Obligaţie de a face. Sentința nr. 3294/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3294/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 877/101/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3294
Ședința publică de la 23 Iunie 2015
Completul compus din:
Președinte M. I.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier E. V.
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii având ca obiect obligație de a face formulată de reclamantul S. D. în contradictoriu cu pârâta .>
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după care constatându-se dosarul în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la data de 05.02.2015 reclamantul S. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. E. S.A. obligarea acesteia la încadrarea în grupa I de muncă în procent de 100% pe perioada 09.10._08, precum și la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
A arătat că a fost angajatul pârâtei în funcția de electrician și că întreaga activitate și-a desfășurat-o în instalații electrice cu o tensiune a curentului cuprinsă între 20.000 volți și 100.000 volți, în condiții de pericol de electrocutare, explozii și arsuri în care au lucrat și salariații cărora angajatorul le-a recunoscut grupa I de muncă.
A susținut că, potrivit pct.3 din Ordinul 50/1990 personalul de întreținere și reparații care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, fără limitarea numărului, iar potrivit pct. 6 din același act normativ „Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective(nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie,iradiere sau infectare etc)”.
A mai arătat că, în temeiul actului normativ susmenționat, personalul în activitate beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă dacă lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele I și II, obligația angajatorului fiind aceea de a nominaliza persoanele care beneficiază de această încadrare.
Totodată, a arătat că acest drept a fost recunoscut și altor salariați ai pârâtei care au ocupat funcția de electrician prin decizii ale Curții de Apel C.( în acest sens fiind invocate decizia 646/29.01.2010 și decizia nr. 6069/05.06.2013), motiv pentru care a invocat și dispozițiile art. 16 din Constituție privind principiul nediscriminării, precum și cele ale Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și cele ale art. 141 din Tratatul C.E.
A susținut că activitatea desfășurată în aceste condiții a fost recunoscută chiar de către patronat cu ocazia negocierii contractelor colective de muncă, fapt ce rezultă din studiul efectuat la cererea angajatorului privind „Evaluarea nivelului de risc de accidente și îmbolnăvire profesională la principalele locuri de muncă din cadrul .>
A invocat prevederile art. 40 alin. 2 lit. h din Codul muncii și ale Ordinului 590/2008 al Ministrului Muncii referitoare la eliberarea unei adeverințe.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordinului nr. 50/1990 și ale Codului Muncii.
În dovedirea celor susținute a depus la dosar copia carnetului de muncă, a actului de identitate și practică judiciară.
În apărare, pârâta . formulat întâmpinare prin care, pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepție a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a arătat că Sistemul Energetic Național a suferit mai multe reorganizări succesive, iar locul de muncă al reclamantului a aparținut Regiei Autonome de Electricitate (RENEL), înființată în baza H.G. nr. 1199/1990, pentru ca prin H.G. 365/1998 RENEL să fie desființată prin divizare, în locul său înființându-se Compania Națională de Energie Electrică CONEL SA.
Aceasta din urmă a fost desființată prin H.G. 627/2000, înființându-se . avea ca obiect principal de activitate producerea de energie electrică și termică în termocentrale, . are ca obiect producerea de energie electrică în hidrocentrale, . avea ca obiect de activitate distribuția și furnizarea de energie electrică în rețelele de medie și joasă tensiune, CN Transelectrica Sa care are ca obiect transportul energiei electrice în rețelele de înaltă tensiune.
A arătat că prin HG nr. 1342/2001 Societatea E. Sa împreună cu sucursalele sale a
fost din nou reorganizată, cea mai mare parte din personalul societății nou reorganizate fiind transferat de drept la societățile nou înființate.
A precizat că societățile nou înființate au preluat toate drepturile și sunt ținute de toate obligațiile vechii societăți, substituindu-se în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestuia cu terții, inclusiv în litigiile în curs (art. 45 din HG nr. 1342/2001), motiv pentru care calitatea procesuală pasivă trebuie să fie stabilită în raport de societățile la care reclamantul figura ca angajat, în perioadele pentru care solicită constatarea grupei de muncă, precum și de societățile care au preluat activele și pasivele acestora după desființarea lor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, a arătat că, prin acțiunea promovată, reclamantul tinde să obțină o situație juridică nouă, nu doar o simplă constatare a unei stări de fapt existente în perioada cât a fost salariat la IRE/FRE.
