Caracterul nefondat al pretenţiilor reclamantului de acordare de despăgubiri pentru concedierea nelegală în condiţiile în care decizia de concediere nu a fost contestată.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Decizie nr. 219 din data de 25.02.2016
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 04.09.2015 reclamantul M.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta CNPR SA obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 50.000 lei egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate de care a fost lipsit , precum și la plata de daune morale în cuantum de 20.000 lei și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu art. 112 Cod proc.civ., art. 274 Cod proc.civ., art. 281-291 Codul Muncii, art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În fapt, a arătat că a lucrat în cadrul CNPR SA pe funcția de diriginte -casier mai bine de 40 de ani în condiții grele urmând cursuri de specializare și pregătire profesională de oficiant diriginte la București și obținând diplomă de excelență.
Prin decizia nr. 9236 din 06.09.2013 a fost concediat în mod abuziv urmare a aplicării Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 175 din 14.06.2013 prin care s-a aprobat planul de disponibilizare din cadrul CNPR SA. A arătat că în perioada respectivă a depus cerere de pensionare însă intenția sa nu a fost de a se pensiona ci de a formula o adresă informativă pentru a afla cuantumul unei eventuale pensii în cazul în care ar fi optat pentru această ipoteză. Consideră că disponibilizarea sa a avut un caracter abuziv.
Decizia de concediere a fost emisă cu încălcarea normelor legale și i s-a cauzat un prejudiciu material și moral. Această decizie nu îndeplinește condițiile legale imperative prevăzute de art. 76 alin.1 din Codul Muncii neprevăzând motivele de fapt care au determinat concedierea sa. Decizia face referire doar la temeiul de drept prevăzut de art. 65 alin. 1 din Codul Muncii privind concedierea din motive care nu țin de persoana salariatului. Nu se știe dacă a fost cu adevărat o desființare a postului său pentru că nu are cunoștință să fi existat un document intern emis de pârâtă.
A mai arătat că ar fi trebuit să i se aducă la cunoștință dacă sunt alte locuri disponibile în unitate cu aceeași pregătire profesională pentru a i se fi oferit posibilitatea de a opta.
În acest sens a făcut trimitere la prevederile art. 65 și 64 din Codul muncii. A mai invocat că măsura concedierii sale pentru motive care nu țin de persoana salariatului încalcă prevederile art.65 alin.2 în sensul că ar fi trebuit să aibă o cauză reală și serioasă, anume postul său să nu mai figureze în organigrama societății. A arătat că după ce a fost concediat atribuțiunile postului său au fost acoperite de salariați fără specializare sau pregătire profesională. După concedierea sa s-au angajat sau au rămas în sistem pensionari care au pensia mai mare ca salariul brut și au fost angajați foști salariați care fuseseră disponibilizați de la R. și B.. A făcut referire la persoanele M.D., C.O., T.R. A arătat că au fost aduși salariați disponibilizați de la Y., iar proprii salariați au fost concediați cu toate că erau singurii întreținătorii de familie.
A mai arătat că nu au fost transparente criteriile de performanță luate în considerare. Că nu s-a ținut cont de faptul că avea o vechime de 40 de ani în câmpul muncii, nu a fost sancționat vreodată, a fost plătit pentru ore suplimentare când i s-a solicitat, are o situație materială precară fiind singurul întreținător al familiei sale, iar soția sa are probleme de sănătate.
După reorganizare au rămas în unitate posturi de același tip, identice ca și calificare și cu atribuțiuni generice. Dacă s-ar fi respectat criteriile de selecție ar fi avut cu siguranță întâietate. A subliniat că s-a dorit înlăturarea sa deoarece în ultimii ani a avut conflicte cu conducerea societății legat de refuzul său de a pleca din unitate pentru a se angaja alte persoane. A lucrat în condiții inumane, într-o încăpere cu umezeală care i-a afectat sănătatea.
A solicitat ca pârâta să răspundă la mai multe aspecte legate de concedierile operate în perioada 2013-2014.
Prin întâmpinarea formulată ( f. 40-43 ds.), pârâta CNPR a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pe cale de excepție, a invocat autoritatea de lucru judecat față de hotărârea pronunțată în ds. nr.5150/40/2013. A arătat că, deși reclamantul nu solicită expres anularea deciziei nr.9236 din 06.09.2013, în motivele de fapt invocă aspecte legate de această decizie. Capătul de cerere a fost soluționat prin sentința civilă nr.484 din 09.04.2014 verificată de Curtea de Apel Suceava la pronunțarea deciziei nr.667 din 28.10.2014. Totodată pârâta a invocat excepția tardivității formulării acțiunii susținând că, în fapt, este contestată decizia nr.9236 din 06.09.2013.
