Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4046/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4046/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 4046/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4046/2015
Ședința publică de la 24 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C. M.
Asistent judiciar M. C. T.
Asistent judiciar C. O.
Grefier D. Boșog
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta B. E. D. în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. De Pe L. Înalta Curte De Casație Și Justiție, P. De Pe L. Curtea De Apel Timișoara, P. De Pe L. Tribunalul C.-S., având ca obiect drepturi bănești disjuns din dosarul nr._ - spor de risc și suprasolicitare neuropsihică 50% de la data de 10.03.2012 și până la data achitării efective.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Din oficiu conform art.131 alin.1 Cod pr. civ se constată că instanța este competentă general, material și teritorial conform art.208, art.210 din Legea dialogului social nr.62/2011 cu soluționarea cauzei.
În baza art. 392 alin.1 Cod Procedură civilă, se constată terminată cercetarea procesului s-a luat act că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă instanța rămâne în pronunțarea asupra excepției și a fondului.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. sub nr.1183/115/07.04.2015, reclamanții S. G. M., personal auxiliar în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, M. N. G., tehnician criminalist în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., B. E. D., personal auxiliar în cadrul DIICOT Biroul Teritorial C.-S., R. A., C. F., L. L., I. G., personal auxiliar de specialitate, în prezent pensionare, foste salariate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., au chemat în judecată pârâții M. P. - P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul C.-S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la calculul și plata către reclamanți a dobânzii legale aferentă drepturilor salariale cu începere de la data de 01.03.2012 și până la data achitării efective a creanțelor reprezentând de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflației, drepturi recunoscute prin sentința nr.260/19.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., rămasă definitivă prin decizia nr.2000/20.09.2010 pronunțată în dosarul nr.812._ a Curții de Apel Timișoara, începând cu data introducerii acțiunii principale, până la data executării efective a obligației pentru perioada 01.06._09.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr.260/19.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C.-S., definitivă prin decizia nr.2000/20.09.2010 pronunțată în dosarul nr.812._ a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă acțiunea și au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut cuvenit pe perioada 01.06._09.
Având în vedere că din culpa pârâților, nu s-a făcut plata drepturilor salariale arătate mai sus, s-a solicitat plata dobânzilor legale pentru toată perioada întârzierii de la plată, conform hotărârilor menționate atât pentru sumele plătite cu întârziere cât și pentru cele rămase rămase neachitate, până la data plății efective a acestor sume, în raport cu principiul reparării integrale consacrat de art.1535 C.civil.
Având în vedere că natura juridică a dobânzii e diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua reprezintă valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății (daune compensatorii), această împrejurare conduce la concluzia că este admisibil cumulul acestora și, deci, nu se ajunge la o dublă reparație, ceea ce ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a creditorului, iar plata dobânzii legale, având în vedere că pentru drepturile de natură salarială recunoscute prin sentințe, sunt aplicabile dispozițiile art.166 alin.4 C.muncii. Ori, în conformitate cu dispozițiile art.1535 C.civil, la obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală care a fost solicitată.
Pe de altă parte, nu poate fi invocată prescripție dreptului la acțiune, întrucât termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 2517 cod civil se întrerupe, potrivit art. 2537 pct. 1 Cod civil, printr-un act voluntar de executare sau prin recunoașterea, în orice mod, a dreptului a cărui acțiune se prescrie de către debitor, cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
Au apreciat că, termenul de prescripție de 3 ani a fost întrerupt prin recunoașterea pe care debitorii au făcut-o către reclamanți în cursul anilor, cu ocazia plăților parțiale efectuate.
Prin plata parțială a acestor sume de bani, a existat o recunoaștere indubitabilă din partea debitorilor, care a întrerupt termenul de prescripție de 3 ani și, drept consecință, a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.
În sensul celor arătate mai sus, s-a pronunțat și Tribunalul B. care, prin sentința civilă nr. 1023/M/2008, a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții să calculeze și să plătească reclamanților dobânda legală aferentă drepturilor salariale.