A susținut că, potrivit art. 35 din codul de procedură civilă ce derogă de la dreptul comun în materie, partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței unui drept, acțiune care însă nu poate fi primită, dacă partea poate cere realizarea dreptului, astfel încât, atât timp cât reclamantul a învestit instanța cu o acțiune în constatarea unui drept, respectiv recunoașterea vechimii în grupa I de muncă, o astfel de cerere este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că potrivit prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 50/1990 beneficiază de încadrare in grupele I si II de munca, fără limitarea numărului, personalul care este in activitate: muncitori, ingineri, subingineri, tehnicieni, personal de întreținere si reparații, controlori tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute in anexele nr. 1 si 2 la Ordinul 50/1990.
Conform dispozițiilor art. 6 din același ordin, nominalizarea persoanelor care se încadrează in grupele I si II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele libere din imitați, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete in care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica si nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc).
Încadrarea in grupa I de munca, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in grupa I, cu condiția ca personalul sa lucreze cel puțin 50 % din timp.
La art. 15 din Ordinul nr. 50/1990 se prevede ca dovedirea perioadelor de activitate desfășurate in locurile de munca si activitățile ce se încadrează in grupele I sau a II-a de munca, in vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca, conform metodologiei de completare a acestuia, stabilite de Ministerul Muncii si Ocrotirilor Sociale. Totodată, ținând seama de prevederile art. 2 si 3 din Decretul-lege nr. 68/1990, unitățile au obligația sa analizeze si sa precizeze, in termen de 30 de zile de la data aprobării Ordinului, pe baza documentelor existente in unitate, situația încadrării personalului in grupele I sau a II-a de munca, începând cu 18.03.1969.
In Anexele nr. 1 si 2 la Ordinul nr. 50/1990 au fost enumerate in mod expres si limitativ locurile de munca, activitățile si categoriile profesionale cu condiții deosebite care se încadrează in grupele I si II de munca, enumerare care nu permite nicio asimilare intre diversele locuri de munca.
In acest context, o eventuala extindere a sferei de aplicare a ordinului si la alte categorii de beneficiari ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce este inadmisibil, întrucât instanța este chemată sa aplice legea, iar nu sa o creeze.
Ordinul nr. 100 din 9 aprilie 1990 privind completarea Ordinului nr, 50/1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților si categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I si II de munca in vederea pensionarii si Ordinul nr. 125/1990 din 5 mai 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele 1 și II de munca în vederea pensionării, pentru perioada lucrata după 1 martie 1990, sunt acte normative care completează Ordinul nr. 50/1990, iar in anexa nr. 2 la Ordinul 125, sunt reglementate in mod expres locurile de munca pentru persoanele care si-au desfășurat activitatea in sistemul energetic.
A menționat că locul de munca in speță nu se încadrează in grupa I de munca. Prin Ordinul nr. 125/1990 au fost analizate locurile de munca si condițiile de munca, fapt pentru care in Anexa II al Ordinului mai sus menționat, au fost nominalizate locurile de munca din sistemul energetic si s-au stabilit printr-un act normativ locurile de munca ce se încadrează in grupa a II-a. Or, trecerea locurilor de munca din încadrarea in grupa a II-a de munca in grupa I de munca este nelegala, iar instanța de judecata trebuie sa aibă in vedere dispozițiile legale in materie in determinarea locurilor de munca încadrate in Grupa I, in sensul ca salariatul trebuia sa desfășoare o activitate cel puțin 50% din programul de lucru.
A arătat că reclamantul nu precizează in acțiune si nu face dovada la ce poziție din Ordinul nr. 50/1990 se încadrează munca desfășurata de acesta pentru Grupa I si ca timpul desfășurat Ia locul de munca, inclus in aceasta grupa, a fost de cel puțin 50% din programul de lucru.
A subliniat că încadrarea unei activități . de munca printr-un act normativ este necesara, dar nu si suficienta, pentru ca o persoana sa beneficieze de grapele de munca impunându-se si îndeplinirea condițiilor prezentate in actele normative care le reglementează.
