Conflict de muncă. Decizia 190/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 190
Ședința publică de la 01 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursurile formulate de, și împotriva sentinței civile nr.1115 din 4.10.2007 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL IAȘI, TRIBUNALUL VASLUI și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către recurenți.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la excepția tardivității recursului invocată pentru o parte din recurenți și pe fondul cererilor de recurs.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1115/4.10.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosar nr-, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții, -, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor (fost Ministerul Finanțelor Publice).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată, întrucât între reclamanți și această instituție nu există raporturi contractuale de muncă și nici de subordonare, reclamanții fiind salarizați de către Ministerul Justiției.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este cel de constituire și gestionare generală a resurselor financiare publice, iar elaborarea proiectelor bugetare sau rectificarea bugetară se face numai în baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite, astfel încât nu îi incumbă acestuia obligația de a plăti drepturile salariale solicitate de reclamanți.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că, reclamanții, în calitate de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Huși, au solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Potrivit acestui articol "pentru risc și solicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Instanța a constatat, însă, că textul de lege invocat de reclamanți în susținerea acțiunii a fost abrogat prin nr.OG 83000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 01.09.2000 și intrată în vigoare la data de 01.10.2000.
Potrivit art. I pct. 42 din acest act normativ "Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563/18.11.1999, se modifică și se completează după cum urmează: "art. 47 se abrogă".
Având în vedere că textul de lege invocat nu mai este în vigoare, prevăzându-se în mod explicit abrogarea acestuia, s-a apreciat că pretențiile reclamanților sunt neîntemeiate.
În ce privește susținerea reclamanților că este nelegală abrogarea unei legi printr-o ordonanță, instanța a constatat că Legea nr. 50/1996 este o lege ordinară și nu una organică, astfel încât potrivit art. 115 alin.1 din Constituția României "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". Mai mult, s-a constatat că nr.OG83/2999, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, a fost aprobată prin lege (Legea nr. 334/06.07.2001), act de același nivel cu Legea nr.50/1996.
Raportat acestor considerente, instanța a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Susțin recurenții că în mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere că au solicitat obligarea acestuia la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, raportat la dispozițiile art. 1 din OUG22/2002 aprobată prin Legea 288/2002.
Pe fond, consideră că art. 74 din Legea 50/1996 a fost abrogat prin art. 42 din OG83/2000, însă această abrogare nu poate produce efecte juridice întrucât OG83/2000 este un act normativ inferior Legii 50/1996, fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii 24/2000 (art. 54 pct. 2).
În aceste circumstanțe - susțin recurenții - este inadmisibil ca un drept general prevăzut într-o lege (în vigoare în perioada de referință) să nu poată fi concretizat în practică.
Necesitatea respectării principiului protecției încrederii în stat implică ca evenimentele legislative să poată fi dispuse doar prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior și cere eliminarea obstacolelor juridice care împiedică titularii drepturilor recunoscute legal să se bucure de ele.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și acțiunii.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8,9 și 3041Cod procedură civilă.
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului. Arată intimatul că dispozițiile art. 47 din Legea 50/1996 au fost abrogate total și explicit prin OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, în baza competenței conferite Guvernului de art. 115 din Constituție revizuită; mai mult, prin Legea 324/2000 a fost aprobată OG83/2000, astfel încât dispopzițiile OG83/2000 au fost cenzurate de autoritatea legislativă a statului, fiind menținute.
În recurs a fost depusă practica judiciară.
Instanța a invocat, din oficiu, la primul termen de judecată excepția tardivității recursului.
Excepția este invocată în ceea ce-i privește pe recurenții -reclamanți, și.
Conform articolului 301 Cod procedură civilă cu referire la art. 80 din Legea 168/1999, termenul de recurs în conflictele de muncă este de 10 zile de la data comunicării hotărârii instanței de fond.
În speță, deși sentința civilă nr. 1115/4.09.2007 a fost comunicată reclamanților -recurenți menționați anterior la data de 30.11.2007 (a se vedea 60-62, 65-68, 70-71 dosar fond), recursul a fost depus la Tribunalul Vaslui abia la data de 11.01.2008, cu depășirea termenului prevăzut de lege.
Ca urmare, în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul acestora va fi respins ca tardiv introdus.
