Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 3453/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3453/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 3453/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Nr. 3453/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A.
Asistent judiciar R. B.
Asistent judiciar Ș. U.
Grefier M. D.
Pe rol soluționarea acțiunii având ca obiect drepturi bănești,formulată de a U. S. Libere din Învățământ în numele membrilor de sindicat A. G., C. M., O. D., J. F., B. S., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Național Economic "T. C.".
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Din oficiu conform art.131 alin.1 Cod pr. civ se constată că instanța este competentă general, material și teritorial conform art.208, art.210 din Legea dialogului social nr.62/2011 cu soluționarea cauzei.
Se ia act că prin acțiune s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art.223 al. 3 Cod procedură civilă și constatându-se că nu mai sunt probe de administrat, dosarul fiind în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului M. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a U. S. Libere din Învățământ M. în numele membrilor de sindicat, A. G., C. M., O. D., J. F., B. S., în contradictoriu cu pârâta Școala G. V. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta a să fie obligată la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
In fapt, a arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare" pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv. în acest sens înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat "dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se: reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea. - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011, în acest sens, aceeași instanță a stipulat în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat in forma anterioară prevăzută de act. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului - în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii - cadru nr. 330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii Dr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
Mai mult decât atât, poate cel mai important argument vine chiar din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011. potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, se poate remarca faptul că prin art. 25 din Legea nr.330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept și în ceea ce ne privește astfel:
(1). Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea.
Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
Dispozițiile sus arătate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art.46).
De asemenea, prin art. 8 din Legea m. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute in vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
S-a apreciat că dreptul lor de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau. în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin.2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor in timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială, drepturile care, in momentul intrării în vigoare a legii noi, erau deja concretizate în acte de voință sau in raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă in momentul încheierii lor.
Norma neretroactivității, înscrisă în art. 1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele.
Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului, principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi
Ori, în cazul lor, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretare și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art. 20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."
Lipsirea ei de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea lor de acest bun în sensul celei de-a doua faze primului paragraf al art. 1 din protocolul nr. 1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salariată iar prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România - în cauza aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea articolului art. 15 din Directiva Consiliului nr. 2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 2.12.2000) de creare a unui cadru general in favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Concluziile Comisiei Europene au fost că: "Dreptul primar al Uniunii și dispozițiile art. 15 din Directiva Consiliului nr. 200/43/CE cu privire la punerea in aplicare a egalității de tratament între persoane indiferent de originea rasială sau etnică și ale act. 17 din Directiva Consiliului nr. 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate in sensul că se opun unei decizii a Curții Constituționale prin care li se interzice instanțelor naționale să înlăture aplicarea unor dispoziții interne pe care le considera contrare dreptului Uniunii.
Judecătorul național are obligația să înlăture aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii. în acest scop tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiție, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea dispozițiilor legislative naționale, sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.
" în drept: art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin.2, 20,41,44, 124, 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea in muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
A solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 și art. 411 alin.2 N. C. proc. civ.
Pârâta a fost legal citat în cauză și i s-a comunicat în copie acțiunea conform art. 201 al.1 Cod proc. civ. însă nu a formulat întâmpinare .
Analizând acțiunea în raport de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente în materie, Tribunalul constată și reține următoarele:
Reclamanții Școala G. V. sunt angajații pârâtei Școala G. Vânjuleț și au desfășurat activitate și în anul 2010.
Prin acțiunea dedusă judecății U. S. Libere din Învățământ M. în numele membr ilor de sindicat A. G., C. M., O. D., J. F., B. S. în contradictoriu cu pârâta Școala G. V. au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta a să fie obligată la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Examinând solicitarea reclamanților membrii de sindicat Tribunalul constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrat și dosarul nr._ având ca obiect acțiunea formulată de reclamanții Roibănescu M., C. Lucreția, C. V., J. F., O. D., B. S., N. Evghenia, A. G., C. M., P. O. M., T. M. F., P. T., I. L. D.,C. M. M., R. L., P. A., B. A. A., D. M., G. N. L., care au chemat în judecată pe pârâta Școala G. V. solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu reactualizat în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Dosarul nr._ a fost soluționat prin sentința nr. 1697/2015 prin care a fost respinsă acțiunea față de Roibănescu M., C. Lucreția, C. V., J. F., O. D., B. S., N. Evghenia, A. G., C. M., P. O. M., T. M. F., P. T., I. L. D.,C. M. M., R. L., P. A., B. A. A., D. M., G. N. L. în contradictoriu cu pârâta Școala G. Vânjuleț.
Având în vedere că acțiunea dedusă judecății și acțiunea soluționată prin sentința nr. 1697/2015 se constată că între aceleași părți respectiv A. G., C. M., O. D., J. F., B. S. și în aceeași calitate s-a mai desfășurat un litigiu având același obiect și același temei juridic .
Potrivit art. 431 Cod proc. civilă „nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, art. 432 al. 1 Cod proc. civilă dispunând că „excepția autorității de lucru judecat poate fi invocată de instanță sau de părți în orice stare a procesului…”
Având în vedere dispozițiile legale anterior citate, se apreciază că în cauză există autoritate de lucru judecat, întrucât anterior s-a pronunțat sentința nr.1697/2015 având aceleași părți, obiect și temei juridic cu acțiunea dedusă judecății, motive pentru care prezenta acțiune urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta U. S. Libere din Învățământ M. - CUI_, cu sediul în Drobeta T. S., ., județul M. în numele membrilor de sindicat A. G. având CNP_, C. M. având CNP_, O. D. având CNP_, J. F. având CNP_, B. S. având CNP_ în contradictoriu cu pârâta Școala G. Vânjuleț - CUI_, cu sediul în .
Cu apel în 10 zile de la comunicare, cale de atac care se depune la Tribunalul M..
Pronunțată în ședința publică din data de 30.04.2015 la sediul Tribunalului M..
Președinte,
M. A.
Asistenți judiciari,
R. B. Ș. U.
Ptr. asistent judiciar în CO
semnează președinte complet
Grefier,
M. D.
Red.AM/DM
EX.4
COD OPERATOR 2626
07 IULIE 2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|








