Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 4219/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4219/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 4219/2015
Dosar nr._ - conflict de muncă-
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 4219
Ședința publică din data de 29.10.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. M. M.
Asistent judiciar L. A. P.
Asistent judiciar L. G.
Grefier D. M. Al-F.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești formulată de reclamanta U. F. în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilier juridic C. V. pentru pârâții I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara conform delegației anexate, lipsă fiind reclamanta și pârâtul M. A. Interne.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Conform art.131 alin.1 Cod pr. civ se constată că instanța este competentă general, material și teritorial conform art.208, art.210 din Legea dialogului social nr.62/2011 cu soluționarea cauzei.
Se ia act că reprezentantul pârâților I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara nu mai are cereri de formulat sau probe de solicitat și constatându-se terminată cercetarea procesului, se acordă cuvântul asupra excepțiilor invocate prin întâmpinările formulate și pentru dezbateri asupra fondului cauzei:
Consilier juridic C. V. pentru pârâții I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul IGPF București susținând că reclamanta nu este angajata acestui inspectorat care este ordonator secundar de credite.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii în raport de prevederile art.7 din Legea nr. 285/2010 se arată că reclamanta nu a făcut dovada procedurii prealabile cu privire la contestarea actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale începând cu luna ianuarie 2011, solicitând admiterea excepției.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, se arată că au trecut mai mult de 3 ani de la data nașterii dreptului material la acțiune, iar în raport de data introducerii acțiunii - 25.08.2015, drepturile sunt prescrise pe perioada 01.04._15.
Pe fondul cauzei, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată în raport de actele normative în materia salarizării. Se arată că nu există temei legal pentru acordarea acestui drept, întrucât prin Legea nr. 283/2011 s-a prevăzut că în anul 2012 nu se mai acordă premii sau prime de vacanță, aceste prevederi fiind preluate și prin actele normative ulterioare, respectiv OUG 84/2012, OUG 103/2013, OUG 83/2014. Se depun și concluzii scrise.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
La data de 25.08.2015 s-a înregistrat pe rolul Tribunalul M. - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, acțiunea formulată de reclamanta U. F. prin care a chemat în judecată pe pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.04.2012 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale calculate conform OG 9/2000 și OG 13/2011.
În fapt, s-a arătat că dreptul solicitat a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un recurs în interesul legii prin care s-a statuat că „dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea - cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază”.
Prin acțiune s-a arătat că și Curtea Constituțională a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea - cadru nr.330/2009. Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea nr.285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Din interpretarea deciziei nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că premiul anual a fost introdus în salariu sub forma unei majorări lunare, în același sens fiind interpretat textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
În art.25 alin.1- 4 din Legea nr.330/2009 s-au prevăzut condițiile pentru acordarea acestui drept, respectiv: pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul în care se face premierea, dreptul acordându-se proporțional cu perioada lucrată; de asemenea, se prevedea că acest premiu poate fi redus sau nu se acordă în anumite situații expres prevăzute, plata efectuându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Această dispoziție legală a fost abrogată prin art.39 pct.w) din Legea nr.284/2010 care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011.
Prin art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin acțiune s-a susținut că premiul anual este un drept câștigat cât timp dispozițiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, fiind amânată numai plata sumelor bănești pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
Așa fiind, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
În raport de disp. art.1 din Codul civil și art.15 alin.2 din Constituție care reglementează principiul neretroactivității legilor, un act normativ devine obligatoriu numai după promulgare și publicare în Monitorul Oficial, iar în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale care impune să nu fie desființate sau modificate fără un motiv deosebit de ordine socială drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor.
Aplicarea imediată a legii noi constituie principiul și supraviețuirea legii vechi este excepția, iar principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Așa fiind, prin acțiune s-a arătat că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate care au abrogat posibilitatea acordării lui au intrat în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea dreptului.
Prin acțiune au fost invocate și dispozițiile art.20 din Constituția României referitoare la prioritatea tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport cu dispozițiile interne, precum și disp. art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la proprietate, reclamanta susținând că lipsirea sa de dreptul de a mai primi sumele de bani aferente unui drept deja câștigat reprezintă, indiscutabil, o ingerință ce a avut ca efect privarea sa de acest bun în sensul primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1.
De asemenea, s-a făcut referire și la soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Curtea de Apel Bacău în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor la interpretarea articolului art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000) cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303/2.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CEcu privire la punerea în aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale art.17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CEde creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii. Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. În acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.”