În ceea ce-i privește pe recurenții -reclamanți, și, Curtea de Apel constată că acestora nu le-a fost comunicată hotărârea primei instanțe, astfel încât recursul lor este declarat în termenul prevăzut de lege.
Nici în privința recurenților -reclamanți, și nu poate fi reținută excepția tardivității recursului, având în vedere că procedurile de comunicare a sentinței civile nr. 1115/4.09.2007 sunt lovite de nulitate, deoarece nu cuprind data încheierii procesului -verbal conform art. 100 alin. 1 pct. 1 și alin. 3 Cod procedură civilă (a se vedea 63,69,72 dosar fond).
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul reclamanților, și este fondat, dar în limitele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanții au calitatea de personal auxiliar la Judecătoria Huși.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 dată în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță în sensul că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești republicată: Constată că judecătorii, procurorii, magistrații -asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Potrivit dispozițiilor art. 392 alin. 3 teza a II-a Cod procedură civilă "Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță".
Prin raportare la decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel reține că acțiunea reclamanților este întemeiată, dar pentru perioada 28.08.2004 -01.02.2007, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 283 pct. 1 lit. c Codul muncii, termenul de prescripție în cazul drepturilor salariale neacordate este de 3 ani. Ca urmare, raportat la data formulării cererii de chemare în judecată (28.08.2007), dreptul la acțiune pentru perioada 25.05.2004 - 27.08.2004 este prescris.
În ceea ce privește pe reclamanta, sporul solicitat urmează a-i fi acordat începând cu data angajării acesteia, respectiv 3.07.2006.
Având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, prev. de art. 1088 și urm. Cod civil, vor fi obligați pârâții la plata diferențelor de drepturi salariale cu aplicarea indicelui de inflație.
Nu poate fi reținut însă motivul de recurs vizând admiterea excepției lipsei calității procesul pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții au solicitat obligarea, în solidar, la plata actualizată a sporului de 50%, a tuturor pârâților, inclusiv Ministerul Economiei și Finanțelor.
Este adevărat că, potrivit art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectiv.
Însă aceste dispoziții pot stabili în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor doar o obligație de "a face", respectiv de a include ori de a aproba în bugetele instituțiilor publice sumele necesare executării obligațiilor de plată.
Obligația de plată, care este o obligație de "a da", se stabilește în raport de titularul dreptului material (și, respectiv obligației corelativ) dedus judecății. În speța de față, calitatea procesuală pasivă în cadrul obligației de plată revine Ministerului Justiției, Curții de Apel Iași și Tribunalului Vaslui, ca ordonator principal, secundar și, respectiv, terțiar de credite.
Față de toate aceste considerente, în baza disp. art. 312 Cod procedură civilă, Curtea de Apel va admite recursul declarat de reclamanții, și și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea completată formulată de aceștia în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui; va obliga pârâții să plătească reclamantei sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 3.07.2006 2006 până la de 1.02.2007, iar reclamanților, și începând cu data de 28.08.2004, până la data de 1.02.2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Va fi respinsă ca prescrisă extinctiv cererea reclamanților privind plata sporului de 50% pentru perioada 25.05. -27.08.2004.
Va fi respinsă cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată, neexistând dovezi ale efectuării acestora.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1115 din 4.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o modifică în parte:
Admite, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași și Tribunalul Vaslui.
Obligă pârâții să plătească reclamantei sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu de bază brut lunar, începând cu data de 3.07.2006, până la data de 1.02.2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții să plătească reclamanților, și sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariu de bază brut lunar, începând cu data de 28.08.2004, până la data de 1.02.2007, actualizat cu indicele de inflație la data plății efective.
Respinge, ca prescrisă extinctiv, cererea reclamanților privind plata sporului de 50% pentru perioada 25.05.2004 - 27.08.2004.
Respinge cererea reclamanților privind plata cheltuielilor de judecată.
Menține celelalte dispoziții care nu contravin prezentei decizii.
Respinge, ca tardiv introdus, recursul declarat de reclamanții, și împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier,
Red.
Tehnored.
22.04.2008 - 2 ex.
Tribunalul Vaslui: -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
| ← Contestație decizie de concediere. Decizia 763/2008. Curtea de... | Contestație decizie de concediere. Decizia 177/2008. Curtea de... → |
|---|
