Încadrarea unui loc de muncă în categoria celor aflate în condiţii speciale de muncă. Obligativitatea urmării procedurii administrative
| Comentarii |
|
Încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale presupune parcurgerea unor etape administrative obligatorii. Ea nu poate fi realizată de către instanţa de judecată, în absenţa urmării procedurii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu şi îndeplinirii criteriilor cumulative menţionate de acelaşi act normativ. Acordarea grupei I de muncă unui angajat, anterior anului 2001, nu justifică recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă după această dată, dacă nu se urmează procedura administrativă obligatorie. Noţiunea de „condiţii speciale de muncă” nu se confundă cu cea de „grupa I de muncă”.
Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 2493 din 23 noiembrie 2011
Prin sentința civilă nr. 3809/29.06.2011, pronunțată în dosarul nr. 533/30/2011, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de către reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare C. SA Timișoara.
A obligat pârâtă să întocmească și să elibereze o adeverință, pe seama reclamantului, din care să rezulte perioada 01.04.2001 - 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100 %.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost angajat cu contract de muncă la întreprinderea Electrocentrale Timișoara, devenită prin reorganizare SC Termocet 2002, apoi SC C. SA, în perioada 01.03.1994 - 01.04.2001. deținând funcția de ajutor mecanic locomotive și mecanic locomotivă, fiind încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100 %, iar după data de 01.04.2001 și până la data de 09.04.2010, deținând aceeași funcție, nu a mai fost încadrat în grupa I de muncă, condiții speciale.
Raportat la anexa nr. 2 poziția 7 din Legea nr. 263/2010, unde se arată că „activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor”, se încadrează în condiții speciale, nu are importanță societatea la care este angajat, ci. așa cum rezultă din textul de lege, importantă este funcția pe care o îndeplinește, și anume funcția de mecanic locomotivă, așa cum e trecut în cartea de muncă.
Cu atât mai mult cu cât reclamantul, de la angajarea sa în cadrul societății pârâte, deținând funcția de ajutor mecanic locomotive și mecanic locomotivă, a fost încadrat în grupa I de muncă, în procent de 100 %, fapt recunoscut prin înscrierile efectuate în cartea de muncă a reclamantului. Or, în situația în care reclamantul nu și-a schimbat locul de muncă și funcția deținută, pârâta nu poate spune că locul de muncă deținut și funcția îndeplinită de reclamant nu se mai încadrează în condiții speciale de muncă, grupa I de muncă, după data de 01.04.2001. Faptul că pârâta nu întreprins demersurile necesare pentru a-și aviza sau a cuprinde locul de muncă al reclamantului în condiții speciale, nu este culpa salariatului, ci este culpa exclusivă a angajatorului.
Raportat și la prevederile dispozițiilor art. 46 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, în care se arată că: „asigurații unui angajator, denumit în condițiile prezentelor norme prestator, care efectuează, potrivit legii, activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru dintr-o lună, în locuri de muncă aparținând altei unități dintre cele nominalizate în anexa nr. 3 la lege, denumit în condițiile prezentelor norme beneficiar, încadrate potrivit legii în condiții speciale, beneficiază pentru aceste perioade de prevederile art. 30 alin. (1) lit. e) din lege”, pârâta era obligată să-i elibereze o adeverință care să cuprindă perioada 01.04.2001 - 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, condiții speciale.
împotriva sentinței civile nr. 3809/29.06.2011 a Tribunalului Timiș a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC Compania Locală de Termoficare C. SA Timișoara, prin care a solicitat admiterea recursului cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
în motivarea recursului se arată că sentința a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 din C.proc.civ.. Instanța s-a pronunțat extra petita, dispunând obligarea pârâtei la întocmirea și eliberarea către reclamantul-intimat a unei adeverințe „din care să rezulte perioada 01.04.2001 - 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă în procent de 100 %”.
