Concediere pentru inaptitudine fizică. Necesitatea expertizei medicale
| Comentarii |
|
Potrivit prevederilor art. 61 lit. c) C.muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, ce nu îi permite acestuia să-şi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Fişa de aptitudine întocmită de medicul de medicina muncii nu poate înlocui expertiza cerută de lege, întrucât medicul de medicina muncii nu are astfel de atribuţii, conform Statutului profesional specific al medicului de medicină a muncii, aprobat prin Legea nr. 418/2004. Recomandările formulate de medicul de medicina muncii, în cuprinsul fişei de aptitudine, în sensul schimbării locului de muncă, al evitării suprasolicitărilor psihice şi al prestării unei munci de birou, nu sunt de natură a modifica avizul medical: "apt" acordat şi nu pot justifica constatarea de către angajator a inaptitudinii fizice a unui salariat, în condiţiile în care aprecierea capacităţii de muncă a acestuia nu s-a făcut în mod generic, absolut, ci “in concreto", respectiv prin raportare la locul de muncă ocupat.
Timişoara, Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia nr. 1697 din 5 august 2011
Prin sentința civilă nr. 171/18.02.2011, Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte contestația formulată de contestatoarea G.V. în contradictoriu cu intimata SC „ASIGURAREA ROMâNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” SA, a dispus anularea Deciziei nr. 362/27.04.2010 privind încetarea contractului individual de muncă, emisă de intimată, a obligat intimata să o reintegreze în muncă pe contestatoare pe postul deținut anterior emiterii deciziei, precum și să-i plătească despăgubiri egale cu salariile reactualizate de care ar fi beneficiat aceasta, începând cu data de 29.04.2010 și până la data reintegrării efectivă în muncă.
Totodată, a respins celelalte pretenții din cererea introductivă și a obligat intimata să achite contestatoarei suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că, prin Decizia nr.362/27.04.2010 privind încetarea contractului individual de muncă, Directorul General al SC „ASIGURAREA ROMâNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” SA, având în vedere: adresa doamnei G.V., înregistrată la sediul social sub nr.V-1/1595/6.05.2009, prin care aceasta solicita schimbarea locului de muncă în baza fișei de medicina muncii nr. 1109/2009, eliberată de SC „Medical Prest” SRL; adresa nr.V-1/5139/16.11.2009, prin care se comunica doamnei G.V. lipsa posturilor vacante, și notificarea nr.V-1/5504/21.12.2009, comunicată doamnei G.V. în data de 24.12.2009, prin care se acordă un preaviz de 20 zile lucrătoare, preaviz suspendat în baza certificatului de concediu medical, a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei G.V. - inspector de asigurare cu sarcini proprii la Sucursala Caraș-Severin, conform art. 61 lit. c) din C.muncii, în baza deciziei organelor competente de expertiză medicală care constată inaptitudinea fizică a salariatei, începând cu data de 29.04.2010.
Temeiul legal al emiterii acestei decizii de concediere îl constituie dispozițiile art. 61 lit. c) din C.muncii, potrivit cărora angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Prin urmare, inaptitudinea fizică și/sau psihică trebuie constatată, prin decizie, de organele competente de expertiză medicală.
Ori, la emiterea deciziei de concediere, intimata a avut în vedere fișa de aptitudine nr. 1109/2009 din data de 19.10.2009, eliberată de SC „Medical Prest” SRL - Departamentul Medicina Muncii, în care se menționează avizul medical de „apt condiționat”. Acest aviz nu răspunde exigențelor impuse de textul de lege menționat mai sus, fiind necesară, pentru a se putea dispune concedierea în temeiul dispozițiile art. 61 lit. c) C.muncii, emiterea unei decizii a organelor competente de expertiză medicală, considerent pentru care tribunalul a anulat decizia de concediere contestată.
Pornind de la normele art.78 alin.1 C.muncii, instanța de fond a rezolvat favorabil și capetele de cerere referitoare la restabilirea situației anterioare emiterii deciziei contestate.
Referitor la petitul privind obligarea intimatei să-i plătească contestatoarei compensațiile legale, conform art.64 alin.5 C.muncii, tribunalul a reținut că textul de lege invocat vizează acordarea unei compensații doar în ipoteza menținerii măsurii concedierii, ceea ce nu este cazul în speța de față, considerent pentru care a respins aceste pretenții ale contestatoarei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC „ASIGURAREA ROMâNEASCĂ - ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP” SA, solicitând casarea sentinței supusă reformării și rejudecarea fondului cauzei, în sensul respingerii în întregime a pretențiilor reclamantei.
