Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare. Directiva 2000/78/CE. Egalitate de tratament în materie de încadrare în muncă. Domeniu de aplicare.
| Comentarii |
|
Convenție colectivă care prevede încetarea de drept a raporturilor de muncă atunci când lucrătorul împlinește 65 de ani și beneficiază de o pensie pentru limită de vârstă. discriminare pe motive de vârstă. Justificare
(C.J.C.E.. Marea Cameră. Hotărârea din 16 octombrie 2007 în cauza C-411/2005 Felix Palacios de la Villa c. Cortefiel Servicios SA)
- în extras -
Situația de fapt pe scurt: Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Palacios de la Villa și angajatorul său, Cortefiel Servicios SA în legătură cu încetarea de drept a contractului său de muncă pentru motivul că acesta împlinise limita de vârstă pentru pensionarea obligatorie a unui lucrător, stabilită de reglementarea națională la 65 de ani.
Din dosarul transmis Curții de către instanța de trimitere a reieșit că domnul Palacios de la Villa, născut la 3 februarie 1940, a lucrat în cadrul Cortefiel de la 17 august 1981, în calitate de director responsabil cu organizarea, iar, prin scrisoarea din 18 iulie 2005, Cortefiel i-a notificat încetarea de drept a relațiilor de muncă pe motiv că acesta împlinise vârsta de pensionare obligatorie prevăzută de art. 19 al treilea paragraf din convenția colectivă și că, la 2 iulie 2005, fusese publicată Legea nr. 14/2005 care, în dispoziția sa tranzitorie unică, autorizează o astfel de măsură. La data la care i-a fost notificată de către angajatorul Cortefiel încetarea contractului său de muncă, domnul Palacios de la Villa încheiase perioadele de activitate necesare pentru a beneficia de o pensie pentru limită de vârstă plătită din fondurile asigurării sociale și corespunzând nivelului de 100 % din baza proprie de cotizare stabilită la 2.347,78 euro, fără a aduce atingere plafoanelor prevăzute de reglementarea națională. La 9 august 2005, domnul Palacios de la Villa, considerând că respectiva notificare echivalează cu o concediere, a introdus o acțiune împotriva acesteia în fața Juzgado de Io Social no. 33 de Madrid. În cadrul acestei acțiuni, reclamantul a solicit ca măsura care i-a fost aplicată să fie declarată nulă și neavenită, pentru motivul că încalcă drepturile sale fundamentale și, mai exact, dreptul său la nediscriminare pe motive de vârstă, întrucât respectiva măsură se întemeiază exclusiv pe împrejurarea că împlinise vârsta de 65 de ani. Angajatorul Cortefiel a susținut că încetarea contractului de muncă al domnului Palacios de la Villa este conformă art. 19 al treilea paragraf din convenția colectivă, precum și dispoziției tranzitorii unice și că, pe de altă parte, aceasta nu este incompatibilă cu cerințele dreptului comunitar.
Juzgado de Io Social no. 33 de Madrid a hotărât să suspende judecata și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:
„1) Principiul egalității de tratament, care interzice orice discriminare pe motive de vârstă și care este consacrat de art. 13 din Tratatul CE și de art. 2 alin. (1) din Directiva 2000/78, se opune unei legi naționale [mai exact, primul paragraf al dispoziției tranzitorii unice (...)] în temeiul căreia sunt considerate valabile clauzele de pensionare obligatorie care figurează în convențiile colective și care impun, ca unice condiții, ca lucrătorul să fi împlinit vârsta normală de pensionare și să îndeplinească celelalte criterii prevăzute de legislația spaniolă în materie de securitate socială pentru a avea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă de tip contributiv?
