Anulare act. Sentința nr. 267/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 267/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 11-02-2016 în dosarul nr. 267/2016
DOSAR NR._
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:010._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA I CIVILĂ
Sentința civilă nr. 267/PI
Ședința publică din data de 11.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE O. M. M.
Asistent judiciar C. O. A.
Asistent judiciar N. G.
Grefier A. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. A. în contradictoriu cu pârâta S. C. CALATORI SA-SRTFC TIMIȘOARA, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a se depune concluzii scrise a amânat pronunțarea la data de 11.02.2016.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului T., la data de 07.05.2015 sub nr. de dosar_, reclamanta A. A. a chemat în judecată pârâta S. C. CALATORI SA - SRTFC TIMIȘOARA solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr.420/03.04.2015 emisă de către directorul SRTFC TIMIȘOARA ca fiind netemeinică și nelegală, obligarea pârâtei la plata diferențelor salariale reținute cu titlu de sancțiune disciplinară potrivit deciziei contestate, în cuantum de 10% din salariul de bază și indemnizația de conducerea, pe perioadă de o lună, indexate cu rata inflației, de la data reținerii sumelor și până la momentul punerii în executare. În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii cu cea a avertismentului scris. Cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că a fost angajata pârâtei S. C. CALATORI SA - SRTFC TIMIȘOARA, ocupând funcția de Șef Depou adjunct I, în cadrul depoului de locomotive Timișoara, iar prin decizia nr. 420/03.04.2015 a fost sancționată disciplinar cu „reducerea salariul de baza și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1 lună cu 10%”, imputându-i-se faptul ca nu ar fi „luat toate masurile necesare și potrivite pentru a preveni realizarea de ore suplimentare, respectiv uzarea necorespunzătoare a C.O. la personalul de exploatare, gestionând în mod incorect acele activități …. în perioada decembrie 2014 - ianuarie 2016”.
Reclamanta a invocat nulitatea absolută a deciziei întrucât în cuprinsul acesteia nu a fost indicată, în mod concret, abaterea disciplinară. Totodată, arată că, în opinia sa, simpla mențiune ,,nu a luat toate măsurile necesare și potrivite ... în perioada decembrie 2014 - ianuarie 2015" nu poate reprezenta o descriere concreta a abaterii disciplinare imputate, in conformitate cu disp. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii.
Reclamanta a menționată că, în cuprinsul deciziei contestate nu a fost indicată nici data abaterii disciplinare, efectiv ziua. De asemenea, reclamanta a arătat că orele suplimentare efectuate nu-i pot fi imputate în mod direct, întrucât necesitatea acestui lucru a rezultat din necesitatea de a fi acoperite toate activitățile prevăzute în regimul de muncă aprobat.
Reclamanta a mai arătat că orele suplimentare au fost efectuate ca urmare repartizării în mod insuficient a personalului pentru a putea fi acoperit întreg regimul de muncă în luna respectivă.
În susținerea cererii reclamanta a menționat că soluțiile au fost următoarele: să nu acopere regimul de muncă și implicit să se provoace un blocaj și daune greu de calculat, lucru pe care a arătat că l-a evitat; să nu acorde dreptul la C.O. - concediile de odihnă pe anul 2014 personalului din subordine, deși era final de an și aceștia au depus cererile necesare pentru aceste concedii, putând fi acuzată de abuz in serviciu și totodată acționată societatea în instanță și să acordam C.O., lucru pe care, de asemenea, l-a evitat, și neavând personal suficient sa se ajungă la plata unui nr. ore suplimentare - fapt pe care nu l-a putut evita, deși s-s dorit.
Reclamanta a mai arătat că a respectat organizarea activității și drepturile angajaților societății, motiv pentru care a solicitat ca pârâta să depună la dosarul cauzei cererii de concediu de odihnă acordate în luna decembrie 2014- ianuarie 2015 pentru a se putea verifica dacă au fost sau nu justificat și legal acordate.
Pe de altă parte, reclamantă a arătat că cele ce i-au fost imputate au mai fost imputate și Șefului de depou – superior ierarhic, Șefului Biroului Exploatare și Șefului de tură, cei din urmă subordonați ai săi, fără nici o individualizare a modului în care fiecare, separat sau toți împreună ar fi săvârșit fapta disciplinara imputată.
În subsidiar, reclamanta a arătat că raportat la gravitatea faptei se impune aplicarea unui avertisment scris, astfel cum a fost sancționat Șeful de Depou din Timișoara și celui din A. pentru aceeași faptă imputată.
În drept, au fost invocate disp. art. 247 – 252 din Codul Muncii.
