Competenţa teritorială de soluţionare a unui conflict de muncă
| Comentarii |
|
Competenţa teritorială de soluţionare a unui conflict de muncă aparţine instanţei competente material în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul, conform art. 284 alin. (2) C.muncii.Aplicarea acestor dispoziţii se impune, deoarece sunt ulterioare celor ale art. 72 din Legea nr. 168/1999, iar art. 298 alin. (2) C.muncii prevede că: „pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziţii contrare”. Astfel, este evidentă intenţia legiuitorului de a renunţa la vechea reglementare în materie de competenţă teritorială de soluţionare a conflictelor de muncă, cu scopul de a se ralia prevederilor europene şi internaţionale referitoare la jurisdicţia muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului, pentru eficientizarea actului de justiţie, în spiritul principiului celerităţii şi al garantării accesului liber şi imediat la justiţie.Principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicare o dispoziţie cu caracter general, chiar dacă ultima este ulterioară, nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme abrogate, deoarece o asemenea interpretare ar permite încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege, ca urmare a intervenţiei instanţelor de judecată, pe motiv că el a fost adoptat cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă instituite printr-o lege specială.
Secţia litigii de muncă, Decizia nr. 1140 din 16 iulie 2009
Prin acțiunea civilă, înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 1645/108/28.04.2009, reclamantul D.T. a chemat în judecată pârâta SC T.E.S. SRL București, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta: la plata drepturilor bănești cuvenite pentru lunile februarie, martie și aprilie 2009, calculate până la încetarea contractului de muncă, respectiv până la 17.04.2009; la plata zilelor de concediu de odihnă aferente timpului lucrat în 2009; la plata diferenței salariale reprezentând coeficientul minim de ierarhizare de 1,2 aplicat la salariul minim pe economie pentru perioada 1.01.2009 - 17.04.2009; la plata a 240 de ore de noapte prestate în perioada ianuarie - martie 2009, conform pontajului întocmit și să modifice decizia de desfacere a contractului de muncă, în ceea ce privește temeiul de drept al încetării acestuia ca fiind art. 651 C.muncii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 780/12.05.2009, urmare a invocării din oficiu, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, care stabilesc competența de soluționare în favoarea instanței în circumscripția căruia își are sediul unitatea, sunt în vigoare și se aplică cu prioritate față de dispozițiile art. 284 alin. (2) C.muncii.
A apreciat că art. 298 alin. (2) pct. 10 C.muncii nu a putut abroga dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999, dat fiind raportul dintre norma specială și norma generală. Totodată, a reținut că asupra acestui aspect s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizii de speță, fără a lua în considerare prevederile art. 63 din Legea nr. 24/2000.
în termen legal, reclamantul D.T. a declarat recurs împotriva sentinței civile menționate mai sus, solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Arad în vederea soluționării acțiunii.
în motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în condițiile în care art. 298 ultima liniuță C.muncii a abrogat implicit dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999. Totodată, se susține că, în speță, sunt incidente prevederile art. 284 alin. (2) C.muncii, în vigoare la data sesizării instanței, potrivit cu care, la judecarea conflictelor de muncă, competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul. Aceasta, întrucât la stabilirea competenței teritoriale legiuitorul a avut în vedere înlesnirea accesului angajaților la justiție și evitarea punerii lor în situația de a efectua cheltuieli în plus, în condițiile în care nu și-au primit nici drepturile bănești aferente perioadei lucrate.
Prin întâmpinare, pârâta-intimată a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că în mod corect instanța a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, în temeiul art. 72 din Legea nr. 168/1999.
Intimata a apreciat că dacă prevederile Legii nr. 168/1999 ar fi fost abrogate la intrarea în vigoare a Codului muncii, această abrogare ar fi fost menționată explicit în lista prevederilor abrogate din partea finală a Codului muncii și nu ar fi fost inclusă implicit la ultima liniuță, mult prea generală. Pe de altă parte, se arată că societatea nu-și permite efectuarea unor cheltuieli suplimentare cu deplasarea și susținerea litigiului, dorind încă de la început ca acesta să se rezolve amiabil.
Analizând recursul reclamantului prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 4 și 9 C.proc.civ., instanța a apreciat recursul întemeiat și l-a admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
în cauză sunt incidente dispozițiile art. 284 alin. (1) C.muncii, în vigoare la data sesizării instanței, potrivit cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă. Alin. (2) al aceluiași articol prevede că cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Așadar, competența materială de soluționare a unui conflict de muncă aparține în primă instanță tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) C.proc.civ., iar competența teritorială aparține instanței competente în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul, cum se prevede expres în art. 284 alin. (2) C.muncii.
Aplicarea prevederilor Codului muncii se impune, în speță, deoarece noua reglementare este ulterioară Legii nr. 168/1999, iar art. 298 alin. (2) C.muncii prevede că: „pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziții contrare”.
Astfel, este evidentă intenția legiuitorului de a renunța la vechea reglementare în materie de competență teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, cu scopul de a se ralia prevederilor europene și internaționale referitoare la jurisdicția muncii, prin instituirea unor norme procedurale în beneficiul salariatului, pentru eficientizarea actului de justiție, în spiritul principiului celerității și al garantării accesului liber și imediat la justiție.
Principiul potrivit căruia o normă specială înlătură de la aplicare o dispoziție cu caracter general, chiar dacă ultima este ulterioară, nu poate servi drept justificare pentru aplicarea unei norme abrogate, deoarece o asemenea interpretare ar permite încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin lipsirea de efecte a unui act normativ cu putere de lege, ca urmare a intervenției instanțelor de judecată, pe motiv că el a fost adoptat cu nerespectarea normelor de tehnică legislativă instituite printr-o lege specială.
Această concluzie se impune, cu atât mai mult cu cât limitele controlului judiciar al actelor emise de autoritățile publice sunt fixate în mod expres prin art. 126 alin. (6) din Constituția României, iar depășirea acestora nu numai că ar conduce la încălcarea legii fundamentale, dar ar pune autoritățile judiciare în ipostaza de a săvârși un veritabil abuz de putere.
Față de cele expuse anterior, Curtea a apreciat că Tribunalul a aplicat eronat prevederile art. 72 din Legea nr. 168/1999, depășindu-și atribuțiile conferite de lege, fapt care atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C.proc.civ.
Raportat la cele reținute, în baza art. 312 alin. (3) și alin. (5) C.proc.civ., a fost admis recursul reclamantului, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza la Tribunalul Arad în vederea soluționării acțiunii deduse judecății.
| ← Concediere pentru motive care ţin de persoana salariatului.... | Prescripţia extinctivă. Dreptul la acţiune pentru plata... → |
|---|