În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare:
2) Principiul egalității de tratament, care interzice orice discriminare pe motive de vârstă și care este consacrat de art. 13 din Tratatul CE și de art. 2 alin. (1) din Directiva 2000/78, obligă instanța națională să înlăture, în prezenta cauză, aplicarea respectivei dispoziții tranzitorii unice
Curtea a reținut în motivarea hotărârii pronunțate că Directiva 2000/78 tinde să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament „în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă”, oferindu-i o protecție eficientă împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la art. 1, printre care figurează și vârsta, și că, potrivit considerentului (14), Directiva 2000/78 nu aduce atingere dispozițiilor naționale care stabilesc vârstele de pensionare. Totuși, acest considerent se limitează la a preciza că respectiva directivă nu afectează competența statelor membre de a stabili vârstele de pensionare și nu se opune în niciun caz aplicării acestei directive măsurilor naționale care guvernează condițiile de încetare a unui contract de muncă atunci când este împlinită vârsta pensionării astfel stabilită. Or, reglementarea în cauză în acțiunea principală, în temeiul căreia se consideră ca fiind valabilă încetarea de drept a raporturilor de muncă încheiate între un angajator și un lucrător la împlinirea, de către acesta din urmă, a vârstei de 65 de ani, afectează durata raporturilor de muncă ce leagă părțile, precum și, în mod mai general, exercitarea de către lucrătorul respectiv a activității sale profesionale, împiedicând participarea viitoare a acestuia la viața activă. Curtea a apreciat că directiva se aplică situației care a dat naștere litigiului.
Curtea a apreciat că, prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă interzicerea oricărei discriminări pe motive de vârstă în materie de condiții de încadrare în muncă și de muncă trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum cea în cauză în acțiunea principală, în temeiul căreia sunt considerate ca fiind valabile clauzele de pensionare obligatorie care figurează în convențiile colective și care impun, ca unice condiții, ca lucrătorul să fi împlinit limita de vârstă pentru pensionare, stabilită de reglementarea națională la 65 de ani, și să îndeplinească celelalte criterii în materie de securitate socială pentru a putea avea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă de tip contributiv. În acest sens, este important să se amintească de la bun început că, potrivit art. 1, Directiva 2000/78 are ca obiectiv combaterea, în materie de încadrare în muncă și de muncă, a anumitor tipuri de discriminări, printre care figurează cea pe motive de vârstă, în vederea aplicării, în statele membre, a principiului egalității de tratament.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Directiva 2000/78, în sensul acesteia, prin „principiul egalității de tratament" se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte bazate pe unul dintre motivele menționate la art. 1 din această directivă. Articolul 2 alin. (2) lit. a) din aceasta precizează că, în sensul alin. (1), o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puțin favorabil decât este tratată într-o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la art. 1 din aceeași directivă. Or, o reglementare națională precum cea în cauză în acțiunea principală, potrivit căreia împlinirea de către lucrător a vârstei de pensionare stabilite de această reglementare presupune încetarea de drept a contractului de muncă, trebuie considerată ca impunând, în mod direct, un tratament mai puțin favorabil lucrătorilor care au împlinit această vârstă în raport cu ansamblul celorlalte persoane în activitate. Prin urmare, o astfel de reglementare instituie o diferență de tratament fondată în mod direct pe vârstă, precum cea menționată la art. 2 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Directiva 2000/78.
Cu toate acestea, tocmai în ceea ce privește tratamentul diferențiat pe motive de vârstă, din art. 6 alin. (1) primul paragraf din respectiva directivă rezultă că o astfel de inegalitate nu reprezintă o discriminare interzisă în temeiul art. 2 din aceeași directivă „atunci când este justificată în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul dreptului național, de un obiectiv legitim, în special de obiective legitime de politică a ocupării forței de muncă, a pieței muncii și a formării profesionale, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv sunt corespunzătoare și necesare” Al doilea paragraf al aceluiași alineat enumeră mai multe exemple de tratamente diferențiate care au aceleași caracteristici precum cele menționate în primul paragraf și care sunt, prin urmare, compatibile cu cerințele dreptului comunitar.
