Concediere colectivă
| Comentarii |
|
Prin dispoziţiile art. 69 C.muncii este reglementată obligaţia informării sindicatului asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, prin iniţierea în acest sens de consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi etc.). Această obligaţie legală vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 711 C.muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.
Secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 103 din 8 martie 2011
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 720/118/2010 reclamantul D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC D.M.H.I. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea deciziei de concediere nr. 2616/21.12.2009, să dispună reintegrarea reclamantului în postul anterior deținut și obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite de la data emiterii deciziei și până la efectiva reintegrare, precum și la plata de daune morale în cuantum de 1500 lei.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 02.11.2009, sindicatul reprezentativ la nivel de unitate a primit din partea pârâtei o notificare prin care era informat că un număr de 261 persoane urmează a fi concediate începând cu data de 04.02.2009. în răspunsul transmis pârâtei, sindicatul a apreciat că societatea poate supraviețui din punct de vedere economic fără concedierea de personal, fiind totodată propuse o serie de măsuri menite a conduce la evitarea soluției preconizate. S-a atras de asemenea atenția pârâtei asupra necesității de raportare la criterii obiective de selecție a personalului, întrucât prin aplicarea doar a art. 127 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, care se referă la competența profesională și conduita disciplinară, măsura concedierii ar fi nelegală.
Reclamantul a mai susținut că prin concedierea colectivă pe care a dispus-o, pârâta a încălcat prevederile art. 79 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 69 din C.muncii, ambele reglementând obligația angajatorului de a iniția consultări cu sindicatul și a furniza acestuia toate informațiile relevante. Astfel, pârâta a înțeles să se conformeze doar parțial cererilor sindicatului prin care se solicitau relații referitoare la lista salariaților din subdiviziunea vizată de desființare, cu evidențierea vechimii fiecăruia; lista cu salariații care au calitatea de asociați ai unei societăți comerciale, care mai au loc de muncă sau cumulează pensia cu salariul, care îndeplinesc condițiile de pensionare, au în întreținere copii sau alte persoane, sunt unici întreținători ai familiei sau au mai puțin de 3 ani până la pensionare.
Prin urmare, nerespectarea textelor legale menționate, atrage nulitatea decizii pentru vicii de fond ale procedurii.
A mai învederat reclamantul că pârâta a încălcat și prevederile art. 69 din C.muncii, art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 181 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, întrucât nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o listă cu posturile disponibile din societate și nu a sprijinit în nici un fel angajații în sensul recalificării ori reconversiei profesionale.
De asemenea, a apreciat reclamantul că pârâta a omis să supună spre analiză și avizare consiliului de administrație justificarea tehnico-economică, împreună cu obiecțiile și propunerile sindicatului, astfel cum prevede art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național.
în apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Pe această cale, pârâta a susținut că în ședința Consiliului de Administrație din data de 18.09.2009 a fost adoptat planul managerial anticriză prin care s-a stabilit măsura concedierii colective a unui număr de 280 de salariați, pensionarea a 101 salariați, reducerea sporului de conducere, diminuarea numărului de personal expatriat, reducerea numărului de ore suplimentare pentru toți salariații, șomajul tehnic pentru salariații care nu au front de lucru etc.
La data de 30.10.2009 Consiliul de Administrație a aprobat Proiectul de concediere colectivă înregistrat sub nr. 417/30.10.2009, prin care viza spre desființare 261 de posturi, prin adresa nr. 918/02.11.2009 fiind notificat sindicatul, potrivit art. 69 C.muncii . Ulterior, prin adresa nr. 933/05.11.2009 s-a comunicat sindicatului și lista nominală cu persoanele propuse pentru concediere, numărul acestora fiind scăzut la 178.
Pârâta a mai susținut că prin adresa nr. 127/10.11.2009 sindicatul a propus o serie de măsuri de evitare a concedierilor colective, măsuri cu care administrația a fost de acord, dar care în mare majoritate fuseseră deja implementate.
