Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr. 2229/2015. Tribunalul TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2229/2015 pronunțată de Tribunalul TULCEA la data de 26-11-2015 în dosarul nr. 2229/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TULCEA
SECȚIA CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2229/2015
Ședința publică de la 26 Noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. N. G.
Asistenți Judiciari: G. T.
C. T.
Grefier: M. D. U.
Pe rol judecarea cauzei litigii de muncă formulată de reclamanții S. I., C. V., C. N., S. E., P. V., în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, Bulevardul Libertății, nr. 14, sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., ., județ C. și P. DE PE L. TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi bănești includere în salariu a premiului anual.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 noiembrie 2015, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20 noiembrie 2015 și ulterior la această dată.
TRIBUNALUL
Prin cererea înaintată la data de 14 mai 2015 și înregistrată sub nr._, reclamanții: G., S. I., C. V., C. N., S. E., P. V. au chemat în judecată pe pârâții M. P. - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă Curtea de Apel C., P. de pe lângă Tribunalul Tulcea, solicitând obligarea acestora la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 01.01.2011 și în continuare, până la includerea acestuia în salariu, reactualizat in funcție de indicele de inflație la data plății efective, plata de daune interese moratorii, respectiv dobânzi legale începând cu data de 01.01.2011, potrivit OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legate pentru obligații bănești în vigoare până la data de 01.09.2011, când a devenit aplicabilă OG nr. 13/2011 privind dobânda legală și obligarea pârâților în solidar la plata acestor drepturi salariale.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că acest drept a fost prevăzut de legislația în vigoare pentru anul calendaristic anterior, fiind un drept câștigat, care nu mai poate fi desființat în mod retroactiv, în acest sens Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea - cadru DT. 330/2009, ci reprezintă în continuare, o creanță lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului soldei/indemnizației de bază.
Consideră reclamanții că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 începând cu luna ianuarie 2011.
S-a învederat că, Curtea Constituțională, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 și din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulare cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Au menționat reclamanții că interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a-i îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar, de altfel, atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2009 pentru acordarea unor diferențe salariale profesorilor.
S-a precizat că cel mai important argument vine chiar din dispozitivul Deciziei nr. 21/2013, care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci stabilește că, „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, privind salarizarea în anul 2010 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
În acest sens, prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, s-a prevăzut acordarea acestui drept, astfel că pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare după caz, realizate în anul în care se face premierea, iar pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada in care a desfășurat activitate.
S-a mai prevăzut că premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar, de asemenea, aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
S-a susținut că dispozițiile menționate au fost abrogate de art. 39 pct. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877 din 28 decembrie 2010, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011 (art. 46). De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878 din 28 decembrie 2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului, din sectorul bugetar.
Au precizat reclamanții că dreptul de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivității.
În legătură cu acest principiu, art. l din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor, potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
Consideră reclamantele că, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, art. 1 din Codul civil, art. 15 alin. 2, 20, 41, 44, 124 și 125 din Constituția României, art. 1 din primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Directiva Consiliului nr._/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, Legea nr. 47/1992, Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În apărare, pârâtul M. P. - P. de pe lângă Curtea de Apel C., în nume propriu și pentru P. de pe lângă Tribunalul Tulcea, a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii promovate de reclamanți și verificarea competenței instanței, având în vedere dispozițiile imperative cuprinse în alin. 3 raportat la alin. 1 din art. 127 Cod Procedură Civilă.
A mai menționat că reclamantul V. G. este personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, situație pentru care legiuitorul a prevăzut norma specială inserată în art. 127 Cod Procedură Civilă, care impune persoanei reclamate aflate într-o asemenea situație alegerea unei instanțe competente în afara circumscripției curții de apel în care își desfășoară activitatea „Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una din instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea (…)
Dispozițiile alin 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.”
Astfel că, Tribunalul Tulcea nu poate fi instanța competentă teritorială pentru soluționarea litigiului de muncă promovat de grefierul care își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, urmând a declina cauza unei alte instanțe conform normelor procedurale.
Pe fond pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Acordarea premiului anual a fost reglementată de art. 25 din Legea nr. 330/2009, potrivit căruia, pentru activitatea desfășurată personalul beneficia de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu mu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. Premiile anuale puteau fi reduse sau nu se acordau în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordau în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru faptele imputabile lor.