In contextul celor prezentate a susținut că solicitarea reclamantului ca activitatea desfășurata in sistemul energetic sa fie încadrata de către instanța in grupa I de munca este neîntemeiata, dat fiind faptul că prin acordarea grupei I de munca de către instanța de judecata s-ar încălca dispozițiile art. 5 din Ordinul nr.50/1990, care prevăd următoarele: "existenta condițiilor deosebite la locul de munca si noxele trebuie sa rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sanatatii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii care, la data efectuării analizei, constata ca s-au aplicat toate masurile posibile de nominalizare a condițiilor si ca toate instalațiile de protecție a muncii funcționau normal", or locul de munca nu mai exista in prezent.
În temeiul art. 6 din Ordinul nr, 50/1990. personalul in activitate beneficiază de încadrarea in grupa I de munca in vederea pensionarii daca lucrează efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute in anexele I si II.
Prin urmare, dreptul angajatului de a beneficia de încadrarea in grupa I de munca ia naștere la momentul prestării muncii in activitățile sau locurile de munca menționate in anexele 1 si 2 la Ord. 50/1990, rolul unității angajatoare fiind doar de a nominaliza persoanele care beneficiază de aceasta încadrare.
Conform art. 4 din Ordinul nr. 50/1990, "încadrarea in grupele I sau II de munca, se va face in situația in care, cu toate masurile luate de unitate pentru nominalizarea condițiilor de munca, nivelul noxelor existente la locurile (activitățile, meseriile, funcțiile) prevăzute in aceste grupe, depășește nivelul maxim admis prevăzut in Normele republicane de protecție a muncii.
Toate aceste prevederi trebuie interpretate coroborat cu prevederile art. 8 din Ordinul nr. 50/1990, ce instituie dreptul exclusiv al angajatorului si sindicatului de a nominaliza, in condițiile legii, salariații care își desfășoară activitatea in locurile de munca in condiții deosebite, întrucât doar aceștia cunosc condițiile concrete in care își desfășoară activitatea salariații,
Or. reclamantul nici nu a fost nominalizat de către conducerea unității si sindicat, in vederea încadrării in grupa I de munca, conform cerințelor impuse de art. 6 din Ordinul nr. 50/1990.
Așa cum se observa din dispozițiile Ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, in sensul ca activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres in norme specifice domeniului.
In concluzie, potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea in grupa I de munca, personalul in activitate (muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere si reparații, controlorii tehnici de calitate, precum si alte categorii de personal) trebuie sa Îndeplinească următoarele condiții: sa fi lucrat efectiv la locurile de munca si activitățile prevăzute in anexele nr. 1 si 2 Ia Ordinul nr. 50/1990 sau sa își fi desfășurat activitatea in aceleași condiții cu personalul beneficiar încadrat in grupa I de munca, in situația personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție; nivelul noxelor {determinate de către organele Ministerului Sanatatii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităților si confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecția muncii) existente Ia locurile prevăzute in aceste grupe sa depășească nivelul maxim admis prevăzut in Normele republicane de protecție a muncii, cu toate masurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de munca; sa fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca concrete in care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizica sau nervoasa, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.)
Încadrarea activității desfășurate de către reclamant in perioada ulterioara datei de 01.04.2001, in grupa i de munca ar fi nelegala, încadrarea activităților in grupa I de munca putându-se face numai pentru perioada anterioara datei de 01.04.2001. pentru perioada ulterioara acestei date putându-se solicita, eventual, numai încadrarea in condiții speciale, cu respectarea H.G. 1025/2003 privind metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de munca în condiții speciale si a dispozițiilor Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de munca in condiții speciale.
In ceea ce privește încadrarea in grupa I de munca in procent de 100%, a menționat faptul ca aceasta încadrare este nelegala, având in vedere că încadrarea in grupa I de munca, potrivit art. 7 din Ordinul nr. 50/1990, se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse in aceste grupe, cu condiția ca personalul sa lucreze cel puțin 50 % din timp. Ca atare, reclamantul ar fi trebuit sa faca dovada ca timpul desfășurat la locul de munca, inclus in aceasta grupa, a fost de cel puțin 50 din programul de lucru.