în urma finalizării consultărilor cu sindicatul, s-a pus în discuție aprobarea numărului final de posturi indirect productive ce urmau a fi reduse, respectiv de 118, ca urmare a excluderii din lista inițială a cazurilor sociale, a încă 27 de posturi, ale căror titulari au fost transferați în sectorul direct productiv, numărul posturilor desființate fiind stabilit în cele din urmă la 69.
Prin urmare, a învederat pârâta, societatea a urmat întreaga procedură prevăzută de lege în cazul concedierilor colective, a făcut eforturi pentru menținerea unui număr cât mai mare de locuri de muncă și s-a consultat permanent cu sindicatul, ale cărui propuneri au fost de asemenea implementate.
în dovedirea celor susținute, pârâta a depus la dosar întreaga documentație pe baza căreia a emis decizia contestată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 721/118/2010, reclamanții G.I. SA prin sindicatul liber N. au chemat în judecată pe pârâta SC D.M.H.I. SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să constate nulitatea deciziilor de concediere din data de 21.12.2009, să dispună reintegrarea lor în funcțiile anterior deținute, cu obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale cuvenite până la efectiva reintegrare, precum și la plata de daune morale în cuantum de 1500 lei pentru fiecare.
în motivarea cererii, reclamanții au susținut că au fost concediați de societatea pârâtă la data de 21.12.2009, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă lovite de vicii de fond ce atrag sancțiunea nulității.
Astfel, au susținut reclamanții că pârâta a încălcat prevederile art. 79 alin. (1) lit. c) din Contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 69 din C.muncii, referitor la obligativitatea consultărilor cu sindicatul, prevederile art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 181 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, privind obligația de a acorda salariaților concediați sprijin pentru recalificare sau reconversie profesională, precum și dispozițiile art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național, care reglementează obligația avizării situației tehnico-economice și a propunerilor sindicatului, de către consiliul de administrație sau adunarea generală.
în apărare, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect a cererii formulate de reclamanții M.E., R.C. și M.I.D., întrucât aceștia nu au fost concediați și nu au primit decizii de concediere.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii, apreciind că a fost respectată întreaga procedură legală a concedierii colective.
La termenul din 19.05.2010 instanța a dispus conexarea Dosarului nr. 721/118/2010 la Dosarul nr. 720/118/2010, apreciind că sunt îndeplinite condițiile art. 164 C.proc.civ., prin prisma obiectului celor două acțiuni, ce supune analizei instanței legalitatea procedurii de concediere colectivă din cadrul societății pârâte.
Prin sentința civilă nr.1536/04.10.2010 Tribunalul Constanța a admis excepția lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamanții M.E., R.C. și M.I.D.;
A respins cererea principală formulată de reclamantul D.A. prin Sindicatul Liber N. în contradictoriu cu pârâta SC D.M.H.I. SA, ca nefondată.
A respins cererea conexă formulată de reclamanții M.E., R.C. și M.I.D. prin Sindicatul Liber N. în contradictoriu cu pârâta SC D,M,H.I. SA, ca lipsită de obiect.
A respins cererea conexă formulată de restul reclamanților G.I. prin Sindicatul Liber N., în contradictoriu cu pârâta SC D.M.H.I. SA, ca nefondată.
A respins cererea pârâtei de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ca nedovedită.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
în temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei de obiect a cererii conexe formulate de reclamanții M.E., R.C. și M.I.D.
Din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de ambele părți, rezultă că reclamanții menționați nu au fost afectați de procedura de concediere colectivă desfășurată la nivelul societății pârâte, în cazul acestor reclamanți nefiind emise decizii individuale de concediere.
Cum obiectul cererii conexe deduse judecății de reclamanți l-a reprezentat tocmai contestarea deciziilor de concediere, decizii a căror existență nu a fost dovedită, urmează a se reține că excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare este fondată.
Pe cale de consecință, aceasta excepție a fost admisă, iar cererea conexă formulată de reclamanții M.E., R.C. și M.I.D a fost respinsă ca lipsită de obiect.
Analizând actele și lucrările dosarului, asupra fondului acțiunii instanța de fond a constatat următoarele:
Reclamanții au fost salariați ai societății pârâte, prin deciziile contestate, emise la data de 21.12.2009, fiind concediați în temeiul art. 68 și urm. C.muncii și art. 59 lit. a) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, cu plata unor compensații bănești ce au variat în funcție de vechimea în muncă.
