Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 1671/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1671/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 1671/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1671/2015
Ședința publică de la 09 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. N. G.
ASISTENȚI JUDICIARI: G. T.
C. T.
GREFIER: M. R.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă formulată de reclamantul S. L. DE ARTĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., nr. 166, județ Tulcea, în numele și pe seama membrei sale M. M., în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. C. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi bănești-dobânzi.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 septembrie 2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 01 octombrie 2015 și ulterior la această dată.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată la data de 30 ianuarie 2015 sub nr._, reclamanta M. M. a solicitat obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite potrivit sentinței civile nr. 94/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ și sentinței civile nr. 1770/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, de la data introducerii cererii și până la data plății efective.
La data de 13 februarie 2015 reclamantul a depus la dosarul cauzei cererea precizatoare prin care a menționat că solicită plata dobânzii legale conform sentinței civile nr. 94/20.01.2010 începând cu data de 30.01.2012 și conform sentinței civile nr. 1770/06.03.2013 începând cu data de 18.12.2012.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că prin sentința civilă nr. 94/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ și 1770/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, pârâtul din prezenta cauză a fost obligat, în esență la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate membrei de sindicat, reprezentând diferența dintre salariile efectiv încasate și cele cuvenite ca urmare a aplicării acestor acte normative, aferente perioadei 01.10._11, actualizate în funcție de rata inflației, la data efectivă a plății.
S-a susținut că deși sentințele menționate sunt irevocabile nici până în prezent membra de sindicat nu a beneficiat de plata drepturilor salariale dispuse de instanța de judecată, fiind evident că s-a produs un prejudiciu de necontestat membrei de sindicat, prin faptul că aceasta a fost lipsită de folosul sumelor de bani dispuse de Tribunal, în plus față de prejudiciul creat inițial în patrimoniul său prin plata unor salarii sub nivelul celor reglementate prin Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010 prin raportare la Legea nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008.
S-a învederat că, în conformitate cu dispozițiile art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată [fostul art. 161 alin. (4)], „întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.”, în condițiile în care, potrivit art. 161 [fostul art. 156], „salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”. Același act normativ prevede la art. 278 alin. (1) [fost art. 295 alin. (1)] că „Dispozițiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziții cuprinse în legislația muncii și, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispozițiile legislației civile.”
Reclamanta a mai învederat că, în privința daunelor interese datorate de unitate pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile Codului civil (Noul Cod Civil), Legea nr. 287/2009, republicată: art. 1530, art. 1531, art. 1535, Ordonanța Guvernului nr. 13/2011 (art. 2), de unde rezultă că daunele interese constau în dobânda legală, ce curge de drept, fără punerea în întârziere, de la data scadenței drepturilor salariale prevăzute în contractul individual de muncă - aceasta deoarece obligația legală de plată a salariului trebuia îndeplinită la data stabilită prin contractul individual de muncă.
S-a arătat că în acest sens s-a pronunțat deja Tribunalul D. - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, care prin sentința civilă nr. 1946/03.05.2012 (dosar nr._ ), a constatat că „dobânda este datorată începând cu data scadenței pentru fiecare dintre salariile lunare, pârâții fiind de drept în întârziere conform art. 1079 (1523NCC) cod civil și 161 Codul muncii, astfel că se justifică acordarea dobânzii legale aferente de la data nașterii dreptului până la data plății efective”.
În același sens, prin sentința civilă nr. 1515/13.02.2013, Tribunalul D. a reținut că daunele-interese datorate de angajator conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii „pot consta în dobânda legală, care reprezintă prețul lipsei de folosință a sumelor stabilite prin titlul executoriu”, în consecință, în raport de dispozițiile art. 1531 din Noul Cod civil, a constatat că dobânda legală „este datorată începând cu data cererii de chemare în judecată, astfel că se justifică acordarea ei de la această dată și până la data plății efective a sumelor stabilite conform sentinței.” (titlului executoriu).
S-a precizat că în mod similar s-a pronunțat și Tribunalul O., care a reținut că „membrii de sindicat, în calitate de creditori, sunt beneficiarii acestor daune-interese - dobânzi legale, pentru neexecutarea obligației de plată a creanțelor, fiind evident prejudiciul pentru beneficiul nerealizat, cu atât mai mult cu cât, potrivit dispozițiilor art. 3711 Cod pr. civ, executarea trebuia adusă la îndeplinire de bună voie.”
