Conflict de muncă. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 170
Ședința publică de la 28 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenții:-, -, -, G, -, -, -, -, -, -, R, și
împotriva sentinței civile nr. 1091 din 2 X 2007 Tribunalului Vaslui, intimați fiind MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VASLUI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR (FOST ), având ca obiect conflict de muncă plata sporului de 15 %.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a complinit lipsa semnăturilor de pe cererea de recurs, recurenții depunînd la dosar, prin registratura instanței,un tabel cu semnături în original prin care validează recursul depus în cauză.
Instanța, verificînd actele și lucrările dosarului, văzînd că prin întîmpinare, Ministerul Publica solicitat judecata cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămîne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1091 din 02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost respinsă excepția de necompetență materială invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție A fost admisă excepția lipsei calității procesuale plasive a Ministerului Economiei și Finanțelor B, respingându-se pe cale de consecință acțiunea în contradictoriu cu acest pârât.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamanților: -, -, -, G, -, -, --, -, -, -, -, R, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin acțiunea promovată reclamanții - în calitatea lor de procurori și grefieri la Parchetele de pe lângă Tribunalul Vaslui și Judecătoriile V, Bârlad, H și M, au solicitat acordarea sporului de confidențialitate în procentul de 15% prevăzut de nr.OG 19/2006 aprobată prin Legea nr. 444 din 30.11.2006.
A mai reținut instanța de fond că dispozițiile art. 3 din legea sus-menționată invocată de reclamanți, privesc cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aceștia beneficiind de un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate.
A mai reținut prima instanță că raportat la aceste dispoziții, reclamanții nu se încadrează în categoriile enunțate expres de lege - ca beneficiari ai sporului solicitat.
Nici susținerile privind existența unei discriminări invocate de reclamanți între categoriile de personal cărora li se acordă acest spor nu au fost primite de instanță, fiind respinse ca neîntemeiate, cu motivarea că acestea reprezintă drepturi salariale suplimentare și nu drepturi fundamentale consacrate și garantate de Constituție.
A apreciat instanța că diferențierea salariilor de bază ale salariaților din sectorul bugetar reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului care în funcție de complexitatea unor profesii poate să instituie anumite premii și sporuri pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
A reținut totodată instanța că reclamanții nu se află în situații analoge ori egale cu ceilalți beneficiari ai sporului de 15%, sens în care este invocată și Decizia nr. 693/2006 a Curții Constituționale care a statuat că principiul egalității în fața legii nu presupune uniformitate.
Având în vedere soluția dată cererii principale din acțiune instanța a respins și cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, pe cale de consecință.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Au invocat recurenții că sentința primei instanțe este sumară și nemotivată, necombătând motivele invocate de reclamanți prin acțiunea introductivă.
Recurenții susțin că atâta timp cât prin nr.OG 19/2006 s-a acordat sporul de confidențialitate numai judecătorilor și procurorilor militari nu și celor civili, se încalcă principiile consacrate în art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, art. 23 din Declarația Universală a drepturilor omului și dispozițiile din nr.OG 137/2000 aprobată prin Legea nr. 27/2004 în art. 1 alin. 2.
Mai arată recurenții că în calitatea lor de magistrați și respectiv de personal auxiliar au fost verificați de în vederea obținerii certificatelor și avizelor S, iar prin Regulamentul de ordine interioară atât a parchetelor civile cât și militare se face vorbire de evidența, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea, multiplicarea, transmiterea,distrugerea și arhivarea informațiilor clasificate în baza Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, că neacordarea acestui spor nu face decât să mențină nejustificat discriminarea existentă între parchetele civile și cele militare.
Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - s-a solicitat respingerea recursului reclamanților ca neîntemeiat, intimatul depunând la dosar și Hotărârea nr. 437 din 05.11.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării care a soluționat o cauză similară cu cea a reclamanților.
A invocat astfel intimatul că reclamanții nu sunt nici funcționari publici cu statut special, nici nu au calitatea de cadre militare pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 444/2006.
Că solicitarea reclamanților-recurenți de a li se recunoaște dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate nu ar putea fi admisă decât prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, care ar adăuga la lege.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din nr.OG 19/2006 aprobată prin Legea nr. 444/2006, "pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul/avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază, cu încadrarea în limitele bugetelor aprobate".
Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, "sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ". Potrivit alin. 2, "categoriile de funcționari publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat".
Conform dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, "persoanele care, potrivit legii, gestionează informații clasificate beneficiază de un spor de 15% acordat pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate".