În probațiune, a solicitat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei și orice alte probe a căror necesitate ar reieși din dezbateri.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 07.07.2015 pârâta S. C. CALATORI SA-SRTFC TIMIȘOARA a respingerea acțiunii ca netemeinică și menținerea ca legală și temeinică a decizie nr. TM1s/ 420/03.04.2015 se sancționare cu „ reducerea salariului de bază indemnizației de conducere pe o perioadă de o lună de zile cu 10%.” De asemenea, pârâta a înțeles să invoce excepția tardivității raportat la data luării la cunoștință a deciziei contestate 03.04.2015 și data introducerii acțiunii 07.05.2015, fiind depășit termenul de 30 de zile calendaristice.
Referitor la excepția nulității invocată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată, pârâta a arăta că, în opinia sa, susținerile părțile adverse nu au fost susținute, întrucât decizia ce face obiectul cauzei a fost emisă cu respectarea disp. art. 252 alin. 2 lit. a din Codul Muncii, în cuprinsul acesteia fiind descrise în amănunt faptele săvârșite de către reclamantă. Totodată, pârâta a arătat că reclamanta a încălcat prevederile din fișa postului unde obligația contestatoarei – cap. II, pct. 13, era de coordonare și analizare zilnică a regimului de muncă și uzări CO.
În fapt, pârâta a arătat că, prin raprotul de Cercetare nr. TMl 1/_ a Revizoratului Regional . Timișoara, s-a constatat ca la nivelul Depoului Timișoara, la funcțiile de mecanic și mecanic ajutor în cursul luniilor decembrie 2014 si ianuarie 2015 s-au realizai ore suplimentare cat si uzarea concediilor de odihna necorespunzătoare fata de planificare astfel: cu privire la număr de ore suplimentare: in luna decembrie 2014 –mecanic -2345- ore/ mecanic ajutor - 87 ore; in luna ianuarie 2015 - mecanic-526 ore/mecanic ajutor 49 ore; iar cu privire la uzarea concediilor de odihna: in luna decembrie 2014 - planificate mecanic 0 zile, uzate 678 zile/planificate mecanic ajutor 0 zile, uzate 24 zile; în luna ianuarie 2015 - planificate mecanic 374 zile, uzate 323 zile/ planificate mecanic ajutor 30 zile, uzate 16 zile.
Față de cele ce preced, pârâta a arătat că, regimului de munca din Depoul Timișoara, respectiv realizarea de ore suplimentare și uzarea concediilor de odihna, pentru lunile decembrie 2014 si ianuarie 2015, a fost gestionat necorespunzător.
Pârâta a mai arătat că în urma cercetării a reieșit că, reclamanta a fost cea vinovata de faptul ca în luna decembrie 2014 și ianuarie 2015 nu a luat toate masurile necesare și potrivite pentru a prevenii realizarea de ore suplimentare, respectiv uzarea necorespunzătoare a C.O. la personalul de exploatare, gestionând în mod incorect, aceste activități, în perioada cât s-a aflat la serviciu,(exceptând intervalul 19.12._14 mai puțin ziua de 23.12.2014 când a efectuat serviciu). De asemenea, pârâta a arătat că reclamanta a arătat că reclamanta a încălcat prevederile cuprinse în: Fisa postului nr. L4/T/_ cap.2 alin. 7,8,13,21,30, cap.3 alin. c 10, c 14. Regulamentul intern cap. V, art. 19(2) lit. a., Decret 360/1976-SD Cap. VI. art.30 lit. r), art. 31 U. a), b) fiind sancționat cu reducerea salariului de baza si a indemnizației de conducere cu 10% pentru o perioada de una luna.
În ceea ce privește, motivarea acțiunii reclamanta A. A. (Sef depou adjunct) arată că zilele de concediu de odihna sunt mai multe fata de planificat deoarece au fost un număr mare de concedii de odihna uzate de salariați în luna decembrie 2014 ce nu puteau fi prevăzute în lunile anterioare, iar orele suplimentare au fost ca urmare a lipsei personalului pentru acoperirea regimului de munca, astfel ca reclamanta a susținut că nu a existat vinovăție în sarcina sa.
Având în vedere cele arătate mai sus cat și susținerile reclamantei, pârâta a solicitat a se lua în considerare următoarele aspecte:
Așa cum rezulta din fisa postului la cap.2 pct.2.7.2.8 si 2.13 reclamanta răspundea de organizarea activității personalului de exploatare conform volumului de prestații cu scopul de a reduce orele suplimentare si încadrarea in regimul de munca si răspundea de planificarea si uzarea conform programării concediilor de odihna pentru personalul T. or în situația de fata a fost evident ca nu s-au respectat prevederile mai sus arătate, astfel încât în luna decembrie 2014 și ianuarie 2015 s-au depășit fata de normat cu 2871 ore de munca suplimentar iar uzarea concediilor de odihna in lumile decembrie 2014 și ianuarie 2015 nu s-a respectat planificarea CO.