Hotărâri similare a pronunțat inclusiv Curtea de Apel București - Secția a VII-a, prin raportare la dispozițiile art. 1515 alin. (1), art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil, considerate ca având „caracter imperativ și de ordine publică, de la ele neputându-se deroga, fiind de strictă și prioritară aplicare”.
S-a arătat că s-a pronunțat în recurs în interesul legii și Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că, prin Decizia nr. 2/17.02.2014 (dosar nr. 21/2013), instanța supremă a statuat că „în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și art. 1088 din Codul civil din anul 1864, respectiv art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, pot fi acordate daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (...)”, decizia respectivă este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Noul cod de procedură civilă.
În aceste condiții, acordarea dobânzii legale se impune pentru neplata la scadență a sumei datorate, creditoarea (membră de sindicat beneficiară a sentințelor menționate) fiind privată de folosirea sumei de bani cuprinse între data scadenței și data plății efective. Daunele-interese moratorii (dobânda legală) reprezintă o sancțiune pentru întârzierea la plată a unor obligații, dispuse - în cazul de față - de instanța de judecată în sarcina angajatorului.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 148 și urm., art. 194 și art. 517 alin. (4) din Noul Cod procedură Civilă, ale art. 161, art. 166 alin. (4), art. 268 și art. 278 alin. (1) din Codul muncii, ale art. 2 din OG nr. 13/2011, ale art. 1530, art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil și ale art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: tabel cu membra de sindicat care susține promovarea prezentei acțiuni si împuternicire din partea membrei de sindicat în vederea promovării prezentei acțiuni; sentința civilă nr. 94/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ și 1770/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ ; practică judiciară; Comunicatul din data de 17 februarie 2014 al Biroului de Informare și Relații Publice al Înaltei Curți de Casație și Justiție; Decizia RIL nr. 2/2014.
În apărare pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, motivat de faptul că se solicită sume de bani pentru o perioadă pentru care operează prescripția de drept, respectiv începând cu anul 2010, raportat la data înregistrării cererii de chemare în judecată și excepția autorității de lucru judecat motivat de faptul că așa cum rezultă din sentințele civile anexate la cererea de chemare în judecată de către reclamantă, aceste drepturi au fost acordate/se acordă prin sentințele respective, conform prevederilor O.U.G. nr. 71/2009, modificată și completată, respectiv OUG nr. 92/2012.
S-a arătat că plata sumelor câștigate în instanță de reclamantă a fost reglementată de O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, OUG nr. 92/2013.
A precizat pârâtul că, conform acestor prevederi legale, accesoriile care vor fi plătite la suma principală sunt doar actualizările sumelor datorate cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S., și că nu este prevăzută plata unei dobânzi legale în acest sens.
La data de 2 martie 2015, reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a susținut că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, nu sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil întrucât potrivit dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora: „Prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului Civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”, ci prevederile Decretului nr. 167/1958.
A mai arătat reclamanta că în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. l din Decretul nr. 167/1958, ci prevederile art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, conform cărora, dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, așa cum este dobânda legala, se stinge odată cu dreptul la acțiune privind dreptul principal.
A precizat reclamanta că, în condițiile în care dreptul la acțiune privind dreptul principal (sumele de bani datorate în baza titlurilor executorii menționate mai sus) nu s-a stins, plata parțială de bunăvoie, în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, având efect întreruptiv de prescripte, in condițiile art. 16 alin. l lit. a din Decretul nr. 167/1958, nu s-a împlinit nici termenul de prescripte pentru a solicita drepturile accesorii,respectiv dobânda legala aferenta.
A mai arătat reclamanta că în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentințele civile nr. 94/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ și 1770/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, aceasta trebuie respinsă, deoarece autoritatea de lucru judecat presupune existența triplei identități de cauză, obiect și părți. Ori, litigiul soluționat prin sentința civilă nr. 94/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ și 1770/6.03.2013 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._ au avut ca obiect plata unor diferențe salariale, actualizate cu rata inflației, în timp ce cauza de față privește plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite conform sentinței civile menționate.
Astfel că, în cauză, în privința daunelor interese datorate de pârâtă membrei de sindicat pentru neplata drepturilor salariale sunt aplicabile dispozițiile legislației civile, respectiv art. 1530, art. 1531 și art. 1535 din Noul Cod Civil și art. 2 din OG nr. 13/2011, detaliate în cererea de chemare în judecată, fiind evident, că și excepția autorității de lucru judecat este vădit nefondată.
Pe fond, reclamanta a invocat O.U.G. nr. 71/2009 și O.U.G. nr. 92/2012, care doar reglementează plata sumelor câștigate în instanța și nu plata dobânzii legale pe care o are ca obiect actuala cerere.