A făcut trimitere la prevederea art.211 lit.a din Legea 62/2011 și a susținut că reclamantul a luat cunoștință despre măsura concedierii la data de 10.10.2013. A mai arătat pârâta că prin decizia nr.9236 din 06.09.2013 s-a procedat la concedierea reclamantului în urma aplicării Hotărârii Consiliului de Administrație nr.175 din 14.06.2013 prin care s-a aprobat planul de disponibilizare din cadrul CNPR SA elaborat în conformitate cu OUG nr.36/2013.
Decizia a avut la bază și Hotărârea Consiliului de Administrație nr.206 din 30.07.2013 prin care s-a aprobat referatul Departamentului Resurse Umane nr.101.2 /5108 din 30.07.2013 privind aplicarea prin reducerea posturilor din Organigrama CNPR SA a planului de disponibilizare aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr.175 din 14.06.2013.
Unitatea susține că a respectat procedura privind disponibilizările colective prin transmiterea către Sindicatul Lucrătorilor Poștali din România a Notificării nr.101/ 4753/31.07.2013, la ITM și la ANOFM. Temeiul juridic al disponibilizării contestatorului au fost disp. art.65, 66 și 67. A susținut că postul de casier cu normă de 8 ore a fost desființat fiind înființat un alt post cu normă de 4 ore ce i s-a oferit contestatorului prin comunicarea actului adițional nr.119.6/2645.2/06.09.2013. Reclamantul a semnat însă refuzarea acestui act făcându-se mențiune pe înscris, situație în care la 10.10.2013 i-a fost comunicată decizia de concediere.
În baza acestei decizii reclamantul urma să beneficieze de drepturile prev. de OUG nr. 36/2013. A mai arătat că unitatea nu a avut cunoștință despre existența deciziei de pensionare nr.17751 emisă de Casa Județeană de Pensii X. la 18.06.2013 decât la data de 27.11.2013 când a fost comunicată solicitându-se gratificațiile conform contractului colectiv de muncă.
Conform disp. art.56 lit.c din Codul muncii ,la data de 27.11.2013, contractul de muncă al reclamantului înceta de drept, însă potrivit deciziei de concediere, la data respectivă reclamantul nu se mai afla în raporturi de muncă cu unitatea. Această situație, arată pârâta, se datorează exclusiv reclamantului care dacă ar fi comunicat decizia de pensionare până la data comunicării deciziei de concediere aceasta din urmă nu-și mai producea efectele. Reclamantul a comunicat decizia abia când a fost depistat de către AJOFM ca având decizie de pensionare.
Prin urmare, a solicitat să fie respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Prin sentința nr. 1144 din 4 noiembrie 2015 Tribunalul Botoșani a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția tardivității invocate de pârâta CNPR SA București și a respins ca nefondată acțiunea.
În soluționarea excepțiilor instanța a reținut că a fost investită de către reclamant cu o cerere de acordare de despăgubiri materiale și morale, despăgubiri despre care reclamantul a susținut că i se cuvin urmare a conduitei pe care unitatea angajatoare a avut-o față de persoana sa la momentul emiterii deciziei de concediere și ulterior emiterii acestei decizii prin angajarea sau menținerea în funcție a altor persoane. Față de cadrul procesual astfel determinat de reclamant nu este îndeplinită condiția identității de obiect față de cererile ce au făcut obiectul analizei în dosarul nr. 5150/40/2013 în care reclamantul a precizat acțiunea. Urmare a acestor precizări, în cauza respectivă instanța a avut de analizat doar cererea acestuia de obligare la plata salariilor compensatorii potrivit OUG nr.36/2013 respectiv a obligației pentru pensia facultativă privată pilonul III actualizată cu indicii de inflație.
Cum nu sunt îndeplinite condițiile art.431 alin.1 Cod proc.civ. a respins excepția autorității de lucru judecat.