A mai susținut că plata premiului anual urma a se face pentru întregul personal salarizat potrivit respectivei norme, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care s e acordă premiul anual. Această dispoziție legală a reglementat premiul anual ca drept salarial cuvenit în cursul anului următor celui de referință, astfel încât premiul anual aferent anului 2010 urma a fi plătit în cursul anului 2011.
Premiul anual devenea astfel un drept câștigat la momentul dobândirii creanței salariale care îl are ca obiect, adică în anul următor celui avut în vedere, astfel încât dobândirea lui în patrimoniul salariaților are loc în anul următor. Raportarea cuantumului premiului anual la salariul de bază și la perioada lucrată în anul pentru avea loc premierea urma a se face pentru determinarea cuantumului acest premiu. munca prestată în anul respectiv constituia astfel un criteriu abiectiv de premiere, fără ca dreptul la primirea premiului anual să se nască în cursul acelui an.
A mai menționat că acordarea premiului anual depindea astfel în mod esențial de existența unui temei legal în vigoare în anul următor, când dreptul salarial urma să ia naștere, or Legea nr. 330/2009 a fost abrogată prin Legea nr. 284/2010, în vigoare de la data de 01.01.2011, astfel încât Legea nr. 330/2009 și-a încetat aplicabilitatea la finalul anului 2010, ca atare dreptul salarial constând în premiul anual aferent anului 2010 nu a fost dobândit niciodată.
A mai susținut că art. 8 din Legea nr. 285/2010, în vigoare de la data de 30.12.2010 a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”
Teza a II-a a textului nu constituie o dispoziție a legiuitorului către el însuși, cu numai o explicație de natură politică, astfel încât nu poate primi valoarea juridică a unui angajament în contraprestație din partea statului în sensul nediminuării drepturilor salariale, astfel încât instanțele judecătorești să poată verifica existența reală a „majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar” și să poată cenzura aplicabilitatea art. 8 în cazul neidentificării acestor majorări.
Art. 8 care cuprinde un punct de vedere juridic privind dispoziția de neacordare a premiului anual, teza a II-a nefiind decât o motivare a acestei dispoziții, a cărei verificare a veridicității nu intră în sfera atribuțiilor puterii judecătorești. Aceasta cu atât mai mult cu cât concluzia de neacordare a premiului aferent anului 2010 decurgea direct din situația abrogării Legii nr. 330/2009 prin Legea nr. 284/2010, caz în care art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu face decât să confirme această concluzie.
A mai susuținut că această din urmă prevedere legală a făcut, împreună cu restul actului normativ din care face parte, obiectul controlului de constituționalitate, prin decizia nr. 1655/2010 Curtea Constituțională reținând că dispozițiile constituționale nu sunt încălcate.
A mai arătat pârâtul că stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept și o obligație a legiuitorului și, în acest sens, au fost elaborate noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Statul are deplină legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, “ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” (Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). A se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010.
După cum rezultă expres din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, este evident că premiul aferent anului 2010 nu s-a plătit în anul 2011, sumele corespunzătoare plății acestuia fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
În anul 2012 salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a stabilit prin Ordonanță de Urgență nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată prin Legea nr. 283/2011, act normativ care stabilea la art. 7 alin 2 al art. II că “în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță. "
În ceea ce privește criticile reclamanților privind încălcarea principiului neretroactivității legii, pârâtul consideră că acestea sunt neîntemeiate. Legea nr. 330/2009, abrogată expres la data de 31.12.2010 prin Legea nr. 284/2010 - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ ce prevedea acordarea premiului anual, stabilea momentul plății acestui drept pentru întregul personal salarizat din fonduri publice, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul.
În condițiile în care legea nouă stabilește că premiul anual nu se plătește este evident că, fără a avea caracter retroactiv, plata drepturilor respective nu mai poate fi făcută în anul 2011.
A mai susținut pârâtul că doctrina relevantă în materie, stabilește că unul din principiile care guverneaza aplicarea legii civile in timp este cel conîorm caruia legea noua se aplica in principiu tuturor situațiilor juridice născute, modificate sau stinse după . situațiilor juridice în curs de constituire, modificare sau stingere, precum și efectelor juridice ale situațiilor juridice anterior născute, modificate sau stinse.
Potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta trebuie să se aplice tuturor faptelor pendinte și celor viitoare, căci tot ce se petrece sub legea nouă trebuie să i se supună.