În concluzie, prin acțiune s-a susținut că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor menționate, deoarece pentru perioada de referință nu s-a acordat al 13-lea salariu/premiul anual și nici majorarea salarială, iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile interne și internaționale invocate prin cerere.
În susținerea acțiunii reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri: adeverința nr._/04.06.2015 și adresa nr._/17.06.2015 emise de ITPF Timișoara, cartea de identitate.
Pârâtul M. A. Internea formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
1.inadmisibilitatea acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, arătând că în conformitate cu dispozițiile art.193 alin.1 Cod proc.civ., sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
În același sens sunt și disp. art.34 din Legea nr.330/2009 și art.7 alin.1 din Legea nr.285/2010 care prevăd că soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite; contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
Pârâtul a susținut că termenele menționate sunt prevăzute în mod expres și limitativ de lege, fiind termene de decădere, normele speciale fiind de strictă interpretare și aplicare, iar reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile în termenul impus de lege.
2. lipsa calității procesuale pasive, pârâtul arătând că plata și calculul drepturilor bănești către reclamantă se face exclusiv de către I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara al cărui șef este ordonator terțiar de credite.
Potrivit art.7 alin.3 din O.U.G. nr.30/2007 ministrul afacerilor interne are calitatea de ordonator principal de credite.
În anexa nr.12 la Ordinul M.A.I. nr.S/34/2014 se stabilesc drepturile și îndatoririle ordonatorilor secundari și terțiari de credite din instituție și potrivit pct.2 lit. a ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate.
De asemenea, potrivit art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, ministrul administrației și internelor, în calitatea sa de ordonator principal de credite, repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.
Așa fiind, atribuțiile privind stabilirea și plata drepturilor bănești de care beneficiază fiecare angajat sunt în competența exclusivă a șefului unității la care acesta este angajat, care are calitatea de ordonator secundar de credite, pârâtul susținând că nu se poate reține că atât instituția centrală, cât și structurile subordonate au calitate procesuală pasivă, deoarece într-o atare interpretare s-ar ajunge la concluzia că pot avea calitate procesuală pasivă toate unitățile dintr-o instituție, între care se stabilesc raporturi de subordonare ierarhică.
De asemenea, s-a mai susținut că potrivit art.12 alin.4 din OUG nr.104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române ”la frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică”, iar potrivit art.222 din Codul civil ”Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu răspunde pentru neexecutarea obligațiilor acesteia din urmă și nici persoana juridică subordonată nu răspunde pentru persoana juridică față de care este subordonată, dacă prin lege nu se dispune altfel.”.
Față de motivele expuse s-a solicitat admiterea excepției și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
3.prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data de 01.04.2012 și momentul anterior cu 3 ani datei introducerii acțiunii raportat la disp.art.1 din Decretul nr.167/1958, art.2517 Cod civil, art.166 alin.1 Codul muncii texte de lege care dispun că termenul de prescripție este de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pârâtul M. A. Internearătând că potrivit art.21 alin.1 din Anexa nr.IV la Legea cadru nr.330/2009 pentru activitatea desfășurată, cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari în activitate, polițiștii și personalul civil beneficiază de un premiu anual stabilit în raport cu solda lunară/salariul de bază de încadrare, respectiv salariul de bază din ultima lună a anului pentru care se face premierea.
Așa fiind, drepturile salariale cuvenite personalului din M. A. Interne pentru luna decembrie sunt stabilite și plătite în luna ianuarie a anului următor, premiul anual nu poate fi determinat și plătit decât începând cu aceeași lună ianuarie.
Pentru activitatea desfășurată în anul 2010, personalul plătit din fonduri publice, inclusiv polițiștii, cadrele militare în activitate și personalul civil, putea să beneficieze de un premiu anual începând cu luna ianuarie 2011.
Potrivit art.8 din Legea nr.285/2010 „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi".
Prin urmare, legiuitorul a inclus sumele reprezentând premiul anual cuvenit pentru activitatea desfășurată în anul 2010 în majorarea salarială cuvenită personalului din sectorul bugetar începând cu 01.01.2011, procedeu prin care personalul respectiv nu a fost lipsit de dreptul de a beneficia de acest drept bănesc.
Prin întâmpinare s-a mai susținut că în bugetul Ministerului A. Interne pentru anul 2011 nu au fost prevăzute sau repartizate fonduri bugetare, potrivit legii, pentru cheltuieli cu premiul anual cuvenit personalului acestui minister pentru activitatea desfășurată în anul 2010, iar prin Legea-cadru nr.284/2010, precum și prin legile anuale speciale de aplicare a acesteia nu se prevede acordarea unui premiu anual începând cu anul 2011.