Procentul se calculează proporțional cu timpul efectiv lucrat in condițiile activității ce . I de munca si nu prin totalizarea „timpului efectiv lucrat". Or, din punct de vedere fizic, un electrician nu poate lucra pe stâlp un program de 8 ore/zi, pentru a beneficia de un procent de 100%.
Anul de muncă efectiv lucrat în condiții deosebite de muncă se stabilește prin totalizarea „perioadelor" (deci a zilelor) în care personalul a lucrat efectiv în asemenea locuri și nu prin "totalizarea „timpului efectiv lucrat".
A susținut că reclamantul si-a întemeiat cererea pe prevederile Ordinului nr. 50/1990, ordin care a fost abrogat de Legea nr. 19/2000. Ulterior intrării in vigoare a legii menționate anterior, a fost adoptata H.G. nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de încadrare a locurilor de munca in condiții deosebite. Acesta hotărâre a fost abrogata de H.G. nr. 246/2007, care la art. 13 prevede următoarele: „(1) dovedirea perioadelor de activitate desfășurata in locuri de munca in condiții deosebite anterior datei de 01.04.2001, in vederea pensionam, se face pe baza înregistrării acestora in carnetul de munca conform decretului nr. 92/1976 privind carnetul de munca, cu modificările ulterioare sau pe baza unei adeverințe emise de angajatorul la care a lucrat salariatul respectiv. (4)tn cazul distrugerii arhivelor, perioada lucrata in condiții deosebite, dovedita cu acte, se poate reconstitui, potrivit legii, prin hotărâre judecătoreasca."
Or, in speța, reclamantul nu a invocat drept motiv al solicitării ca instanța sa constate desfășurarea activității in grupa I de munca, ca urmare a distrugerii arhivei de personal.
Mai mult decât atât, reclamantul avea posibilitatea de a uza de prevederile Ordinului nr. 50/1990 atunci când acesta era in vigoare, iar nu tocmai la acest moment când ordinul este abrogat prin Legea nr. 19/2000.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la eliberarea
adeverințelor care sa ateste perioada de lucru in condiții grele, specifice grupei I, fiind un
capăt accesoriu, a solicitat ca si acesta sa fie respins.
Totodată, art. 40 din Codul muncii, invocat de reclamant, reglementează drepturile si obligațiile angajatorului, iar potrivit art. 158 alin. 2 din Legea nr. 263/2003, adeverințele care atesta încadrarea persoanelor in grupa I de munca sunt valorificate numai in situația in care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 01 aprilie 2001.
Potrivit art. 126 alin. 1 din HG nr. 257/2011, adeverințele prin care se atesta faptul ca in anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, persoanele si-au desfășurat activitatea in locuri de munca încadrate in grupa I de munca se întocmesc potrivit modelului prevăzut in anexa nr. 14, numai pe baza documentelor verificabile aflate in evidenta angajatorilor sau ale deținătorilor legali de arhiva.
Deci, o obligație a angajatorului sau deținătorului de arhiva de a elibera o asemenea adeverința in temeiul acestui act normativ ar exista doar daca ar avea la baza documente verificabile aflate in arhiva angajatorului, întocmite anterior anului 2001. Or, in speța, nu exista asemenea documente în arhiva subscrisei, astfel încât obligarea noastră la emiterea unei astfel de adeverințe este nelegala.
Totodată, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 590/2008, cererile prin care persoanele interesate solicită eliberarea adeverințelor prin care se atestă faptul că în anumite perioade, anterioare datei de 01 aprilie 2001, și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă încadrate in grupa I de muncă se depun la angajatori sau la deținătorii arhivelor acestora, după caz.
A mai susținut că în conformitate cu dispozițiile legale sus-menționate, Societatea E. S.A. nu poate fi obligata la emiterea adeverinței, atâta timp cat ultimul angajator al reclamantului, care a preluat arhiva este cel care, ex iure, deține documentele verificabile corespunzătoare si arhiva privind personalul.
