Concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului. Cauza este reală şi serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă leg
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 715/R din data de 04.04.2013
Constată că prin sentința civilă nr. 922/M/25 iunie 2012 Tribunalul Brașov a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B M A în contradictoriu cu pârâta S.C. H D S.R.L. astfel după cum a fost precizată și completată.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 390 euro, echivalent în lei la data plății, reprezentând comision aferent vânzărilor de băuturi spirtoase și vinuri din lunile septembrie și octombrie 2011.
A respins restul pretențiilor.
A redus onorariul de avocat plătit de către pârâtă la suma de 5.000 lei.
A compensat în parte cheltuielile de judecată avansate de părți în prezenta cauză, reprezentând onorariile de avocați, iar pe cale de consecință obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 4.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Contestatorul B M D a fost angajatul intimatei S.C. H D S.R.L. în funcția de manager de zonă în zona Brașov, inițial în baza unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, ulterior, respectiv de la data de 19.04.2008, părțile încheind un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.
Prin Decizia internă nr. 1573 din 11.11.2011 emisă de administratorul societății intimate s-a decis desființarea postului de manager de zonă în zona Brașov, post ocupat de contestator.
Pentru a decide astfel, s-a avut în vedere faptul că, în zona Brașov, activitatea societății a cunoscut o scădere semnificativă, în raport cu celelalte zone în care societatea desfășoară activitate, iar pentru rentabilizarea activității societății este necesară reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal în zona Brașov, astfel încât nu mai este necesară menținerea postului de manager de zonă în zona Brașov.
În baza acestei decizii a fost emisă Decizia nr. 1574 din 11.11.2011, prin care intimata i-a acordat contestatorului preaviz de 20 de zile lucrătoare, în perioada 14.11.2011 - 12.12.2011, iar ulterior a emis Decizia nr. 1743 din 12.12.2011 prin care a dispus încetarea contractului individual de muncă care nu țin de persoana salariatului, începând cu data expirării termenului de preaviz, respectiv 12.12.2011.
Astfel la data de 12.12.20111, raporturile de muncă dintre contestator și intimată au încetat. Din analiza dispozițiilor art. 74 din Codul muncii, rezultă că spre deosebire de situația deciziei de concediere emisă pentru motive prevăzute de art. 61 lit. a - e, care trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, mai multe elemente obligatorii, în cazul deciziei de concediere pentru motive neimputabile, lipsa mențiunilor obligatorii din respectiva decizie nu atrage sancțiunea nulității absolute, astfel după cum a pretins contestatorul, legea neprevăzând expres o astfel de sancțiune.
Prin urmare, lipsa unei dintre mențiunile obligatorii ale deciziei de concediere contestate poate determina cel mult o nulitate relativă, condiționată bineînțeles de dovedirea unei vătămări.
Cercetând decizia de concediere nr. 1743 din 12.12.2011, emisă de intimată, instanța constată că aceasta cuprinde toate elementele obligatorii impuse de art. 74 din codul muncii, intimata arătând în mod esențial motivele pentru care a dispus această măsură, astfel încât chiar dacă sancțiunea pentru neîndeplinirea acestei obligații ar fi nulitatea absolută, susținerea contestatorului în acest sens este neîntemeiată.
Relativ la termenul de preaviz, instanța constată că în conformitate cu dispozițiile art. 75 alin. 1 din Codul muncii, persoana concediată pentru motive neimputabile în temeiul art. 65 din Codul muncii, este îndreptățită la acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare, iar nerespectarea dreptului la preaviz sancționându-se cu nulitatea absolută, potrivit art. 78 din Codul muncii. După cum rezultă din decizia de concediere contestată, contestatorul a beneficiat de 19 zile lucrătoare de preaviz, contrar celor anterior arătate.
