Contestație decizie de pensionare. Decizia 8326/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 8326

Ședința publică de la 25 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorin Pascu

JUDECĂTOR 2: Tamara Carmen Bunoiu

JUDECĂTOR 3: Cristina

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorea, împotriva sentinței civile nr.1041 din 05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii,având ca obiect contestație decizie de pensionare.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurenta contestatoare, lipsind intimata Casa Județeană de Pensii

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că intimata Casa Județeană de Pensii a depuns întâmpinare scrisă și solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.

Recurenta contestatoare a depuns înscrisuri.

Instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Recurenta contestatoare a solicitat, în raport de motivele învocate în scris, admiterea recursului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1274/l04/2008, la Tribunalul O l t, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta CJP O, solicitând instanței anularea deciziei nr. 57827 /l0.03.2008, prin care s-a respins cererea de înscriere la pensie anticipată parțială,motivat de faptul că stagiul realizat a fost mai mic decât stagiul complet de cotizare nefiind îndeplinite condițiile prev. de art 50 din legea l9/2000, întrucât nu a fost luată în calcul perioada l2.05.l982- 0l.l987 - când fost angajată în funcția de contabil fermă cu contract de muncă la CAP așa cum rezultă din cartea de muncă pe care o depune in copie la contestație.

În drept, reclamanta invocă dispoz.art. l60 alin.5 din legea l9/2000, și depune în copie carnetul de muncă, carte de identitate, fișe anuale ștampilate de Primăria Comunei, hotărârea de divorț din care rezultă schimbarea de nume și certificate de căsătorie.

Pârâta a depus întâmpinare prin care solicită respingerea contestației, susținând că perioada l2.05.l982-0l.l987 nu a fost valorificată, deoarece din actele depuse nu rezultă dacă a fost încadrată conform codului muncii, sau a avut calitatea de membru cooperator iar ștatele de plată pentru perioada în discuție potrivit adresei nr. 42698/7.04.2008, emisă de IJP O, Serviciul de Investigare Fraudelor, au fost întocmite in fals de către numita - fostul contabil al CAP.

În drept se invocă dispoz.Decretului 92/l976 și legea l9/2000.

S-au depus in copie actele care au stat la baza emiterii deciziei.

Petenta a mai depus în cauză, în copie rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina din l3 mai 2008, prin care se confirmă propunerea de neîncepere a urmăriri penale față de pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material in înscrisuri oficiale și uz de fals, întrucât în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.

Tribunalul O l t, prin sentința nr. 1041 din 5.06.2008 a espins ca neîntemeiată contestația formulată de, în contradictoriu cu pârâta CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII

În considerentele sentinței s-a reținut că prin decizia contestată, petentei i s-a repsins cererea de înscriere la pensie anticipată parțială, întrucât stagiul realizat a fost mai mic decât stagiul complet de cotizare, respectiv 25 ani 9 luni și l2 zile, din care l9 ani 9 luni și l2 zile s-au valorificat în condiții normale sector de stat și 6 ani în sectorul agricol, petenta având vârsta de 54 ani și 9 luni la data depunerii cererii de pensionare, astfel că, nu erau îndeplinite condițiile prev. de art. 50 din legea l9/2000.

În copia carnetului de muncă- fila l0 - perioada l5.05.l982 - l0.l99l este într-adevăr operată, dar operațiunile prezintă dubii întrucât conform operațiunilor din carnet, nu i s-a modificat salariul timp de 9 ani de zile adică din mai l982 până în aprilie l99l.

Ca urmare, i s-au solicitat ștate de plată și adeverințe care la rândul lor conțineau mențiuni nereale, astfel că, pârâta CJP a sesizat organele de cercetare penală și s-a constatat conform rezoluției din l3 mai 2008 Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina - că ștatele de plată pentru perioada nevalorificată au fost întocmite în fals de fostul contabil al CAP care a operat și în carnetul de muncă al contestatoarei pentru perioada l2.05.l982-l0.l99l.

În consecință se reține că pârâta in mod corect nu a luat în considerare perioada susținută de reclamantă, respectiv l2.05.l982 - l0.l987, întrucât mențiunile din carnetul de muncă sunt nereale și false, astfel că nu sunt incidente dispoz. art.l60 alin.5 din Legea l9/2000, privind dovada vechimii în muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 26.06.2008 contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului contestatoarea a susținut că în mod greșit Tribunalul Olti -a respins contestația formulată prin care a solicitat anularea deciziei nr. 57827/10 martie 2008 emisă de intimata CJP O, în mod eronat neluându-se în calcul perioada 12 mai 1982 - 10 ianuarie 1987, perioadă în care a fost angajată în calitate de contabil fermă cu contract de muncă în cadrului fostului CAP, așa cum rezultă din cartea de muncă.

S-a învederat faptul că prima instanță și-a întemeiat în totalitate soluția pronunțată pe rezoluția din 13 mai 2008 pronunțată de Ministerul Public Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1148/P/2008 prin care s-a constatat că ștatele de plată pentru perioada aflată în litigiu ar fi fost întocmite în fals de către numita fostul contabil șef de la CAP, însă recurenta nu a figurat în aceste ștate de plată, depunând la dosar în susținerea contestației fișele anuale pentru evidența muncii și a decontării cu cooperatorii, fișe în posesia cărora se afla de pe vremea când funcționa în cadrul CAP-ului respectiv în calitate de contabil planificator.

S-a mai arătat faptul că prin hotărârea primei instanțe a fost prejudiciată nefiindu-i luată în calcul vechimea în muncă, o perioadă lungă de timp, în care a lucrat efectiv, fiind încălcate astfel dispoz. art. 1 din Decretul nr. 92/1976 care stipulează că dovada vechimii în muncă se face cu carnetul de muncă, iar la dosarul cauzei nu există vreun act al parchetului sau orice altă dovadă scrisă care să ateste în mod clar că mențiunile din carnetul său de muncă sunt false.

