Acţiune în constatare. Sentința nr. 1949/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1949/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 2630/103/2014
Dosar nr._ -acțiune în constatare-
OPERATOR 3074 – CONFIDENȚIAL
DATE CU CARACTER PERSONAL
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 03.12.2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1949 C
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - L. C. | - judecător |
- B. V. | - asistent judiciar | |
- B. C. | - asistent judiciar | |
- N. T. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul P. V. - CNP:_, cu domiciliul procedural ales la cabinet av. B. P. cu sediul în Piatra N., .. 59, .. B, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Piatra N., ., jud. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns pentru reclamant avocat B. P. legitimat, pentru societatea pârâtă avocat M. A. în substituirea av. M. A. cu delegația nr._/03.12.2014 și martorul A. M..
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței următoarele:
- obiectul cauzei – litigiu de muncă–„acțiune în constatare”;
- cauza este la al treilea termen de judecată după regularizare ;
- procedura de citare este legal îndeplinită.
În temeiul art. 321 și următoarele din Codul de procedură civilă, instanța procedează la audierea martorului A. M., propus de reclamant, urmând ca depoziția acestuia să fie apreciată în raport cu celelalte probe din dosar.
Apărătorul pârâtei depune la dosar documentația și fișa privind funcțiile de lăcătuș, frezor, maistru, strungar, inginer din cadrul secției Atelier Tratament Termic SDV.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat B. P. L. pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că acesta a lucrat în condiții de grupa a II-a de muncă pe perioada 9.05._74, 24.02._77 și 29.05._90 în funcția de lăcătuș. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat M. A. pentru societatea pârâtă solicită respingerea acțiunii ca nefondată pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar. Nu solicită cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise, după care,
TRIBUNALUL
Asupra litigiului de muncă de față, constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ din 01.07.2014 reclamantul P. V., cu domiciliul Piatra N., .. 40 .. A, ., a chemat în judecată pe pârâta ., cu sediul în Piatra N., ., județul N., solicitând, în contradictoriu cu aceasta constatarea că în perioadele 09.05.1972 – 19.10._, 24.02.1976 – 08.01.1977 și 19.05.1981 – 13.08.1990 a lucrat în condiții de grupă a II-a de muncă.
În motivarea acțiunii, arată reclamantul că, s-a văzut nevoit să promoveze prezenta acțiune întrucât la solicitarea adresată unității pârâte în vederea eliberării unei adeverințe care să ateste activitatea desfășurată în grupa a –II-a de muncă nu a primit nici un răspuns.
În ceea ce privește activitatea desfășurată în cadrul unității pârâte, arată reclamantul că a fost angajatul acesteia în funcția de lăcătuș, la Secția a VI-a -39.00 ( SDV), organizată în cadrul unei hale monobloc, în incinta căreia se desfășurau mai multe activități, fără a exista o delimitare efectivă a locurilor de muncă, realizată prin pereți sau alte modalități de separare, condițiile de muncă fiind practic aceleași pentru toți angajații, indiferent de atribuțiile executate, principala obligație de serviciu a acestora constând în realizarea de scule, dispozitive și verificatoare pentru toate activitățile desfășurate în societate.
Cu toate că în cadrul acestei hale se desfășurau și activități de prelucrare prin așchiere, tratamente termice, sudură, vopsitorie, ascuțitorie, arată reclamantul că numai o parte dintre angajați au beneficiat de grupă de muncă, activitatea sa prestată efectiv în perioada în litigiu, în procent de peste 100% din timpul de muncă, nefiind încadrată în aceste condiții superioare de muncă, deși este prevăzută în Ordinul nr. 50/1990, în Anexa 2, pct. 23, coroborat cu avizele MMPS.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 194 și următ. și ale art. 453 Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990 și avizele Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
În dovedirea susținerilor, reclamantul a depus la dosar o . înscrisuri, printre care copii de pe carnetul de muncă, precum și copia schiței halei unde a lucrat efectiv în cadrul unității pârâte.