În ceea ce privește postul de manager de zonă, zona Brașov, ocupat de către contestator, desființarea acestuia începând cu data concedierii acestuia, a fost efectivă, astfel după cum rezultă din organigrama societății pentru anul 2012, comparativ cu organigrama aceleiași societăți pentru anul 2011, din care reiese în mod indubitabil că postul de manager de zonă, zona Brașov, nu mai apare în structura funcțională a intimatei.
Totodată, desființarea postului ocupat de către contestator a fost reală și serioasă, fiind impusă de rațiuni care priveau eficientizare și rentabilizarea activității societății, ceea ce a determinat adoptarea mai multor măsuri în acest sens la nivelul general al activității societății, dar și în particular în particular în zona de activitate Brașov, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
Aspectele legate de oportunitatea luării măsurilor de organizare și eficientizare a activității societății, sunt atributul exclusiv al agentului economic angajator, reprezentanții acestuia fiind singurii în măsură să stabilească măsurile necesare care se impun a fi adoptate, instanța de judecată neputând cenzura sub aspectul oportunității respectivele măsuri.
Împrejurarea că ulterior concedierii contestatorului, intimata a publicat pe site-ul eJobs, anunțuri privind angajarea unui merchandiser, nu înseamnă că dispoziția privind desființarea postului ocupat de contestator nu a fost reală și serioasă, deoarece postul de manager de zonă este diferit de cel de merchandiser, astfel încât nu se poate reține faptul că încetarea raporturilor de muncă cu contestatorul a fost urmată de angajarea unei alte persoane pe același post.
Mai mult decât atât, și această chestiune privește modul de organizare a societății, aspect care nu poate fi cenzurat de către instanța de judecată.
Pe cale de consecință, susținerile contestatorului referitoare la nelegalitatea deciziei de concediere pentru considerente legate lipsa de realitate și seriozitate a măsurii concedierii nu vor fi primite, cererea acestuia privind anularea deciziei de concediere urmând a fi respinsă.
Relativ la pretenția contestatorului privind obligarea pârâtei la plata bonusurilor aferente target-ului de vânzări, instanța constată că la nivelul societății intimate, pentru realizarea și depășirea target-ului de vânzări se acordau anumite bonusuri în bani, aspect recunoscut de către intimată, atât prin întâmpinare cât și prin înscrisurile depuse la dosar.
În perioada septembrie - octombrie 2011, a realizat și depășit target-ul la anumite sortimente de băuturi alcoolice, după cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar (volumul II filele 1 - 4 și 76 - 77), pentru aceste realizări contestatorul fiind îndreptățit să încaseze suma de 390 euro, echivalent în lei.
Intimata nu a făcut dovada plății către contestator a sumei de 390 de euro, datorate cu titlu de bonus, conform art. 168 alin. 1 din Codul muncii, și nici nu a probat faptul că acesta nu este îndreptățit la acordarea acestor bonusuri, după cum a învederat prin întâmpinarea depusă la dosar.
Prin urmare, în raport cu cele expuse, văzând și dispozițiile art. 158 alin. 2, art. 159 alin. 2, art. 169 alin. 1 și art. 166 alin. 4 din Codul muncii, intimata va fi obligată la plata către contestator a sumei de 390 de euro, reprezentând comision aferent vânzărilor de băuturi spirtoase și vinuri din lunile septembrie și octombrie 2011.
În ceea ce privește diferența până la suma de 900 euro, pretinsă de contestator cu titlu de bonus aferent vânzărilor de băuturi și țigări, instanța de fond a constatat că este neîntemeiată.