În susținerea recursului recurenta a depus la dosar sentința civilă nr. 1136/19 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- și încheierea din 29 august 2008 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr-.

La data de 17 2008 intimata Casa Județeană de Pensii Oaf ormulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul declarat de reclamanta este întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente:

Astfel, la data de 11 decembrie 2007 recurenta a depus la Casa de Pensii Ooc erere prin care solicita acordarea pensiei anticipate, motivată de faptul realizării stagiului de cotizare prevăzut de dispoz. art. 50 din Legea nr. 19/2000, cerere respinsă prin decizia nr. 57827/10 martie 2008, decizie întemeiată pe faptul că prezintă mențiuni nereale, carnetul de muncă al acesteia, înscris cu care făcea dovada unui stagiu de cotizare total de 25 ani 9 luni și 12 zile.

Prin hotărârea primei instanțe s-a respins contestația petentei. Soluție întemeiată în exclusivitate pe rezoluția pronunțată pe data de 13 mai 2008 de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 11148/P/2008.

Analizând rezoluția pronunțată la data respectivă de către organele de cercetare penală s-a constatat5 că s-a dispus neînceperea urmăririi penale fașă de numita, fostul contabil șef al fostului CAP, jud. O, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. În considerentele aceleiași rezoluții s-a reținut din verificările efectuate de către organele de poliție că după desființarea cap-ului, arhiva cu documente a fost mutată de mai multe ori, situație în care mai multe documente au fost distruse, deteriorate sau pierdute, astfel încât în condițiile arătate numita în anul 1998 întocmit alte ștate de plată ale salariaților, menționând pentru reținerile la fondul de pensie un procent de 3% contrar prevederilor Legii nr. 27/1966 în care se precizează că acest procent de reținere este în cuantum de 2%.

Se va reține astfel faptul că în mod greșit Tribunalul Olt la pronunțarea soluției recurate a avut în vedere această rezoluție Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, în condițiile în care, numitei nu i s-a imputat întocmirea unor ștate de plată nereale, referitor la persoanele care au avut calitatea de salariat a fostului CAP, printre care se numără și recurenta ci doar faptul că s-a menționat un procent de reținere greșit la fondul de pensii. De asemenea, refacerea acestor înscrisuri a avut la bază o cauză obiectivă, respectiv situația în care arhiva cu documente a acestui CAP, după desființare a fost mutată de mai multe ori, astfel încât documentele au fost distruse, deteriorate sau pierdute.

În același timp în mod nejustificat atât intimata CJP O cât și prima instanță nu i-au luat în considerare petentei stagiul de cotizare în perioada 15 mai 1982 - 1 octombrie 1991, deși perioada respectivă a fost trecută în cartea de muncă a recurentei, acesta fiind înscrisul oficial care face dovada vechimii în muncă conform dispoz. art. 1 din Decretul nr. 92/1976, în condițiile în care rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nu a avut în vedere acest înscris, ci numai ștatele de plată.

Nu se poate reține teza primei instanțe potrivit căreia au fost înlăturate mențiunile din carnetul de muncă, întrucât acestea prezentau dubii în condițiile în care salariul recurentei nu fost modificat timp de 9 ani de zile în perioada 1982 - 1991, în condițiile în care din analiza întregului carnet de muncă al recurentei rezultă faptul că aceasta a lucrat în calitate de salariat, pe diverse funcții (gestionar și contabil) în cadrul fostelor CAP-uri și, alături de alte funcții din cadrul sistemului de stat.

Se poate adăuga și faptul că mergând pe raționamentul intimatei, recurentei nu i se putea lua în considerare nici perioada 1987 - 1991, perioadă necontestată, iar pe de altă parte este cunoscut faptul că anterior anului 1990, situația de fapt determina înscrieri destul de rare în carnetele de muncă ale salariaților.

De asemenea, se va reține și faptul că în rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina prin care s-a soluționat plângerea penală formulată de CJP O se face vorbire alături de recurenta, de numitul G, cel care se află în aceeași situație cu aceasta, în favoarea sa pronunțându-se sentința civilă nr. 1136 din 19 iunie 2008 de către Tribunalul O l t, în dosarul nr-, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare, prin care i s-a recunoscut stagiul de cotizare în perioada 1 ianuarie 1979 - 1 martie 1987 în cadrul fostului CAP.

Față de cele arătate, se va reține că Tribunalul Olta pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, sentință afectată de motivul de modificare prev. de dispoz. art. 3904pct. 9 Cod pr. civilă, astfel încât în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă recursul declarat de contestatoarea se privește ca fiind întemeiat și se va admite; se va modifica în totalitate hotărârea primei instanțe, în sensul că se va admite contestația și se va dispune anularea deciziei nr. 57827/10 martie 2008 emisă de Intimata CJP O, dispunându-se obligarea intimatului de a emite o nouă decizie prin care să se valorifice ca vechime în muncă perioada 12 mai 1982 - 1 ianuarie 1987.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatoarea, împotriva sentinței civile nr.1041 din 05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii

Modifică sentința în sensul că admite contestația.

Dispune anularea deciziei nr. 57827/10.03.2008 emisă de CJP O și obligă intimatul să emită o nouă decizie cu luarea în calcul a stagiului de cotizare pe perioada 12 mai 1982 - 1.01.1987.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 25.09.2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier

Red. Jud. S

Ex.4//21.10.2008

Jud. fond I

I

Președinte:Sorin Pascu
Judecători:Sorin Pascu, Tamara Carmen Bunoiu, Cristina

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Contestație decizie de pensionare. Decizia 8326/2008. Curtea de Apel Craiova