De asemenea, reclamantul a solicitat administrarea probei cu martori și interogatoriul pârâtei.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta, . Piatra N., a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, arătând că, din statele de plată existente în arhiva unității rezultă că reclamantul a desfășurat activitate în cadrul secției Sculărie-Secția a VI-a cod 39, însă din înscrierile efectuate în carnetul său de muncă, nu rezultă că activitatea prestată de acesta în perioada în litigiu, se încadrează în grupa de muncă pretinsă.
Susține pârâta că, încadrarea personalului salariat al societății în grupele I și II de muncă s-a realizat conform Ordinului nr. 59/1969 și Ordinului nr. 50/1990, în baza avizelor ulterioare ale MMPS nr. 44/DA/1995 și nr. 43G/742/1998, locul de muncă al reclamantului nefiind prevăzut în aceste condiții superioare de muncă. În acest context, învederează pârâta că prevederile legale invocate de reclamant ca temei de drept al încadrării în grupa a II-a de muncă reglementează alte activități decât cele efectiv prestate de către acesta.
Arată pârâta că locul de muncă deținut de către reclamant nu este inclus în categoria celor 5 posturi din cadrul secției Sculărie prevăzute în grupa a –II-a de muncă, având ca specific de activitate sudură, tratamente termice, ascuțirea sculelor cu polizorul, vopsitorie și electroeroziune cu electrod și fir.
În cauză a fost administrată proba cu interogatoriul pârâtei și proba testimonială, sens în care a fost audiat martorul A. M. propus de reclamant.
Analizând probatoriul administrat, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:
În conformitate cu mențiunile înregistrate în carnetul său de muncă, în perioadele în litigiu, reclamantul a fost angajatul unității pârâte, ocupând postul de lăcătuș, în cadrul Secției a VI –a -39 ( Sculerie)
Activitatea desfășurată de reclamant în cadrul unității pârâte nu a fost încadrată în grupa a – II-a de muncă, justificat de faptul că locul său de muncă nu a fost prevăzut în aceste condiții superioare de muncă, atât prin normele legale aplicabile în materie, cât și prin cele convenționale stipulate în acordurile de muncă încheiate la nivel de unitate, în baza acestora.
Astfel, potrivit prevederilor Ordinului nr. 50/1990, în grupa II de muncă se încadrează locurile de munca, activitățile și categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.
În conformitate cu dispozițiile art. 6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I si II de munca se face de către conducerea unităților împreuna cu sindicatele, ținându-se seama de condițiile deosebite de munca, concrete, în care își desfășoară activitățile persoanele respective, iar potrivit dispozițiilor art. 15 din același act normativ, dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locurile de munca și activitățile ce se încadrează în grupele I si II de munca, în vederea pensionarii, se face pe baza înregistrării acestora în carnetul de munca.
Mai mult, în art. 7 din același ordin, se prevede că: "Încadrarea în grupele I și II de munca se face proporțional cu timpul efectiv lucrat la locurile de munca incluse în aceste grupe, cu condiția ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puțin 50%, iar pentru grupa II, cel puțin 70% din programul de lucru."
În temeiul textelor de lege invocate, la nivel de unitate au fost stabilite locurile de munca ce se încadrează în grupele I sau a – II-a de munca, funcție de activitatea prestată efectiv, postul deținut de către reclamant nefiind însă prevăzute în aceste condiții superioare de muncă.
Este adevărat că, prin contractele colective de muncă încheiate la nivelul unității, mai multe locuri de muncă din cadrul Secției în care a lucrat și reclamantul au fost încadrate în grupa a-II-a de muncă, însă acestea priveau doar activitățile de sudură, tratamente termice, ascuțirea sculelor cu polizorul, vopsitorie și electroeroziune cu electrod și fir, evident diferite de cele exercitate efectiv de către reclamant pe posturile de lăcătuș.
Astfel, în dovedirea pretențiilor formulate, astfel cum acestea au fost precizate, reclamantul a invocat ca temei de drept prevederile pct. 33 din Anexa II la Ordinul nr. 50/1990.