Pârâta a mai arătat că, în opinia sa, reclamanta a încercat a scapă de responsabilitatea faptelor sale arătând ca nu a fost personal existent astfel ca a fost in imposibilitatea ca la sfârșitul anului 2014 sa evite efectuarea de ore suplimentare, în caz contrar nu s-ar fi acoperit regimul de munca și totodată avea obligația de a acorda concedii de odihna in decembrie 2014.
Referitor la cele trei variante avute la dispoziție, pârâta a arătat că nu înseamnă că nu a existat vinovăție în sarcina reclamantei, de altfel obligația reclamantei era de a respecta programarea CO, astfel încât nu ajungea în situația prezenta, motiv pentru care a fost sancționată disciplinar.
Cu privire la aspectul ca altor persoane li s-au aplicat sancțiuni disciplinare cu privire la aceiași fapta, pârâta arată că acestea nu fac obiectul prezentei cauze, deoarece fiecare persoana sancționată avea anumite atribuții de verificare, comunicare, coordonare s.a.m.d. iar în funcție de responsabilității fiecăruia directe sau indirecte se stabilește cuantumul sancțiunii, iar reclamanta nu se poate prevala de aceste motive pentru a scapă de responsabilitatea faptelor sale.
Nici în ceea ce privește motivele invocate de reclamată cu privire la solicitarea de schimbare a sancțiuni cu avertisment, pârâta a arătat că nu este justificata întrucât faptul ca nu a putut prevede ca „atât de mulți angajați vor dori sa își satisfacă CO in luna decembrie” nu este reala, putând fi prevenita, prin respectarea programărilor concediilor de odihna conform Planificării CO nr. ML31/6/_ anexat.
Astfel, pârâta a arătat că reclamanta a încălcat prevederile fisei postului cap.2 al. 13 cu privire la coordonarea zilnica a regimului de munca și uzarea CO.
Spre a dovedi faptul ca gestionarea nu a fost făcută corespunzător de reclamanta, pârâta a arătat, cu titlu de exemplul că, în luna ianuarie 2015 la funcția mecanic din 374 de zile planificate la uzarea CO doar 323 de zile au fost uzate, sens in care reclamanta putea lua masurile necesare in vederea redistribuirii salariaților pentru îndeplinirea planificării.
Se poate observa că începând cu luna ianuarie 2015 nu au fost respectate programările CO, existând riscul ca la sfârșitul anului 2015 în luna decembrie sa se ajungă în aceeași situație.
Conform analizei regimului de munca la funcția mecanici, pârâta a arătat că s-au constat următoarele: în luna decembrie 2014 pentru asigurarea programului de remorcare și manevrare în stații și depouri ar fi fost necesar un nr. de 130.1 mecanicii 114.2 la regim de turnus si 15.9 la regim de tura) care ar fi trebuite sa lucreze_ ore. In realitatea s-a lucrat efectiv cu 133.3 mecanici (117.6 la regim de turnus si 15.7 la regim de tura) care au realizat_ ore. din care 2345 ore suplimentarei (1343 ore la Depoul Timișoara si 1002 ore la Punct Lucru Lugoj), realizându-se suplimentar fata de program un număr de 2854 de ore ceea ce a dat dovadă de o slaba coordonare a activității și o lipsă de luare a masurilor necesare in vederea realizării graficului de ore suplimentare si respectarea programării CO; în luna ianuarie 2015 pentru asigurarea programului de remorcare si manevrare in stații si depouri a fost necesar un nr. de 117 mecanici( 102.2 la regim de turnus si 14.8 Ia regim de tura)care ar fi trebuit sa realizeze_ ore. În realitate s-a lucrat efectiv cu 151.5 mecanicii 132.9 la regim de turnus si 18.6 la regim de tura) care au realizat_ ore,din care 1983 ore suplimentare (1171 ore la Dep. Timișoara și 812 ore PL Lugoj), realizându-se fata de program 7516 ore suplimentare repartizate astfel Depoul Timișoara 6024 și PL Lugoj 1492 ore.