Cu privire la solicitarea reclamantei privind obligarea pârâților „la plata de daune moratorii, respectiv dobânzi legale..." s-a arătat că în raport de dispozițiile O.G. nr.13/2011 părțile nu au stabilit printr-o convenție dobânda legală, iar pârâtul nu poate fi pus în întârziere, deoarece angajarea cheltuielilor din bugetul aprobat M.A.I. se face numai în limita creditelor bugetare aprobate.
S-a mai arătat că nu se pot acorda 2 modalități de acoperire integrală a prejudiciului (actualizare cu indicele de inflație și dobândă legală), deoarece o asemenea soluție ar determina o îmbogățire fără just temei a persoanei care a formulat acțiunea.
Pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
1.lipsa calității procesuale pasive, arătând că reclamanta nu a fost și nu este angajata IGPF, raporturile de serviciu în baza cărora se solicită acordarea drepturilor derulându-se între aceasta și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
În susținerea excepției s-a invocat decizia nr.3522/16.10.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a reținut că în litigiile având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deținută exclusiv de către instituția cu care funcționarul public are stabilit raportul de serviciu.
Pârâtul a precizat că are calitate de ordonator secundar de credite potrivit Anexei nr.1 din Ordinul nr. S/205/21.09.2011, iar I.T.P.F. Timișoara are calitatea de ordonator terțiar de credite potrivit Anexei nr.6 din același ordin.
Potrivit pct.2 lit.a din Anexa nr.15 la același act normativ, ordonatorii terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată de controlul financiar preventiv propriu, de contabilul-șef sau înlocuitorul acestuia.
Așa fiind, s-a arătat că calculul și plata oricăror drepturi bănești către reclamantă se face de către I.T.P.F. Timișoara, calitate procesuală pasivă având instituția cu care reclamanta are stabilit raportul de serviciu.
2. inadmisibilitatea acțiunii, susținându-se că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile potrivit art.7 din Legea nr.285/2010 coroborat cu art.30 din Legea nr.284/2010.
3. prescripția dreptului material la acțiune, arătându-se că dreptul solicitat de reclamantă, respectiv includerea premiul anual aferent anului 2010 în salariul lunar, în raport de prevederile Decretului nr.167/1958 și art.67 din Legea nr.284/2010, era prescris la momentul promovării acțiunii.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că la data de 28.12.2010, Legea nr.330/2009 a fost abrogată de art.39 lit.w din Legea nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, la aceeași dată intrând în vigoare Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, act normativ care stipulează la art.8 că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor legii.
Față de aceste dispoziții, pârâtul a susținut că legiuitorul nu a privat-o pe reclamantă de suma de bani reprezentând plata premiului anual, întrucât aceste sume au fost avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce urmau să se acorde în anul 2011.
Faptul că prin Legea nr.285/2010 a fost sistată plata premiului anual pentru anul 2010, nu reprezintă decât o exercitare a prerogativei legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale, politicile salariale fiind de resortul absolut al Guvernului și al Parlamentului, ci nu al instanțelor de judecată al căror atribut este de a aplica legea.
Prin întâmpinare a fost invocată și decizia în interesul legii nr.21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010.
De asemenea, s-a susținut că atâta timp cât drepturile salariale principale pretinse nu sunt întemeiate, nici drepturile accesorii acestora (indexarea drepturilor salariale pretinse) nu sunt întemeiate, deoarece accesoriul urmează soarta principalului.
Pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara a formulat întâmpinare prin care a invocat următoarele excepții:
1.inadmisibilitatea acțiunii, raportat la prevederile art.7 din Legea nr.285/2010 coroborat cu prevederile art.30 din Legea nr.284/2010 care reglementează procedura prealabilă obligatorie, respectiv adresarea personalului bugetar la ordonatorul de credite pentru rezolvarea pretențiilor și numai apoi atacarea în instanță a măsurii luate de ordonator, neîndeplinirea acestei proceduri de către reclamantă făcând ca acțiunea introdusă să fie inadmisibilă.
În cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, astfel că reclamanta este decăzută din termenul legal de contestație de 5 zile, termen care a început să curgă de la data luării la cunoștință a actului administrativ emis în luna ianuarie 2011.