Însă, textul de lege invocat, încadrează în grupa a II-a de muncă alte activități decât cea executată de către reclamant, respectiv, activitatea din turnătoriile de fontă, oțel sau metale neferoase, cu producție industrială continuă ale căror operații de dezbatere sau curățare a pieselor turnate se execută în ateliere complet separate, amplasate în afara turnătoriei, precum și la melanjoarele de fontă din oțelării.
În acest context, se reține că, atribuțiile specifice postului de lăcătuș mecanic constau în asigurarea funcționării mașinilor, utilajelor și a echipamentelor mecanice, confecționarea pieselor metalice de schimb pentru diverse utilaje, întreținerea și repararea acestora.
De altfel, și prin raportare la definiția meseriei analizate, se reține că, lăcătușul este muncitorul specializat în ajustarea, asamblarea și repararea unor piese metalice la mașini, lăcătușul sculer sau sculerul matrițer fiind definiți ca tehnicieni care execută atât lucrări de lăcătușerie, cât și de confecționare sau reparare a sculelor.
Față de atribuțiile de serviciu exercitate efectiv, rezultă așadar, dincolo de orice dubiu, că, activitatea reclamantului nu se încadrează în grupa de muncă pretinsă, neintrând în categoria celor limitativ prevăzute de normele legale și convenționale aplicabile, anterior invocate.
Faptul că, reclamantul lucra într-o hală monobloc, în cadrul căruia se desfășurau și activități de sudură, vopsitorie, tratamente termice, turnătorie și ascuțirea sculelor cu polizorul, nu au relevanță în cauză, sub aspectul încadrării activității prestate de acesta în aceeași grupă de muncă, justificat de mediul toxic generalizat, urmând a fi înlăturate, ca neîntemeiate.
Aceasta întrucât la nivelul unității încadrarea nu a fost condiționată de existența buletinelor de determinare a noxelor, realizându-se cu toate acestea diferențiat pe cele două grupe de muncă ținându-se cont tocmai de gradul de expunere la ceilalți factori reglementați prin pct. 6 din Ordinul nr. 50/1990, respectiv, condiții nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, etc.
În această ordine de idei, avându-se în vedere faptul că, în cadrul unității pârâte nominalizarea locurilor de muncă care se încadrează în grupele I și II de muncă s-a realizat ținându-se seama de condițiile deosebite de muncă concrete în care se presta fiecare activitate, raportat la principalele repere ce trebuiau avute în vedere în acest sens, mai sus menționate, pentru fiecare salariat sau categorie de salariați, se reține că, în ceea ce privește locul de muncă deținut de către reclamant nu a fost dovedită existența condițiilor deosebite care să justifice încadrarea pretinsă.
Pe de altă parte, încadrarea locurilor de munca în condiții superioare se face în cadrul unei metodologii speciale, alcătuită dintr-o succesiune recomandată de operațiuni specifice și care constau în: nominalizarea în vederea încadrării locurilor de munca în grupele de muncă și stabilirea criteriilor aplicabile pentru aceasta încadrare, care se face de angajator împreuna cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, instanța de judecată neputându-se substitui organelor de specialitate care au competența de a realiza încadrarea locurilor de munca în condiții deosebite.
Or, se constată că încadrarea în grupa a II a de muncă a locurilor de muncă din cadrul secției a VI-a unde reclamantul și-a desfășurat efectiv activitatea s-a realizat cu respectarea actelor normative la care s-a făcut anterior referire, în niciunul dintre acestea locul său de muncă sau meseria deținută, neregăsindu-se printre cele menționate în anexele la respectivele acte normative ca încadrându-se în grupa II de muncă.
Prin urmare, raportat la specificul activității unității pârâte de producător utilaje agricole, tribunalul reține că nu toate locurile de muncă, inclusiv cele din procesul productiv au fost nominalizate de actele normative anterior citate, ca încadrându-se în grupele superioare de muncă, relevanță având în acest sens Ordinul nr. 50/1990, astfel cum a fost completat și modificat prin Ordinul nr. 125/1990 .