Conform analizei regimului de munca la funcția de mecanici ajutori, pârâta a arătat următoarele: în luna decembrie 2014 pentru asigurarea programului de remorcare și manevrare în stații si depouri a fost necesar un nr. de 8.5 mecanici ajutători, care ar fi trebuit să lucreze 1364 ore, în realitate s-au lucrat efectiv cu 7.8 mecanici ajutori care au realizat 1335 ore si 24.64 mecanici pe post de mecanic ajutor, care au realizat 3942 de ore. Realizându-se în plus un nr. de 3913 ore; în luna ianuarie 2015 pentru asigurarea programului de remorcare și manevrare în stații si depouri a fost necesar un nr. 7.6 mecanici ajutori, care ar fi trebuit sa lucreze 1209 ore. In realitate s-a lucrat efectiv cu 8.0 mecanici ajutori care au realizat 1425 ore si 24,81 mecanici pe post de mecanici ajutor,care au realizat 3970 de ore. F. de program s-a realizat un plus de 4186 ore.
Astfel, pârâta a arătat că, raportat la un număr de 176 posturi mecanici si mecanici ajutori existente (conform situației personalului existent in Depoul Timișoara anexat) era disponibili suficient personal, astfel încât se putea respecta regimul de munca al personalului de exploatare din Depoul Timișoara la funcțiile de mecanic si mecanic ajutor.
Conform planificării CO pe anul 2014 nr.ML31/6/_, pârâta a mai arătat că planificarea CO pe anul 2014 a fost efectuata la funcția de mecanici și mecanici ajutori în așa fel încât perioada de concedii sa se deruleze pe tot parcursul celor 11 luni mai puțin luna decembrie,având in vedere ca aceasta luna încheie sfârșitul de an. Din planificare se putea observa ca in luna decembrie 2014 nu a fost planificat in CO la ramura tracțiune nici un salariat.
Din situația zilelor de concediu de odihna uzate pe tot parcursul anului 2014 se putea observa ca nu a fost respectat conform panificării aferente anului 2014.
În concluzie, pârâta a arătat că reclamanta nu a respectat planificarea CO pe anul 2014, întocmita si semnata de către conducerea depoului, pe care reclamanta avea obligația de a verifica lunar modul de încadrare in graficul de uzare al concediilor de odihna la personalul de exploatare, urmărind modul de realizare si aplicare.
Din Analiza regimului de munca al personalul de locomotive nr.T31 6_ se menționează ca pentru „Asigurarea programului de remorcare si a manevrelor in stații si depouri in luna analizata a fost necesar un număr de 130.1 mecanici ".astfel încât se putea evita depășirea orelor normate la numărul de mecanici existent in Depoul de Locomotive Timișoara.
Pârâta, în apărare, a invocat disp. art. 10 din Codul muncii conform cărora - Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică. în schimbul unei remunerații denumite salariu. Totodată, a arătat că prin neexecutarea atribuțiilor de serviciu, care reprezintă o obligație de serviciu conform fisei postului, reclamanta a săvârșit o abatere disciplinara, elementele răspunderii disciplinare fiind întrunite cumulativ.
Astfel, pârâta a arătat că reclamanta în calitatea de salariat, nu a respectat atribuțiile din fisa postului nr. L4/I/l/62H /2013, acesta săvârșind fapta cu vinovăție prin nerespectarea reglementarilor C. ceea ce a dus la încălcarea atribuțiilor de serviciu concrete de coordonare si asigurară încadrării in regimul de munca normal de munca. Existând astfel, legătura de cauzalitate intre fapta și rezultat.
Față de cele ce preced, reclamanta a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiata și menținerea ca legala si temeinica a decizia de sancționare nr. TMls/420/03.04.2015.
În baza art. 248 NCPC, instanta s-a pronuntat cu prioritate asupra excepției tardivitatii formularii cererii prin incheierea de sedinta din data de 05.11.2015, exceptie respinsa pentru considerentele indiciate in acest act procedural.
Din coroborarea mijloacelor de probă administrate, raportat la argumentația în fapt și în drept a acțiunii deduse judecății, instanța apreciază întemeiată în parte actiunea formulată de catre reclamanta pentru următoarele considerente:
Reclamanta A. A. este angajata paratei S.N.T.F.C. „C. Calatori” SA – S.R.T.F.C. Timisoara, in functia de sef depou adjunct I in cadrul Depoului de Locomotive Timisoara, aspecte necontestate de catre parata.
Prin Decizia nr. 420 din data de 03.04.2015 parata a dispus in temeiul art. 248 alin.1 lit d din Codul muncii, reducerea salariului de baza si a indemnizatiei de conducere a reclamantei pe durata de o luna cu 10 %.
S-a reținut in sarcina reclamantei ca abatere disciplinara neindeplinirea atributiilor de serviciu, conform fisei postului, respectiv faptul ca „nu a luat toate masurile necesare si potrivite pentru a preveni realizarea de ore suplimentare, respectiv uzarea necorespunzatoare a concediului de odihna la personalul de exploatare, gestionand in mod incorect aceste activitati, in perioada cat s-a aflat la serviciu” respectiv decembrie 2014-ianuarie 2015, „exceptand intervalul 19.12._14, mai putin ziua de 23.12.2014 cand a efectuat serviciu”.