2. prescripția dreptului material la acțiune, arătându-se că dreptul solicitat a fost înlăturat încă din anul 2011, iar vocația reclamantei de a beneficia de premiul anual aferent anului 2010 ia naștere în ultima lună a anului pentru care se face premierea, respectiv anul 2010 și ținând cont de termenul general de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958 și art.67 din Legea nr.284/2010, rezultă că dreptul solicitat de reclamantă era prescris la momentul promovării prezentei cereri de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocându-se, în esență, aceleași apărări ca și cele formulate de pârâtul I. G. al Poliției de Frontieră.
În susținerea apărărilor formulate pârâtul a depus adresa nr._/11.09.2015 emisă de ITPF Timișoara.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de pârâtul ITPF Timișoara arătând că lasă soluționarea excepțiilor invocate la aprecierea instanței, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, arătând că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art.1 din Legea 285/2010 ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară.
Îndreptățirea la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar rezultă din interpretările date de Înalta Curte de Casație și Justiție și de instanțele ordinare dispozițiilor Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamanta U. F. desfășoară activitate ca îngrijitor în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara din data de 01.11.1999, fiindu-i încheiat contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, așa cum rezultă din adeverința nr._/2015 emisă de pârât, depusă la fila 6 dosar.
Prin acțiunea dedusă judecății reclamanta solicită să fie obligați pârâții M. A. Interne București, I. G. al Poliției de Frontieră și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.04.2012 și în continuare până la includerea acestuia în salariu, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și plata de daune interese moratorii/dobânzi legale.
În baza art.248 alin.1 Cod pr. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâți:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. A. Interne și I. G. al Poliției de Frontieră se constată că potrivit art. 20 al. 1, 2, 3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice „Ordonatorii de credite sunt de 3 categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari și ordonatori terțiari. Ordonatorii principali de credite sunt miniștrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, conducătorii altor autorități publice și conducătorii instituțiilor publice autonome. Conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz.”
Din același act normativ reglementează rolul ordonatorilor de credite, în alineatele 1,3,4 prevăzându-se că „(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament și creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terțiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament și bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terțiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (4) Ordonatorii terțiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate și utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituțiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate și în condițiile stabilite prin dispozițiile legale.”
Prin OUG 30/2007 este reglementată organizarea și funcționarea MAI, iar în art.7 alin.3 se prevede că ministrul are calitatea de ordonator principal de credite.
Prin OUG nr. 104/2001 este reglementată organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române și potrivit art. 1 al. 1 „Poliția de Frontieră Română face parte din M. Administrației și Internelor”, iar potrivit art. 7 al. 1 „ I. G. al Poliției de Frontieră este unitatea centrală a Poliției de Frontieră Române, cu personalitate juridică și competență teritorială pentru întreaga zonă de responsabilitate a poliției de frontieră…”
În art. 7 al. 4 din OUG nr. 104/2001 se prevede că „La frontiera cu fiecare stat vecin, exceptând județele Tulcea și C., se organizează și funcționează inspectorate teritoriale cu personalitate juridică.”
Se mai reține că potrivit Anexei nr.1 la Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.S/205/21.09.2011, I. G. al Poliției de Frontieră are calitatea de ordonator secundar de credite.
De asemenea, în Anexa 12 pct.2 lit a), b) din Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.S/79/2013 se stabilește că ordonatorii secundari și terțiari de credite au dreptul de a angaja, lichida și ordonanța cheltuieli în limita alocațiilor bugetare aprobate, cu condiția ca respectiva cheltuială să fie prevăzută în mod expres într-un act normativ și să fie vizată pentru controlul financiar preventiv propriu.
În raport de dispozițiile legale anterior enunțate referitoare la finanțele publice și la organizarea și funcționarea Ministerului A. Interne, respectiv a Inspectoratului G. al Poliției de Frontieră se constată că pârâtul MAI, în calitate de ordonator principal și pârâtul IGPF, în calitate de ordonator secundar, repartizează bugetul pentru pârâtul I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara care este ordonator terțiar de credite, instituție publică aflată în subordinea celor 2 pârâți.
Faptul că reclamanta este personal contractual în cadrul Inspectoratului T. al Poliției de Frontieră Timișoara nu conduce la concluzia că MAI și IGPF nu au calitate procesuală pasivă, având în vedere obiectul litigiului - drepturi bănești și faptul că cei 2 pârâți - M. A. Interne și I. G. al Poliției de Frontieră - sunt ordonatori principal, respectiv secundar de credite, iar I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara, ca ordonator terțiar de credite, angajează cheltuieli în limita creditelor repartizate de ceilalți 2 pârâți.