În acest sens, Curtea Constituțională a reținut că aplicarea legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este imediată - 1 ianuarie 2011. Analizând rațiunile care au stat la baza impunerii acestui termen, Curtea a constatat că data intrării în vigoare ține cont de influența pe care o are această lege asupra bugetului de stat și de asigurări sociale, bugete care sunt elaborate anual și aprobate, desigur, tot anual de către Parlament - a se vedea art. 138 alin. (2) din Constituție. Astfel, data intrării în vigoare a legii nu a fost stabilită pentru a fi, în mod formal, imediată, din contră, această condiție de temporalitate este susținută, în mod obiectiv și rațional, de natura implicațiilor sale.
Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de pildă prin Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 11 decembrie 2006 sau Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004.
Pârâtul a mai susținut că în jurisprudența Curții Europene o problemă de retroactivitate a legii este atașată, de regulă, unei plângeri ținând de dreptul la un proces echitabil în temeiul art. 6 alin. (1) din Convenție (ca de exemplu în Cauza Maggio ș.a. împotriva Italiei din 31 mai 2011), premisă care, în cererile vizând obligarea pârâților la plata drepturilor bănești reprezentând premiul anual aferent anului 2010, nu este îndeplinită, întrucât în cursul judecării acestor cererii nu a intervenit intempestiv un alt act normativ care să afecteze în mod decisiv soarta procesului; pe de altă parte, neretroactivitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 în raport cu art. 25 din Legea nr. 330/2009 a fost deja constatată prin decizia Curții Constituționale anterior menționată, instanța constituțională fiind unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Prin decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, Curtea Constituțională a reținut că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pe 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu ,,începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul pubiic sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crize economice.
Totodată, Curtea Constituțională a mai reținut că potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, reteritoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar - creșterea salarială din anul 2011, rezultată că urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovada că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Astfel că, noțiunea de retroactivitate a Legii nr. 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
A mai susținut pârâtul că reclamanții critică neplata unui drept câștigat, ca urmare a intrării în vigoare a unei legi care nu poate retroactiva și care astfel nu poate avea ca efect lipsirea lor de dreptul dobândit, prin urmare, în mod esențial, se aduce în discuție dreptul de proprietate, cu referire la principiul drepturilor câștigate, potrivit căruia drepturile deja dobândite sub imperiul legii vechi nu pot fi pierdute sub imperiul legii noi, astfel că principiul drepturilor câștigate apare ca o aplicație a principiului neretroactivității legii referitoare la dreptul de proprietate.
Potrivit hotărârii Cedo în cauza Kechko contra Ucrainei, par. 23, statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, acesta poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare, totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atâta timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.
Potrivit hotărârii Cedo în cauza Lelas contra Croației, par. 58, drepturile salariale care au fost câștigate constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
A mai învederat pârâtul că jurisprudența Cedo nu aduce nimic nou față de principiile avute în vedere de legiuitorul român la adoptarea Legilor nr. 284 și 285/2010, prin care a abrogat prevederile Legii nr. 330/2009 inclusiv cu privire la premiul anual aferent anului 2010, întrucât salariații nu au fost lipsiți de un drept câștigat, adică deja dobândit sub imperiul legii vechi, ci de un drept pe care urma să îl dobândească „atâta timp cât dispozițiile legale rămânfeaul în vigoare", în termenii hotărârii CEDO din cauza Kechko, întrucât dispozițiile respective nu au rămas în vigoare până la data la care acestea prevedeau nașterea dreptului salarial în discuție, acel drept nu s-a născut niciodată în patrimoniul salariaților.
Rreclamanții nu au dobândit dreptul la premiul anual aferent anului 2010 solicitat în prezenta cauză, cererea acestora având acest obiect urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea având ca obiect premiul anual aferent perioadei începând cu anul 2011 pe termen nelimitat, aceasta nu ridică probleme sub aspectul unei pretinse retroactivități, respectiv al unui pretins drept câștigat, perioada începând cu anul 2011 este în afara reglementării conținute în toate temeiurile de drept invocate de reclamanți, respectiv OUG nr. 27/2006 și Legea nr. 330/2009, întrucât acestea erau deja abrogate încă de la 01.01.2010, respectiv 01.01.2011.
Potrivit art. 162 alin. 3 din Codul Muncii sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
A mai precizat că este de necontestat faptul că angajatorul reclamanților face parte din autoritățile și instituțiile publice la care se referă textul legal mai sus citat, astfel încât drepturile salariale ale reclamanților, salariați ai acestora, se stabilesc prin lege. Caracterul unilateral al legii presupune posibilitatea legiuitorului de a adopta oricând noi legi de salarizare, fără ca aceasta să presupună acordul fiecărui salariat în parte, instanțele judecătorești sunt chemate să asigure aplicarea legilor, iar nu cenzurarea sau limitarea efectelor lor.
