Conflict de muncă. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.34/

Ședința publică din 21 Ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Ioneci

JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel

JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu

Grefier - - -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de contestatorul ,domiciliat în G,str.T,- 14,nr.225-M4,.1,parter,.3, jud.G împotriva sentinței civile nr.1504/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SA G, cauza având ca obiect CONTESTAȚIE LA EXECUTARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul contestator personal și intimata SA G reprezentată de consilier juridic cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la primul termen de judecată,după care:

Reprezentantul intimatei depune la dosar delegație cu nr. B 350/18.01.2008. Se mai depune la dosar de către aceeași unitate și concluzii scrise.

Întrebate fiind,părțile precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri recurentului contestator și reprezentantului intimatei SA

Recurentul contestator,așa cum a arătat în motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului,casarea hotărârii recurate și trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanța de fond deoarece nu s-a intrat în cercetarea fondului cu privire la excepții și cu privire la contestații.

Reprezentantul intimatei SA G solicită respingerea recursului declarat de contestator ca nefondat.

CURTEA

Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele.

Prin sentința civilă nr. 1504/12.10.2007 a Tribunalului Galați, s-a respins contestația formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimata SA G ca fiind tardivă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele.

Prin contestația la executare înregistrată la ribunalul Galați sub nr.4256/121/15.05.2007, contestatorul a solicitat în contradictoriu cu SA G lămurirea înțelesului și întinderii titlului executoriu, respectiv a dispozițiilor cuprinse în decizia civilă nr.2211/R/2000 a Tribunalului Galați.

În susținerea cererii, a arătat că titlul executoriu mai sus menționat face obiectul dosarului de executare silită nr- al Biroului Executorului Judecătoresc. Contestatorul a precizat că debitoarea refuză să-și execute obligațiile ce-i revin, conform deciziei civile nr.2211/R/2000 a Tribunalului Galați.

În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art.399 -400.proc.civ. și a depus la dosar o serie de înscrisuri.

Prin întâmpinarea depusă la dosar de debitoarea SC (filele 21-23 dosar instanță) aceasta a invocat excepția tardivității contestației, motivat de faptul că executarea silită s-a încheiat la data de 20.04.2004, prin înscrierea mențiunilor referitoare la funcția de șef depozit în carnetul de muncă al contestatorului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin decizia civilă nr.2211/R/2000 a Tribunalului Galațis -a admis recursul declarat de revizuientul împotriva sentinței civile nr.1241/2000 a Judecătoriei Galați, pe care a casat-o în totalitate, iar în rejudecare s-a anulat, ca fiind nelegală, decizia de schimbare a funcției deținută de contestator.

S-a dispus repunerea în situația anterioară, în funcția de șef depozit, cu mențiunea că decizia anulată nu va avea efecte asupra înregistrărilor din carnetul de muncă al contestatorului.

Din actele aflate în dosarul nr.- al Judecătoriei Galați, atașat la dosarul cauzei, rezultă că prin încheierea din 5.12.2003, cercetată în Camera de Consiliu, s-a admis cererea formulată de executorul judecătoresc și s-a încuviințat executarea silită a obligațiilor debitoarei SA, rezultate din decizia civilă nr.2211/R/27.11.2000 a Tribunalului Galați.

Prin procesul-verbal din 19.05.2004, aflat la fila 21, s-a constatat că competența executorului judecătoresc a fost încheiată și a fost declarată încheiată executarea silită.

Conform disp. art.401 alin.1 indice 1, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Conform disp. art.405 alin.1 proc.civ. dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede astfel.

Or, în cazul de față executarea silită a fost încuviințată la data de 5.12.2003, prin încheierea Judecătoriei Galați pronunțată în dosarul nr.- și s-a declarat încheiată executarea silită la data de 19.05.2004, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc.

Nu are relevanță apărarea contestatorului privind întreruperea cursului prescripției, în condițiile în care lămurirea unui titlu executoriu se poate face cel mai târziu până în momentul încheierii executării silite.