Că atare, în niciun caz E. SA nu poate fi obligată să elibereze adeverința care să ateste activitatea desfășurată de reclamant în grupa I de muncă, ci unitatea care are calitatea de ultim angajator/deținător de arhiva, întrucât s-ar trece, în caz contrar, peste dispozițiile legale sus-menționate.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către pârâta .-i să înainteze în copie fișa postului reclamantului, să precizeze dacă reclamantul a fost angajatul societății pe perioada în litigiu, în ce funcție și care a fost locul de muncă al acestuia, să precizeze dacă reclamantul a beneficiat de grupa I de muncă în caz afirmativ să facă dovada, iar în caz contrar să indice motivele pentru care reclamantul nu a beneficiat de grupă de muncă, să înainteze la dosar documentele aflate în evidența societății din care să rezulte natura lucrărilor efectuate de reclamant, timpul de lucru afectat acestor condițiile de lucru, să precizeze dacă au fost emise decizii de către conducerea unității prin care au fost nominalizate persoanele care beneficiază de grupa I de muncă, în caz afirmativ să le depună în copie, să precizeze dacă la nivelul societății s-au efectuat încadrări în grupa I de muncă, în caz afirmativ să menționeze care sunt locurile de muncă și meseriile care au fost avute în vedere la aceste încadrări.
Pârâta a răspuns relațiilor solicitate cu adresa nr.9900/_/13.05.2015 arătând că reclamantul nu este salariat al . central și în consecință nu poate pune la dispoziție nici un document relevant pentru soluționarea cauzei.
Analizând acțiunea în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:
Reclamantul S. D. a fost angajat al Filialei Rețele Electrice Drobeta T. S. pe perioada 09.10._01, al SPFEE Oltenia EPFEE Drobeta pe perioada 01.08._02, al FDFEE Oltenia pe perioada 01.02._04, al SCEDFEE E. Oltenia –SPFEE Drobeta pe perioada 01.11._07, iar începând cu data de 15.03.2007 și până la data de 01.08.2008 a fost angajatul S.C.CEZ Distribuție SA, îndeplinind funcția de electrician, conform mențiunilor din carnetul de muncă.
Prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul solicită să se dispună obligarea pârâtei la încadrarea sa în condiții de grupa I de muncă în procent de 100% pe perioada 09.10._08, precum și la eliberarea unei adeverințe în acest sens.
În conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 cod procedură civilă „instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtă instanța o apreciază ca neîntemeiată, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:
Raporturile juridice de muncă iau naștere între angajator si salariat și dau naștere la drepturi si obligații corelative în sarcina ambelor părți.
Una dintre obligațiile esențiale ale raportului de muncă ce revine angajatorului constă în acordarea drepturilor salariaților ce decurg din lege, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă. În cazul conflictului de muncă bazat pe nerespectarea drepturilor și obligațiilor raportului de muncă, părțile conflictului sunt părțile raportului de muncă, respectiv angajatorul și angajatul.
Reorganizarea ulterioară a angajatorului si preluarea angajaților de alte persoane juridice, nu are influență cu privire la părțile raportului juridic de muncă ce a generat conflictul. Prin urmare, preluarea prin transfer a salariaților, precum si a arhivei de către noile societăți înființate, nu înlătură calitatea de titular al obligațiilor asumate potrivit raporturilor de muncă anterioare, sub acest aspect excepția fiind neîntemeiată.
Mai mult, faptul că . ar fi deținut niciodată la sediul din București carnetele de muncă ale propriilor salariați, ci documentele de personal erau ținute și operate la nivelul sucursalelor sau filialelor, pe bază de delegare de competență nu înlătură obligația instituită de lege în sarcina angajatorului. De aceea, nu are nici o relevanță sub aspectul existenței obligației, faptul că păstrarea documentelor de personal la sediul societății-mamă nu ar fi fost utilă.
Pe de altă parte, pârâta, pentru perioada ce formează obiectul cauzei nu a prezentat situații sau dovezi din care să rezulte că reclamantul nu a avut calitatea de salariat al acesteia.