Potrivit art. 1 alin. 5 din Constituție, în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe a guvernului se poate constata numai în condițiile art. 147 alin. 1 din Constituție, de către Curtea Constituțională, iar lipsirea ei de efecte poate fi numai urmarea admiterii de către Curtea Constituțională a unei obiecții sau a unei excepții de neconstituționalitate, ceea ce cu privire la legile de salarizare ulterioare anului 2011 inclusiv, în referire la chestiunea premiului anual și a primei de vacanță, nu s-a întâmplat. În cauză nici nu s-a invocat vreo excepție de neconstituționalitate a vreunei prevederi dintr-o lege sau ordonanță și nu se pune problema lipsirii reclamanților de drepturi câștigate câtă vreme actele normative respective erau în vigoare începând cu 01.01.2011, astfel în cât raporturile de muncă s-au desfășurat în integralitate în perioada activității lor, fără a se pune problema vreunei retroactivități.
Potrivit art. 9 alin. 2 și Legea nr. 285/2010, în anul 2011, ordonatorii de credite nu vor acorda premii și prime de vacanță. în continuare, potrivit art. 7 alin. 2 din OUG nr. 80/2010, în anul 2012, autoritățile și instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare, nu vor acorda premii și prime de vacanță, dispoziție care s-a aplicat și în anul 2013 în baza art. 2 din OUG nr. 84/2012.
În ceea ce privește perioada următoare, începând cu anul 2014 pe termen nelimitat, urmează a constată că nu există în prezent un temei legal care să instituie obligația pârâților de a plăti premii anuale, astfel că cererea reclamanților este neîntemeiată și sub acest aspect.
În drept, pârâtul și-a ăntemeiat susținerile pe prevederile art. 205 cu respectarea cerințelor art. 201 din Codul de procedură civilă.
La data de 29 mai 2015 M. P. - P. de pe L. Î.C.C.J. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Tulcea în ceea ce îl privește pe reclamantul V. G..
A susținut că dispozițiile art. 127 din codul de procedură civilă reglementează situația în care un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea., iar pentru această situație, textul prevede în mod imperativ competența oricăreia “dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.”
Astfel că având în vedere dispozițiile alin. 2 al art. 127 din Codul de Procedură Civilă care extind aplicabilitatea alin. 1 și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor, Tribunalul Tulcea este necompetent teritorial să judece cauza, reclamantul V. G. fiind personal auxiliar de specialitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
În temeiul dispozițiilor art. 193 din NCPC ”sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată, în aceste condiții se invocă excepția inadmisibilității acțiunii, în absența procedurii prealabile cerute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010.
Pe fondul cauzei arată că în conformitate cu art. 39 alin. 1 lit. w din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice publicată în M.O. al României, Partea I nr. 762/09.11.2009 cu modificările ulterioare.”
Se mai arată că prin Decizia nr. 21/18.11.2013 a I.C.C.J. pronunțată în dosarul 16/2013 urmare recursului în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe L. I,C.C.J., s-a stabilit că premiul anual a fost inclus în majorările de salarii stabilite în anul 2011.
De asemenea, a arătat pârâta că după data de 31 decembrie 2010, dată la care și-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 330/2009 au intrat în vigoare noile politici salariale, stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
Ținând cont de faptul că legiuitorul stabilește expres că acest premiu anual pentru anul 2010 nu se acordă, precum și modalitatea de „compensare” a acestui neajuns, pretențiile reclamanților privind plata acestui premiu în temeiul unei legi abrogate, sunt nefondate.
În aceste condiții în speța dedusă judecății, faptul că Legea nr. 285/2010 prevede că pe anul 2011 nu se realizează plata premiului anual aferent anului 2010 nu poate fi considerat o afectare a unui drept câștigat, însă modifică momentul în care respectivul drept poate fi plătit.
Criticile reclamanților privind încălcarea principiului retroactivității legii, pârâta consideră că sunt neîntemeiate.
În consecință noțiunea retroactivității Legea nr. 285/2010 ar trebui raportată la momentul plății drepturilor salariale corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010, care potrivit legii se situează în cursul anului următor celui pentru care se acordă premiul.