Astfel, din lecturarea deciziei nr. 420 din data de 03.04.2015 rezultă că angajatorul a dispus sancționarea disciplinară a salariatei reclamante cu reducerea salariului de baza si a indemnizatiei de conducere pe durata de o luna cu 10 % prin raportare la atributiile de serviciu care trebuiau respectate potrivit fisei postului reclamantei intocmita de catre societatea parata si insusita de catre reclamanta prin semnatura, fisa aflata la filele 39-41 din dosar.
Înainte de analizarea fondului cauzei sub aspectul vinovăției sau nevinovăției reclamantei și implicit al legalității și temeiniciei deciziei de sanctionare disciplinara atacata, instanța are obligația de a verifica dacă decizia contestată cuprinde toate elementele a căror omisiune este sancționată de legiuitor cu nulitatea absolută, potrivit art.252 alin.2 din Codul Muncii republicat.
Așa cum s-a subliniat în doctrina și în practica judiciară de specialitate, decizia de sancționare reprezintă un act unilateral, manifestarea de voință a angajatorului, care nu trebuie să se adreseze justiției ori altor organe pentru a exercita obligația juridică de disciplina muncii, legea în vigoare recunoscând într-adevăr angajatorului dreptul/puterea privată, unilaterală și punitivă de a constata și cerceta abaterile disciplinare și de a aplica sancțiuni disciplinare.
Tocmai din aceste motive, pentru a preveni eventualele comportări abuzive ale angajatorilor, prin care s-ar leza drepturile și interesele legitime ale salariaților, legiuitorul a înțeles să reglementeze în mod expres condițiile de fond și de formă în care angajatorul poate dispune cu privire la sancționarea disciplinară.
Instituirea acestor obligații de ordin formal în sarcina angajatorului reflectă expresia principiului statului social și al dreptății instituit prin dispozițiile art.1 alin. 3 din Constituția României. Acest principiu se oglindește și în dispozițiile art.8 din Codul muncii potrivit cărora relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și al bunei credințe, iar pentru buna desfășurare a relațiilor de muncă participanții la raporturile de muncă se vor informa și consulta reciproc în condițiile legii și ale contractelor colective de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.252 al.1 și 2 din Legea nr.53/2003 republicată, „(1) Angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) Sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Dispozițiile cu caracter imperativ ale art.252 alin.2 din Codul muncii referitoare la necesitatea respectării cerințelor obligatorii de conținut pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare urmăresc punerea la adăpost și a angajatorului de eventualele acțiuni abuzive sau nejustificate ale angajatului, precum și viceversa.
Din cuprinsul deciziei contestate emisă de societatea parata rezultă că au fost respectate întocmai aceste dispoziții, precum și procedura obligatorie de urmat în ceea ce privește desfășurarea cercetării disciplinare în ceea ce privește convocarea și conținutul acestui act, întrunirea comisiei de disciplină, realizarea cercetării disciplinare propriu-zise.
Potrivit art. 247 din codul muncii republicat „(1) Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară”, iar atât cercetarea disciplinara cat si procedura de emitere a deciziei de sancționare s-au desfășurat potrivit prevederilor legale aplicabile in materie.
Față de condițiile prevăzute de art.252 al.2 din codul muncii republicat, drept mențiuni obligatoriu a fi inserate în cuprinsul deciziei sub sancțiunea nulității absolute instanța reține că toate au fost respectate de către angajator cu strictețe, după cum se va arăta succint în cele ce urmează:
a) În ceea ce privește descrierea faptei care a fost reținută ca abatere disciplinară, angajatorul a expus în detaliu în ce a constat acțiunea reclamantei – in fapt, reclamanta in perioada decembrie 2014-ianuarie 2015, atat cat s-a aflat la serviciu, nu si-a indeplinit atributiile de serviciu, in sensul ca nu a luat toate masurile necesare si potrivite pentru a preveni realizarea de ore suplimentare, respectiv uzarea necorespunzatoare a concediului de odihna la personalul de exploatare, gestionand in mod incorect aceste activitati.