Și excepția tardivității cererii a fost respinsă pentru motivul că reclamantul nu solicită prin cererea sa anularea deciziei de concediere nr. 9236 din 06.09.2013 ci doar acordarea de daune morale și materiale, astfel încât incidente în cauză sunt dispozițiile art. 211 alin. 1 lit. c din Legea 62/2011 termenul stabilit pentru plata despăgubirilor fiind de 3 ani de la data producerii pagubei.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că reclamantul nu a contestat decizia nr.9236 din 06.09.2013. Deși în dosarul. nr. 5150/40/2013 a solicitat inițial anularea deciziei de concediere ulterior, acesta și-a modificat cererea menținând doar pretențiile de obligare la plata salariilor compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și obligația privind plata pensiei facultative private. În analizarea acestor pretenții instanțele în cauza nr. 5150 /40/2013 a analizat îndreptățirea la acordarea acestor beneficii pornind de la analizarea încetării contractului de muncă , respectiv a calității de asigurat a reclamantului.
A reținut tribunalul că, la data de 22.05.2013 reclamantul a adresat Casei Județene de Pensii cererea de pensionare nr. 4477 astfel încât prin decizia nr. 177511 din 18.06.2013 i s-a acordat pensie anticipată parțială începând cu data de 22.05.2013.
Această decizie a fost comunicată reclamantului la 15.07.2013, iar drepturile de pensie au fost achitate începând cu 11.11.2013.
Potrivit sentinței civile nr. 484 din 09.04.2014 a Tribunalului Botoșani astfel cum a fost modificată prin decizia nr.667 din 28.10.2014 a Curții de Apel Suceava raporturile de muncă au încetat prin concediere în temeiul deciziei nr.9236 din 06.09.2013 însă urmare a faptului că decizia nr.177511 din 18.06.2013 a Casei Județene de Pensii nu a fost anterior comunicată angajatorului, fie de către Casa Județeană de Pensii X., fie de către salariatul beneficiar al deciziei.
Potrivit aceleiași decizii - cu putere de lucru judecat s-a stabilit că momentul încetării calității de asigurat a reclamantului este cel al luării la cunoștință a deciziei de concediere respectiv 19.10.2013, dată de la care acesta a și devenit beneficiarul pensiei anticipate parțiale. Reclamantul a beneficiat de pensia pentru pensia anticipată parțială iar calitatea sa de asigurat a încetat la momentul comunicării deciziei de concediere, decizie care nu a fost contestată de reclamant în termenul legal astfel că și-a produs efectele inclusiv prin luarea în considerare de către cele două instanțe de judecată care au judecat în fond și în apel ds. nr. 5150/40/20913, consecința fiind aceea a respingerii solicitării de acordare a plăților compensatorii.
Reclamantul nu poate invoca faptul că solicitarea adresată Casei Județene de Pensii ar fi avut caracter informativ, neexistând o asemenea posibilitate, cererea producându-și efecte în ceea ce privește statutul de persoană asigurată a reclamantului, fără ca pârâta să fi avut posibilitatea să intervină în legătură cu acest aspect.
Elementele în legătură cu emiterea deciziei de concediere ar fi putut fi invocate de către reclamant doar în cadrul în care ar fi contestat decizia de concediere menționată în termenul legal. Ulterior expirării acestui termen, decizia a rămas definitivă iar reclamantul a pierdut calitatea de angajat al societății pârâte. Prin urmare modalitatea în care pârâta a înțeles să își desfășoare activitatea în ceea ce privește menținerea contractelor de muncă sau reangajarea unor alte persoane ulterior concedierii reclamantului nu mai poate fi invocată de către reclamant care nu ar mai justifica vreun interes în legătură cu aceasta.
Din motivele de fapt invocate de către reclamant nu rezultă aspecte care să nu se circumscrie legalității deciziei de concediere și care deci să poată fi supuse analizei instanței de judecată. Motivele invocate de reclamant vizează doar elemente ce s-ar putea analiza în cadrul contestației deciziei de concediere acordarea de despăgubiri materiale sau morale pentru acestea având caracter accesoriu.
Instanța a avut în vedere și atitudinea reclamantului ca beneficiar al pensiei anticipate parțiale care nu a informat angajatorul despre aceasta anterior momentului comunicării deciziei de concediere și care nu a contestat această decizie de concediere.
Prin urmare a constatat că este neîntemeiată cererea reclamantului de acordare de despăgubiri neexistând vreo culpă a unității angajatoare în determinarea situațiilor invocate de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M.G..