În ceea ce privește pretenția contestatorului privind obligarea intimatei la plata sumei de 900 lei, reprezentând suma reținută de intimată cu titlu de garanție, instanța a constatat că, după introducerea cererii de chemare în judecată, intimata i-a restituit contestatorului, conform mențiunilor făcute de contestator la termenul de judecată de la data de 16.03.2012 și consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, motiv pentru care pretenția contestatorului a fost respinsa.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs contestatorul B M A iar prin motivele de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 1Cod procedură civilă soluția atacată este criticată pentru următoarele considerente:
Având în vedere că decizia de desfacere a contractului de muncă are caracterul unui act juridic, analiza respectării condițiilor de formă și de fond se raportează la momentul emiterii acesteia, în speță 12.12.2011, or, în cazul de față, este incontestabil că la data emiterii, decizia de concediere nr.1743 nu îndeplinea toate cerințele legale, respectiv nu cuprindea o motivare în fapt a măsurii adoptate. Fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta nu poate fi acoperita prin confirmare, astfel încât sunt lipsite de relevanță juridică, în acest moment, toate argumentele de fapt invocate prin întâmpinare și susținute oral, în fața instanței de fond, în cursul litigiului, cu privire la motivele de fapt, în măsură să determine rentabilizarea activității societății și care se pretinde că au avut ca și consecință, adoptarea măsurii de desființare a nostului de Manager zona (Brașov), din cadrul intimatei. De altfel, nu poate fi ignorata dispoziția imperativa reglementata de art.79 din Codul muncii republicat, potrivit căreia, "in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instanței, alte motive de fapt sau de drept, decât cele precizate in decizia de concediere," or, in speța de fata, niciun fel de astfel de motiv de fapt NU a fost invocat in decizia de concediere
Recurentul-contestator apreciază ca intimata nu a fost in măsura, nici chiar tardiv, in fata instanței de judecata, să facă dovada caracterului real si serios al adoptării măsurii de concediere individuala a salariatului B M A, ca urmare a desființării postului Manager zona (Brașov), ocupat de acesta, limitându-se la susțineri teoretice, referitoare la caracterul real si serios al desființării unui post si la invocarea unor argumente de fapt care, sunt neîntemeiate.
In schimb, recurentul a demonstrat, prin situațiile centralizatoare depuse la termenul de judecată din data de 11.05.2012 și care au avut la bază datele furnizate de intimată, cu privire la toate produsele de tipul băuturi spirtoase și vinuri, comercializate în cadrul societății, întocmite în baza situației cantitative a target-ului stabilit pe toate zonele de vânzare și a situației cantitative a vânzărilor realizate pe toate zonele de vânzare din cadrul intimatului H D S.R.L., în perioada 01.01.2011 - 31.10.2011, pentru produsele de tip băuturi spirtoase și vinuri, că în zona Brașov s-au realizat în perioada anterior amintită (perioada din anul 2011 în care contestatorul a fost angajatul intimatei, pe postul de Manger zona Brașov), vânzări de 25.685,05 L (fiind a 3-a zonă după București)- 34.116,15 L (zonă care are oricum acoperire și potențial mult mai mare decât celelalte zone) și Constanța (27.420.20 L) și cu mult peste Iași (10.878,25 L). Timișoara (18.068.90 L) și Cluj (20.557,90 L), rezultând astfel ca era imposibil ca în această zonă să se realizeze cele mai scăzute venituri din cadrul intimatei.
Procentul, vânzările realizate în zona Brașov, au reprezentat, în perioada ian.-oct.2011 - perioadă care ar fi trebuit să reprezinte perioada de referință pentru adoptarea deciziei de desființare a postului contestatorului - 19% din totalul vânzărilor realizate în cadrul intimatei H D S.R.L. (mai mult decât in zonele Iași - 8%, Timișoara - 13% si Cluj - 15%).
In ciuda acestor aspecte de ordin economic, care nu au fost contestate de intimată, societatea angajatoare a ales în mod paradoxal, să desființeze un post de Manager zonă, aferent unei zone foarte profitabile și să mențină alte trei zone de vânzări, în care a obținut volume de vânzări mai mici, aspect de fapt care ridică serioase semne de întrebare cu privire la caracterul real al concedierii individuale, dispuse în cauză.