în motivarea în fapt a deciziei, societatea pârâtă a reținut că situația economico-financiară prezentă și perspectiva anilor următori cu privire la piața națională și internațională de nave, precum și numărul scăzut de contracte și comenzi de construcții de nave conduc la imposibilitatea menținerii structurii de personal existente.
De asemenea, s-a evidențiat o scădere a portofoliului de comenzi cu 40% având ca rezultat direct reducerea volumului de activitate în zona funcțiunilor de pregătire a fabricației.
în cuprinsul deciziilor de concediere au fost menționate criteriile pe baza cărora s-a stabilit ordinea concedierilor, în condiții de competență profesională și conduită disciplinară egală fiind vorba despre: salariații care mai au un loc de muncă sau cumulează pensia cu salariul; salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare, la cererea unității și la cererea lor; salariații care au cea mai mică vechime în societate și cei care sunt asociați la alte societăți comerciale.
Prin dispozițiile art. 69 C.muncii este reglementată obligația informării sindicatului asupra intenției de realizare a unor concedieri colective, prin inițierea în acest sens de consultări între partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informațiilor necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați etc.). Această obligație legală vine în concordanță cu cele statuate prin art. 70 și art. 711 C.muncii, referitoare la emiterea notificărilor scrise.
Obligația angajatorului în acest sens se poate considera îndeplinită în condițiile în care au existat efectiv consultări între cele două părți, chiar dacă angajatorul își menține poziția inițială, el nefiind obligat să adopte poziția sindicatului, respectiv a reprezentanților salariaților. Or, în cauza de față această obligație a fost îndeplinită de societatea pârâtă.
Astfel, prin adresa nr. 918/02.11.2009, societatea pârâtă a comunicat Sindicatului Liber N. o notificare fondată pe dispozițiile art. 69 alin. (2) C.muncii , reprezentatul sindicatului primind sub semnătură acest înscris. Aceeași notificare a fost înregistrată sub nr. 1983/04.11.2009 la A.J.O.F.M. Constanța și sub nr. 16086/04.11.2009 la I.T.M Constanța.
Prin adresa nr. 933/05.11.2009, sindicatului i-a fost comunicată lista nominală cu cele 178 de persoane propuse pentru concediere, prin aceeași adresă fiind propusă organizarea de întâlniri mixte Administrație - Sindicat în perioada 06-11.11.2009, în vederea discutării problemelor legate de punerea în aplicare a măsurilor preconizate. La data de 16.11.2009, prin adresa nr. 968-fila 70, societatea a comunicat sindicatului și listele cu salariații pensionați pentru limită de vârstă, cu cei care îndeplineau condițiile de pensionare, cu salariații care cumulau pensia cu salariul și cei angajați pe durată determinată.
Ca urmare a formulării de către sindicat, prin adresa nr. 967/11.11.2009, a unor propuneri concrete de măsuri de diminuare a numărului de salariați care să fie concediați, pârâta a răspuns prin adresa nr. 967/16.11.2009, prin care a arătat că cele mai multe dintre soluțiile propuse au fost deja implementate, fiind totodată detaliat răspunsul pentru fiecare dintre măsurile anticriză propuse de sindicat.
Având în vedere tot acest schimb de corespondență între administrație și sindicat, dublat de organizarea unor întâlniri mixte ce au vizat posibilele măsuri menite să diminueze concedierile de personal, instanța apreciază că pârâta și-a îndeplinit obligația de a iniția consultări legate de măsura concedierii colective, furnizând sindicatului toate informațiile solicitate și aplicând chiar o parte dintre măsurile anticriză propuse de salariați.
Reclamanții au invocat de asemenea nerespectarea prevederilor art. 69 alin. (1) lit. b) C.muncii, art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel național și art. 181 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivelul de ramură, potrivit cu care unitatea care efectuează concedieri colective este obligată să inițieze negocieri cu sindicatul cu privire la măsuri care vizează printre altele sprijinirea salariaților concediați pentru recalificarea sau reconversia profesională.
