Conflict de muncă. Decizia 25/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 25
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Daniela
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind pe recursul formulat de COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I împotriva sentinței civile nr.1897 din 17.10.2007 a Tribunalului Iași ( dosar nr-), intimat fiind.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I și intimata asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen.
Avocat pentru intimata depune la dosar împuternicire avocațială și arată că nu are de formulat alte cereri.
Consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul la
Consilierul juridic pentru recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ SA-DIRECȚIA REGIONALĂ DE POȘTA I arată că tribunalul a respins acțiunea unității reținând faptul că în cauză se aplică prescripția extinctivă deoarece au trecut 3 ani. Consideră că s-au aplicat greșit dispozițiile legii. Mai arată că Codul Muncii stabilește prin prevederile sale cum se aplică răspunderea materială subsidiară. Raportat la aceste dispoziții legale consideră că momentul de la care curge termenul de prescripție este momentul de la care s-a încheiat procesul verbal de către executorul judecătoresc. Precizează că singurul care se poate pronunța asupra care se poate pronunța asupra solvabilității unui debitor este executorul judecătoresc. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocat pentru intimata arată că recursul nu este întemeiat. Se pretinde că în mod eronat instanța de fond a reținut data de la care se curge dreptul la acțiune ca fiind data stabilirii prejudiciului prin proces-verbal. Dar prin același proces-verbal s-a stabilit și persoanele care au cauzat prejudiciul. De asemenea se pretinde că hotărârea primei instanțe s-a dat cu încălcarea art. 30 din Codul Muncii, dar în acesta este vorba de răspunderea materială subsidiară. Mai arată că se pretinde de companie că momentul nașterii dreptului la acțiune este acela al încheierii procesului - verbal de executorul judecătoresc. Dar sunt dispoziții legale pe care compania le-a exercitat la data formulării plângerii penale împotriva intimatei. Indică faptul că în preambulul deciziei de impunere se arată motivele acesteia și că intimata este insolvabilă, iar legea stabilește că dată de la care curge dreptul la acțiune este data de la care compania a aflat de insolvabilitatea celui care a făcut paguba. Din adresa poliției din data de 16.12.2002 rezultă că intimata este insolvabilă. Procedura penală crează posibilitatea părții civile de a solicita instituirea unei măsuri asiguratorii imobiliare sau mobiliare pentru repararea prejudiciului. Aceste măsuri s-au întreprins, dovadă fiind acest proces-verbal încheiat de poliție. Solicită respingerea recursului deoarece acțiunea este prescrisă. Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr. - din 6.12.2007 în valoare de 700 lei reprezentând onorariu avocat.
Constatând dezbaterile închise.
După deliberare,
INSTANȚA
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 1897/17.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iașia fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta, fiind respinsă pe această excepție acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta Compania Națională Poșta Română - Direcția Regională de Poștă I în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin acțiunea introductivă, reclamanta Compania Națională Poșta Română - Direcția Regională de Poștă Ias olicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6.565,018 lei cu titlu ded espăgubiri, în temeiul dispozițiilor art. 270 Codul Muncii.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. Cât privește data nașterii dreptului la acțiune, instanța reține că aceasta este data la care angajatorul a luat cunoștință de prejudiciul cauzat de către salariat.
Se mai reține de către instanță că prin procesul verbal de control din 6 noiembrie 2002, înregistrat la unitate sub nr. 32259/7 noiembrie 2002, comisia de control stabilit că paguba produsă unității în sumă totală de 838.200.000 lei de către, în complicitate cu și putea fi evitată dacă alți salariați, printre care și pârâta: și-ar fi îndeplinit în mod corespunzător propriile atribuții de serviciu. Astfel instanța reține că data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este 7 noiembrie 2002, respectiv data la care conducerea unității I luat cunoștință de procesul verbal de control întocmit la data de 6 noiembrie 2002 și înregistrat sub nr. 32259/7 noiembrie 2002.
În nici un caz nu se poate considera că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut abia în momentul constatării insolvenței autorilor direcți, respectiv 12 aprilie 2005, atât timp cât salariații vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu, fără încălcarea cărora paguba ar fi putut fi evitată, alții decât autorii direcți ai pagubei, au fost cunoscuți încă de la data întocmirii și înregistrării procesului-verbal de control din noiembrie 2002. Astfel, reclamanta ar fi trebuit încă de la data luării la cunoștință de procesul verbal de control din noiembrie 2002, să-i acționeze în instanță atât pe autorii direcți, cât și pe cei indirecți, iar în cazul în care nu ar fi putut să-și recupereze paguba de la autorii direcți, ar fi avut posibilitatea să o recupereze de la autorii indirecți, care prin neglijența lor în îndeplinirea sarcinilor de serviciu au favorizat crearea prejudiciului.
În consecință, instanța reține că momentul când s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei împotriva pârâtei este noiembrie 2002, când aceasta a luat cunoștință de paguba ce i-a fost pricinuită și de cei răspunzători de producerea ei atât direct, cât și indirect. Or, prezenta acțiune a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 29 mai 2007, fiind depășit astfel termenul de 3 ani prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. Codul Muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentantul legal, susținând că tribunalul a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a legii și fără a verifica temeiul de drept invocat în motivarea acțiunii, și anume disp. art. 270 și urm. din Codul Muncii și disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 ce constituie cadrul legislativ general și respectiv special cu privire la antrenarea răspunderii patrimoniale subsidiare a salariaților.