De asemenea, se învederează instanței de control judiciar că un alt aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la caracterul real al reorganizării societății H D S.R.L. respectiv cu privire la rentabilizarea activității societății prin reducerea inclusiv a cheltuielilor de personal, constă în faptul că începând cu data de 20.12.2011 și până la data de 20.01.2012, intimata a lansat pe site-ul de recrutare eJobs, anunțuri privind efectuarea de angajări pe 10 posturi de merchandiser, pentru zonele Constanta, Craiova, Iași, Ploiești, Timișoara, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Oradea și Targu-Mureș, ceea ce ar fi presupus în mod evident, efectuarea unor cheltuieli de personal mult mai mari decât cele care ar fi fost determinate de menținerea postului recurentului-contestator B M A - chiar daca salariile pentru un astfel de post erau mai mici, având în vedere ca totuși era vorba de salariile aferente a 10 angajați și nu doar a unuia singur.
Instanța de fond a respins nemotivat, pretenția recurentului de obligare a intimatei la plata bonusului în cuantum de 450 euro, aferent vânzărilor de țigări, cu toate ca niciodată în cursul judecării cauzei, angajatorul nu a negat realizarea de către fostul salariat a target-ului de vânzări și pentru "țigări" și nici nu a făcut probe în acest sens. Astfel, în consecință, este întemeiată cererea recurentului-contestator cu privire la acordarea bonusului aferent vânzărilor de "țigări", având în vedere că într-un litigiu de muncă, unde, potrivit art. 272 din Codul muncii republicat, sarcina probei revine angajatorului, care este obligat ca până la prima zi de înfățișare, să depună toate dovezile în apărarea sa.
In mod paradoxal, deși recurentul - contestator a înțeles că pentru termenul de judecată din data de 16.03.2012, să-și modifice acțiunea, în sensul de a nu mai solicita instanței de judecată să dispună, prin hotărârea pe care o va pronunța obligarea intimatei S.C. H D S.R.L. "la plata sumei de 900 lei, reprezentând suma totală reținută cu titlu de garanție, salariatului B M A, lunar, începând cu data de 01.02.2008 pe o perioadă de 18 luni (50 lei / luna X18 luni)" - capătul nr.5 de cerere din acțiunea introductivă de instanță - motivat de faptul că intimata a procedat la virarea acestei sume în contul contestatorului, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, totuși tribunalul a nesocotit principiul disponibilității părților, respingând acest capăt de cerere ca rămas fără obiect.
In ceea ce privește cererea formulată de recurent, de reducere a cheltuielilor de judecată solicitate de intimată, prima instanță a dat curs acesteia și a făcut aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod procedură civilă, însă în mod aleatoriu, pentru ca nu a motivat și detaliat reducerea onorariului avocațial de la suma de 29.677,61 lei, la suma de 5.000 lei, recurentul-contestator apreciind în continuare, că în cauză, acestor cheltuieli le lipsește cuantumul rezonabil., în raport cu activitatea prestată și timpul alocat acesteia. Astfel, onorariul de avocat este deturnat de la finalitatea sa firească, fiind utilizat, prin cuantumul sau, împotriva recurentului-contestator.
Analizând recursul formulat, instanța constata ca este fondat.
Motivele de recurs referitoare la nulitatea deciziei de concediere pentru nemotivarea acesteia sunt nefondate, întrucât decizia de concediere ce face obiectul prezentei contestații cuprinde în mod explicit motivele de fapt și de drept ce au stat la baza concedierii, respectiv "desființarea locului de muncă de manager zonă (zona Brașov) ca urmare a rentabilizării activității societății prin reducerea cheltuielilor, inclusiv a cheltuielilor de personal în zona Brașov";. Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut că decizia de concediere cuprinde elemente obligatorii impuse de art. 74 Codul muncii, iar faptul că decizia nu cuprinde descrierea modului în care se face reorganizarea, dificultățile economice ce au determinat această reorganizare precum și în ce fel concedierea reclamantului a dus la rentabilizarea activității nu atrage nulitatea deciziei de concediere, aceste aspecte ținând de dovada caracterului real și efectiv al desființării postului deținut de contestator.
