Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1184/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1184/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 1439/103/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1184/C
Ședința publică din 18.09.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | - B. G. | - judecător |
- C. B. | - asistent judiciar | |
- D. M. | - asistent judiciar | |
- P. I. | - grefier |
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta H. M., domiciliată în mun. R., .. 10, . în contradictoriu cu pârâtul S. M. de Urgență R., cu sediul în mun. R., .-30, jud. N..
La apelul nominal, făcut în ședință publică a răspuns pârâtul S. M. R. reprezentat prin apărător, av. R. C. cu delegație de substituire pentru av. H. G., nr._/2014, lipsă fiind reclamanta H. M..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că:
- obiectul cauzei este litigiu de muncă – acțiune în constatare.
- procedura de citare este îndeplinită;
- cauza se află la primul termen de judecată după etapa scrisă în care s-a depus întâmpinare, nefiind depus răspuns la întâmpinare;
- la data de 21.07.2014 au fost depuse de către reclamantă, prin compartimentul arhivă, un punct de vedere, iar la data de 21.08.2014 au fost depuse de către pârât fișe de retribuție lunară și state de plată aferente perioadei aprilie 2008 – iunie 2009.
Constatând că, termenul de astăzi reprezintă primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, tribunalul procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, conform art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, stabilind că este competent să judece pricina sub toate aspectele, astfel:
- competența generală aparține instanței sesizate potrivit art. 126 din Constituția României și art. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum și art. 269 alin. 1 Codul muncii și art. 208 din Legea nr. 62/2011;
- în privința competenței materiale constată că acest tribunal este competent pe temeiurile de la litigii de muncă – contestație decizie concediere, respectiv potrivit art. 269 alin.1 Codul muncii, art. 208 din Legea nr. 62/2011 și art. 95 pct. 1 NCPC;
- din punct de vedere teritorial competența în această cauză aparține Tribunalului N. potrivit dispozițiilor art. 269 alin. 2 Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011.
Instanța constată că estimarea duratei procesului nu se mai impune, cauza aflându-se în stare de judecată și pune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată prin întâmpinare de către pârât.
Apărătorul pârâtului pune concluzii pentru admiterea excepției invocată prin întâmpinare, motivat de faptul că atât din statele de plată, cât și din fișele de retribuție lunară angajații au luat cunoștință de cuantumul salariului, astfel încât de la data la care acestea au fost calculate au trecut mai mult de trei ani.
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția prescripției dreptului material la acțiune, nemaipunându-se cercetarea fondului cauzei și nici comunicarea înscrisurilor referitoare la fondul acesteia.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N., sub numărul_ din data de 19.03.2014, reclamanta H. M. domiciliată în R., .. 10, ., a chemat în judecată pe pârâtul S. M. de Urgență R. pentru ca în contradictoriu cu acesta și pe baza probelor administrate să se dispună obligarea unității sanitare pârâte la plata diferențelor salariale, reprezentând creșterea salariului de bază, în funcție de noua grilă de salarizare, stabilită prin Legea nr. 115/2004 modificată prin O.G. nr. 17/2008 pentru spitalele de urgență, pentru perioada 01.04.2008 – 30.06.2009.
S-a mai solicitat efectuarea în carnetul de muncă a mențiunilor corespunzătoare noului salariu de bază, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Totodată, reclamanta a formulat și cerere de repunere în termenul general de prescripție de 3 ani, motivat de faptul că pârâta nu i-a comunicat niciodată modul în care este salarizată, iar din vina exclusivă a pârâtei, a fost prejudiciată în drepturile sale salariale.
În motivarea cererii a arătat că este angajată a Spitalului M. de Urgență R. și în această calitate consideră că este îndreptățită să beneficieze de salariile de bază prevăzute în grila de salarizare din anexa nr. 1 din Legea nr. 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractant din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar astfel cum a fost modificată începând cu 1.04.2008 de O.G. nr. 17/2008.
Unul din motivele care a stat la baza refuzului angajatorului de a acorda majorările solicitate a fost acela că unitatea sanitară nu se încadrează în niciuna din categoriile enumerate în anexa 1 a Legii nr. 115/2004.
Anexa 1 a Legii nr. 115/2004, astfel cum a fost modificată de O.G. nr. 17/2008 prevede categoriile de unități sanitare cărora le este aplicabilă noua grilă de salarizare. Printre acestea se numără și spitalele de urgență.
Ori, S. M. R. a devenit spital de urgență încă din anul 2006, în baza Ordinului MSP nr. 1242/12.10.2006 iar din 10.04.2008 prin Ordinul nr. 738 al MSP a fost aprobată structura organizatorică a acestuia.
În aceste condiții, în mod evident, le sunt aplicabile dispozițiile legale invocate, iar personalul sanitar angajat ar fi trebuit să aibă în raport de funcția ocupată și de punctajul obținut în urma verificărilor anuale (art. 12 din H.G. nr. 150/1999 modificată de H.G. nr. 414/2000) un salariu de bază cuprins în limitele minime și maxime prevăzute de grila din anexa 1 a Legii nr. 115/2004 astfel cum a fost modificată de O.G. nr. 17/2008.
