Conflict de muncă. Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1095
Ședința publică din data de 24 iunie 2009
PREȘEDINTE: Carmen Pârvulescu Dr. - -
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Vasilica Sandovici
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 659/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 797/108/200, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, recurentul solicitând judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 15 iunie 2009, intimata de depus întâmpinare.
Văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la 25 februarie 2009, reclamantul G - a chemat în judecată pe pârâtul Orașul Chișineu C, solicitând instanței obligarea pârâtului la alocarea, calcularea și plata către reclamant a drepturilor bănești constând în indemnizația de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază, retroactiv din 01.01.2004 până la 01.03.2007, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat la Primăria Orașului Chișineu C, ca personal contractual din 22.01.2001 până la 01.03.2007. Potrivit Ordinului nr. 496/28.07.2003 indemnizația de dispozitiv se acorda și personalului civil care își desfășura activitatea în domeniul administrației publice. Prin Ordinul nr. 496/2003 s-a urmărit ca în rândul personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice să existe egalitatea de tratament salarial.
În drept, a invocat prevederile Legii nr. 63/2003, art. 20 din Constituție.
Prin sentința civilă nr. 659 din 9 aprilie 2009, Tribunalul Aradar espins acțiunea civilă exercitate reclamantul G - în contradictoriu cu pârâtul Orașul Chișineu C, reprezentat prin primar ec. G având ca obiect acordare indemnizație de dispozitiv, tribunalul reținând: Din copia carnetului de muncă al reclamantului reiese că acesta a fost angajatul pârâtului, în funcția de șofer, în baza unui contract individual de muncă, în intervalul 22.01.2001 -01.03.2007.
Temeiul acordării indemnizației de dispozitiv îl constituie art. 3 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, de ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții. Astfel, cadrele militare în activitate și militarii, cu contract de muncă, au dreptul, între alte categorii salariale și la indemnizația de dispozitiv. Art. 13 din aceeași lege stabilește că salariații civili, cadrele militare și militarii cu contract de muncă beneficiază de indemnizația de dispozitiv lunară de 25% din diferite categorii salariale, pentru salariații civili fiind menționat salariul de bază.
Autoritatea publică locală, respectiv pârâtul, nu face parte din structurile de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, la care se referă actul normativ menționat, fiind autoritate publică locală reglementată astfel prin Legea nr. 215/2001.
Chiar dacă în anul 2004 structura Ministerului d e Interne a suferit modificări, acesta devenind minister și pentru administrația locală, prin trecerea la această administrație a unor servicii deținute anterior de Ministerul d e Interne, cum sunt pașapoartele, evidența personalizată etc. natura de autorități publice locale și regimul juridic al acestora rămâne unul distinct reglementat prin legea organică proprie.
În urma reorganizării Ministerului d e Interne s-a emis Ordinul nr. 496/2003, în care se specifică faptul că pentru personalul civil trecut în rândul administrației publice locale, funcțiile specifice din armată sunt asimilate noilor funcții care sunt strict enumerate.
Ordinul Ministerului d e Interne nr. 496/2003 nu a fost publicat în monitorul oficial și că nu produce efecte juridice nici față de reclamant și nici față de pârât. De asemenea, acesta nu este un act normativ pe care să poată fi fundamentată motivarea în drept a unei hotărâri judecătorești. În acest sens trebuie remarcate dispozițiile art. 10 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care prevăd că în vederea intrării în vigoare, legile și celelalte acte normative, inclusiv actele normative ale autorităților administrative autonome, ordinele și instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României Partea
Art. 10 alin. 11reglementează două excepții în care unele acte normative nu sunt publicate, dar ordinul menționat excede această categorie, intrând în sfera ordinelor, instrucțiunilor și a altor acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate.