În speță, este important să se observe faptul că, după cum a arătat avocatul general în concluziile prezentate, dispoziția tranzitorie unică prin care s-a permis inserarea în convențiile colective de clauze de pensionare obligatorie a lucrătorilor a fost adoptată la cererea partenerilor sociali în cadrul unei politici naționale care vizează promovarea accesului la locuri de muncă printr-o mai bună distribuire a acestora între generații. Curtea a apreciat că promovarea încadrării în muncă reprezintă în mod incontestabil un obiectiv legitim al politicii sociale sau al politicii de ocupare a forței de muncă a statelor membre și această apreciere trebuie în mod cert să se aplice unor instrumente ale politicii pieței naționale a muncii care au ca obiectiv ameliorarea șanselor de acces la viața activă a anumitor categorii de lucrători.
Curtea a concluzionat următoarele:
1. Directiva 2000/78 are ca scop crearea unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, aceasta tinde să stabilească un cadru general pentru a asigura oricărei persoane egalitatea de tratament în materie de încadrare în muncă și ocupare a forței de muncă, oferindu-i o protecție eficientă împotriva discriminărilor bazate pe unul dintre motivele menționate la art. 1, printre care figurează și vârsta.
Potrivit considerentului (14), directiva menționată nu aduce atingere dispozițiilor naționale care stabilesc vârstele de pensionare. Directiva nu afectează competența statelor membre de a stabili vârstele de pensionare și nu se opune aplicării acesteia măsurilor naționale care guvernează condițiile de încetare a unui contract de muncă atunci când este împlinită vârsta pensionării astfel stabilită. Astfel, o reglementare națională potrivit căreia împlinirea de către lucrător a vârstei de pensionare stabilite de această reglementare presupune încetarea de drept a contractului de muncă afectează durata raporturilor de muncă ce leagă părțile, precum și, în mod mai general, exercitarea de către lucrătorul respectiv a activității sale profesionale, împiedicând participarea viitoare a acestuia la viața activă.
În consecință, o reglementare de această natură trebuie considerată ca stabilind norme privind condiții de încadrare și de muncă, inclusiv de concediere și de remunerare, în sensul art. 3 alin. (1) lit. c) din Directiva 2000/78, și ca impunând, în mod direct, un tratament mai puțin favorabil lucrătorilor care au împlinit această vârstă în raport cu ansamblul celorlalte persoane în activitate. Prin urmare, o astfel de reglementare instituie o diferență de tratament fondată în mod direct pe vârstă, precum cea menționată la art. 2 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din directiva menționată.
2. Interzicerea oricărei discriminări pe motive de vârstă, precum cea instituită de Directiva 2000/78 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia sunt considerate valabile clauzele de pensionare obligatorie care figurează în convenții colective și care impun, ca unice condiții, ca lucrătorul să fi împlinit limita de vârstă pentru pensionare, stabilită de reglementarea națională la 65 de ani, și să îndeplinească celelalte criterii în materie de securitate socială pentru a avea dreptul la o pensie pentru limită de vârstă de tip contributiv, atunci când:
- respectiva măsură, deși întemeiată pe vârstă, este justificată în mod obiectiv și rezonabil, în cadrul legislației naționale, de un obiectiv legitim privind politica de ocupare a forței de muncă și piața muncii și
- mijloacele puse în aplicare pentru realizarea acestui obiectiv de interes general nu par necorespunzătoare și inutile în acest sens.
Politica de ocupare a forței de muncă, precum și situația pe piața muncii figurează printre obiectivele enunțate în mod expres la art. 6 alin. (1) primul paragraf din Directiva 2000/78, iar potrivit art. 2 din Tratatul CE, promovarea unui nivel de ocupare a forței de muncă ridicat reprezintă una dintre finalitățile urmărite atât de către U.E., cât și de Comunitate. În această privință, simpla împrejurare că dispoziția națională în cauză nu face referire în mod formal la un obiectiv de această natură nu exclude automat posibilitatea justificării sale în temeiul art. 6 alin. (1) din aceeași directivă, cu condiția ca alte elemente deduse din contextul general al măsurii respective să permită identificarea obiectivului pe care se întemeiază aceasta din urmă în scopul exercitării unui control judiciar cu privire la justificarea sa obiectivă.
| ← CJUE. Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare.... | Nulitatea absolută a deciziei de sancţionare disciplinară... → |
|---|
