Conflict de muncă. Decizia 147/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 147
Ședința publică de la 18 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta - ROMTELECOM SA împotriva sentinței civile nr. 2373 din 19 XII 2007 Tribunalului Iași intimat fiind, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întîmpinare.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Părțile precizează că nu mai au cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvîntul părților.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. Recurentul a fost factor poștal. In anul 1991 au fost înființate regiile Poșta Română și Romtelecom. Romtelecomul nu are în statul de funcții funcția de factor poștal.Ca deținători ai unei arhive sunt obligați să elibereze adeverințe după documente existente. Din informații rezultă că vechea arhivă s-a distrus iar Romtelecomul a preluat ce s-a mai predat. In lipsa unor documente este necesar ca succesoarea în drepturi și obligații pentru activitatea de poștă, respectiv Direcția Regională de Poștă I să-i reconstituie situația solicitată.
Intimatul pune concluzii de respingere a recursului considerînd că este dreptul lui, drept dovedit cu cartea de muncă, a lucrat la gară numai ture de noapte. Depune concluzii scrise.
Instanța rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2373/19 decembrie 2007 Tribunalul Iași respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
Admite acțiunea formulată de reclamantul, cu domiciliul în I,-, -.5,etaj 10, apartament 2, în contradictoriu cu pârâta Romtelecom, cu sediul în B,- B, sector 1.
Obligă pârâta să elibereze reclamantului adeverința cu sporurile de noapte de care a beneficiat în perioada martie 1965 -martir 1968.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reține că reclamantul a fost angajat prin transfer la Oficiul Raion I la data de 1 august 1965, în funcția de factor, până la data de 2 martie 1968.
Cu cererea înregistrată la nr. 234/103 din 4 ianuarie 2007 la Romtelecom, reclamantul a solicitat eliberarea unei adeverințe cu sporul de noapte de care beneficiat.
Prin hotărârea nr. 448 in 27 iunie 1991, s-au înființat regiile autonome "Poșta Română","-", "","Inspectoratul General al lor" și "Societatea Comercială " Post"
În speță, nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că pârâta nu preluat statele de plată și alte documente privind pe foștii salariați ai I și că aceste înscrisuri ar fi fost arhivate de către altă persoană juridică.
Din înscrisurile depuse (adresele 200/01/01/27 din 25 ianuarie 2007 și 234/566 din 25 ianuarie 2007) rezultă că departamentul resurse umane a solicitat dosarele din anii 1965 - 1968 de la I și că i s-a comunicat lipsa acestora de către compartimentul servicii administrative, fapt ce dovedește că pârâta a preluat în arhivă state de plată.
Pârâta nu face dovezi din care să rezult departamentul care a preluat arhiva și statele de plată, perioada la care se referă înscrisurile ce le-a arhivat, motivele pentru care nu se găsesc anumite documente în locul unde acesta s-ar putea afla.
Prin adresa nr. 200/01/50/IS don 30.01.2007, pârâta a răspuns reclamantului că în arhivă nu se găsesc statele de plată de la I din perioada martie 1965 - martie 1968, dar nu s-a invocat lipsa calității unității de elibera adeverința privind sporul de noapte de care a beneficiat acesta în calitate de salariat al
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Romtelecom, prin reprezentanți legali, considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive.
În perioada martie 1965 - martie 1968 reclamantul a deținut funcția de factor poștal. Așa cum corect a reținut instanța de fond, prin nr.HG 448/1991 au fost înființate regiile " Poșta Română" pentru activitatea de poștă și "Romtelecom" pentru activitatea de telecomunicații. Romtelecom nu are în statul de funcțiuni funcția de factor poștal.
Motivează, de asemenea, recurenta că în calitate de deținători ai unei arhive, eliberează adeverințe după documentele care le au. Societatea nu a primit statele de plată sau alte documente primare din care să rezulte sporurile de noapte realizate de reclamant în perioada în discuție. Nu poate fi obligată societatea la probe negative, în sensul că nu dețin documentele pentru emiterea unei adeverințe în sensul cerut de reclamant.
În lipsa acestor documente este necesar ca succesoarea în drepturi și obligații pentru activitatea de poștă, respectiv Direcția Regională de Poștă I să-i asigure o reconstituire a situației juridice solicitate.
Intimatul - reclamant formulează întâmpinare prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat, deoarece, deși recurenta recunoaște că arhiva unității a fost parțial distrusă, nu specifică cine este și vinovat de aceasta.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs invocate, apărările intimatului și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Excepția lipsei calități procesuale pasive a pârâtei Romtelecom a fost corect soluționată de prima instanță.
Astfel, din adresele nr. 200/01/01/27 din 25.01.2007, emisă de Romtelecom - Direcția Operațiuni Zonale I se reține că recurenta este deținătoarea arhivei fostei Direcții Generale de Poștă și unicații.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 687/15 septembrie 2006, conform cărora cererile privind eliberarea adeverințelor prin care să se ateste faptul că, în anumite perioade de activitate, anterior datei de 1 aprilie 2001, au beneficiat de sporul pentru munca prestată în timpul nopții, se adresează angajatorilor sau deținătorilor arhivelor acestora, Curtea constată că Romtelecom are calitate procesuală pasivă.
Pe fondul litigiului, în raport de dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, curtea constată că prima instanță a interpretat eronat probele cauzei.
Angajatorul sau deținătorul arhivei acestuia este obligat, conform art. 40 pct. 2 lit. h din Codul muncii cu referire la Ordinul nr. 687/2006 să elibereze persoanei interesate adeverința privind sporul de care a beneficiat pentru munca prestată pe timp de noapte.
Punctele 4 și 5 din anexa la Ordinul nr. 687/2006 prevăd că adeverința solicitată va fi întocmită și eliberată numai după consultarea documentelor aflate în evidențele angajatorului sau deținătorului de arhivă, acesta fiind direct răspunzător de legalitatea exactitatea și corectitudinea datelor, elementelor și informațiilor înscrise.
În speță, prin răspunsul la cererile adresate de reclamantul deținătoarei arhivei fostei Direcții de Poștă și unicații I, Romtelecom, aceasta îi învederează faptul că în arhivele sale nu se găsesc statele de plată de la I pentru intervalul martie 1965 - martie 1968 (adresele -/S/15.05.2007, 200/01/01/50/IS/30 ianuarie 2007, nr. 10899/15.11.2006).
Prin urmare, în condițiile în care deținătoarea arhivei fostei angajatoare nu deține documentele ce-l privesc pe reclamant pentru perioada ce prezintă interes, în mod greșit prima instanță a obligat-o să elibereze acestuia adeverință.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul respingerii acțiunii de obligare a pârâtei la eliberarea adeverinței, evidențierea sporului de noapte pentru perioada martie 1965 - martie 1968.
Va menține dispozițiile relative la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Romtelecom B, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 2373/19 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Romtelecom
Menține dispozițiile sentinței civile recurate referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFEIR,
Red.
Tehnored.
2 ex.
09.04.2008
Tribunalul Iași
jud.
jud.
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Daniela Pruteanu, Nelida Cristina
← Contestație decizie de sancționare. Decizia 1309/2008. Curtea... | Contestație decizie de concediere. Decizia 504/2008. Curtea de... → |
---|