Prin acțiunea formulată, reclamantul a solicitat instanței să constate că și-ar fi desfășurat activitatea în cadrul SC C. SA Timișoara, în perioada 01.04.2001 - 09.04.2010, „în condiții speciale de muncă”.
Dispozitivul sentinței excede cadrului procesual fixat de reclamant, astfel încât prima instanță a statuat în mod nelegal și netemeinic asupra unui petit cu care nu a fost investită, încălcând principiul disponibilității procesuale. Or, instanța este obligată să statueze în cadrul procesual determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului, trebuie să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție.
Sentința a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ.. în lipsa unui cadru legislativ care să confere o atare posibilitate, pârâta nu putea elibera o adeverință privind încadrarea unui loc de muncă în grupa I de muncă, ulterior datei de 01.04.2001. în mod evident, prima instanță a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, motiv pentru care se impune modificarea în tot a acesteia.
De asemenea, „condițiile speciale de muncă” nu echivalează cu „grupa I de muncă” astfel cum în mod netemeinic se menționează în sentința, iar pârâtei nu i se poate imputa vreo culpă în întreprinderea demersurilor necesare pentru avizarea activităților din cadrul societății ca fiind desfășurate în condiții speciale.
Stabilind o culpă în sarcina pârâtei, instanța a interpretat greșit înțelesul vădit neîndoielnic al documentelor depuse de către „C.” la dosarul cauzei. „C.” nu are nici o culpă că, în urma verificărilor de specialitate efectuate, activitatea desfășurată nu s-a încadrat în parametrii prevăzuți de lege pentru condiții speciale.
Reclamantul-intimat nu a desfășurat activitate în condiții speciale de muncă în cadrul „C.”.
încadrarea unei activități ca fiind desfășurată în condiții speciale, se realizează prin emiterea de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, a avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.
Activitatea desfășurată de către reclamant nu a fost avizată ca fiind desfășurată în condiții speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003, cu toate că s-au efectuat demersuri în acest sens. Pe cale de consecință, nu se poate constata în mod legal că reclamantul-intimat a lucrat în condiții speciale de muncă.
Pârâta nu figurează ca unitate în care se desfășoară activități în condiții speciale de muncă, potrivit prevederilor anexei nr. 3 din Legea nr. 263/2010, și, pe cale de consecință, nu este abilitată să certifice faptul că o persoană a desfășurat o asemenea activitate în unitate.
Cu toate că în contextul neîndeplinirii celor două condiții menționate mai sus, este de prisos analizarea celei de-a treia, se solicită instanței să observe că reclamantul-intimat nu a dovedit, prin nici un mijloc de probă, că și-a desfășurat activitatea în condiții speciale pe întreaga durată a programului său de muncă.
Legea nr. 263/2010 nu prevede obligația angajatorilor de a elibera vreo adeverință privind încadrarea angajaților în condiții speciale de muncă.
în drept, recursul pârâtei-intimate a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C.proc.civ..
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a prevederilor art. 304 pct. 6, 8 și 9 C.proc.civ., Curtea l-a considerat întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timișoara, a solicitat obligarea pârâtei la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că reclamantul a lucrat, în perioada 01.04.2001-09.04.2010, în funcția de mecanic de locomotivă în siguranța circulației, în condiții speciale de muncă.
Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 3809/29.06.2011, a admis acțiunea formulată de către reclamantul S.M. în contradictoriu cu pârâta SC Compania Locală de Termoficare „C.” SA Timișoara, obligând pârâta să întocmească și să elibereze o adeverință pe seama reclamantului, din care să rezulte perioada 01.04.2001 - 09.04.2010 ca fiind lucrată în grupa I de muncă, în procent de 100%, echivalând în mod greșit condițiile speciale de muncă cu grupa I de muncă, astfel că motivul de recurs ce atrage modificarea hotărârii, fundamentat pe dispozițiile art. 304 pct.6 C.proc.civ., a fost privit ca întemeiat.