Motiv pentru care nu poate fi retinuta o eventuala nulitate absoluta a deciziei de concediere asa cum sustine reclamanta prin cererea introductiva,
din simpla lecturare a deciziei contestate se poate observa în mod elocvent că angajatorul a îndeplinit obligația descrierii faptei cu prisosință, prezentarea conduitei salariatei ca fiind explicită și detaliată, raportat la exigențele prevederilor art. 252 alin.2 lit.a) din Codul Muncii.
b)Relativ la obligația instituită la litera b a aceluiași articol 252 al.2 din Codul muncii și anume: precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat, instanța reține că au fost indicate specific prin arătarea actului, respectiv Regulamentul intern al societatii parate, statutul disciplinar si fisa postului reclamantei;
c) Raportat la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariata în timpul cercetării disciplinare prealabile, condiție impusă de art.268 al.2 lit.c din Codul muncii, de asemenea, rezultă din cuprinsul deciziei că susținerile și apărările reclamantei au fost analizate si înlăturate de catre angajator;
d)temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică a fost indicat expres de angajator ca fiind art.248 al.1 lit.d din Codul Muncii;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată – 30 de zile calendaristice de la data comunicării, și
f)instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată – Tribunalul T..
Așa cum rezultă din înscrisuri, au fost respectate și prevederile imperative ale art.251 din Codul muncii, in vederea cercetarii disciplinare salariata reclamanta a fost convocat in scris precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii – „convocare” F-PO-0-8.5.2-05-01 (f35). Pe perioada cercetarii parata a dat posibilitatea reclamantei sa sustina toate apararile in favoarea sa.
S-a retinut comiterea faptei de catre reclamanta in perioada decembrie 2014-ianuarie 2015, parata a intocmit raportul de cercetare disciplinara nr. TM 11/_ din 30.03.2015 ca urmare a „notei de relatii” F-PO-0-8.5.2-05-03data de catre reclamanta si a adresei nr. TM 41/T_ privind analiza regimului de munca realizat la SRTFC Timisoara, si a emis decizia de sanctionare disciplinara a reclamantei la data de 03.04.2015 respectand astfel prevederile art. 252 alin.1 din Codul Muncii conform careia „angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei”.
Decizia nr.16/12.11.2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, reprezentand recurs in interesul legii privind interpretarea si aplicarea art. 252 alin.1 din Codul Muncii, stabileste ca „momentul de la care incepe sa curga termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sanctiunii disciplinare este data inregistrarii raportului final al cercetarii disciplinare prealabile la registratura unitatii”. Concluzionand, decizia menționează în corpul său, în mod detaliat, fapta săvârșita de către reclamanta cu indicarea textuală a regulilor de disciplina muncii încălcate, motivarea aplicării sancțiunii de către comisia de disciplină și motivarea înlăturării apărărilor acesteia.
În ceea ce privește temeinicia deciziei contestate relativ la faptele reținute și probate ca fiind comise și nu în ultimul rând la individualizarea sancțiunii, instanța reține următoarele:
Potrivit fisei postului reclamanta are urmatoarele atributii de serviciu: coordoneaza desfasurarea activitatii zilnice in sectorul de exploatare locomotive, in depou si pe sectiile de circulatie; coordoneaza analizarea zilnica, impreuna cu seful biroului T1 si sefului de tura cu regimul de munca, a utilizarii personalului de exploatare si in mod deosebit a personalului de locomotiva (inlocuirile de la comanda pentru compensarea orelor suplimentare si uniformizarea regimului de munca); coordoneaza analizarea periodica, impreuna cu sef birou T1, sef birou P.P. si sef de tura cu regimul de munca, a situatiei orelor suplimentare, a modului de realizare a regimului de munca si uzarii C.O. la personalul de exploatare si dispune masuri de incadrare in regimul normal, urmarind aplicarea acestora; verifica intocmirea corecta, de catre biroul T1, a graficului de uzare a concediului de odihna la personalul din sectorul exploatare, impreuna cu inspectorul de personal si urmareste uzarea acestuia.
In cea ce priveste fapta reclamantei constand in faptul ca nu a luat toate masurile necesare si potrivite pentru a preveni realizarea de ore suplimentare, respectiv uzarea necorespunzatoare a concediului de odihna la personalul de exploatare, gestionand in mod incorect aceste activitati, in perioada decembrie 2014-ianuarie 2015, instanta considera ca sancțiunea aplicată salariatei reclamanta in cauza este nejustificată în raport cu criteriile prevăzute de legiuitor în cuprinsul art.250 din codul muncii republicat: „angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită; gradul de vinovăție a salariatului; consecințele abaterii disciplinare; comportarea generală în serviciu a salariatului; eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.”
Este evident faptul ca abaterea disciplinara exista, este în legătură cu munca, constand in neindeplinirea atributiilor de servciu de catre salariata reclamanta.