S-a apreciat că prin acordarea drepturilor bănești reactualizate cu inflația și cu dobânda legală nu se realizează o dublă reparație, datorită naturii și scopurilor diferite ale acestor instituții. Dobânda legală este prețul lipsei de folosință, iar prin actualizarea cu rata inflației se urmărește păstrarea valorii reale a obligației bănești. Prin urmare, actualizarea creanței este necesară pentru ca, în fapt, creditorul să obțină îndeplinirea exactă a obligației, iar potrivit art. 1073 Cod civil, poate fi cumulată cu dobânda legală.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul B. a apreciat că aceasta nu poate fi invocată, întrucât dobânda este un drept accesoriu dreptului principal.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1535, 2517, 2537 Cod civil, precum și pe dispozițiile O.G. nr. 13/2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar în copie Sentinței civile nr. 260/19.02.2010 a Tribunalului C.-S. și a Deciziei civile nr. 2000/20.09.2010 a Curții de Apel Timișoara.
Pârâtul P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a formulat și depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune susținând că este prescris dreptul material al reclamanților de a solicita plata dobânzilor aferente sporului de 50% pentru perioada 01.06._09 în baza art.18 din Decretul nr.167/1958 și dispozițiile art.19 alin. Ltim din același Decret.
A susținut că, acest drept nu a fost solicitat odată cu dreptul material principal și prin urmare nu se poate vorbi de o întrerupere a calculului dobânzilor atâta timp cât nu există un drept recunoscut printr-o hotărâre judecătorească și adus la cunoștința angajatorului, iar ca urmare a acestui fapt nici reclamanții nu au depus diligențe.
A arătat că, solicită admiterea excepției în condițiile în care nu s-a solicitat repararea prejudiciului în termen de 1 lună de la plata celei de-a doua tranșe, apreciind că dreptul de a solicita dobânzi moratorii pentru perioada 01.06._09 este prescris.
A invocat în drept disp.art.18 din Decretul 167/1958 precum și disp. Deciziei nr.1/2014 și Deciziei nr.2/2014 ale ÎCCJ prin care s-au admis recursurile în interesul legii.
Pârâtul M. P.-P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii invocând excepția de competență teritorială a Tribunalului C.-S. potrivit art.127 alin.1 și 3 din C.p.civ., în raport de calitatea acestora.
De asemenea a fost invocată și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, susținând că, în conformitate cu prevederile art.205,245 și 247 C.p.civ., față de data formulării acțiunii(08.04.2015) și față de data obținerii titlurilor menționate, fiind vorba de o acțiune cu obiect patrimonial-drept de creanță, termenul de prescripție este de 3 ani conform C.civ și începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Se mai arată că, în temeiul prevederilor art.245,246 și 247 C.p.civ., solicitările reclamanților sunt prematur formulate pentru a putea fi valorificat pe cale de acțiune, cererea reclamanților nu îndeplinește condiția actualității dreptului, creanța nefiind exigibilă până la data de 31.12.2016 datorită termenului de plată eșalonată stabilit conform OUG 71/2009, fiind supusă procedurii speciale derogatorie de la dreptul comun, stabilită de legiuitor prin legi speciale.
Prin sentința nr.1384/30.06.2015 Tribunal C.-S. s-a admis excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta B. E. D. în favoarea Tribunalului M.-Secția litigii de muncă și asigurări sociale.
S-a reținut că, reclamanta este grefier în cadrul DIICOT C.-S. iar potrivit disp.art.127 alin.1,3 C.p.civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele de același grad aflate în circumscripția în care se află instanța la care își desfășoară activitate, dispoziții ce se aplică și în cazul grefierilor.
Pe rolul Tribunalului M. cauza a fostă înregistrată sub nr._ la data de 17.07.2015.
Analizând actele dosarului instanța constată și reține următoarele:
Prin acțiunea de față, reclamanta B. E. D. în calitate de grefier în cadrul DIICOT C.-S. solicită să fie obligați pârâții M. P.-P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție, M. P. -P. de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, M. P. - P. de pe lângă Tribunalul T. la calculul și plata dobânzii legale aferentă drepturilor salariale cu începere de la data de 01.03.2012 și până la data achitării efective a creanțelor reprezentând de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu rata inflației, drepturi recunoscute prin sentința nr.260/19.02.2010 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.-S., rămasă definitivă prin decizia nr.2000/20.09.2010 pronunțată în dosarul nr.812._ a Curții de Apel Timișoara, începând cu data introducerii acțiunii principale, până la data executării efective a obligației pentru perioada 01.06._09.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța o constată întemeiată pentru perioada 01.03._12 urmând a o admite pentru următoarele considerente:
Conform considerentelor deciziei nr. 2/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii modul de acordare a dobânzii legale se face pe ultimii 3 ani înainte de data introducerii acțiunii.
