Conflict de muncă. Decizia 14/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 14
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de JUSTIȚIEI împotriva sentinței civile nr. 1261 din 1.11.2007 a Tribunalului Vaslui (-), intimați fiind G, ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, CURTEA DE APEL IAȘI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și TRIBUNALUL VASLUI.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurent.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1261/1.11.2007, pronunțată de TRIBUNALUL VASLUI în dosarul nr.-, s-au dispus următoarele:
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a fost respinsă acțiunea față de acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și TRIBUNALUL VASLUI să plătească reclamantului drepturile salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, începând cu 01.04.2007 până la 01.11.2007 (data pronunțării hotărârii), actualizate cu indicele de inflație la data efectuării plății, precum și pentru viitor, până la data înlăturării discriminării.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare în vederea efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată în raport de organizarea și funcționarea acestui minister, conform ne.HG208/2005 și art.35 din Legea nr.500/2002, conform cărora Ministerul Finanțelor Publice doar constituie și gestionează resursele generale ale finanțelor publice. Ordonatorii principali de credite sunt cei care elaborează proiectele legilor bugetare sau de rectificare a acestora, potrivit nevoilor proprii. Ori, Ministerul Finanțelor Publice nu este ordonator de credite al Ministerului Justiției, situație în care i s-ar fi putut imputa lipsa fondurilor bugetare adecvate.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul actelor normative analizate, dar și a dispozițiilor art.137 din Codul d e procedură civilă, tribunalul a admis excepția invocată și a respins acțiunea reclamantului în nume propriu față de acest minister.
Privitor la capătul de cerere privind dreptul reclamantului în nume propriu la încasarea indemnizației de 10% din salariul brut, tribunalul a reținut următoarele:
Articolul 19 alin.3 din Legea nr.50/1996 statuează: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, executată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități. De aceeași indemnizație beneficiază și conducătorii de carte funciară".
Prevederile legale citate mai sus au fost reanalizate de legiuitor și prin art.3 alin.8 din nr.OG8/2007 s-a reglementat: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Comparând cele două texte de lege se observă că legiuitorul a scos din sfera persoanelor indemnizate cu 10% pentru munca lor pe grefierii care lucrează la comisia pentru cetățenie, cei care sunt secretari ai comisiilor de cercetare a averilor și conducătorii de carte funciară, ceea ce înseamnă că modul de departajare a muncii grefierilor nu este definit cert în cele două categorii care stau la baza acordării indemnizației respective, fie nu poate fi definit, fie este pur subiectiv, dovadă fiind că după ce s-a considerat că anumite categorii de grefieri pot beneficia de indemnizația în discuție, legiuitorul a revenit, înlăturându-l, dar fără o explicație legală.
Față de modul de reglementare de mai sus a persoanelor care beneficiază de indemnizația de 10% pentru muncă deosebită, devin incidente în speță prevederile art.20 din Constituția României care statuează: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile".
Articolul 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără vreo deosebire întemeindu-se în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație".
Aceste prevederi legale au prioritate în cauză față de cele cuprinse în art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și art.3 alin.8 din nr.OG8/2007 care sunt discriminatorii mai întâi între grefierii indemnizați cu 10% și restul grefierilor, dar și între acești grefieri care inițial erau indemnizați la fel prin Legea nr.50/1996, pentru ca prin OG nr.8/2007 să fie scoși din această categorie și incluși în categoria grefierilor care nu beneficiază de această indemnizație.
Prevederile celor două acte normative analizate mai sus sunt nu numai discriminatorii față de o categorie socio-profesională din cadrul sistemului judiciar românesc, dar și contradictorii, și mai ales eliptice, de criteriile generale concrete, potrivit cărora grefierii prin munca lor se împart în cei care beneficiază de indemnizația de 10% și cei care nu au acest drept.
Așa cum s-a arătat mai sus, urmare a acestor deficiențe de ordin legislativ, a fost posibil scoaterea unor grefieri de la dreptul de a încasa indemnizația de 10%, aceasta însemnând că în realitate nu există o diferență substanțială între cele două categorii de grefieri sub aspectul volumului muncii, complexității sau dificultății sarcinilor de serviciu, importanței muncii sau a altor criterii.
Față de situația de mai sus este cert că devin aplicabile, în speță, prioritar față de legislația internă citată mai sus, prevederile art.14 din Convenția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, încât constatând că, prin art.19 alin.3 din Legea nr.50/1996 și art.3 alin.8 din nr.OG8/2007 s-au discriminat profesional unii grefieri față de alții, fără ca legea să explice concret care sunt condițiile discriminării de salarizare.
Față de cele expuse anterior, instanța a admis capătul de cerere privind acordarea sporului de 10%, reactualizat în raport de rata inflației până la momentul plății efective, solicitat de reclamant în nume propriu și a acordat aceste drepturi salariale așa cum au fost solicitate.
Instanța a dispus, având în vedere aceleași considerente, obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI la plata și pe viitor a acestui spor către reclamant de la data pronunțării hotărârii și până la înlăturarea discriminării.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, se arată că, potrivit art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul respectiv lucrat în aceste activități".
Prin art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007 se precizează că: " care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități".
Recurentul arată că beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de aceste dispoziții și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
Totodată, prin art. 38 alin. (2), art. 42 alin. (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, se dispune: "Personalul este repartizat pe secții și compartimente de activitate de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora, iar în cadrul secției de către președintele secției."
"Atribuțiile personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor sunt cuprinse în fișele posturilor".
"Președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, repartizarea personalului pe secții, în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia".
Prin fișa postului se stabilesc atribuțiile personalului repartizat prin ordin de serviciu al președintelui instanței pe secții și compartimente de activitate.