Având în vedere considerentele expuse, se constată că este neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. A. Interne și I. G. al Poliției de Frontieră urmând să fie respinsă.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de cei 3 pârâți, Tribunalul constată că reclamanta solicită de la ordonatorii de credite drepturile salariale – premiul anual, pretinzând că i se cuvin în baza unor dispoziții legale care reglementează salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă, deoarece în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.7 din Legea nr. 285/2010, reclamanta formulând o acțiune în pretenții, ci nu o contestație împotriva deciziei de stabilire a drepturilor salariale.
Așa fiind se apreciază că excepția inadmisibilității este neîntemeiată urmând să fie respinsă.
Cât privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de cei 3 pârâți, Tribunalul reține că prin acțiune se solicită plata unor diferențe salariale urmare a includerii premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.04.2012 și în continuare.
Potrivit art. 2500 al. 1 cod civil „ Dreptul material la acțiune… se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.”, în art. 2501 al. 1 Cod civil dispunându-se că „Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.”
De asemenea, în art. 2523 Cod civil se prevede că „Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.”, în art. 2517 Cod civil dispunând că „Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.”
Se mai reține că potrivit art. 171al.1 Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Față de aceste dispoziții legale, se constată că în raport de data introducerii cererii - 25.08.2015 - dreptul la acțiune este prescris pentru drepturile bănești solicitate pentru perioada 01.04._12.
Pe fondul cauzei, Tribunalul reține că prin art.25 din Legea nr.330/2009 s-a prevăzut că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea, plata premiului făcându-se începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Art.25 din Legea 330/2009 a fost abrogat prin art.39 lit.w din Legea 284/2010.
Ulterior, prin Legea nr.285/2010 s-a reglementat salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, lege intrată în vigoare la data de 01.01.2011, iar în art.1 alin.1, 2 s-a prevăzut că „începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizaților de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%. Începând cu 01.01.2011 cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut ….indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plăti din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
De asemenea, în art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Din interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că acest text reglementează situația sumelor corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, prevede încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi incluse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Prin urmare, în raport de dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că beneficiul premiului anual pe anul 2010 este recunoscut, modificată fiind numai modalitatea de acordare, în sensul că se acordă eșalonat și succesiv.
Din interpretarea coroborată a disp. art.1 alin.1 și art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că prin acest act normativ, începând cu 01.01.2011 cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum erau acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010, s-a majorat cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 au fost avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale acordate în anul 2011.
În cuprinsul legii nu se face distincție între categoriile de majorări salariale acordate personalului bugetar, respectiv nu se face referire la alte majorări salariale ce se acordă în 2011 urmare a includerii sumelor corespunzătoare premiului anual pe anul 2010, în afară de procentul de 15% prevăzut în art.1 din Legea nr.285/2010.
În ceea ce privește natura premiilor în bani acordate angajaților conform legii, prin decizia nr.414/14.07.2005 a Curții Constituționale s-a stipulat că drepturile salariale suplimentare, cum sunt primele, sporurile sau adaosurile, prevăzute în acte normative, nu constituie drepturi fundamentale consacrate în Constituție, care nu ar mai putea fi modificate sau chiar anulate.
De asemenea și prin decizia nr.1615/20.12.2011 Curtea Constituțională a reținut că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, legiuitorul fiind în drept să le diferențieze, să le modifice, să le suspende sau să le anuleze.
Referitor la susținerea reclamantei în sensul că dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010 era un drept câștigat, iar instanța potrivit art.20 din Constituție trebuie să dea prioritate reglementărilor internaționale atunci când acestea sunt mai favorabile în materia drepturilor omului, se constată că prin Hotărârea din 8 mai 2005, pronunțată în cauza Kechko împotriva Ucrainei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare.”
De asemenea, prin această reglementare nu se încalcă nici principiul neretroactivității legii civile, deoarece dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, cu atât mai mult cu cât prin această prevedere nu s-a negat beneficiul dreptului, ci s-a schimbat numai modalitatea de acordare.
Dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 au fost supuse controlului de constituționalitate, iar prin decizia nr.115/09.02.2012 Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.
Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia în interesul legii nr.21/18.11.2013 prin care s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin această decizie s-a reținut că Legea-cadru nr.330/2009 a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010; premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art.1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a mai reținut că aceste dispoziții legale - art.8 din Legea nr.285/2010 - prevăd modalitatea prin care statul urmează să își execute această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Așa fiind, s-a concluzionat că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art.25 din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, modificându-se numai forma de executare a obligației de plată a acestui premiu care a fost inclus în majorarea salarială din anul 2011, conform art.8 din Legea 285/2010.