În motivarea apelului reclamantul arată că, deși în cauză au fost administrate probatorii cu înscrisuri ce justificau admiterea acțiunii formulate de el, instanța nu a reținut corect aspectele juridice invocate, raporturile juridice avute în vedere de el, iar pe de altă parte nu a ținut seama de situația reală de fapt și de drept ce rezultă din înscrisurile administrate ca probă în cauză.
La 22.05.2013 a depus o cerere la Casa Județeană de Pensii înregistrată sub nr. 4477, însă așa cum arată și instanței, intenția sa nu a fost de pensionare anticipată și aceasta deoarece și ulterior acestei date și-a păstrat calitatea de angajat al societății pârâte, a continuat să presteze muncă și avea în vedere soluția de a munci în continuare, mai ales că era vorba în principiu de o pensionare anticipată și de beneficierea de o pensie parțială.
Instanța de fond a reținut faptul că legea nu prevede posibilitatea adresării Casei Județene de Pensii pentru a obține cu caracter informativ un act din care să rezulte cuantumul pensiei ce ar putea fi obținută fără însă a menționa textul legal ce ar crea o astfel de imposibilitate și care ar justifica argumentul instanței.
Normal și legal orice asigurat are dreptul să fie informat în legătură cu eventuala pensie pe care ar primi-o în funcție de vechime, salarizare, vârstă, respectiv poate cere să i se comunice care ar fi cuantumul pensiei anticipate parțiale de care ar beneficia, tocmai pentru a putea opta raportat la o pensionare sau continuarea activității ca angajat.
Deoarece în cadrul societății la care prestează muncă se cunoștea intenția concedierii unei părți din personal, ca dovadă fiind faptul că în iunie 2013 a fost emisă hotărârea Consiliului de Administrație nr. 175/14.06.2013 de aprobare a planului de disponibilizare, s-a adresat Casei Județene de Pensii pentru a obține cu caracter informativ date referitoare la eventuala pensie ce ar putea să o primească.
În consecință existența acelei solicitări și emiterea deciziei nr. 177511/18.06.2013 nu are și nu va putea avea influență asupra măsurii concedierii sale, mai ales că, așa cum se recunoaște de către pârâtă, decizia de concediere a fost luată în ce îl privește fără a se lua în considerare eventuala pensionare.
Acțiunea sa, așa cum de altfel a și motivat-o, privește daune produse în condițiile emiterii unei decizii de concediere cu încălcarea normelor legale în vigoare la data concedierii, respectiv cu nesocotirea unor norme privind oferirea unui alt loc de muncă disponibil în unitate pentru aceeași pregătire profesională, nerespectarea obligației de a solicita sprijin AJOFM pentru redistribuire și ceea ce este mai important, concedierea și disponibilizarea în condiții în care locul de muncă ocupat de el practic nu a fost desființat, nu a fost o desființare efectivă a acestuia pentru o cauză reală și serioasă și în plus concedierea a fost făcută cu nerespectarea normelor și condițiilor stabilite în contractul colectiv de muncă.
Practic a fost urmărită înlăturarea sa din societate, împrejurare ce rezultă din faptul că o perioadă scurtă după disponibilizare atribuțiile postului său au fost acoperite de salariați fără nici o specializare profesională, ba mai mult au fost angajate persoane inclusiv pensionari sau foști salariați disponibilizați de la R. și B..
Motivarea instanței de fond se limitează la a reține faptul că:
- nu ar fi contestat decizia de concediere deși a făcut acest lucru inițial în dosarul nr. 5140/40/2013 în care ulterior a modificat acțiunea;
- pe faptul că cererea adresată Casei Județene de Pensii nu avea caracter informativ, ci demonstra dorința sa de pensionare parțială anticipată.
Chiar dacă cele 2 aspecte nu mai pot fi puse în discuție, respectiv nici decizia de concediere și nici cea de pensionare, instanța era ținută potrivit acțiunii introductive de instanță, de a stabili dacă concedierea în afară de pierderea locului de muncă și de privarea de plata salariilor compensatorii i-a produs și alte pagube, respectiv materiale reprezentând salarii indexate majorate și reactualizate și daune morale.
Instanța de fond s-a rezumat la a discuta cele 2 aspecte susmenționate, însă nu analizează și nu discută producerea daunelor nici sub aspect material și nici moral.