A mai arătat reclamanta -recurentă că potrivit disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 cei vinovați de nerespectarea îndatoririlor de serviciu răspund, în limita valorii pagubei rămase neacoperite de autorul direct, dacă fără încălcarea acestor îndatoriri paguba ar fi putut fi evitată. Ca atare, susține recurenta, răspunderea patrimonială a pârâtei nu putea fi antrenată decât după constatarea insolvabilității autorilor direcți ai prejudiciului, insolvabilitate confirmată de procesele verbale din 12.04.2005 încheiate de executorii judecătorești cu ocazia încercării de punere în executare a sentinței penale nr. 3880/2004 pronunțată de Judecătoria Iași.
Aceste acte, consideră recurenta, marchează momentul nașterii dreptului la acțiune a angajatorului privind răspunderea patrimonială subsidiară a pârâtei - intimate și nu așa cum a reținut instanța de fond, data luării la cunoștință, a conținutului procesului -verbal de control din 07.11.2002 întrucât, pe de o parte, pe toată perioada derulării litigiului de muncă dintre părți (07.02.2003 - 20.02.2007) s-a suspendat executarea deciziei de imputare nr. 18/30.12.2002, iar pe de altă parte, în noul cod al muncii intrat în vigoare la 1.03.2003 decizia de imputare nu mai este prevăzută ca titlu executoriu.
În drept s-au invocat disp. art. 304 pct.9 Cod procedură civilă.
Alăturat cererii de recurs s-au depus în copie înscrisuri.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, probatoriul administrat în cauză și dispozițiile legale incidente în raport de soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect Tribunalul Iașia constatat ca fiind prescris dreptul material la acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta. Astfel, conform disp. art. 283 al. 1 lit. "c" din Codul Muncii "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune - în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator".
Ceea ce trebuie determinat în speță este deci momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție pentru promovarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată împotriva pârâtei. Chiar dacă disp. art. 30 lit. "e" din Legea 22/1969 prevăd că acest moment este cel al constatării insolvabilității autorului direct al faptei cauzatoare de prejudiciu (numiții și -) susținerea recurentei potrivit căreia data constatării insolvabilității celor doi ar fi fost la 12.04.2005 este eronată întrucât din conținutul capitolului 5 al procesului -verbal din 6.11.2002 intitulat "Răspunderea materială" rezultă fără echivoc că "salariații I 1, I, Control Ulterior, Grupa Operativă și Financiar - Contabilitate, prin felul defectuos prin care și-au desfășurat activitatea nu au oprit la timp și au favorizat producerea fraudei, fapt pentru care urmează să răspundă în subsidiar pentru totalul pagubei -".
Deci, teoretic, și răspunderea în subsidiar a pârâtei - intimate (șef I) a fost stabilită de reclamantă de la acea dată. Este adevărat că odată cu intrarea în vigoare a noului Cod al muncii, la data de 01.03.2003 răspunderea materială a salariaților a fost înlocuită cu răspunderea patrimonială, pentru acest ultim tip de răspundere fiind prevăzute dispoziții cu caracter de noutate față de Codul Muncii anterior. Tocmai pentru acest motiv, Curtea apreciază că deși s-a pronunțat corect pe excepția prescripției, instanța de fond a stabilit eronat momentul nașterii dreptului la acțiune în răspundere patrimonială ca fiind 6.11.2002, întrucât la acea dată nu exista în legislația muncii răspunderea patrimonială, așa cum aceasta a fost prev. de art. 270 și următoarele din Codul Muncii și, deci nici posibilitatea angajatorului de a se îndrepta împotriva salariatului vinovat de producerea un ui prejudiciu cu o astfel de acțiune.
Data de la care s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei în prezenta cauză este data intrării în vigoare a Legii 53/2003, respectiv 1.03.2003.
Ca atare, termenul legal pentru formularea acesteia se împlinea la 01.03.2006.
Nimic nu împiedica angajatorul, chiar în ipoteza în care exista decizia de imputare nr. 18/30.12.2002 a cărei executare fusese de altfel suspendată de Tribunalul Iași la 11.02.2004 să se îndrepte împotriva pârâtului cu o acțiune în răspundere patrimonială vizând obligarea acestuia la plata sumei de 6.565,018 lei cu atât mai mult cu cât este clar că insolvabilitatea autorilor direcți era stabilită din 16.12.2002 conform adresei Poliției Municipiului I nr. 405.517, înregistrată la I sub nr. 36.352.
În fapt, procesele - verbale de insolvabilitate nr. 5/2005 și nr. 72/2005 nu au făcut decât să confirme ceea ce angajatorul cunoștea fără echivoc sub acest aspect încă de la sfârșitul anului 2002.
Mai mult, întrucât legea specială invocată de recurentă nu distinge în privința modalității de constatare a insolvabilității, nu pot fi primite afirmațiile că doar prin emiterea celor două procese - verbale de executare întocmite de executorii judecătorești s-a constatat imposibilitatea recuperării prejudiciului de la autorii direcți.
Față de cele reținute și văzând că în raport de data introducerii acțiunii (29.09.2007) dreptul reclamantei de aof ormula era prescris, Curtea, în baza disp. art. 312 (1) teza a-2-a Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, recursul și va menține sentința instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Compania Națională Poșta Română - Sucursala Direcția Regională de Poștă I, prin reprezentanți legali, împotriva sentinței civile nr. 1897 din 17 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 700 lei onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.
Tehnored.
02 ex. / 14.02.2008
Tribunalul Iași
jud., jud.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Cristina Mănăstireanu, Daniela
| ← Contestație decizie de pensionare. Decizia 174/2008. Curtea de... | Conflict de muncă. Decizia 28/2008. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