În raport de aceste dispozițiile legale, se constată că începând cu 01.01.2011 premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate în anul 2011 conform art.8 din Legea 285/2010.
Salarizarea personalului bugetar în anul 2012 a fost reglementată prin Legea nr.283/2011 prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.
În art.1 din acest act normativ se prevede că „în anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011. În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții”.
În art.7 alin.2 din Legea nr.283/2011 se prevede că „în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Din interpretarea dispozițiilor enunțate din Legea nr.283/2011 rezultă că urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, acesta este acordat și în continuare, întrucât de la data de 01.01.2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde nici un premiu anual pe anul 2011, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin decizia nr.115/2012 publicată în Monitorul Oficial nr.230/05.04.2012.
Cât privește salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2013 a fost reglementată prin OUG 84/2012, iar în art.1 s-a prevăzut că „în anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art.1 și art.3 - 5 din OUG nr.19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr.182/2012”.
Prin OUG 19/2012 s-au aprobat unele măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, iar în art.1 al.1, 3 s-a prevăzut că „Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel: a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012; b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012. Cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare… se majorează potrivit alin.(1), în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
Prin urmare și în anul 2013 s-a menținut în plată, la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor/indemnizațiilor de încadrare acordate personalului bugetar.
De asemenea, în art.9 din OUG 84/2012 se prevede că disp. art.II din OUG nr.80/2010 aprobată prin Legea 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.
În raport de această dispoziție se constată că se menține prevederea referitoare la neacordarea premiilor de către autoritățile și instituțiile publice și în anul 2013 - art.7 alin.2 din art.II din Legea 283/2011.
În ceea ce privește salarizarea personalului bugetar pe anul 2014 se constată că a fost reglementată prin OUG 103/2013.
În art.1 alin.1, 3 din această ordonanță se prevede că „în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. În anul 2014, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În art.9 alin.2 din OUG 103/2013 se prevede că „în anul 2014, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță”.
Prin OUG 83/2014 a fost reglementată salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
În art.1 al.1, 2 din această ordonanță s-a prevăzut că „În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții … În anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În art.2 al.1 se arată că „Începând cu luna ianuarie 2015, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare…. se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.”
În raport de cronologia actelor normative în materia salarizării personalului bugetar, se constată că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus în majorările salariale acordate conform art.1 din Legea 285/2010, iar ulterior, începând cu anul 2012, s-a menținut cuantumul brut al salariului de bază avut în luna decembrie din anul anterior.
În cauză nu se poate reține susținerea reclamantei referitoare la existența unei discriminări invocându-se în acest sens art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE din 29.06.2000 cu privire implementarea principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și art.17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE din 27.11.200 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
În acest sens se reține că diferența de tratament devine discriminatorie când există diferențe între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, însă în cauză nu a existat o discriminare cât timp salarizarea reclamantei s-a efectuat conform dispozițiilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice, astfel că întregului personal bugetar i s-au aplicat aceleași acte normative referitoare la drepturile salariale.
Având în vedere motivele expuse se apreciază că este neîntemeiat petitul principal privind acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 25.08.2012; față de soluția pronunțată în capătul de cerere principal, se apreciază că nu se mai impune analizarea petitelor accesorii privind actualizarea sumelor cu indicele de inflație și plata dobânzii legale.
În raport de considerentele în fapt și în drept anterior enunțate se constată că acțiunea este neîntemeiată, urmând să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
Constată prescris dreptului material la acțiune pentru perioada 01.04.2012 – 24.08.2012.
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții M. A. Interne și I. G. al Poliției de Frontieră .
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâții M. A. Interne, I. G. al Poliției de Frontieră, I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara.
Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. F. - CNP_, cu domiciliul în Drobeta T. S., ., ., ., județul M. în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne, cod fiscal_,cont bancar RO97TREZ__ deschis la DTCPMB, cu sediul în București, ..1A, sector 1, e-mail_, I. G. al Poliției de Frontieră - C._, cont bancar RO47TREZ__, cu sediul în București, ., sector 6 și I. T. al Poliției de Frontieră Timișoara - cod fiscal_, cont bancar RO08TREZ__, cu sediul în Timișoara, ..49, județul T..
Cu apel, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată azi 29.10.2015 în ședință publică la sediul Tribunalului M..
Președinte,
N. M. M.
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
L. A. P. L. G.
Grefier,
Red./tehnored.: jud. NMM/ gref. AFM
Ex. 6/06.11.2015
Cod operator 2626
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