Răspunderea specifică relației de muncă, răspunderea disciplinară intervine ori de câte ori persoana angajată încalcă, prin fapta săvârșită cu vinovăție, obligația de a respecta disciplina muncii, respectiv sarcinile de serviciu. Răspunderea disciplinară presupune întrunirea cumulativă a următoarelor cerințe: existența unor abateri de la obligațiile de serviciu ale salariatului; fapta salariatului să fie săvârșită cu vinovăție; prin fapta sa salariatul să fi adus atingere ordinii necesare bunei desfășurări a activității în unitate.
In ceea ce priveste vinovatia reclamantei instanta retine urmatoarele:
Raportat la faptele prezentate de catre parata, din probatoriul administrat, instanta constata ca potrivit analizei regimului de munca realizat de personalul de locomotiva, depou + selc-uri in luna decembrie 2014 s-a efectuat suplimentar un numar de 2854 ore suplimentare fata de programul stabilit, potrivit analizei regimului de munca realizat de personalul de locomotiva, depou + selc-uri in luna ianuarie 2015 s-a efectuat suplimentar un numar de 7516 ore suplimentare fata de programul stabilit.
Potrivit planificarii intocmite de catre parata la finele anului 2013 privind concediile de odihna ale salariatilor din Depoul de Locomotive Timisoara pe anul 2014, planificare aflata la filele 49-60 din dosar, instanta retine ca in luna decembrie 2014 parata nu are planificati salariati in scopul efectuarii concediului de odihna. Or, analizand situatia zilelor de concediu de odihna efectuate de catre salariatii paratei pe anul 2014 privind Depoul Timisoara, rezulta fara urma de tagada ca in luna decembrie 2014 s-au efectuat zile de concediu de odihna de catre unii salariati, cea ce a condus in mod evident la efectuarea de catre salariatii prezenti la serviciu de ore suplimentare, evident pe fondul lipsei de personal a paratei.
Astfel, gestionarea in mod incorect de catre reclamanta a zilelor de concediu efectuate de personalul din subordine in anul 2014 este de natura a atrage efectuarea de ore suplimentare peste cele programate pentru luna decembrie 2014.
Potrivit fisei postului reclamanta avea obligatia de a verifica intocmirea corecta, de catre biroul T1, a graficului de uzare a concediului de odihna la personalul din sectorul exploatare, impreuna cu inspectorul de personal, urmarind totodata uzarea acestuia, si implicit de a lua masurile necesare in caz de nerespectare a planificarii.
Este adevarat ca, potrivit dispozitiilor Codului Muncii art. 144 alin.1 coroborat cu art. 146 alin.1 „ dreptul la concediu de odihna anual platit este garantat tuturor salariatilor” si ca acesta se efectueaza in fiecare an, pe cale de exceptie, putand fi acordat de catre angajator si in anul urmator, insa, in speta, uzarea necorespunzatoare a concediului de odihna la personalul de exploatare de catre reclamanta a condus la situatia de fapt expusa. Or, odată stabilită vinovăția reclamantei, instanța urmează a analiza dacă s-a individualizat corect sancțiunea aplicată acesteia din urma.
Raportat la dispozițiile art.250 din codul muncii republicat, angajatorul are disponibile criterii legale enunțate mai sus cu obligația de a avea în vedere la individualizarea aplicării unei sancțiuni disciplinare toate criteriile legale și toate împrejurările, nu numai unele dintre ele.
Scopul aplicării unei sancțiuni disciplinare este de a asigura realizarea rolului educativ si preventiv al răspunderii disciplinare, or împrejurările în care a fost comisă fapta și comportarea generală în serviciu a salariatului reprezintă elemente importante care este necesar a fi avute în vedere și ele la aplicarea unei sancțiuni disciplinare.
Astfel, din analiza documentelor privind situatia regimului de munca pe functii si categorii de personal din cadrul Depoului de Locomotive Timisoara, intocmite in perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2015, aflate la filele 90-114 din dosar, instanta constata ca in fiecare luna se efectueaza un numar semnificativ de ore suplimentare peste cele programate, astfel ca la nivelul societatii parate exista o cutuma in acest sens. De asemenea, efectuarea de ore suplimentare peste cele programate in luna decembrie 2014 se datoreaza si unor cauze independente de vointa reclamantei astfel cum rezulta de altfel din interogatoriul paratei administrat ca proba in cauza.
Programarea concediilor de odihna intocmita in anul 2013 pentru anul 2014 are un caracter estimativ, activitatea zilnica putand fiind perturbata de eventualele concedii medicale ale salariatilor, de preluarea de activitate de la societatile de transport feroviar private, necesitatea efectuarii stagiilor pentru promovarea mecanicilor de locomotiva.