Astfel, din conținutul acestei decizii rezultă în esență că executarea cu întârziere sau neexecutarea obligației de plată stabilite printr-o hotărâre judecătorească reprezintă o faptă ilicită de natură a antrena răspunderea civilă delictuală, chiar dacă izvorul obligației inițiale a cărei încălcare s-a constatat prin hotărârea judecătorească este un contract.
Ori, conform regulilor răspunderii delictuale, debitorul este de drept în întârziere, de la momentul săvârșirii faptei considerate a fi ilicite, fără a fi necesar să fie pus întârziere, prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, cum s-a reținut în hotărârea primei instanțe.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Pe de altă parte, o cerere de genul celei promovate este supusă termenului general de prescripție de 3 ani, iar ca o plată să fie echivalată cu o formă de recunoaștere a obligației principale și implicit și a celei accesorii trebuie ca respectiva plată să fi fost voluntară.
În cazul de față, plata a fost însă efectuată în temeiul unei dispoziții legale care eșalona executarea unui titlu executoriu; deci, nu a avut un caracter voluntar, ci plata era impusă pe de o parte de existența unui titlu executoriu, iar pe de altă parte de o normă juridică care reglementa modul de executare al unei hotărâri judecătorești.
Prin urmare, sumele solicitate trebuie acordate în limitele termenului general de prescripție de 3 ani.
În speță, prescripția extintivă a început anterior datei de 01.10.2011 – data intrării în vigoare a Codului civil, ca atare sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 1/2013 a I.C.C.J pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a statuat că:
"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201 și art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul civil și ale art.6 alin.(4), art.2512 și art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân suspuse dispozițiilor arf.lH din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât, atât instanțele de judecată, din oficiu cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art.517 alin.(4) din Codul de procedură civilă.
Cu privire la fondul pretențiilor instanța constată următoarele:
Instanța reține că titularii creanțelor ce intră în sfera de aplicare a prevederilor OUG 71/2009 sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare (daune-interese moratorii) pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin plata eșalonată a sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
În acest sens se reține că Înalta Curte de Casație si Justiție constatând că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale, prin Decizia în interesul legii nr.2/2014 pronunțată în dosarul nr.21/2013 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 411/03.06.2014 a statuat că: „În aplicarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art.1531 alin.(1), alin.(2) teza I și art.1535 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune – interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art.1 și art.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, cu modificările și completările ulterioare”.
Potrivit acestei decizii, s-a reținut că daunele – interese moratorii pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețului de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri și anume: menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății în cazul actualizării creanței cu indicele prețurilor de consum, care are caracter compensatoriu, respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut ca urmare a investirii banilor, dacă aceștia ar fi fost plătiți la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu, cu atât mai mult cu cât acordarea cumulată a acestor despăgubiri este impusă și de principiul reparării integrale a prejudiciului.
Sub acest aspect se reține că, prin OUG 71/2009 nu a fost negată existența creanțelor, ci a fost stabilită o modalitate de executare eșalonată a acestora, iar creanțele ce intră în domeniul de aplicare al acestei ordonanțe, sunt certe, lichide și exigibile, obligațiile de plată născându-se de la momentul rămânerii definitive a hotărârilor judecătorești, caracterul exigibil fiind recunoscut chiar de actul normativ prin dispozițiile art.1 alin.3.
Măsurile dispuse prin OUG 71/2009 au natura juridică a unei suspendări legale a executării silite a titlurilor executorii și nu se poate reține neexigibilitatea creanțelor din moment ce cauza de amânare a plății a intervenit în faza executării silite, astfel că, pe durata suspendării unei executări silite, indiferent cum operează această suspendare, respectiv voluntară, judiciară sau legală, dobânda ( legală ori convențională) curge, dobânda fiind certă, lichidă și exigibilă. Ceea ce se amână ori se împiedică este, în realitate, executarea silită a creanței consfințită prin titlu executoriu, iar nu existența ori întinderea și nici exigibilitatea ei ca atare.
