Conflict de muncă. Decizia 23/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 23
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 13.09.2007 a Tribunalului Vaslui (-), intimat fiind SC " "SRL.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al treilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă de către părți.
Instanța, în conformitate cu decizia Curții Constituționale nr. 176/2005, respinge excepția nulității recursului întemeiată pe dispozițiile art. 3021alin.1 lit. a Cod procedură civilă, excepție invocată prin întâmpinare de către intimata SC " "SRL.
Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr.1012/13.09.2007, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul nr.-, s-a dispus:
A fost respinsă excepția de nulitate absolută a deciziei nr.268 din 13 martie 2007, invocată de contestatoare.
A fost respinsă contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu intimata SC "" SRL, județul
A fost obligată contestatoarea să plătească intimatei suma de 1650 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr.- din data de 24 aprilie 2007, precizată la 13.09.2007, contestatoarea a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC "" SRL anularea Deciziei nr.268 din 13.03.2007 de desfacere a contractului de muncă, reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei, obligarea intimatei la plata drepturilor bănești de la data de 13.03.2007 și până la data reintegrării efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Din probatoriul administrat în cauză, instanța a reținut că a fost angajată la SC "" SRL pe postul de casier-încasator, începând cu data de 24.10.2005, în temeiul contractului individual de muncă nr.145/24.10.2005.
Datorită unui deficit de personal la punctul de lucru al societății situat în municipiul I, intimata a hotărât ca începând cu data de 20.12.2006, contestatoarea să fie delegată la acest punct de lucru, pe o perioadă de 60 de zile, emițând în acest sens Decizia nr.899/19.12.2006, care a fost comunicată contestatoarei.
Întrucât contestatoarea nu s-a prezentat la locul de muncă la care a fost detașată, societatea intimată a emis, în temeiul art.61 lit. a Codul muncii coroborat cu dispozițiile art.23 pct. d din Regulamentul de Ordine Interioară, decizia de desfacere a contractului de muncă nr.268 din 13.03.2007.
Analizând decizia contestată, instanța a constatat că aceasta este legală și temeinică.
Sub aspectul legalității deciziei s-a reținut că intimata a procedat, conform dispozițiilor art.267 Codul muncii, la convocarea contestatoarei în vederea efectuării cercetării disciplinare prealabile, în acest sens fiind emise adresele nr.13 din 12.01.2007 și nr.247 din 01.03.2007.
La data de 06.03.2007 contestatoarea a dat o declarație, prin care a arătat motivele pentru care nu s-a prezentat la locul de muncă la care a fost delegată.
Ori, sub aspectul obligativității impuse de dispozițiile art.267 Codul muncii sub sancțiunea nulității absolute a efectuării cercetării disciplinare, în cazul săvârșirii unei abateri de către un salariat, s-a constatat că această cerință a legii a fost respectată, la dosarul cauzei existând adresele prin care contestatoarea a fost convocată, declarația privind apărările acesteia, precum și procesul-verbal încheiat cu această ocazie.
De asemenea, decizia de desfacere a contractului de muncă a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art.268 din Codul muncii, fiind arătate și explicate în actul de concediere descrierea faptei, precizarea prevederilor din regulamentul intern care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care s-au înlăturat apărările formulate de salariat, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea, termenul în care sancțiunea poate fi contestată și instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Susținerile contestatoarei privind nelegalitatea deciziei, pe motiv că aceasta a fost emisă la mai mult de 30 de zile după luarea la cunoștință despre săvârșirea abaterii, nu poate fi reținută, întrucât prelungirea termenului de desfășurare a cercetării disciplinare prealabile a fost determinată chiar de către aceasta, care prin adresa din data de 18.01.2007 solicita să fie reprogramată, întrucât nu poate fi prezentă la efectuarea cercetării disciplinare din motive de sănătate.
De asemenea, nu poate fi reținut ca motiv de nulitate a deciziei nici necomunicarea acesteia în termen de 5 zile calendaristice de la data emiterii, deoarece textul art.268 alin.3 Codul muncii nu prevede acest termen sub sancțiunea nulității, așa cum se prevede pentru alte mențiuni ale deciziei de concediere (art.268 alin.2 Codul muncii ), termenul de 5 zile fiind un termen de recomandare. De altfel, după ce se prevede în alin.3 al art.268 Codul muncii, faptul că termenul de comunicare este de 5 zile, în același aliniat se mai arată că decizia produce efecte de la comunicare, astfel încât angajatul nu este vătămat în dreptul său de a formula o eventuală contestație.
Sub aspectul temeiniciei deciziei de concediere, instanța a constatat că potrivit art.23 lit. d din Regulamentul de Ordine Interioară al SC "" SRL, absența nemotivată a unui salariat de la serviciu timp de 3 zile sau mai multe zile consecutive este considerată o abatere gravă, care dă dreptul angajatorului de a dispune desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Ori, contestatoarea, delegată prin Decizia nr.899/19.12.2006 la punctul de lucru al societății din municipiul I, nu s-a prezentat la acest punct de lucru în zilele de 23, 24 și 25 decembrie 2006.