Diferențierea între limita minimă și maximă a salariului de bază prevăzută în textul de lege invocat, pe două perioade (1.04._08 și după 1.10.2008), se va face în funcție de punctajul realizat corespunzător valorii ponderate totale a criteriilor de evaluare, calculate potrivit fișei de apreciere pe anul 2007 pentru 2008. Acest criteriu a fost impus tot de legiuitor încă din 1999 prin art. 12 din H.G. nr. 150/1999. Textul de lege prevede o creștere procentuală a salariului de bază în funcție de punctajul obținut la evaluări.
Prin cererea de repunere în termenul general de prescripție, reclamanta arată că a luat cunoștință abia în ianuarie 2014 asupra faptului că ceilalți colegi ai ei încasează drepturi bănești motivat de majorarea de salariu stabilită de Legea 115/2004 și O.G. 17/2008. Arată reclamanta că nu a formulat acțiune deoarece nu a știut la momentul respectiv despre acest aspect, iar pârâta nici nu i-a comunicat modalitatea de salarizare, motiv pentru care a fost prejudiciată.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, motivat de faptul că dreptul la acțiune pentru perioada 01.04._09 s-a prescris în termenul de prescripție general de 3 ani .
Față de cererea de repunere în termen, pârâtul solicită respingerea acestuia motivat de faptul că reclamanta nu a probat motivele temeinic justificate pentru care nu a formulat acțiune în termenul general de prescripție.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 1 din OUG nr.115/2004, modificată și completată, încadrarea în noile grile de salarizare pentru anul 2008 se putea realiza doar cu condiția încadrării în nivelul alocațiilor prevăzute cu salariile pentru anul 2008. Mai arată pârâtul că pentru justa soluționare a cauzei trebuie identificate posibilitățile reale de plată ale instituției, conform limitei impuse de același act normativ care instituie aceste drepturi pentru salariați și că, în consecință, în cauză nu poate fi reținută culpa sa în ceea ce privește neacordarea drepturilor salariale pretinse de reclamantă.
Pârâta a mai arătat că nu cunoaște motivele pentru care managerul spitalului din perioada dedusă judecății, respectiv, dr. P. C. G., după . O.G. nr. 17/2008 nu a emis decizia pentru încadrarea reclamantei în noua grilă de salarizare și nu a cerut întocmirea fondului de salarizare în care să se țină cont de transformarea spitalului municipal în spital municipal de urgență.
Analizând cererea de repunere în termenul general de prescripție urmează a se reține că aceasta este neîntemeiată motivat de faptul că nu s-au adus motive temeinic justificate pentru care reclamanta nu a putut formula acțiune. Singura susținere a reclamantei, aceea că nu a avut cunoștință de cum este salarizată și că este culpa pârâtului nu poate fi reținută. De asemenea, salarizarea reclamantei se realizează în baza unor acte normative cu acest obiect, ori nimeni nu poate invoca necunoașterea legii ca să își justifice propria culpă. Mai mult de atât, salariata a luat cunoștință de salariul său, în fiecare lună prin înmânarea fluturașului de plată. Astfel că aceste susțineri nu pot fi reținute ca motive de admisibilitate a cererii de repunere în termenul general de prescripție.
Nemaifiind alte motive întemeiat justificate pe care reclamanta să le invoce, instanța urmează a respinge cererea de repunere în termen ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât, prin întâmpinare, instanța constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată la data de 19.04.2014 prin care a solicitat acordarea drepturilor salariale rezultate în urma majorărilor intervenite potrivit OUG nr. 115/2004 modificată prin OG nr. 17/2008, începând cu data de 01.04.2008 până la data de 30.06.2009.
Potrivit art. 171 alin. 1 din Codul Muncii republicat „Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate”.
Față de dispozițiile legale sus-citate, avându-se în vedere și art. 268 alin. 1 lit. c din Codul Muncii republicat, cererea reclamantei este prescrisă.
Drepturile salariale solicitate de reclamantă erau datorate până la sfârșitul lunii iulie 2009, cererea fiind formulată cu mult peste termenul de prescripție de 3 ani care se împlinea la 01.07.2012, respectiv la data de 19.04.2014.
Față de toate aceste considerente, Tribunalul va admite excepție prescripției dreptului material la acțiune și va respinge cererea așa cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de repunere în termenul de prescripție formulată de reclamanta H. M., domiciliată în mun. R., .. 10, ., ca neîntemeiată.
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul S. M. de Urgență R., cu sediul în mun. R., .-30, jud. N. și în consecință respinge acțiunea formulată ca prescrisă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul N. Secția I Civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, ASISTENȚI JUDICIARI, GREFIER,
B. G. C. B. P. I.
D. M.
Red. G. B. – 13.10.2014
Tehn. I. P. – 14.10.2014
Ex. 2
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Încheierea nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