Totodată, în speță, s-a reținut și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., dat fiind că tribunalul a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
Raportat la perioada pentru care reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că reclamantul a lucrat în funcția de mecanic de locomotivă în siguranța circulației, în condiții speciale de muncă, respectiv perioada 01.04.2001 - 09.04.2010, potrivit principiului „tempus regit actum”, în speță erau aplicabile prevederile Legii nr. 19/2000, cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă cu condiții speciale, respectiv cele ale Legii nr. 226/2006, și nicidecum dispozițiile Legii nr. 263/2010, care a intrat în vigoare la data de 01.01.2011, potrivit normei reglementate de art. 193 din lege.
Art. 20 din Legea nr. 19/2000 reglementează locurile de muncă în condiții speciale, printre care nu se regăsește și cel deținut de către reclamant, la alin. 2 legiuitorul prevăzând că alte locuri de muncă în condiții speciale decât cele prevăzute la alin. (1) pot fi stabilite numai prin lege.
Metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă cu condiții speciale, reglementate de dispozițiile H.G. nr. 1025/2003, nu permit încadrarea reclamantului în categoria locului de muncă în condiții speciale, întrucât nu au fost îndeplinite criteriile cumulative prevăzute de art. 2, încadrarea locului de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001, fiind doar una dintre condițiile care trebuia să fie dovedită.
Locurile de muncă în condiții speciale sunt definite prin dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 1025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale, pentru ca la art. 2 legiuitorul să reglementeze criteriile cumulative care trebuie îndeplinite pentru a se efectua încadrarea într-un loc de muncă cu condiții speciale.
Metodologia pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale include mai multe etape ce trebuie să se desfășoare în ordinea cronologică indicată la art. 3, procedură în absența căreia nu se poate efectua încadrarea în condiții speciale de muncă.
Conform dispozițiilor art. 15 din H.G. nr. 261/22.02.2001 privind criteriile și metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite, „Locurile de muncă, activitățile și categoriile profesionale încadrate în grupele I și a II-a de muncă până la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri sunt considerate activități desfășurate în condiții deosebite, cu excepția celor care, conform prevederilor Legii nr. 19/2000, sunt prevăzute ca fiind activități desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale”.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că activitatea desfășurată de către reclamant nu se încadrează în categoria locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum acestea sunt menționate în mod expres în dispozițiile art. 19 și 20 din Legea nr. 19/2000.
Dispozițiile art. 1 din Legea nr. 226/2006 menționează că, începând cu data de 01.04.2001, sunt încadrate în condiții speciale, locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, care la punctul 7 individualizează activitatea desfășurată de personalul din siguranța circulației, care îndeplinește funcția de mecanic de locomotivă și automotor, mecanic ajutor și mecanic instructor, în timp ce la al.2 din actul normativ se stipulează obligativitatea obținerii avizului pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1025/2003.
Dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1025/2003 recunosc posibilitatea sindicatelor reprezentative, potrivit legii sau, după caz, reprezentanților angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilului cu protecția muncii de a sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, în timp ce nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale poate fi efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative, potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii.
încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, cât timp se efectuează ca urmare a parcurgerii unei metodologii obligatorii, nu poate fi realizată de instanța de judecată în absența urmării procedurii reglementate de prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003 și îndeplinirii criteriilor cumulative menționate de art. 2 din același act normativ.
Acordarea grupei I de muncă reclamantului, anterior anului 2001, nu justifică acordarea condițiilor speciale de muncă, încadrare care se realizează în condițiile anterior menționate.
în concluzie, în absența urmării metodologiei impuse de Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003, cererea reclamantului se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere argumentele de fapt și de drept expuse anterior, reținând aplicabilitatea prevederilor art. 304 pct. 6 și 9 C.proc.civ., în conformitate cu prevederile art. 312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul formulat de către pârâta-recurentă și a modificat sentința recurată, în sensul respingerii acțiunii.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Concediere colectivă | Sancţiune disciplinară. Consecinţa neprevederii ei legale → |
|---|