Trebuie subliniat că textul de lege impune obligația angajatorului de a iniția negocieri concentrate pe identificarea de măsuri sociale vizând printre altele și sprijinul pentru reconversia profesională, nu și obligația de a asigura în orice condiții această recalificare a salariaților. Pe de altă parte, textul are în vedere o astfel de negociere în scopul atenuării consecințelor concedierii, deci cu efecte ulterioare măsurii de concediere, când fostul salariat urmează a fi sprijinit pentru o eventuală recalificare, în vederea încheierii unui nou raport de muncă.
Or, în cauza de față, nu se poate aprecia că pârâta nu a inițiat astfel de discuții cu sindicatul, din moment ce recalificarea unora dintre salariații vizați inițial de măsura concedierii s-a realizat chiar pe parcursul derulării procedurii reglementate de art. 68-71 din C.muncii, astfel că măsura concedierii a fost evitată prin trecerea în producție a unor salariați din sectorul indirect productiv. Acest aspect a fost confirmat de reclamanți prin chiar cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare pârâta susținând de asemenea că 27 de salariați au fost transferați în sectorul direct productiv, pentru a se evita concedierea lor.
Cu privire la ignorarea dispozițiilor art. 79 lit. b) din Contract colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007, s-a reținut că potrivit textului invocat - în cazul în care unitatea este pusă în situația de a efectua concedieri colective, părțile convin asupra respectării următoarelor principii:
b) justificarea tehnico-economică, împreună cu obiecțiile și propunerile sindicatului, va fi supusă spre analiză și avizare consiliului de administrație sau, după caz, adunării generale.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar de către pârâtă, rezultă că această obligație a fost respectată de patronat, prin Hotărârile Consiliului de Administrație din datele de 18.09.2009, 30.10.2009 și 27.11.2009 fiind aprobate atât situațiile financiare ale societății la data de 30.09.2009, cât și reducerea numărului de posturi indirect productive și noua structură a organigramei societății.
Pentru toate considerentele expuse, instanța a reținut că procedura de concediere colectivă desfășurată la nivelul societății pârâte îndeplinește condițiile de legalitate impuse de prevederile art. 69-712 C.muncii, criticile formulate de reclamanți referitoare la vicii de fond ale acestei proceduri nefiind întemeiate. Prin urmare, și deciziile individuale de concediere emise în privința reclamanților concediați în cadrul acestei proceduri sun legale, motiv pentru care contestațiile deduse judecății pe cale principală și conexă vor fi respinse ca nefondate.
Asupra capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata de daune morale, s-a reținut că în analiza condițiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, nu se poate aprecia că pârâta a săvârșit o faptă ilicită aptă să atragă obligația de despăgubire a reclamanților pentru eventualele daune suferite. Chiar dacă pierderea locului de muncă reprezintă incontestabil o sursă de disconfort psihic, societatea pârâtă, emitentă a unor decizii de concediere legale și temeinice, nu are obligația de a repara suferința morală a reclamanților, aceasta fiind consecința unei proceduri derulate cu respectarea dispozițiilor legale incidente și fără săvârșirea vreunui abuz din partea angajatorului.
Deși pârâta, prin apărătorul ales, a formulat cerere de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, nu a depus la dosar dovezi din care să rezulte efectuarea unor cheltuieli ocazionate de judecarea litigiului de față. Pentru aceste motive, cererea pârâtei având ca obiect plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă ca nedovedită.
La data de 22.11.2010 Sindicatul Liber N. a formulat în numele membrilor săi - reclamanții: G.I. SA au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1536 din 4 octombrie 2010, pronunțată de Tribunalul Constanța, apreciind hotărârea ca nelegală și netemeinică.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele motive:
în data de 02.11.2009, sindicatul a primit în temeiul însă nu și în scopul art. 69 din Legea nr. 53/2003 privind C.muncii, o notificare din partea pârâtei, prin care erau informați că un număr de 261 de persoane urmează să fie concediate începând cu data de 04.02.2009, menționându-se faptul că lista nominală cu persoanele care vor fi afectate de această măsură urma să le fie comunicată în cel mai scurt timp posibil, după efectuarea de verificări de către compartimentul de resort.