De asemenea, analizând tabelul centralizator întocmit la nivelul unității vizând încadrarea locurilor de muncă în grupele I și II de muncă, instanța constată că locul de muncă indicat de reclamant în precizările formulate, deținut în perioadele în litigiu, nu se regăsește printre cele nominalizate ca fiind încadrate în grupa a II-a de muncă.
Or, tabelul menționat nu poate rămâne fără eficiență juridică, în condițiile în care a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materie, și nu a fost modificat sau anulat, ulterior.
Cu atât mai mult, se reține că, față de apărările pârâtei, reclamantul nu a făcut dovada că activitatea desfășurată în perioada supusă analizei s-ar încadra în grupa a II-a de muncă. Simplele susțineri potrivit cărora a lucrat în condiții grele, periculoase și într-un mediu toxic, cu expunere zilnică la pericolul de inhalare a noxelor, care să justifice încadrarea în grupa a II-a de muncă, neînsoțite de probe în acest sens, nu pot fi avute în vedere la acordarea acestei grupe superioare de muncă.
În consecință, în condițiile în care activitatea desfășurată de reclamant și locul de muncă unde a lucrat efectiv nu apar nominalizate ca încadrându-se în grupa a-II-a de muncă, conform actelor normative anterior citate, această situație nu poate fi ignorată, în lipsa unor dovezi lipsite de echivoc din care să rezulte că îndeplinește condițiile prevăzute imperativ de lege pentru încadrarea în condițiile superioare de muncă pretinse, acțiunea acestuia, apărând ca nefondată.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorat nici faptul că deși reclamantul a cunoscut despre încadrarea dată locurilor sale de muncă în condiții normale de muncă încă de la momentul apariției actelor normative anterior citate, respectiv din anul 1990, sus numitul nu a înțeles să le conteste la acel moment.
Așadar, contrar celor afirmate de reclamant nu se poate vorbi de discriminare pe considerentul neacordării grupei a-II-a de muncă tuturor salariaților din cadrul secției a VI-a -39.00 SDV, unde se susține că a existat poluare și un mediu nociv de lucru, cât timp condițiile de muncă ale acestora erau diferite.
A recunoaște tuturor salariaților din cadrul secției a-VI-a -39.00 SDV grupa a II-a de muncă, indiferent de locul unde și-au desfășurat activitatea însemnă implicit a-i discrimina pe acei angajați care au lucrat efectiv în locuri de muncă încadrate în aceste condiții de muncă, conform actelor normative mai sus menționate, care au lucrat în condiții mult mai grele comparativ cu ceilalți salariați din unitate.
Simplul fapt că toate aceste persoane au fost salariații aceleiași unități economice, în cadrul aceleași secții, nu înseamnă că aceștia s-au aflat în situații similare, cât timp așa cum s-a subliniat, condițiile de muncă erau diferite de la un loc de muncă la altul, respectivele diferențe constituind și motive pentru încadrarea în grupe distincte de muncă.
În concluzie, instanța apreciază că reclamantul nu poate fi beneficiarul grupei de muncă pretinse întrucât din probatoriul administrat nu rezultă faptul că acesta ar fi lucrat în condiții superioare de muncă, conform prevederilor Ordinului nr. 50/1990 și ale Ordinului nr. 125/1990 .
În consecință, față de considerentele ce preced, în temeiul textelor de lege invocat, constatând caracterul nefondat al acțiunii formulate, instanța urmează să o respingă, conform dispozitivului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea reclamantului P. V. – CNP:_, cu domiciliul procedural ales la cabinet av. B. P. cu sediul în Piatra N., .. 59, .. B, ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Piatra N., ., jud. N., ca nefondată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul N., Secția I-a Civilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014.
Președinte, Asistenți judiciari, Grefier,
L. C. B. V., B. C. N. T.
Red.L.C./5.01.2015
Tehn.N.T./7.01.2015
EX.4
| ← Nulitate act. Sentința nr. 536/2014. Tribunalul NEAMŢ | Nulitate act. Sentința nr. 550/2014. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
