în pronunțare cu privire la aceasta.
Prin sentința civilă 642/14 mai 2015 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului V. și a fost declinată competența soluționării cauzei privind pe reclamanții Z. D., și Z. G. C., în favoarea Tribunalului M..
Cauza a fost înregistrată la Tribunalului M. –Secția Conflicte de munca și Asigurări Sociale sub nr._ .
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului, și de dispozițiile legale incidente în materie, T. constată și reține următoarele: Prin acțiunea dedusă judecății reclamanții Z. G. C. și Z. D. i-au chemat în judecată pe pârâții M. Justiției, T. M. și C. de A. C., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu, reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective;
- obligarea pârâților la plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale, începând cu 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții C. de A. C. și M. Justiției instanța reține că aceasta este întemeiată pentru perioada anterioară datei de 13.01.2012 în speță fiind incidente dispozițiile art. 268 alin. 2 din Codul Muncii.
Pe fondul cauzei, T. reține că prin art.25 din Legea nr. 330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.Art.25 din Legea 330/2009 a fost abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010. Ulterior, prin Legea nr. 285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „ începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15% . Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. ” De asemenea, în art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.” Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar. Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv. Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011. În cuprinsul legii nu se face distincție între categoriile de majorări salariale acordate personalului bugetar, respectiv nu se face referire la alte majorări salariale ce se acordă în 2011 urmare a includerii sumelor corespunzătoare premiului anual pe anul 2010, în afară de procentul de 15% prevăzut în art. 1 din Legea nr. 285/2010.În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia nr. 414/14.07.2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
Referitor la susținerea reclamanților în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, se constată că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, C. Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.” De asemenea, prin această reglementare nu se încalcă nici principiul neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat numai modalitatea de acordare. Referitor la dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010, se constată că au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 C. Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr. 330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
.S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art. 8 din Legea nr. 285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010. În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.
Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea nr. 283/2011 prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiar în domeniul bugetar.
În art. 1 din acest act normativ se prevede că „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
În art.7 alin.2 din Legea 283/2011 se prevede că „ în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Din interpretarea dispozițiilor enunțate din Legea nr. 283/2011 rezultă că urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul /solda/ indemnizația de bază, acesta este acordat și în continuare, întrucât de la data de 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011, în acest sens pronunțându-se C. Constituțională prin decizia nr.115/2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 230/05.04.2012.
Cât privește salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2013, a fost reglementată prin OUG 84/2012, iar în art.1 s-a prevăzut că „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din OUG nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012”.
Prin OUG 19/2012 s-au aprobat unele măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, iar în art. 1 al. 1,3 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”
Prin urmare și în anul 2013 s-a menținut în plată, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază /soldelor/indemnizațiilor de încadrare acordate personalului bugetar .
De asemenea, în art.9 din OUG 84/2012 se prevede că prevederile art. II din OUG 80/2010 aprobată cu completări și modificări prin Legea 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În raport de această dispoziție se constată că se menține prevederea referitoare la neacordarea premiilor de către autoritățile și instituțiile publice și în anul 2013 - art.7 alin.2 din art. II din Legea 283/2011.
În ceea ce privește salarizarea personalului bugetar pe anul 2014, se constată că a fost reglementată prin OUG 103/2013.
În art.1 alin.1,3 din această ordonanță se prevede că „în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariul de bază avut în luna decembrie din anul anterior.
În cauză nu se poate reține susținerea reclamanților referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În acest sens se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea reclamanților s-a efectuat conform Legii nr. 285/2010 și ulterior conform legilor de salarizare succesive, astfel că personalului bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la calculul drepturilor salariale.
În raport de considerentele în fapt și în drept anterior expuse se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea privind pe reclamanții Z. D., cu domiciliul în Dr. T. S., .. 5, ., . și Z. G. C., cu domiciliul în Dr. Tr. S., .. 5, ., . și pe pârâții M. JUSTIȚIEI, cu sediul în București, ., sector 5, T. M., cu sediul în Dr. T. S., .. 14, județul Mehendinți și C. DE A. C., cu sediul în C., .. 5A, județul D., în favoarea Tribunalului M..
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 08.09.2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. A. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar, Ș. U. |
Grefier, M. D. |
Red. AM/DM
EX.7
COD OPERATOR 2626
23 Septembrie 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