Conformându-se termenelor legale și apreciind de bună credință că pârâta se va manifesta în același mod nu doar din punct de vedere formal, a fost transmis pârâtei un răspuns la această notificare.
Considerând că scopul inițierii negocierilor cu recurenții este chiar acela instituit atât de C.muncii cât și de contractele colective de muncă la nivel național și de ramură și anume acela prioritar de a se încerca evitarea luării măsurii concedierilor colective, a fost transmis pârâtei răspunsul reclamanților, aflat la dosarul cauzei.
în cuprinsul acestuia s-a argumentat faptul că societatea pârâtă poate supraviețui din punct de vedere economic, fără a concedia din personal.
Deși prin comunicare, s-a comunicat reclamanților faptul că societatea DMHI traversează o perioadă de dificultăți economico-financiare, au apreciat că justificarea prezentată, în lipsa unor înscrisuri din care să reiasă cele relatate, este insuficientă și nu cuprinde în mod exhaustiv motivele, justificările și previzia reducerilor de costuri pe care concedierea unui număr de 261 salariați le-ar produce, eventual prin comparație cu alte măsuri de o gravitate socială mai restrânsă.
în cadrul aceluiași răspuns, au fost propuse o serie de măsuri care odată luate, ar fi putut conduce la evitarea concedierilor colective în societate.
Au solicitat de asemenea pârâtei să furnizeze o evaluare comparativă a impactului economic pe care aceste măsuri le-ar avea asupra societății, prin comparație cu măsura concedierii.
De asemenea, prin răspunsul formulat, a fost atenționată pârâta în sensul că având în vedere susținerea acestora conform căreia singurul criteriu avut în vedere la selecția persoanelor urma să fie competentă, în sensul art. 127 alin. (2) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate; „Art. 127(2) La aplicarea efectivă a reducerilor de personal, vor înceta în condiții de competență profesională și conduita disciplinară egală, în ordine: „concedierea ar urma să fie nelegală din acest punct de vedere, întrucât competența este un criteriu care ține strict de persoana salariatului, iar concedierea colectivă ca măsură trebuie să fie una cu caracter obiectiv, pentru motive care nu țin de persoana salariatului. Totodată s-a semnalat faptul că evaluările de competență de la nivelul unității nu au fost efectuate în conformitate cu legislația în vigoare, chiar dacă s-ar aplica acel criteriu inserat în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Arată recurenții că au formulat o nouă adresă prin care au încercat în mod amiabil să identifice modalități de evitare ori diminuare a numărului de angajați afectați, apreciind că la acel moment procedural al consultărilor, o discuție despre listele cu persoanele ce ar urma să fie concediate este prematură, în condițiile în care din punctul lor de vedere consultările nu se puteau finaliza decât în urma furnizării unor informații relevante, astfel cum au fost solicitate.
încă de la acea dată, fără a lua în considerare vreun punct de vedere al recurenților, pârâta înțelege să susțină că măsura concedierilor colective nu poate fi evitată, eludând în acest sens scopul legii, consultările fiind limitate din partea pârâtei la caracterul formal și nu vizând fondul problemei.
Deși apreciază că normele legale și contractual colective în vigoare sunt suficient de clare, înțelege să conteste în acest sens modul în care pârâta a înțeles să se conformeze următoarelor texte legale: art. 79 Contractul colectiv de muncă la nivel național, art. 69 C.muncii , art. 181 alin. (2) Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, art. 126 Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
Se arată că s-a solicitat în două rânduri pârâtei informații în scopul formulării unui punct de vedere pertinent și pentru ca împreună să poată identifica acele posturi care ar urma să fie desființate și ce persoane ar urma să fie afectate de această măsură.
Menționează că pârâta a înțeles să se conformeze doar parțial cererilor formulate, încălcând astfel textele legale invocat, nerespectate care, în opinia recurentului atrage nulitatea pentru vicii de fond a procedurii.
Societatea DMHI nu a înțeles să facă aplicarea art. 69 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 53/2003 și a prevederilor din contractele colective de muncă aplicabile, în sensul că în nici un moment nu a prezentat persoanelor vizate de concediere o listă cu posturile disponibile în societate, nu a sprijinit în nici un fel angajații, în sensul recalificării ori reconversiei profesionale.