Față de cele expuse mai sus, întrucât prezenta contestație la executare a fost formulată la 15.05.2007, la peste 3 ani de la data încheierii executării silite a titlului executoriu a cărei lămurire se solicită, a fost admisă excepția tardivității invocată de intimată.

În consecință, s-a respins ca fiind tardivă, contestația formulată.

Împotriva acestei sentințe civile precum și a încheierilor premergătoare a declarat recurs contestatorul, considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.

1. Prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105.pr. civilă.

, instanța a constatat ca fiind tardiv formulată contestația la executare, ca probă fiind decizia civilă nr. 311/05.07.2005 a Tribunalului Galați.

, instanța nu a soluționat excepția pe care a invocat-o privind nulitatea de ordine publică a procesului-verbal de executare solită din data de 19 mai 2004.

Instanța nu s-a pronunțat asupra acestei excepții și, astfel, i-a încălcat dreptul la apărare.

În cuprinsul încheierilor nu s-a indicat calea de atac legală și termenul legal în care se poate exercita calea de atac.

Instanța nu a administrat probele pe care le-a solicitat pentru soluționarea excepției.

2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, străine de natura pricinii. Hotărârea nu este motivată referitor la excepția pe care a invocat-o privind nulitatea procesului-verbal de executare silită din data de 19 mai 2004.

Mențiunile din procesul-verbal de executare silită se referă numai la cheltuielile de executare silită și nu la celelalte obligații prevăzute în titlul executoriu, probă în acest sens fiind sentința civilă nr. 311/05.07.2005 a Tribunalului Galați. Soluția de respingere a contestației ca fiind tardivă este în vădită contradicție cu probele administrate în dosar.

3. Hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu aplicarea greșită a legii iar instanța nu a exercitat rol activ pentru aflarea adevărului.

4. Instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărarea sau asupra unu mijloc de apărarea care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

5. Instanța nu a exercitat rol activ pentru aflarea adevărului și nu a administrat probe privind daune morale.

6. Instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei referitor la excepția pe care a invocat-

7. În temeiul disp. art. 108, 105, 137.pr. civilă, a invocat excepția nulității absolute a sentinței recurate și a încheierilor premergătoare deoarece nu au forma legală prevăzută de art. 258 și 261.pr civilă pentru că nu sunt motivate și nu s-a indicat calea de atac și termenul legal în care se poate exercita calea de atac în cuprinsul încheierilor.

8. Instanța a interpretat greșit probele administrate în dosar, respectiv procesul-verbal de executare silită care este lovit de nulitatea absolută.

9. A invocat excepția nulității de ordine publică a procesului-verbal de executare silită din data de 19 mai 2004 deoarece nu este în concordanță cu clauzele din contractul de executare silită.

În consecință, în temeiul disp. art. 304 pct. 5,7,8 și 9.pr. civilă, a solicitat casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat întrucât sentința civilă recurată este legală și temeinică, operând perimarea executării silite.

Examinând recursul declarat din prisma motivelor invocate de recurent cât și sub celelalte aspecte de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 304 și 3041.pr.civ. Curtea apreciază că acesta este nefondat față de următoarele considerente:

1.Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a încălcat nici o formă de procedură iar soluția respingerii contestației ca fiind tardivă este corectă.

Deși recurentul invocă faptul că instanța nu a soluționat excepția nulității absolute a procesului-verbal de executare silită din data de 19 mai 2004, nu putem reține ca întemeiat acest motiv de recurs.

Astfel, obiectul acțiunii îl constituie contestație la executare privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu iar contestatorul nu a invocat prin această contestație nulitatea absolută a procesului-verbal de executare.

Acest obiect al acțiunii a fost precizat de către contestator și la primul termen de judecată din data de 08.06.2007la instanța de fond.