În cursul cercetării disciplinare prealabile, aceasta a încercat să motiveze absențele nejustificate prin faptul că nu a găsit punctul de lucru și nici nu a fost informată în privința situării acestuia.
Ori, aceste apărări nu pot fi primite, întrucât contestatoarea nu a informat în nici un fel aceste aspecte societății intimate, invocându-le doar cu ocazia cercetării prealabile efectuate.
Pentru aceste motive, câtă vreme angajatul nu a probat absențele nejustificate de la serviciu, intimata are dreptul potrivit normelor interne să dispună desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța a respins contestația formulată de contestatoarea împotriva Deciziei nr.268 din 13 martie 2007 de desfacere a contractului de muncă, emisă de intimata SC "" SRL și a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimată, potrivit art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din următoarele considerente:
Susține recurenta că decizia contestată este abuzivă, deoarece nu se poate reține în sarcina sa nici o abatere disciplinară, iar adevăratul motiv pentru care i s-a desfăcut contractul de muncă a fost îndepărtarea unui salariat incomod, care a mai câștigat o contestație similară și a fost reintegrat.
Mai arată recurenta că, la câteva zile după reintegrarea la vechiul loc de muncă, în ziua de vineri 22.12.2005, la orele 1600, intimata i-a comunicat că începând de a doua zi va fi delegată la punctul de lucru I, fără a i se indica adresa și fără a i se plăti indemnizația de delegare.
A doua zi, susține recurenta, a constatat că nu se afla nimeni la punctul de lucru din I; în consecință, s-a întors la Bârlad, unde a adus la cunoștință șefului său ierarhic acest aspect.
Datorită unor probleme grave de sănătate, a fost nevoită ca a doua zi să se interneze în spital, iar intimata, fără a-i da posibilitatea de a explica cele întâmplate și a depune certificatul de incapacitate temporară de muncă, a refuzat să o mai primească la lucru și a emis decizia contestată.
Mai susține contestatoarea că în mod greșit a motivat instanța că sancțiunea încălcării termenului nu este anularea deciziei, deoarece s-ar permite angajatorului să desfacă oricând și oricum contractul de muncă al unui salariat și să-i comunice aceasta când dorește.
Pentru toate aceste considerente, se solicită admiterea recursului și a contestației formulate.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art.3021alin.1 lit. a Cod procedură civilă.
Pe fond, solicită respingerea recursului.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimată a fost respinsă de instanță, având în vedere Decizia nr.176/2005 a Curții Constituționale.
Cât privește recursul declarat de contestatoare, Curtea de Apel constată că acesta este nefondat.
Astfel, în mod corect a reținut prima instanță că emiterea deciziei peste termenul de 30 zile prevăzut de teza Iaa rt.268 alin.1 Codul munciis -a datorat solicitării contestatoarei, care a susținut că nu se poate prezenta la cercetarea disciplinară din 18.01.2007 din cauze medicale (23 dosar fond), motiv pentru care nu poate fi atrasă nulitatea deciziei de sancționare, ea fiind emisă în termenul prevăzut de teza II a art.268 alin.1 Codul muncii.
De asemenea, comunicarea deciziei de sancționare cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de art.268 alin.3 Codul muncii nu este de natură să atragă nulitatea deciziei, natura juridică a termenului fiind de recomandare, așa cum a motivat și instanța de fond.
Pe fond, corect a reținut prima instanță temeinicia deciziei de concediere.
Rezultă din probatoriul administrat că salariatei i-a fost comunicată decizia de delegare nr.899/19.12.2006 la data de 22.12.2006, iar aceasta nu s-a prezentat la punctul de lucru al angajatorului din I în zilele de 23, 24, 25.12.2006, aceste zile fiind lucrătoare pentru unitățile de transport public (cazul societății intimate).
Abaterea este considerată gravă conform Regulamentului de Ordine Interioară (art.23 lit. d), astfel încât angajatorul putea dispune desfacerea contractului de muncă, chiar în lipsa altor sancțiuni.
Deși a susținut că nu i-a fost comunicată adresa punctului de lucru din I și că nu l-a găsit, cu toate că s-a deplasat în I în ziua de 23.12.2006, contestatoarea nu a adus la cunoștința societății acest aspect decât cu ocazia cercetării disciplinare.
Mai mult, în cererea de recurs, susține contestatoarea că a fost nevoită să se interneze în spital în data de 24.12.2006, iar angajatorul nu i-a permis să depună certificatul de incapacitate temporară de muncă, însă acest act nu a fost depus nici măcar în fața instanței de control judiciar, astfel încât această împrejurare nu este dovedită.
Ca atare, se reține că sentința primei instanțe este temeinică și legală, Curtea de Apel urmând să respingă recursul ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva sentinței civile nr.1012/13.09.2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
01.02.2008
Tribunalul Vaslui: -
-
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
| ← Completare carnet de muncă. Decizia 842/2008. Curtea de Apel... | Contestație decizie de pensionare. Decizia 8326/2008. Curtea... → |
|---|