Sub acest aspect, Curtea reține că, din compararea coroborată a organigramelor societății anterioare și ulterioare concedierii reclamantului rezultă suprimarea efectivă a postului ocupat de acesta din structura angajatorului.
Cu toate acestea desființarea postului contestatorului nu a avut o cauză reală și serioasă, motivele de recurs invocate sub acest aspect fiind fondate.
Însăși hotărârea instanței de fond este contradictorie în ceea ce privește argumentarea unei concedieri reale și serioase. Astfel, instanța de fond a oferit argumente pentru justificarea acordării target-ului de vânzări în perioada septembrie - octombrie 2011, anterioară concedierii, reținând că pentru această perioadă, contestatorul a realizat și depășit target-ul și a depus și dovezi în acest sens. Sunt contrazise astfel argumentele angajatorului însușite inițial de instanța de fond, conform cărora, în aceeași perioadă septembrie - noiembrie societatea "a cunoscut o scădere semnificativă la activitatea de vânzare pe Brașov în raport cu celelalte zone";.
Instanța de recurs constată că, raportat la înscrisurile depuse în probațiune la fond, emanând chiar de la intimata pârâtă, reprezentând situațiile realizărilor target-ului pe parcursul anului 2011 pe zone, la toate produsele - fila 1 - 78 vol. II fond - criticile recurentului sunt fondate. Sub target-ul impus, sau cu un target mai mic decât cel realizat de recurent pe zona Brașov s-au aflat reprezentanții altor zone. Prin urmare, se poate reține că, în speță, concedierea în temeiul art. 65 a vizat "persoana"; și nu "postul";.
Art.65 aplicat de intimata pârâtă ca temei al concedierii individuale exclude posibilitatea angajatorului de a dispune concedierea salariatului pe baza selecției în funcție de competență.
"Dacă angajatorul va face o selecție pe criterii de performanță profesională între salariații care ocupă posturi de aceeași natură , pentru a decide care dintre salariați urmează a fi concediat ca urmare a desființării unui post , suntem în prezența unei concedieri pentru motive care țin de persoana salariatului - necorespunderea profesională"; - Revista română de dreptul muncii nr. 4/2003 pag. 7- 71.
În speță angajatorul și-a condus apărările în acest scop, invocând faptul că nu s-a atins target-ul pe zona Brașov, că era mai mic în comparație cu alte zone, că recurentul contestator avea facturi neîncasate și de aceea nu primea comisionul din vânzări. Aceste apărări nu justifică o concediere dispusă din motive economice.
Nici argumentele referitoare la reducerea costurilor prin reducerea chiriilor pe spațiile închiriate nu sunt fondate, în măsura în care aceste spații au fost suplimentate atrăgând plata de chirie într-un cuantum care ar echivala costurilor anterioare.
Pe de altă parte, chiar această măsură a extinderii spațiilor închiriate ar dovedi o "prosperitate"; a activității comerciale.
Cauza este reală și serioasă dacă are un caracter obiectiv, ceea ce înseamnă că nu trebuie să dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale angajatorului, ci trebuie să nu aibă legătură cu persoana salariatului. De asemenea, cauza este reală și serioasă dacă este precisă și exactă, adică dacă exprimă adevărul, fără a camufla un alt motiv care determină concedierea salariatului. Cauza este serioasă dacă prezintă o anumită gravitate proporțională cu importanța măsurii adoptate. Seriozitatea cauzei trebuie raportată atât la situația angajatorului, în sensul de a se stabili interesul său legitim pentru concedierea salariatului, față de împrejurările de fapt, cât și la situația personală a salariatului, pentru a se stabili dacă sunt sau nu posibile și alte soluții în afara concedierii.
Deși angajatorul este singurul îndreptățit să aprecieze existența dificultăților economice sau oportunitatea transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității, totuși instanța de judecată poate cenzura legalitatea măsurii de concediere pentru aceste motive.