Un alt viciu de procedură, pe care recurentul înțelege să-l invoce îl reprezintă încălcarea art. 79 din Contractul colectiv de muncă la nivel național, care prevede faptul că „justificarea tehnico-economică, împreună cu obiecțiile și propunerile sindicatului, va fi supusă spre analiză și avizare consiliului de administrație sau, după caz, adunării generale”, fapt pe care pârâta a omis să-l realizeze.
Se critică și modul în care societatea a înțeles să manifeste transparența față de proprii angajați, afișând în holul clădirii administrației în data de 05.11.2009 o primă listă cu 261 de persoane vizate de măsura concedierii, creând în rândul angajaților o stare de teamă, incertitudine în legătură cu propriul viitor precum și cel al familiei.
Consideră că atât angajații vizați, cât și cei care nu vor fi afectați, sunt victime ale unei hărțuiri, ale unui abuz din partea pârâtei, motiv pentru care se solicită în petitul acțiunii și obligarea pârâtei la plata de daune morale.
Instanța de fond a reținut faptul că art. 69 C.muncii prevede o singură obligație a angajatorului și anume aceea de a „prezenta toate informațiile necesare identificării soluțiilor (motivația măsurii preconizate, numărul și categoriile de salariați afectați etc.)”, când în fapt, în opinia sa, norma legală indicată cuprinde două obligații distincte, anume prima de a furniza toate informațiile relevante și a doua, de a notifica informațiile enumerate.
Argumentează faptul că pârâta a inițiat consultările prevăzute de art. 69 pur formal, și nu „în scopul ajungerii la o înțelegere”, astfel cum prevede art. 79 lit. c) din Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2007-2010.
Societatea a furnizat o parte a informațiilor solicitate, respectiv cele cu privire la persoanele care cumulează pensia cu salariul și persoanele care urmează să iasă la pensie, însă cu privire că la faptul că nu ar exista în niciuna din subdiviziunile afectate persoane care să aibă calitatea de asociați în societăți comerciale nu a furnizat nici o probă în acest sens.
Cu privire la persoanele care au în întreținere copii sau alte persoane ori sunt unici întreținători ai familiei, și afirmația societății că nu există o bază de date completă, aspect de o deosebită importanță la luarea acestor măsuri și peste care instanța de fond a trecut ușor, se arată că nici în acest caz, în lipsa unei „baze de date complete”, societatea nu ar fi avut posibilitatea aplicării acestui criteriu în procesul de identificare a posturilor ce urmau a fi desființate.
Angajatorul a înțeles să transfere în producție doar o parte dintre acei salariați vizați de măsură și care au solicitat acest lucru, ceilalți solicitanți rămânând fără răspunsuri la cererile adresate în acest sens societății, fără a arăta criteriile de selecție a celor „salvați” prin trecerea în sectorul productiv.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu reiese că în acel răstimp societatea a convocat o ședință extraordinară a Consiliului de Administrație, decizia cu privire la propunerile sindicatului fiind luată la nivel de management de nivel 2, și nu așa cum partenerii sociali au convenit prin Contractul colectiv de muncă, la nivel de management de nivel 1, respectiv Consiliul de Administrație sau chiar Adunarea Generală a Acționarilor, singurele stabilite ca având căderea să analizeze și avizeze propunerile recurentului.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin deciziile contestate emise la data de 21.12.2009 s-a dispus concedierea reclamanților în temeiul art.68 și urm. C.muncii, și art. 59 lit. a) din contractul colectiv de muncă, cu plata unor compensații bănești potrivit art. 125 (5.2) din contractul colectiv de muncă, ce au variat în funcție de vechimea în muncă.
La data de 02.11.2009, cu adresa nr. 918, societatea a comunicat Sindicatului notificarea obligatorie conform art. 69 C.muncii , care cuprinde punctual informațiile prevăzute de acest text de lege.
Cu adresa 933/05.11.2009 pârâta a comunicat sindicatului lista nominală cu persoanele propuse pentru concediere colectivă. Prin aceeași adresă pârâta a propus ca în perioada 06-11.11.2009 să aibă loc întâlniri mixte Administrație - Sindicat pentru a se discuta orice problemă referitoare la concediere.