La fila 19 din dosarul de fond se află lista cu probele pe care contestatorul a înțeles să le solicite.

La termenul de judecată din data de 10.07.2007, contestatorul a solicitat suspendarea judecării cauzei conform art. 244 alin.1 pct. 1C.pr. civilă.

La termenul din data de 30.08.2007, contestatorul a solicitat atașarea dosarului de executare nr- iar la termenul din data de 27.09.2007, atașarea dosarului nr. 1257/2004 al Tribunalului Galați.

La filele 60-62 se află depuse notele de concluzii formulate de contestator prin care solicită să se respingă excepția de tardivitate a formulării contestației la executare.

La ultimul termen de judecată din data de 11.10.2007, contestatorul a solicitat atașarea unor dosare și amânarea pronunțării cauzei.

Văzând cursul judecării cauzei și a tuturor cererilor formulate de către contestator, instanța de recurs constată că acesta nu a invocat la nici un termen, nici în scris și nici oral, excepția nulității absolute a procesului-verbal de executare silită de care face vorbire în recurs.

Față de această situație, nu este întemeiată critica adusă de către recurent instanței de fond referitoare la faptul că aceasta nu a soluționat excepția și i-ar fi încălcat dreptul la apărare întrucât nu a fost invocată.

Referitor la cuprinsul încheierilor, art. 147.pr.civilă prevede că dezbaterile urmate în ședință se vor trece în încheierea de ședință care va fi semnată de judecători și grefier.

Deci, nu este necesară indicarea căii de atac și termenul în care poate fi exercitată cu atât mai mult cu cât acestea sunt date de lege și nu se produce părții nici o vătămare pentru a se putea reține o eventuală nulitate relativă, acestea atacându-se odată cu fondul și nu separat, potrivit disp. art. 299 alin. 1 cu ref. la art. 282 alin. 2.pr. civilă.

Instanța de fond a administrat probele care îndeplinesc condițiile de a fi utile, pertinente și concludente pentru rezolvarea cauzei, cenzurarea probelor solicitate de părți fiind permisă conform disp. art. 167.pr. civilă.

2.Hotărârea recurată este motivată corespunzător, conform soluției de respingere a contestației ca fiind tardivă, astfel că nu se poate susține că motivele reținute sunt străine de natura pricinii. Excepția nulității procesului-verbal de executare nu a fost invocată ca să poată fi motivată, așa cum am arătat mai sus.

Potrivit disp. art. 401 alin. 1 indice 1.pr. civilă, contestația privind lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită.

Deci, instanța trebuie să verifice dacă a intervenit sau nu prescripția dreptului de a cere executarea silită, instituție reglementată în cadrul Secțiunii a VI-a pr. civilă.

Conform art. 405 alin. 1, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.

Termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.

În speță, dreptul de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2211/27.11.2000 a Tribunalului Galați se naște de la data când este irevocabilă și executorie, respectiv de la data de 27.11.2000 iar termenul de 3 ani de împlinire a prescripției se împlinește la data de 27.11.2003.

Recurentul contestator a învederat faptul că s-a întrerupt cursul prescripției, invocând prevederile art. 405 indice 2 ultimul alineat pr. civilă, care prevăd că se întrerupe cursul prescripției și în alte cazuri prevăzute de lege.

Aceste cazuri sunt prevăzute în Decretul nr. 167/1958 art. 16 care arată că se întrerupe prescripția: prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția; prin introducerea unei cereri de chemare în judecată; printr-un act începător de executare.

În speța de față, a operat într-adevăr, întreruperea cursului prescripției însăprintr-un act începător de executarecare se aplică însituația executării silite,și nu prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, așa cum susține recurentul, care se referă la prescripția dreptului la acțiune în sens material.

Actul începător de executare este cererea contestatorului formulată la data de 13.11.2003, admisă prin Încheierea din data de 05.12.2003 când s-a și încuviințat executarea silită a deciziei civile nr. 2211/27.11.2000 a Tribunalului Galați și când s-a întrerupt cursul prescripției și a început să curgă un nou termen de prescripție de 3 ani.