Același spor de confidențialitate de 15% se acordă, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, și personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției. Categoriile de personal care beneficiază de acest spor se stabilesc prin ordin al președintelui Consiliului.
Susțin recurenții că acest "spor de confidențialitate", reglementat prin actele normative menționate, este acordat personalului din sistemul bugetar pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate, care incumbă și personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, conform art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004.
Din examinarea acestor dispoziții legale, se constată că sporul de confidențialitate nu este acordat pentru îndeplinirea obligației de a păstra secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul, așa cum această obligație este reglementată de art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004.
Astfel, sporul de confidențialitate se acordă, în ceea ce privește cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul sau avizul de securitate deținut de fiecare persoană, același temei al acordării acestui spor regăsindu-se și în cazul membrilor plenului, precum și al altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor sau în cazul altor categorii de funcționari publici, prevăzute limitativ de legiuitor, ori personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, categoriile de personal îndreptățite fiind stabilite prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite sau al președintelui Consiliului.
De altfel, chiar recurenții, în motivarea acțiunii, au arătat că, în scopul asigurării mai eficiente a confidențialității informațiilor clasificate, au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane, salariați ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Prin urmare, nu se poate reține, că același element, respectiv obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare. Recurenții nu sunt într-o situație identică sau comparabilă cu salariații bugetari care beneficiază de sporul de confidențialitate, așa încât nu se poate constata existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000.
De altfel, în același sens s-a și pronunțat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care prin hotărârea nr. 437 din 05.11.2007 a soluționat o altă acțiune similară prin care se solicita acordarea sporului de confidențialitate de 15%, promovată de personalul auxiliar de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că în cauză nu pot fi reținute aspecte care intră sub incidența art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
A reținut în acest sens Colegiul Director al Consiliului de Combatere a Discriminării că în petiția dedusă soluționării reglementările legale incidente sunt circumscrise unor condiții care ating un grad de justificare obiectivă și rezonabil, date de operarea cu informații clasificate, statutul special al funcționarilor, desfășurarea de activități specifice în instituții publice cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii publice, siguranței naționale, puterii executive, Guvern, anumite Ministere, Administrația, etc.
Raportându-se la petiția dedusă soluționării, Colegiul Director a reținut deciziile Curții Constituționale prin care s-a statuat că principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite. Că principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, ci presupune instituirea unui tratament egal în situații care nu sunt diferite. De aceea, nu sunt excluse, ci, dimpotrivă, sunt admise soluții legislative diferite pentru situații diferite. (Decizia nr. 113/2001, Of. nr. 317/2001, 2001, p. 757; Decizia nr. 139/2001, Of. nr. 330/2001, 2001, p. 851), Curtea Constituțională a reținut că instituirea unor reglementări juridice diferențiate în privința drepturilor și obligațiilor unor categorii de cetățeni care se află în situații diferite nu este contrară art. 16 alin. (1) din Constituție. (Decizia nr. 294/2001, Of. nr. 21/2002).
Coroborând aceste aspecte cu faptele care face obiectul petiției și definiția discriminării astfel cum este prevăzută în art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, republicată, Consiliul a reținut că în cauză nu se poate reține întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire restricție, excludere, deosebire,preferință între persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit datorită unuia din criteriile prevăzute de lege și care are ca scop sau ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, raportându-se la jurisprudența sa, Colegiul Director a reținut că a fost sesizat anterior cu același obiect, de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, și s-a pronunțat în sensul nereținerii unui tratament diferit, care îmbracă forma prevăzută de art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, republicată (Hotărârea Colegiului Director nr. 415 din 27.11.2007).
Decizia susmenționată a, deși nu are forță obligatorie în cazul de față, întrucât vizează alte părți ca reclamanți, nu poate fi totuși ignorată, cauza soluționată fiind similară celei deduse judecății prezente.
Ca atare, aplicând principiulmutatis mutandis,Curtea urmează să constate că recursul promovat de reclamanți este nefondat, neputându-se reține existența unui tratament juridic discriminatoriu așa cum îl reglementează nr.OG 137/2000.
În consecință, pentru toate cele ce preced Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul reclamanților ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința civilă nr. 1091 din 02.10.2007 a Tribunalului Vaslui.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții: -, -, -, G, -, --, -, -, -, -, R, și, G, -, împotriva sentinței civile nr. 1091 din 02.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.03.2008.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:,
15.04.2008
2 ex.-
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu, Georgeta Pavelescu
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 916/2009. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 135/2010. Curtea de... → |
|---|