Legea nr. 285/2010 nu încalcă prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, soluția legislativă cuprinsă în art. 8 din Legea nr. 285/2010 a fost determinată așadar de apărarea securității naționale. Asigurarea stabilității economice a țării și apărarea siguranței naționale sunt noțiuni care se circumscriu celor de „scop legitim de interes general” și de „Cauză de utilitate publică”.
De asemenea, pârâtul a solicit a se reține că nu există o privare de proprietate, iar lipsa despăgubirilor pentru ingerință nu conduce automat la încălcarea art. 1 al Protocolului nr. 1.
Pârâtul a mai solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind actualizarea sumelor rezultate în funcție d e rata inflației, precum și cererea de obligare a pârâților la plata dobânzii legale.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, instanța urmează să o respingă ca nefondată având în vedere că reclamanții nu contestă decizia de reîncadrare pe clase de salarizare ci solicită drepturile bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 285/2010.
Examinând cererea, în raport de înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009,”pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea”.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de 01.01.2011, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din 01.01.2011, act normativ care la art. 8 a prevăzut că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi”.
Așadar, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
Din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
Conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
Astfel, prin Decizia nr. 115/09.02.2012 a Curții Constituționale a României s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 reținându-se, pe de o parte că premiul anual nu este un drept fundamental, că prin aceste dispoziții nu au fost încălcate principiile neretroactivității legii și egalității de tratament, prevederile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată, legiuitorul reglementând o modalitate de plată eșalonată a acestui drept care să satisfacă și să mențină un echilibru responsabil între interesele angajaților și interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice.
Prin aceeași decizie, Curtea Constituțională a mai statuat că legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010 care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind în concret numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Chemată să se pronunțe asupra problemei de drept obiect al prezentei cauze instanța supremă, în cadrul recursului în interesul legii, prin decizia nr. 21 din 18.11.2013, obligatorie pentru instanțe, a statuat că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/ 2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Prin urmare, coroborând cele două decizii cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, așa cum a reținut și instanța supremă în motivarea sa, rezultă că, dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011, sub forma includerii în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, fiind modificată doar forma de executare a obligației de plată, respectiv eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Respectarea drepturilor fundamentale nu trebuie însă să fie doar formală, iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană în numeroase hotărâri. În speță, pentru a se respecta această cerință este necesar a se verifica împrejurarea că, în concret, a avut loc o compensare între premiul anual și creșterile salariale acordate începând cu 01 ianuarie 2011 și, deci, s-a stins această datorie.
În opinia instanței, o astfel de compensare concretă nu a avut loc, aserțiunea legislativă neconstituind altceva decât o declarare pur formală a unei astfel de compensări, fără ca, în concret, să fie îndeplinite condițiile unei astfel de instituții juridice, pentru următoarele considerente:
Nu se poate pune semnul echivalenței între natura juridică a premiului și natura juridică a salariului.
Premiul constituie o sumă unică, acordată o singură dată, în considerarea muncii desfășurate la un nivel corespunzător, pe când salariul reprezintă o prestație bănească periodică, lunară acordată pentru munca depusă de angajați.
Premiul se acordă în raport cu perioada de timp lucrată în anul 2010, pe când creșterea salarială s-a acordat de la 01.01.2011 tuturor angajaților, indiferent de perioada lucrată.
Mai mult, teoretic, unii angajați nu aveau dreptul la premiul anual pe anul 2010 ori aveau dreptul la un cuantum redus al acestuia, respectiv acei angajați care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar.
Or, dacă s-ar accepta teoria compensării, atunci ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să fie acordate diferențiat salariaților (luându-se în considerare situația fiecăruia și îndreptățirea la primirea unei anumite sume cu titlu de premiu anual pe anul 2010 ), iar nu în mod unitar și egal.
De asemenea, cercetând dispozițiile art. 1 din Legea nr. 285/2010 se constată că „majorările salariale" la care face referire art. 8 din același act normativ s-au acordat „ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010" (alin. 3) al art. 1), așadar, criterii fără nici o legătură cu dreptul la premiul anual cuvenit fiecărui angajat la expirarea anului 2010 și care putea fi diferențiat, atât în funcție de perioada lucrată, cât și în funcție de modul de desfășurare a activității profesionale.
Toate aceste considerente au format convingerea instanței că, în realitate, expresia „ acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi” nu reprezintă altceva decât o declarare pur formală a unei așa zise compensări a dreptului la premiu, fără însă nici un substrat de fond, deci fără a se realiza, în concret, efectul declarat al acestei prevederi legale, în raport de natura juridică și cuantumul acestui drept salarial.
