Asigurări sociale. Data punerii în plată a deciziei de valorificare a stagiului. Decizii succesive.

Tribunalul BACĂU Sentinţă civilă nr. 1538 din data de 05.11.2013

Prin cererea înregistrata sub nr. 5159/110/2012 la Tribunalul Bacău, contestatorul A.V. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.S.P. din cadrul MApN, modificarea deciziei nr.59299/ 28 .03. 2012, în sensul de a face plata drepturilor de pensie stabilite prin această decizie, începând cu 01.01.2011 și nu cu 01.12.2011, astfel cum s-a menționat în decizie.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că prin decizia respectivă i s-a valorificat stagiul de cotizare pentru perioada 13.09.2004-11.02.2008 și greșit s-a dispus ca plata drepturilor să se facă începând cu 01.01.2011, deoarece contestatorul a făcut o asemenea solicitare din 24.12.2010 iar din consultarea corespondenței purtate cu intimata rezultă acest aspect.

În susținerea contestației s-au depus înscrisuri.

Prin cererea înregistrată sub nr. 5976/110/2012 la această instanță, contestatorul a solicitat, de asemenea modificarea deciziei 59299/21.05.2012, în sensul acordării dreptului de pensie stabilite prin această decizie începând tot cu 01.01.2011 si nu cu 01.12.2011, motivarea cererii fiind în același sens.

Raportat la art.164 cod procedură civilă, instanța a dispus prin încheierea din 16.09.2013, în sensul conexării celor două dosare.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 44 + f.28) prin care a solicitat respingerea contestațiilor arătând că decizia din 28.03.2012 a fost emisă ca urmare a cererii depuse de contestator la 18.11.2011 iar decizia din 21.05.2012 a fost emisă ca urmare a cererii din 13.01.2011 cererea ce conținea date insuficiente or, conform art.107 alin.5 Legea 263/2010, drepturile recalculate s-au acordat începând cu luna următoare celei în care a fost depusă cererea.

Intimata a atașat la întâmpinările formulate în dosarul conex si în dosarul cauzei, documentațiile aferente deciziilor contestate, inclusiv cererile formulate de contestator.

Analizând susținerile contestatorului apărările intimatei si înscrisurile invocate, tribunalul reține:

Decizia nr.59299 din 28.03.2012 (fila 13 dosar) a dispus recalcularea drepturilor de pensie în sensul adăugării stagiului de cotizare, astfel cum contestatorul a solicitat prin cererea înregistrată la 18.11.2011 (fila 46 dosar). Prin această cerere, con testatorul a solicitat valorificarea veniturilor obținute în perioada 13.09.2004-11.02.2008. In cuprinsul acestei cereri contestatorul a făcut referire la o cerere anterioară adresată intimatei la 24.12.2010 si care ar constitui temei pentru recalcularea dreptului de pensie începând cu 01.01.2011.

Cererea sus menționata a fost înregistrata la C.S.P. la 13.01.2011 (fila 53) si reprezintă o cerere formulata în aplicarea dispozițiilor Legii 119/2010, lege prin care s-a făcut în mod exclusiv recalcularea pensiei speciale de care a beneficiat reclamantul ca pensionar militar, prin recalcularea dispusă în baza Legii 119/2010 neputându-se valorifica stagiul realizat de contestator ulterior ieșirii din cadrele permanente al MApN.

Decizia nr.59299/28.03.2012, contestată prin acțiunea principală a fost emisă ca urmare a cererii contestatorului din 14.11.2011 (f.7) cerere înregistrată la C.P. la 18.11.2011 (fila 46) si la care contestatorul a si anexat adeverința nr. 5866 emisă la 02.11.2011 de CJP Timiș (fila 47), adeverință care a si constituit temeiul recalculării prin adăugarea stagiului aferent perioadei 13.09.2004- 11.02.2008. Ca urmare cererea de adăugare a stagiului cuprins în perioada 13.09.2004 -11.02.2008 s-a făcut în baza cererii formulate în acest sens de contestator la 14.11.2011 și înregistrata la C.P. la 18.11.2011 (fila 46) si ca urmare în temeiul art.107 alin.5 Legea 263/2010, decizia a fost corect emisă cu plata drepturilor recalculate începând cu 01.12.2011, luna următoare depunerii cererii.

Privitor la decizia contestată prin acțiunea conexă, instanța reține că prin decizia nr.59299/21.05.2012 (fila 23 dosar conex) s-a soluționat cererea contestatorului de adăugare a stagiului pentru perioada iulie 2003 -decembrie 2004. O primă solicitare de adăugare a acestui stagiu a fost făcută și în cuprinsul cererii din 18.11 2011 (fila 46) însă astfel cum rezultă din cuprinsul cererii, la aceasta contestatorul a anexat doar adeverința nr. 586/02.11.2011 care privește stagiul pentru perioada septembrie 2004-februarie 2008 nu si dovezi legate de perioada iulie 2003 -decembrie 2004.

Adeverința nr.7034/05.05.2012 (fila 45 dosar conex), care privește stagiul pentru perioada iulie 2003 - decembrie 2004 a fost comunicată intimatei prin cererea înregistrată sub nr.18055 din 18.05.2012 (fila 44 dosar conex).

În consecință, văzând dispozițiile art.107 alin.5 Legea 263/2010, tribunalul va respinge contestația principală și cea conexă, drept nefondate.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Asigurări sociale. Data punerii în plată a deciziei de valorificare a stagiului. Decizii succesive.