Instanta retine ca un numar semnificativ de ore suplimentare in luna decembrie 2014 se datoreaza schimbarii mersului trenurilor precum si conditiilor meteo care conduc la intarzieri fortate, precum si a faptului ca locomotivele trebuiesc incalzite din timp fiind obligatorie prezenta mecanicilor in tot acest timp.
Aspectele mai sus enuntate, fiind recunoscute de altfel in mare parte de catre parata prin interogatoriu, transpunandu-se in practica in luna decembrie 2014.
Consecintele abaterii disciplinare nu sunt de natura a aduce atingere imaginii societatii parate.
Raportat la comportarea generală în serviciu a salariatei precum si eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către aceasta, se constata ca reclamanta se afla la prima abatere disciplinara in cadrul societatii parate, din sustinerile paratei si inscrisurile depuse la dosar nu se poate retine in dreptul reclamantei un eventual comportament neadecvat al acesteia la locul de munca.
Pentru motivele supraexpuse, instanța apreciază că sanctiunea aplicata reclamantei, in raport cu probatoriul administrat, nu este justificată în cazul de față. Față de criteriile legale prevăzute de art.250 din codul muncii republicat, instanța apreciază ca fiind justificată înlocuirea sancțiunii disciplinare constand in reducerea salariului de bază si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1 luna cu 10% cu sanctiunea avertismentului scris.
Instanța în baza rolului sau activ poate dispune înlocuirea unei sancțiuni aplicată de angajator cu o alta sancțiune pe care o consideră justificată pentru a nu lasă nesancționată o faptă a cărei existență a fost demonstrată.
Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin decizia nr.11/10.06.2013, a stabilit ca „instanța competentă să soluționeze contestația salariatului împotriva sancțiunii disciplinare aplicate de către angajator, constatând că aceasta este greșit individualizată, o poate înlocui cu o altă sancțiune disciplinară”.
În concluzie, instanta va dispune anularea deciziei nr.420 din 03.04.2015, inlocuirea sancțiunii disciplinare constand in reducerea salariului de bază si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1 luna cu 10% cu sanctiunea avertismentului scris, precum si obligarea paratei la restituirea catre reclamanta a diferentei salariale in cuantum de 10 % din salariul de baza si indemnizatia de conducere, retinute cu titlu de sanctiune disciplinara, pe o perioada de o luna, suma actualizata cu rata inflatiei de la data retinerii acesteia si pana la data platii efective.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanta va admite in parte actiunea formulata de catre reclamanta, va anula in parte decizia de concediere disciplinara nr. 420/03.04.2015 emisa de parata pe seama reclamantei și va dispune inlocuirea sanctiunii disciplinare de reducere a salariului de bază si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1 luna cu 10% cu sanctiunea avertismentului scris.
Va obliga parata la restituirea catre reclamanta a sumelor retinute in baza deciziei de sanctionare nr.420/03.04.2015, respectiv 10 % din salariul de baza si indemnizatia de conducere pe o perioada de o luna, suma actualizata cu rata inflatiei de la data retinerii acesteia si pana la data platii efective.
Va respinge in rest cererea ca neintemeiata.
În baza art.453 NCPC, retinand cu,pa procesuala a pâratei in promovarea litigiului, instanta o va obliga la plata catre reclamanta a sumei de 1.240 lei reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu avocat potrivit chitantei sr.CAV nr._/11.05.2015 si a facturii sr. CAV nr._/11.05.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite in parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. A., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Timișoara, .. 11, ., în contradictoriu cu pârâta S. C. CALATORI SA-SRTFC TIMIȘOARA, cu nr. de înmatriculare J_, C. J_ cu sediul procedural ales în Timișoara, ., jud. T..
Anuleaza in parte decizia de concediere disciplinara nr. 420/03.04.2015 emisa de parata pe seama reclamantei.
Dispune inlocuirea sanctiunii disciplinare de reducere a salariului de bază si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1 luna cu 10% cu sanctiunea avertismentului scris.
Obliga parata la restituirea catre reclamanta a sumelor retinute in baza deciziei de sanctionare nr.420/03.04.2015, respectiv 10 % din salariul de baza si indemnizatia de conducere pe o perioada de o luna, suma actualizata cu rata inflatiei de la data retinerii acesteia si pana la data platii efective.
Respinge in rest cererea.
Obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 1.240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Executorie.
Cu drept de apel depus la Tribunalul T. în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 Februarie 2016.
PREȘEDINTE, O. M. M. Cu opinie în același sens, | |
ASISTENT JUDICIAR, N. G. | ASISTENT JUDICIAR, C. O. A. |
GREFIER, A. B. | |
Red .M.O.M. /Tehnored. A.B.
11.02.2016 / 4ex. – 2ex. .
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Drepturi salariale ale personalului din justiţie. Sentința nr.... → |
|---|