În alta ordine de idei, intenția legiuitorului, prin acordarea majorărilor salariale succesive, a fost aceea de a readuce salariul/indemnizația/solda la nivelul anterior reducerii de 25%. Acest aspect rezultă din expunerea de motive prezentată în susținerea proiectului de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență pentru adoptarea măsurilor în vederea recuperării reducerilor salariale .
Acest demers legislativ a fost impus și de Curtea Constituțională care, soluționând excepția de neconstituționalitate a Legii nr.118/2010, a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, constituie o restrângere a dreptului constituțional la muncă, ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție (Decizia nr. 872/2010).Astfel, Curtea a constatat că măsura de restrângere a unor drepturi ale personalului bugetar poate avea doar caracter temporar, fiind obligatorie revenirea la nivelul inițial al acestor drepturi.
Se mai reține în expunerea de motive că prin dispozițiile Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost posibilă recuperarea parțial a drepturilor diminuate, in procent de 15%, sens în care se impune adoptarea unui act normativ care să asigure recuperarea integrală a reducerii salariale de 25%.
În considerarea celor expuse, instanța constată că, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat în concret o privare de un bun a reclamanților, în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO, respectiv o privare de dreptul dobândit la primirea majorărilor salariale stabilite pentru anul 2011 și evident pentru perioada următoare acestui an.
În concluzie, întrucât în fapt, în majorările salariale pe anul 2011 nu a fost inclus și premiul anual a cărui acordare a fost menținută sub această formă, se constată că, reglementarea este doar pur formală, fără o bază concretă și nu s-a realizat în fapt.
În aceste condiții, reglementarea legală devine una iluzorie, formală și deci nu poate fi acceptată, ea constituind o veritabilă privare de proprietate, sancționată de Convenție prin art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
Omisiunea plății majorărilor salariale care să includă și premiul anual a condus, în consecință, la nașterea unui drept de creanță în favoarea salariaților bugetari (reclamanții), creanță ce reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la CEDO.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Față de toate aceste considerente, instanța va dispune obligarea pârâților să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Legea nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011 și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea va obliga pe aceeași pârâți la includerea in salariul de baza a drepturilor aferente premiului anual, precum și la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 01.01.2011 și până la achitarea integrală a acestora.
Referitor la daunele interese moratorii solicitate de reclamanți, acestea se cuvin a fi acordate întrucât este evident că aceștia au suferit un prejudiciu ca urmare a neplății drepturilor salariale analizate.
Aceste daune trebuie suportate de debitori atât în temeiul dispozițiilor art. 1082 și 1088 cod civil anterior, conform cărora, art. 1082 „debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligației, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din parte-i, afara numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată”, art. 1088 alin. 1 „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate”.
În prezent aceste dispoziții legale sunt reluate prin art. 1535 alin.1 Noul Cod Civ. conform căruia „în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic”.
Ca urmare, pârâții anterior menționați vor fi obligați și la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 01.01.2011 și până la achitarea integrală a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității invocată de pârâta P. de pe L. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată.
Admite cererea formulată de reclamanți S. I., C. V., C. N., S. E., P. V., în contradictoriu cu pârâții M. P. - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, cu sediul în București, Bulevardul Libertății, nr. 14, sector 5, P. DE PE L. CURTEA DE APEL C., cu sediul în C., ., județ C. și P. DE PE L. TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în Tulcea, ., județ Tulcea, având ca obiect drepturi bănești includere în salariu a premiului anual.
Obligă pârâții să plătească reclamanților drepturi bănești provenite din premiul anual neinclus în majorarea prevăzută de art. 8 din Lg. nr. 285/2010, începând cu data de 01.01.2011 și până la includerea acestora în salariul lunar, drepturi ce se vor reactualiza cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pe aceeași pârâți la includerea in salariul de baza a drepturilor aferente premiului anual, precum si la plata de daune interese moratorii constând în dobânda legală aferentă acestor drepturi bănești începând cu data de 01.01.2011 și până la achitarea integrală a acestora.
Executorie. Cu apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Tulcea.
Pronunțată în ședința publică din data de 26.11.2015.
Președinte, Asistenți Judiciari,
D. N. G. G. T. și C. T.
Grefier – M. D. U.
Red. Jud. DNG/17.12.2015
Tehnored. Gref. RM/17.12.2015
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Sentința nr.... → |
|---|