Având în vedere că legea impune condiția cauzei reale și serioase pentru desființarea postului, rezultă că instanța este obligată să cerceteze toate aspectele legate de desființarea postului, cu consecința că nu este valabilă, din această perspectivă, afirmația că angajatorul este singurul îndreptățit sa aprecieze oportunitatea desființării locului de muncă al salariatului, în raport cu dificultățile economice, transformările tehnologice și reorganizarea activității. Așadar, fără a se substitui angajatorului în ceea ce privește alegerea posturilor ce trebuie desființate, instanța are dreptul să cerceteze situația economică a angajatorului, în condițiile în care acesta este motivul invocat de angajator pentru desființarea postului contestatorului. Condiția cauzei reale presupune caracterul obiectiv al desființării postului, ca urmare a dificultăților economice sau transformărilor tehnologice. De asemenea, din probatoriul analizat - înscrisurile reprezentând target-ul de vânzări la băuturi în perioada anterioară concedierii - filele 187-200 vol. I dosar fond sau din înscrisurile depuse în scopul dovedirii contractelor de închiriere spațiu comercial, nu rezultă nici iminenta unei degradări a situației economice a fostului angajator.
Pentru aceste considerente, instanța va înlătura apărările intimatei care susține imposibilitatea instanțelor de a interveni în scopul verificării măsurii concedierii pentru considerente de ordin economic, reținând că, pentru a dispune cu privire la caracterul real și serios al concedierii, instanțele pot face astfel de verificări ce țin de legalitatea concedierii.
Pentru toate aceste considerente reținând criticile recurentului fondate doar sub aspectul susținerii unei concedieri nereale și neserioase, instanța va admite recursul și va modifica sentința în baza art. 3o4 pct. 9 Cod procedură civilă raportat la art. 3o41 Cod procedură civilă, în parte conform celor din dispozitivul prezente .
Deoarece măsura anulării deciziei de concediere presupune repunere în situația anterioară și acordarea drepturilor cuvenite salariatului pe perioada în care a operat concedierea nelegală, se impune acordarea drepturilor cerute de contestator, mai puțin comisionul din vânzări pe perioada cuprinsă între concediere și până la reintegrarea efectivă, deoarece aceasta presupune desfășurarea efectivă de activitate, fiind condiționat de volumul de produse vândute.
În ceea ce privește plata contravalorii tichetelor de masă cerute pe perioada cuprinsă de la data concederii până la reîncadrarea efectivă, plata contravalorii acestora, nefiind condiționate de realizarea unui procent de vânzări ca și comisioanele din vânzări, ci ele, având un cuantum cert, conform art. 5 din Legea nr. 142/1998, fiind influențat de numărul de zile lucrătoare pentru luna în care se face distribuirea, se impune acordarea acestora către contestator, fiind urmarea aplicării consecințelor reîncadrării și repunerii în situația anterioară unei concedieri considerată nelegală conform art.8o alin1 din Codul muncii.
Condiționarea acordării tichetelor de masă pe perioada de la concediere până la reintegrarea efectivă de prezența la lucru în unitate nu trebuie făcută în acest caz, deoarece încetarea raporturilor de muncă, deci împiedicarea "prezenței la locul de muncă"; nu este din vina angajatului, ci din vina angajatorului a cărui măsură de concediere a fost anulată.
Restul dispozițiilor sentinței, privitoare la plata comisionului din vânzări în cuantum de 390 euro și cele referitoare la respingerea restului pretențiilor privind acordarea acestui comision pe restul lunilor din 2011, cât și cele referitoare la plata sumei cu titlu de garanție vor fi menținute, soluția instanței de fond raportat la criticile din recurs și la probele administrate fiind corectă.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs, reprezentând onorariu parțial la fond 1000 lei conform art. 276 din totalul de 1500 lei și 1000 lei onorar avocat pentru recurs.
| ← Recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii... | Încălcarea art. 77 al 1 din Legea nr. 188/1999. Sancţionarea... → |
|---|