Referitor la structura și modul de organizare a sistemului energetic se constată că după anul 1990 acesta a suferit mai multe reorganizări, după cum urmează:
Prin HG 1199/1990 a fost înființată Regia Autonomă de Electricitate RENEL in cadrul căreia actuala . o Direcție Generală de Transport si Distribuție a Energiei Electrice, iar prin HG 365/1998 a fost înființată Compania Națională de Electricitate - CONEL SA, în cadrul căreia . devenit filială având ca obiect de activitate distribuția si furnizarea energiei electrice.
Prin HG 627 /13 iulie 2000 privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate - SA, s-a hotărât înființarea următoarelor societăți comerciale: Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica"-SA, denumită în continuare"Transelectrica" - SA; Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice și Termice "Termoelectrica" - SA, denumită în continuare "Termoelectrica" - SA; Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A, denumită în continuare "Hidroelectrica" - SA; Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A., denumită în continuare "E." - SA prin divizarea Companiei Naționale de Electricitate - S.A. care se desființează (art. 1 din HG 627/2000).
Potrivit art. 36 al.1 din aceeași hotărâre, societățile comerciale înființate potrivit art. 1 vor prelua toate drepturile și vor fi ținute de toate obligațiile fostei Companii Naționale de Electricitate - S.A. și ale filialelor sale și se substituie în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv în litigiile în curs, preluarea urmând să se facă pe bază de protocol finalizat în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”.
Prin HG 1342/2001, Societatea Comercială de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A. a fost reorganizată, iar prin HG 74/2005 privind înființarea Societății Comerciale Filiala de Întreținere și Servicii Energetice "E. Serv" - S.A. prin reorganizarea activității din cadrul Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E." - S.A., s-a hotărât înființarea a 8 societăți comerciale și a 8 sucursale de întreținere și servicii energetice.
Cele 8 societăți comerciale nou înființate sunt: Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. M." SA, filială a "E." - SA, denumită în continuare "E. M." SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Dobrogea" - SA, filială a "E." SA, denumită în continuare "E. Dobrogea" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Muntenia Nord"SA, filială a "E."SA, denumită în continuare "E. Muntenia Nord" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Oltenia" SA, filială a "E." SA, denumită în continuare "E. Oltenia" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Banat" SA, filială a "E." SA, denumită în continuare „E. Banat" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Transilvania Nord" SA, filială a "E." SA, denumită în continuare "E. Transilvania Nord" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Transilvania Sud" SA, filială a "E." SA, denumită în continuare "E. Transilvania Sud" SA; Societatea Comercială Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "E. Muntenia Sud" SA, filială a "E." SA, denumită în continuare "E. Muntenia Sud" SA.
Prin art. 4 alin.2 din HG 1432/2001 s-a prevăzut că, societățile înființate potrivit sunt răspunzătoare de toate obligațiile fostelor sucursale de distribuție și furnizare ale "E." SA
De asemenea, prin art. 46 HG 1432/2001 s-a prevăzut că „Personalul existent în cadrul "E. M." - S.A., "E. Dobrogea" - S.A., "E. Muntenia Nord" - S.A., "E. Oltenia" - S.A., "E. Banat" - S.A., "E. Transilvania Nord" - S.A., "E. Transilvania Sud" - S.A. și "E. Muntenia Sud" - S.A. ale "E." - S.A., la data încheierii protocoalelor de predare-primire, se preia de către societățile comerciale înființate potrivit art. 1 și se consideră transferat în interesul serviciului la acestea.
Art. 45 din același act normativ prevede că „Societățile comerciale înființate potrivit art. 1 vor prelua toate drepturile și vor fi ținute de toate obligațiile "E." - S.A. și se substituie în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acesteia cu terții, inclusiv în litigiile în curs.”
Cu privire la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtă potrivit dispozițiilor art. 35 Cod procedură civilă, instanța o apreciază ca neîntemeiată urmând a o respinge, întrucât reclamantul a formulat o acțiune al cărei prim petit are ca obiect obligarea pârâtei să-l încadreze în grupa I de muncă potrivit prevederilor Ordinului 50/1990, deci obiectul acțiunii îl constituie obligația de a face și nu acțiune în constatare.
Pe fondul cauzei, se reține că potrivit art.1 din Ordinul nr. 50/1990, în grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.
Art.3 din Ordinul 50/1990 prevede că beneficiază de încadrarea în grupele I și II de muncă, potrivit celor menționate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlori tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2.