O măsură ilegală, respectiv nerespectarea unor dispoziții legale nu poate fi discutată doar în contestarea unei decizii de concediere ci și separat pentru a vedea dacă actul respectiv a produs consecințe doar raportat la dispozițiile din codul muncii care are dispoziții specifice acestui domeniu sau a produs daune de natură delictuală prin nerespectarea unor dispoziții legale.
A justificat producerea daunelor materiale prin nerespectarea legii, contractului colectiv de muncă, codului muncii și respectiv efectuarea de manopere de natură a crea o aparență legală unor măsuri ilegale așa cum a fost aparenta desființare a postului pentru ca ulterior să fie încadrate pe posturi de aceeași natură alte persoane indicate de el în acțiune.
Indubitabil, conform prevederilor din codul muncii, sancțiunea nerespectării dispozițiilor legale specifice ar fi dus la o reîncadrare în muncă, însă separat de acest lucru efectiv a fost privat de un venit din salariu care ar fi fost indexat și reactualizat, ceea ce reprezintă o daună indiferent de poziția avută de el în dosarul nr. 5150/40/2013.
Înțelege să invoce și ca motiv de nulitate a hotărârii împrejurarea că instanța nu a analizat și nu a motivat respingerea cererii privind acordarea de daune morale.
Indiferent de soluția referitoare la daunele materiale, o respingere a capătului de cerere privind obligarea la daune morale trebuia motivată, trebuia justificată respingerea acestui capăt de cerere inclusiv ca motivare de fapt și de drept.
Ori, motivarea instanței aflată practic la pagina 4 a hotărârii nu face trimitere la situația daunelor morale invocate de el, nu cuprinde o motivare a respingerii acestui capăt de cerere deși dispozițiile art. 425 al. 1 lit. b din NCPC menționează expres faptul că o hotărâre trebuie să cuprindă motive de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, deci trebuie să facă trimitere la fiecare capăt de cerere justificând admiterea sau respingerea acestuia.
Inexistența unei astfel de motivări, ar impune casarea hotărârii și eventual administrarea de probe suplimentare referitoare la acest capăt de cerere pentru ca astfel instanța să se poată pronunța referitor la daunele morale solicitate de el.
Solicită admiterea apelului, casarea hotărârii atacate, inclusiv administrarea în apel de probe suplimentare pentru complinirea aspectelor insuficient dezvoltate pe fond.
Prin întâmpinare intimata CNPR SA a solicitat respingerea apelului ca nefondat având în vedere că atât daunele materiale cât și cele morale au un caracter accesoriu deciziei de concediere.
Prin decizia civilă nr. 219 din 25.02.2016 Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefundat.
A reținut Curtea că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material și moral cauzat prin concedierea sa abuzivă.
Concedierea reclamantului s-a realizat prin decizia nr. 9236 din 6.09.2013 emisă de intimată. În conformitate cu dispozițiile art. 268 din Codul muncii, cel nemulțumit de concediere poate contesta decizia în termen de 30 de zile de la comunicare. Acesta este cadrul legal în care se pot aduce critici măsurii dispuse de angajator. În situația în care nu a fost contestată decizia de concediere, aceasta se bucură de prezumția de legalitate și își produce efectele, reclamantul neputând pretinde analiza legalității și temeiniciei măsurii într-un alt cadru procesual decât cel al contestației împotriva deciziei de concediere. În acest sens trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 80 din Codul muncii care prevăd că se pot acorda despăgubiri doar în situația în care instanța anulează concedierea ca nelegală sau netemeinică. În speță însă, așa cum am arătat, nu numai că nu s-a dispus anularea deciziei de concediere dar nici măcar nu s-a solicitat acest lucru. Prin urmare, pretențiile apelantului de a constata caracterul abuziv al concedierii în lipsa unei contestații împotriva deciziei de concediere și de a-i acorda despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin aceasta sunt nefondate, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Nu pot fi primite nici criticile apelantului în sensul că prima instanță nu ar fi analizat cererea de daune morale, având în vedere că argumentele expuse în considerentele hotărârii atacate se referă la cererea de despăgubiri în întregul ei și nu numai la cererea de daune materiale.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 din Codul muncii, Curtea a respins apelul ca nefondat.
| ← Cerere de recalculare a drepturilor de pensie rezultate din... | Calitate procesuală activă în acţiunile întemeiate pe... → |
|---|