Prin adresa 968/16.11.2009 societatea a comunicat sindicatului listele cu salariații pensionați pentru limită de vârstă, cu cei care îndeplineau condițiile de pensionare, cu salariații care cumulau pensia cu salariul și cei angajați pe perioadă determinată.
Ca urmare a formulării de către sindicat a adresei nr. 967/11.11.2009 prin care se făceau propuneri concrete de măsuri de diminuare a numărului de salariați care să fie concediați, pârâta a răspuns prin adresa nr. 967/16.11.2009, prin care a arătat că cele mai multe din soluțiile propuse au fost deja implementate, fiind detaliat răspunsul pentru fiecare dintre măsurile anticriză propuse de sindicat.
Prin adresa nr. 1003/25.11.2009 societatea a comunicat sindicatului lista cu informații despre vechimea salariaților în companie, precizând totodată că în subdiviziunile afectate de concediere nu există salariați care să aibă calitatea de asociați în societățile comerciale, iar în privința salariaților care au în întreținere copii sau alte persoane, ori sunt unici întreținători ai familiei, nu există o bază de date completă.
Este evident că aceste consultări nu au avut un caracter formal din partea pârâtei, atât timp cât aceasta a implementat aproape toate măsurile propuse de sindicat și s-a diminuat numărul salariaților propuși pentru concediere de la 280 la 70 de salariați.
în cadrul acestor consultări pârâta a luat măsuri sociale pentru atenuarea consecințelor concedierii.
Astfel, s-au întreprins demersuri pe lângă Agenția Teritorială de Ocupare a Forței de Muncă, în vederea identificării de oferte de locuri de muncă corespunzătoare pentru salariații care urmează a fi concediați, acordarea de informații necesare pentru obținerea ajutorului de șomaj, o parte dintre salariați au fost transferați în sectorul productiv, acordarea de compensații bănești în funcție de vechimea în muncă.
Textul de lege impune obligația angajatorului de a iniția negocieri concentrate pe identificarea de măsuri sociale vizând printre altele și sprijinul pentru reconversia profesională și nu obligația de a asigura în orice condiții recalificarea salariaților.
Pe de altă parte textul are în vedere o astfel de negociere în scopul atenuării consecințelor negocierii, deci cu efecte ulterioare măsurii de concediere, când fostul salariat urmează a fi sprijinit pentru o eventuală calificare, în vederea încheierii unui nou raport juridic de muncă.
Chiar recurenții au arătat prin cererea de recurs că angajatorul a transferat în producție o parte dintre salariații vizați de măsura concedierii și care au solicitat acest lucru.
în ședința Consiliului de Administrație din 27.11.2009, ca urmare a finalizării consultărilor cu Sindicatul și având în vedere și propunerile acestuia s-a pus în discuție aprobarea numărului final de posturi indirect productive ce urmează a fi reduse și s-a aprobat noua structură a organigramei societății.
în ceea ce privește criteriile avute în vedere la dispunerea concedierii, competența profesională și conduita disciplinară nu a fost singurul criteriu avut în vedere, astfel cum susține recurenta.
în deciziile de concediere s-au indicat în ordine criteriile care vor fi avute în vedere la aplicarea efectivă a reducerilor de personal.
Din corespondența purtată între angajator și sindicat rezultă că aceste criterii au fost respectate, iar lista cu persoanele propuse pentru concediere colectivă au fost înaintate spre consultare sindicatului.
Recurenții, prin sindicat, nu au arătat care anume dintre aceste criterii nu au fost respectate și cu privire la care dintre reclamanți.
în ceea ce privește daunele morale, solicitate de către recurenții reclamanți, acestea nu se justifică atât timp cât deciziile de concediere au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale și fără săvârșirea vreunui abuz din partea angajatorului.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art. 274 C.proc.civ. Curtea a obligat recurenții la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
(Judecător Jelena Zalman)
| ← Constatare beneficiu spor de vechime în muncă. Proba cu martori | Încadrarea unui loc de muncă în categoria celor aflate în... → |
|---|