Prin reglementarea actualizării sumelor plătite în temeiul ordonanței de eșalonare, cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul admite indirect, dar neechivoc că, eșalonarea plății produce un prejudiciu ( erodarea valorii creanței) ce trebuie acoperit, iar în cazul în care prin adoptarea OUG 71/2009, s-ar fi urmărit instituirea unor termene legale suspensive, ce ar fi avut drept efect suspendarea exigibilității creanțelor, actualizarea creanțelor cu indicele prețurilor de consum nu s-ar mai fi justificat.
Astfel că, având în vedere dispozițiile art.517 alin.4 Cod proc. Civ. care prevăd că „ dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial”, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare a prejudiciului.
În ceea ce privește data de la care urmează să fie acordate dobânzile se are in vedere că obligativitatea deciziei în interesul legii impune analiza naturii juridice a obligației de plată a dobânzii legale prin prisma instituției răspunderii civile delictuale.
Cum obligațiile constatate prin titlul executoriu trebuiau aduse la îndeplinire de bună-voie și de îndată de către debitor, rezultă că momentul nașterii dreptului la reparație este data la care hotărârea pronunțată a devenit executorie si aceasta nu a fost executată.
În cazul de față, fiind vorba de o hotărâre judecătorească pronunțată în materia conflictelor de muncă, hotărârea primei instanțe este executorie de drept la data pronunțării acestor titluri executorii.
Însă, potrivit dispozițiilor art.1 din D. 167/1960, aplicabil in speță având in vedere că prescripția a început să curgă sub imperiul acestei legi, dreptul la acțiune se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege. Potrivit art. 3 din decret termenul este de 3 ani. Cum pentru fiecare lună de neexecutare curge o dobândă, instanța urmează să constate că pentru dobânzile ce au început sa curgă cu mai mult de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii a operat prescripția.
În raport de aceste dispoziții, instanța reține că reclamanta în calitate de creditoare este beneficiara acestor daune interese – dobânzi legale, pentru neexecutarea integrală a obligației de plată a creanței, fiind evident prejudiciul suferit, cu atât mai mult cu cât, potrivit art.622al.1 Cod proc. civilă executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie, iar reclamanta prin acte normative succesive, a fost împiedicată să treacă la executarea silită a obligației stabilite prin hotărâre judecătorească.
Așa fiind, se apreciază că reclamanta este îndreptățită la plata dobânzilor legale pentru sumele rămase neexecutate din titlul executoriu, dobânzi care sunt datorate pe ultimi trei ani introducerii acțiunii.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept anterior expuse, se constată că acțiunea este întemeiată în parte, urmând să fie admisă ca atare, în sensul că se va dispune obligarea pârâților să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din sentința nr.260/19.02.2010 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin decizia Curții de Apel Timișoara nr.2000/20.09.2010 pronunțată în dosar nr.812._, începând cu data de 07.04.2012 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta B. E. D., cu domiciliul ales la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-S., din Reșița, .-4, județul C.-S., în contradictoriu cu intimații M. P. - P. De Pe L. Înalta Curte De Casație Și Justiție București, cu sediul în București, .-14, sector 5, P. De Pe L. Curtea De Apel Timișoara, cu sediul în Timișoara, ., nr. 2, județul T., și P. De Pe L. Tribunalul C.-S., cu sediul în Reșița, .-4, județul C.-S.,
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.03._12.
Obligă pârâții să plătească reclamantei dobânda legală pentru sumele datorate și rămase neexecutate din Sentința nr.260/19.02.2010 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosarul nr._ rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2000/20.09.2010 a Curții de Apel Timișoara,începând cu data 07.04.2012 și până la data plății integrale a sumelor datorate.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Septembrie 2015, la sediul Tribunalului M..
Președinte, A. C. M. | Asistent judiciar, M. C. T. | Asistent judiciar, C. O. |
Grefier, D. Boșog |
Red. O.C./tehn. D.B
Ex. 6 . 13 Octombrie 2015
Cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