În vederea acordării indemnizației de 10% din salariul brut prevăzută de art. 19 din Legea nr. 50/1996, respectiv de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, persoana care are stabilite atribuții în fișa postului dintre cele menționate de dispozițiile articolului menționat, completează un raport în care precizează atribuția îndeplinită cât și timpul efectiv lucrat, referat care se confirmă de superiorul acestuia; în baza acestui referat se completează pontajul lunar, compartimentul economic efectuând plata în funcție de timpul efectiv în care a desfășurat activitatea respectivă.
Recurentul mai arată că motivarea instanței de fond, bazată pe raționamentul că, în cadrul aceleiași profesii, deosebirile de natură salarială justificate pe temeiul volumului de muncă ori complexității sarcinilor de serviciu dau naștere unui tratament diferențiat nelegal, este eronată.
După cum a statuat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru a putea vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile.
Mai mult, chiar dacă cele două situații sunt comparabile, Curtea a statuat că este permisă distincția între astfel de situații dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă sau, altfel spus, diferențierea urmărește un scop legitim și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate.
Se mai arată că, în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu doar prin prisma calității de personal auxiliar - criteriul este mult prea general, având în vedere că atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de grefieri sunt diferențiate în funcție de funcția ocupată; spre exemplu, există grefieri (așa numiții grefieri de ședință), grefieri informaticieni, grefieri statisticieni, grefieri arhivari,ci și din punctul de vedere al reglementărilor privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește cerințele necesare pentru ocuparea unei anumite funcții, conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora. În acest sens, spre deosebire de categoria magistraților, în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate atribuțiile sunt delimitate și stabilite în mod concret prin fișa postului.
Recurentul consideră că diferențierea de salarizare dată de acordarea sporului de 10% nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective.
Examinând dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea precum și prevederile Legii nr. 50/1996 și ale nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar, recurentul susține că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de grefieri un beneficiu salarial, concretizat într-un spor de 10%, motivat de complexitatea atribuțiilor de serviciu, de responsabilitățile ce implică îndeplinirea acestor atribuții - spre exemplu, activitatea grefierilor de la compartimentul executări penale - precum și volumul de muncă.
Mai mult, chiar dacă s-ar putea reține "situația comparabilă", premisa necesară pentru a putea vorbi de o discriminare, în concordanță cu art. 14 din Convenție și cu nr.OG 137/2000, recurentul consideră că acordarea sporului de 10% urmărește un scop legitim, justificat prin argumentele expuse anterior și respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate - în acest sens trebuie observat procentul relativ redus al sporului.
Curtea Constituțională, mai arată recurenta, a statuat, în repetate rânduri, că instituirea unor reguli speciale în considerarea unor situații deosebite, atâta timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art. 16 din Constituție vizează "egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea, în favoarea acestora, a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui".
Se mai invocă și faptul că, prin Hotărârea nr.333/08.10.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, s-a stabilit că acordarea indemnizației de 10% din salariul brut personalului auxiliar care participă la efectuarea actelor de executare penală, a actelor privind procedura falimentului, nu constituie o faptă de discriminare conform nr.OG137/2000.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 50/1996 (art. 19 alin.3) se reglementează acordarea unui spor de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul efectiv lucrat pentru "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii".
Ulterior, prin nr.OG 8/2007 (art. 3 alin.8), acest text a suferit modificări în sensul că de acest spor beneficiază doar "grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă".
Plata acestui spor se face persoanelor menționate în textele citate, după procedura prevăzută de art. 38 alin. 2, art. 42 alin. 2 și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea nr. 387/2007.
Curtea constată că instanța de fond a reținut corect existența unei discriminări create de legiuitor între grefierii menționați în textele anterior arătate și ceilalți grefieri din alte compartimente sau care participă la ședințele de judecată. Dispozițiile art. 1 alin. 3 și 2 din nr.OG 137/2000 sunt pe deplin aplicabile.
Din argumentarea deciziei nr. 294/2001 a Curții Constituționale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, relativă la violarea Convenției din perspectiva art. 14 referitor la discriminare, se reține că, într-adevăr, așa după cum susține și Ministerul Justiției, legiuitorul național poate institui tratamente juridice diferite pentru situații diferite și că diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
În speță, Curtea constată că grefierul care participă la activități din cele menționate în art. 19 alin. 3 din legea nr. 50/1996 și ulterior, prin abrogarea acesteia, de art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, se află într-o situație analogă și comparabilă cu grefierii de ședință și cu cei care-și desfășoară munca în alte compartimente din cadrul instanțelor judecătorești.
În acest context, Curtea reține că, în lipsa unei justificări rezonabile și obiective, diferența de tratament juridic între situații similare și comparabile constituie o evidentă discriminare. Complexitatea atribuțiilor de serviciu, responsabilitățile ce le implică activitățile desfășurate de grefierii beneficiari ai sporului de 10% prin actele normative menționate nu pot fi reținute ca argumente ale unor criterii obiective care să explice distincția salarială.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că nu există temei a se considera că diferența de tratament salarial urmărește un scop legitim, iar raportul de proporționalitate dintre scop și mijloacele utilizate ar fi lipsit de importanță, câtă vreme există disproporționalitate între interesul general (organizarea judiciară) și interesul individual (dreptul grefierilor la salariu egal).
Se mai reține că Hotărârea nr.333/08.10.2007 a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este obligatorie pentru instanța de judecată investită cu o cerere formulată în temeiul art.27 din nr.OG137/2000.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției și să se mențină hotărârea pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.1261 din 01.11.2007 a TRIBUNALUL VASLUI, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 Ianuarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
23.01.2008
TRIBUNALUL VASLUI: -
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Nelida Cristina Moruzi, Cristina
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 331/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 102/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