Așa cum se observă din dispozițiile ordinului, acesta instituie principiul legalității grupelor de munca, în sensul că activitățile, locurile de munca si categoriile profesionale sunt stabilite numai prin acte normative, ele trebuind sa fie cuprinse expres în norme specifice domeniului.
Potrivit Ordinului nr. 50/1990, pentru a beneficia de încadrarea în grupele I și II de muncă, personalul în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiștri, tehnicieni, personal de întreținere și reparații, controlorii tehnici de calitate, precum și alte categorii de personal trebuie sa îndeplinească următoarele condiții: - sa fi lucrat efectiv la locurile de muncă și activitățile prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul 50/1990 sau - să își fi desfășurat activitatea în aceleași condiții cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I și II de muncă, în situația personalului muncitor din construcții-montaj sau din alte activități, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparații ale capacităților de producție - nivelul noxelor existente la locurile prevăzute în aceste grupe sa depășească nivelul maxim admis prevăzut în Normele republicane de protecție a muncii, cu toate măsurile luate de unitate pentru normalizarea condițiilor de muncă - să fi fost nominalizat de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).
Ca atare, încadrarea în grupele de muncă se face fie direct ca urmare a regăsirii în una dintre situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii în situații din cele prevăzute in anexe.
Potrivit pct. 6, 7 din Ordinul nr. 50/1990 „nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupa I și II de muncă se face de către conducerea unităților împreună cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care își desfășoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infecție, etc); încadrarea în grupele I și II de muncă se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa a II-a cel puțin 70% din programul de lucru”.
Or, din actele dosarului nu rezultă că reclamantul îndeplinește condițiile de încadrare în grupa a I de muncă fiedirect ca urmare a regăsirii în una dintre situațiile cuprinse în anexe, fie prin asimilare ca urmare a desfășurării efective a muncii in situații din cele prevăzute în anexe.
Stabilirea încadrării unei persoane în grupa de muncă se realizează în concret, prin raportare la atribuțiile efective ale meseriei și la condițiile de muncă în care fiecare salariat își desfășoară activitatea.
Simpla exercitare a funcției de electrician și condițiile grele specifice activității desfășurate nu atrag automat încadrarea în grupa de muncă, fiind necesar ca activitățile, condițiile sau locul de munca să fie dintre cele prevăzute în anexa I la ordin.
Beneficiul grupei de muncă nu se acordă dincolo de condițiile actului normativ cadru, doar prin raportare la eventualele condiții dificile sau grele de muncă, indiferent de profesia, locul de muncă sau activitățile desfășurate, ci prin analiza îndeplinirii condițiilor impuse de actul normativ.
În speță, deși reclamantul nu a indicat expres în acțiune temeiul juridic al acesteia, în ședința publică din 19.05.2015, apărătorul ales al acestuia a arătat că reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiile pct. 123 alin. 15 din Anexa I Ordinul nr. 50/1990.
În cuprinsul acestor dispoziții sunt nominalizate „meseriile și funcțiile din unitățile de exploatare a căilor ferate a căror activitate este legată de siguranța circulației –meseriaș întreținere cale, lucrări de artă, electrificare”.
Așa fiind, se reține că textul pct. 123 din Anexa I la Ordinul nr. 50/1990 se referă exclusiv la funcții din unitățile de exploatare a căilor ferate, or, în speță, nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit că angajatorul era unitate de natura celor menționate în aceste dispoziții din ordin.
Față de cele arătate mai sus instanța constată neîntemeiată acțiunea promovată de reclamant și pe cale de consecință urmează a o respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâtă.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. D. – CNP_, cu domiciliul în Dr.Tr.S., .. 1B, județul M. în contradictoriu cu pârâta ._, cu sediul în București, .. 9, sector 1.
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică de la 23 iunie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, M. I. | Asistent judiciar, R. B. | Asistent judiciar Ș. U. pentru asistentul judiciar aflat în concediu de odihnă semnează președintele de complet. |
Grefier, E. V. |
Red. MI/tehnored RB
4 ex/16.07.2015
Cod operator 2626
| ← Contestaţie decizie de sancţionare. Sentința nr. 790/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