Sintetizând motivele de recurs ale pârâtei, Curtea a reținut că ele au vizat, în esență, împrejurarea că instanța de fond ar fi omis să ia in considerare toate circumstanțele speței, respectiv că desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei pentru inaptitudine, în temeiul art. 61 lit. c) din C.muncii, a avut la bază o solicitare verbală a contestatoarei, care, dorind a evita concedierea pentru necorespundere profesională, a cerut să se constate, în privința sa, îndeplinirea condițiilor art. 61 lit. c) din C.muncii, pe baza Fișei de aptitudine nr. 1109/2009, înscris pe care salariata l-a prezentat angajatorului.
Reluând în detaliu argumentele de fapt și de drept prezentate în întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual, recurenta a mai adăugat că, deși a fost notificată despre temeiul juridic al încetării raporturilor de muncă, reclamanta nu a avut nicio obiecție.
Recurenta a mai adăugat că instanța de fond a refuzat neîntemeiat să admită proba cu expertiza în materie de medicina muncii, medicină legală, menită să confirme afecțiunile contestatoarei, proba testimonială și pe cea cu interogatoriile depuse la dosarul cauzei, care erau utile și pertinente, vizând aspectele concrete ale modului in care a fost emisă decizia criticată și aspectele care au stat la baza emiterii ei.
în susținerea recursului, s-au invocat prevederile art. 3041 C.proc.civ.
Poziția procesuală a intimatei reclamante G.V. a fost exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar, aceasta solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
în recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate în primul ciclu procesual, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 312 alin.1 și art. 3041 C.proc.civ., Curtea a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 61 lit. c) C.muncii, în vigoare la momentul emiterii deciziei de concediere atacată, angajatorul putea dispune concedierea în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiză medicală, se constata inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, ce nu îi permite acestuia să-și îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Așadar, inaptitudinea trebuie stabilită de organele competente de expertiză medicală, prin decizie, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
în speță contestatoarea nu a fost supusă unei asemenea expertize, ale cărei concluzii să se concretizeze într-o decizie, iar Fișa de aptitudine nr. 1109/2009, emisă de SC Medical Pres SRL - Departamentul Medicina Muncii, nu poate înlocui expertiza cerută de lege.
Art. 61 lit. c) C.muncii face referire expresă la organul competent de expertiză medicală, iar medicul de medicina muncii nu are astfel de atribuții, conform Statutului profesional specific al medicului de medicină a muncii (Legea nr. 418/2004).
Pe de altă parte, din cuprinsul fișei de aptitudini, semnată de medicul de medicina muncii, în care se consemnează atât profesia/funcția, cât și locul de muncă al contestatoarei, rezultă că salariata este aptă de muncă. Recomandările formulate de medic, în sensul schimbării locului de muncă, evitării suprasolicitărilor psihice, prestării unei munci de birou, nu sunt de natură a modifica avizul medical: „apt” și nu justifică constatarea angajatorului cu privire la inaptitudinea fizică a salariatei, în condițiile în care aprecierea capacității de muncă a salariatei nu s-a făcut în mod generic, absolut, ci în „concreto”, prin raportare la locul de muncă ocupat.
în conformitate cu dispozițiile art. 61 lit. c) C.muncii, inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului de a îndeplini atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat nu poate fi apreciată de angajator, care să decidă că postul ocupat este de natură sa îi afecteze grav sănătatea, atâta timp cât o astfel de concluzie nu rezultă dintr-o decizie a organelor competente de expertiză medicală și nici din înscrisul în care sunt consemnate constatările si observațiile medicului de medicina muncii care a efectuat controlul medical periodic.
Cum din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că menținerea salariatei pe postul ocupat este contraindicată medical, Curtea a reținut că prima instanță în mod corect a constatat nelegalitatea deciziei de concediere.
Totodată, instanța de recurs a constatat că, fiind vorba despre neîndeplinirea unei proceduri expres prevăzute de lege pentru concedierea reclamantei, aspectele ce țin de raporturile sale anterioare cu societatea pârâtă, și anume: efectuarea de concedii medicale ori cererile repetate de schimbare a locului de muncă nu sunt relevante in speță, neputând să acopere viciile actului de concediere atacat. Pe cale de consecință, a reținut că in mod corect instanța de fond a respins cererile de probațiune ale intimatei, uzând de facultatea ce i-a fost recunoscută prin art. 167 alin.(1) C.proc.civ.
Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) și art. 3041 C.proc.civ., Curtea a respins ca neîntemeiat recursul pârâtei.
în temeiul art. 274 C.proc.civ., ca o consecință firească a soluției pronunțate asupra recursului, recurenta a fost obligată să plătească intimatei suma de 1000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
(Judecător dr. Carmen Pârvulescu)
| ← Stabilirea pensiei anticipate parţiale. Stagiul de cotizare... | Drepturi salariale. Posibilitatea reducerii temporare a... → |
|---|