Dată fiind această situație a ordinului, instanța nu poate stabili că reclamantul este îndrituit la acest drept salarial ca urmare a aplicării dispozițiilor invocate de acesta. Cum reclamantul nu este cadru militar în activitate, militari cu contract de muncă și nici salariați civili într-o instituție publică de apărare națională ori de siguranță națională, nu beneficiază nici de dispozițiile art. 3 și 13 din Legea nr. 138/1999.
În concluzie, sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază reglementat pentru cadrele militare și celelalte categorii de salariați civili din instituțiile la care se referă Legea nr. 138/1999, precum și Ordinul Ministerului Internelor nr. 496/2003 nu privește și categoria salariaților din administrația publică locală, motiv pentru care dreptul salarial solicitat nu poate fi acordat reclamantului.
Cum drepturile salariale din cele două acte normative sunt reglementate pentru personalul din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, nu se poate pune problema discriminării, întrucât reclamantul nu are același statut, el fiind salariat civil al unei instituții publice locale, în privința căruia Legea nr. 215/2001, Codul Muncii, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă reglementează drepturile salariale, neexistând nici un temei de fapt și de drept de a fi raportat la alte categorii de salariați între care și cei vizați de Legea nr. 138/1999 și Ordinul nr. 496/2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivarea recursului, reclamantul a susținut că instanța de fond a ignorat prevederile Ordinului 496/28.03.2003 care completează M nr. 275/2002 și care îi conferă dreptul pretins.
Pârâtul intimat Orașul Chișineu Cad epus întâmpinare, prin are a lăsat la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs și totodată sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că nu există niciun motiv pentru modificarea ori casarea sentinței.
În conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr. 138/1999, dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Potrivit prevederilor art. 47 și 49 din lege, personalul civil din ministerele și instituțiile centrale enumerate în art. 1, care desfășoară activități în condiții similare cu cele ale cadrelor militare, beneficiază de primele, sporurile și indemnizațiile acordate acestora.
Prin Ordinul Ministrului de Interne nr. 275 din 5 iunie 2002 au fost adoptate Normele metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 138/1999, acest din urmă act normativ fiind modificat și completat prin Ordinul MAI nr. 496/28 iulie 2003.
Potrivit punctului 9.2. introdus prin Ordinul modificator: "Indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
Punctul 31.1 din Ordin prevede că: "Prin personalul civil, în sensul prezentului Ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și de cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale anterior menționate se constată că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr. 138/1999, trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr. 138/1999.
Personalul din cadrul pârâtului face parte dintr-un organ al administrației publice locale, și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că ordinul invocat nr. 496/2003 al Ministerului Administrației și Internelor nu își are aplicabilitate în privința reclamanților.
- este așa reiese și din punctul VI al ordinului, care arată că măsuri de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanții și șefii de unități.
Nu există nicio legătură de subordonare a instituției pârâte față de Ministerul Administrației și Internelor și ca atare ministrul administrației și internelor nu avea nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și, prin urmare, ordinul susmenționat nu poate fi aplicat în cazul pârâtului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr. 138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
- este așa o demonstrează și denumirea legii, care se referă în primul rând la personalul militar și personalul civil, dar din cadrul acelorași unități (adică a unităților militare), or, în mod evident, pârâtul nu are personal militar privind salarizarea.
Chiar denumirea indemnizației, aceea de dispozitiv, demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
Nu se poate invoca nici o discriminare în cauză, art. 16 din Constituția României și cele din Convenția pentru apărarea drepturilor omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar, în care există anumite reguli specifice de acces, de circulație în interiorul dispozitivului, de comunicare - și o instituție publică, în care toate acele reguli nu se aplică.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 659/09.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
aflată în concediu de odihnă aflată în concediu de odihnă
pentru care semnează pentru care semnează
PREȘEDINTE SECȚIE, PREȘEDINTE SECȚIE,
JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red. /17.07. 2009
Tehnored.: M/ 2 ex./17.07. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Carmen PârvulescuJudecători:Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan, Vasilica Sandovici
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 1484/2008. Curtea... | Conflict de muncă. Decizia 527/2009. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