Examinând acțiunea, raportat la materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
P. sentințele civile nr. 94/20.01.2010 și nr. 1770/06.03.2013 pronunțate de Tribunalul Tulcea în dosarele nr._ și nr._, depuse în copie la dosar (filele 9-14), reclamanta membră de sindicat a obținut, în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. C. TULCEA plata unor drepturi salariale neacordate.
P. cererea precizatoare, reclamanta a menționat că solicită obligarea pârâtei la plata dobânzii legale după cum urmează: pentru sentința civilă nr. 94/20.01.2010 în dosarul nr._ de la data de 30.01.2012 și până la data plății efective și pentru sentința civilă nr. 1770/06.03.2013 în dosarul nr._ de la data introducerii acțiunii, respectiv 18.12.2012 și până la data la data plății efective.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, tribunalul reține că, relativ la executarea sentințelor civile definitive și irevocabile legiuitorul a stabilit termene suspensive de executare, prin reglementarea unei proceduri speciale de executare, prevăzută de art. I din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 18/2010.
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009 se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 34 % din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 33 % din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice cerere de executare silită se suspendă de drept”.
La data de 12.12.2011 a intrat în vigoare Legea 230/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar prin care se modifică art. 1 al ordonanței după cum urmează:
„(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 3 decembrie 2012, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plătește 10 % din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
d) în anul 2015 se plătește 25 % din valoarea titlului executoriu;
e) în anul 2016 se plătește 35 % din valoarea titlului executoriu”
P. urmare, deși o parte din titlurile executorii datează din 2010, executarea acestora a început abia la data de 12.12.2012.
Natura juridică a măsurilor dispuse prin O.U.G. nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însăși conținutul art. 1 alin. 2 din ordonanță, potrivit căruia, în cursul termenului în care se face plata eșalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Conform art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, „termenul prescripției este de 3 ani”.
În prezenta cauză nu au fost solicitate drepturi decât pentru 3 ani anteriori formulării acțiunii, astfel încât problema depășirii termenului prevăzut de lege nici nu se poate pune în mod real.
Ca urmare, excepția prescripției este privită ca nefondată și va fi respinsă în acest mod.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, instanța reține că, potrivit art. 430 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.”
Or, având în vedere că reclamanta nu a mai formulat o altă cerere prin care să solicite dobânzi legale aferente sumelor cuvenite în baza titlurilor executorii arătate mai sus instanța urmează a respinge excepția autorității de lucru judecat, ca nefondată.
Relativ la fondul cauzei, se reține că, în cauză sunt incidente dispozițiile legale sub imperiul cărora au fost pronunțate hotărârile irevocabile, respectiv art. 1082 și art. 1088 Cod Civil anterior conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin. 1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Este evident faptul că prin executarea eșalonată a obligației de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existență este confirmată chiar de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2009, care, în cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede că sumele plătite eșalonat se actualizează cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național de S.. Or, prin instituirea obligației de actualizare a sumei cu indicele prețurilor de consum, legiuitorul recunoaște implicit existența prejudiciului cauzat prin executarea eșalonată și, în consecință, instituie o reparație parțială, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens).
Pierderea efectiv suferită de creditori, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale.
Existența unui prejudiciu care trebuie acoperit a fost constatat și prin Decizia nr. 2/17.02.2014 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii prin care instanța supremă admițând recursul a statuat că în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.
Față de considerentele arătate, tribunalul urmează a admite cererea și a obligă pârâtul la plata către reclamanta a dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform sentinței civile nr.94/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 30.01.2012 și până la data plății efective si conform sentinței civile nr.1770/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 18.12.2012 și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția autorității de lucru judecat și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondate.
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. L. DE ARTĂ TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., nr. 166, județ Tulcea, în numele și pe seama membrei sale M. M., în contradictoriu cu pârâtul L. T. I. C. TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi bănești-dobânzi.
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a dobânzilor legale aferente sumelor datorate conform sentinței civile nr.94/20.01.2010, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 30.01.2012 și până la data plății efective si conform sentinței civile nr.1770/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr._, începând cu data de 18.12.2012 și până la data plății efective.
Executorie.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 09 octombrie 2015.
Președinte, Asistenți Judiciari,
D. N. G. G. T. și C. T.
Grefier – M. R.
Red. Asist. Jud. TC/20.10.2015
Tehnored. Gref. RM/20.10.2015
| ← Calcul drepturi salariale. Sentința nr. 2267/2015. Tribunalul... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