Deci, termenul de prescripție nou începe să curgă de la data de 05.12.2003 și nu de la data de 05 iulie 2005 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 311/05.07.2005 a Tribunalului Galați, finalizându-se la data de 05.12.2006.

Faptul că recurentul a înțeles să promoveze o nouă cerere de chemare în judecată admisă prin decizia civilă nr. 11/05.07.2005 nu are nici o legătură cu procedura executării silite a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2211/27.11.2000 a Tribunalului Galați, ci reprezintă un alt titlu executoriu care urmează o procedură de executare distinctă.

Prescripția executării silite nu se întrerupe decât prin acte de executare nu prin noi cereri de chemare în judecată, așa cum am arătat mai sus.

În consecință, instanța de fond a respins în mod corect contestația ca fiind tardiv formulată, aceasta fiind introdusă la data de 15 mai 2007.

Față de motivele arătate mai sus, soluția instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică, pe baza probatoriului administrat și cu respectarea actelor normative în vigoare, rolul activ fiind respectat.

3. Văzând considerentele expuse mai sus, rezultă că hotărârea primei instanțe este dată cu respectarea legislației aplicabilă în cazul de față.

4. Instanța nu se poate pronunța asupra unei decizii civile, așa cum susține recurentul, întrucât pronunțarea vizează doar soluția din cauza respectivă iar din considerente rezultă ce a avut în vedere prima instanță atunci când a reținut ca întemeiată excepția tardivității, pe baza probelor din dosar.

5.Instanța a manifestat rol activ iar pentru daune morale nu era necesar administrarea unui probatoriu special atât timp cât instanța a reținut cauza spre soluționare pe excepție, potrivit disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă iar excepția a fost apreciată ca întemeiată.

6.Instanța nu putea intra în cercetarea fondului referitor la o excepție invocată, pentru motivele arătate mai sus, excepția nefiind invocată de către contestator.

7.Nu reținem ca întemeiată excepția nulității absolute a sentinței recurate și a încheierilor premergătoare deoarece respectă condițiile de formă impuse de art. 258 și 261. Civilă, fiind motivate. Referitor la neînscrierea căii de atac și a termenului în care poate fi exercitată în cuprinsul încheierilor, s-a motivat acest aspect cu ocazia înlăturării primului motiv de recurs. Aceeași situație se reține și față de excepțiile pe care contestatorul recurent susține că le-ar fi invocat, înlăturarea acestui motiv de recurs fiind arătată mai sus.

8 și 9. În ceea ce privește excepția nulității procesului-verbal din 19.05.2004 întocmit de executorul judecătoresc, arătăm că nu poate fi reținută prin calea de atac a recursului, întrucât procedura de contestare a actelor de executare este reglementată prin dispoziții speciale ale Codului d e procedură civilă prin normele înscrise în Secțiunea a VI-a iar competența de soluționare aparține instanței de executare, potrivit art. 400 alin.1 pr. civilă.

Față de toate considerentele expuse mai sus, apreciem că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică sub toate aspectele nefiind incident nici unul din motivele de recurs invocate și nici motivele de ordine publică prevăzute de art. 306 alin. 2.pr. civilă.

În consecință, în baza disp. art. 312 alin. 1.pr. civilă, se va respinge ca nefundat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul ,domiciliat în G,str.T,- 14,nr.225-M4,.1,parter,.3, jud.G împotriva sentinței civile nr.1504/12.10.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 Ianuarie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

dec.jud.-/19.02.2008

Tehnored./2 ex./22.02.2008

Fond:-

Asistenți jud.-

Președinte:Ion Ioneci
Judecători:Ion Ioneci, Marioara Coinacel, Virginia Filipescu

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Conflict de muncă. Decizia 34/2008. Curtea de Apel Galati