Conflict de muncă. Decizia 395/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 395
Ședința publică de la 21 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de împotriva sentinței civile nr. 63 din 16.01.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimată fiind SC SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru intimata-recurentă SC SA, lipsă fiind recurentul-intimat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar concluzii scrise de către recurentul-intimat. S-a solicitat judecata în lipsă.
Consilierul juridic pentru intimata-recurentă SC SA arată că nu are de formulat alte cereri.
Instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru intimata-recurentă SC SA solicită, în baza probatorului administrat, respingerea recursului formulat de recurentul-intimat, admiterea recursului formulat de ei, schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii. Arată că nu au fost încălcate dispozițiile Codului Muncii și că nu a fost repartizat de societate să lucreze acolo. Precizează că recurentul-intimat avea instructajul făcut pentru activitatea pe care o desfășura. Fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursurilor de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6889/99/28.08.2008 la ribunalul Iași, reclamantul a chemat în judecată pârâta "" P pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la repararea prejudiciului cauzat prin accident de muncă, respectiv obligarea sa la plata sumei de 5000 RON cu titlu de daune materiale constând în medicamente, transport, îngrijire specializată, alimentație corespunzătoare; a sumelor cu titlu de diferența dintre venitul pe care l-ar fi realizat și indemnizația de concediu primită; efortul suplimentar pe care trebuie să-l depună ca urmare a incapacității fizice, efort ce urmează a fi cuantificat printr-o expertiză de specialitate, suma de 50.000 RON daune morale reprezentând suferința fizică deosebit de intensă și modificarea stării psihice, precum și suferința cauzată de umilința la care a fost repus de organele reprezentative ale "" cu ocazia solicitării drepturilor legitime ce i se cuvin, cu cheltuielile de judecată.
A arătat reclamantul că în data de 29.02.2008 a fost victima unui accident de muncă petrecut la locul și în timpul programului de muncă. I s- trasat verbal sarcina de serviciu de a efectua o reparație în atelierul forja și tot verbal, a fost asigurat de inginerul șef al atelierului că are condiții sigure de lucru, însă în timp ce lucra, a fost lovit în față de o bucată de metal înroșit. A motivat că nu a fost sprijinit în recuperarea medicală de către reprezentanții societății, și reclamă atitudinea acestora de indiferență față de suferința sa și de orientare către a-l determina să renunțe la drepturile sale.
A precizat reclamantul că în urma accidentului de muncă a suferit consecințe ce angajează atât daune materiale, cât și morale: - paralizie facială periferică dreapta posttraumatică, plagă contuză paratido-masticarică dreapta cu secționarea nervului facial drept cu intervenție chirurgicală, anemie postraumatică acută, discopatie cervicală, modificări ale văzului, auzului, tulburări ale echilibrului, percepției.
A mai arătat reclamantul că de la data producerii accidentului și până la data introducerii acțiunii a fost în concediu medical, perioadă în care a fost nevoit să efectueze cheltuieli majore cu medicamentație, îngrijire specială, alimentație suplimentară.
Suferința cauzată de accident a fost de natură juridică, traumatismul propriu-zis a fost de o intensitate care a dus la pierderea conștienței, cât și la modificări de adaptare și suferință care nu au fost încă depășite.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că reclamantul se face vinovat de producerea accidentului, el fiind și sancționat disciplinar în acest sens.
A susținut pârâta că prezența reclamantului la locul de muncă unde s-a întâmplat accidentul nu era justificată, nefiindu-i dată sarcină de serviciu în acest sens. A mai arătat pârâta că reclamantul are culpă exclusivă în producerea accidentului, motivat de faptul că a perceput pornirea ciocanului matrițor, dar nu a părăsit locul în care se afla, deși avea timp să facă acest lucru, iar experiența sa de peste 20 de ani vechime în meserie presupunea aceasta.
A motivat pârâta și că reprezentanții săi au acordat asistență și susținere reclamantului pe perioada spitalizării, iar vechea lege privind protecția muncii nr. 90/1996 a fost abrogată prin art. 53 din Legea nr. 319/2006.
La data de 19.11.2008 reclamantul a dat în fața instanței declarație de renunțare la judecata cererii privind obligarea pârâtei la plata sumelor cu titlu de compensare în bani a efortului suplimentar pe care trebuie să-l depună ca urmare a incapacității fizice ( 82 dosar).
Prin sentința civilă nr.63/16.01.2009, Tribunalul Iașia dispus:
A luat act de renunțarea la judecată a reclamantului la cererea privind obligarea pârâtei P la plata sumelor cu titlu de compensare în bani a efortului suplimentar pe care trebuie să-l depună ca urmare a incapacității fizice.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5000 RON cu titlu de daune materiale și suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale.
A obligat pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre cuantumul veniturilor salariale ce le-ar fi obținut reclamantul și cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă încasată efectiv pentru perioada 01.03.2008 - 24.11.2008.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținu următoarele:
La data de 29.02.2008, muncitorul din secția pârâtei a primit sarcina de serviciu de a monta suporți cu role pe cadrul benzii transportoare role forjate din secția "În jurul orelor 12 și 12,30, S-a deplasat în secția pentru efectuarea sarcinii repartizate, dar în secția se lucra, urmând să revină mai târziu, fapt care s-a și întâmplat ( cercetare accident, fila 20 dosar). Din cele citate, precum și din toate declarațiile, atât cele luate în unitate, la cercetarea accidentului precum și cele date în fața instanței rezultă lipsa organizării activității la pârâtă. Muncitorii din secția, dar și maistrul să-și găsească pe bază de pândă o perioadă în care să efectueze reparația respectivă în condiții de siguranță. Tot din declarațiile muncitorilor (filele 95, 97, 16)din procesul verbal de cercetare rezultă ce se înțelege în mod obișnuit prin "condiții de siguranță" - aparenta liniște, lipsa lucrului la utilajele din jur. Nici unul dintre muncitori sau procesul verbal de cercetare nu face mențiune că reparația la un utilaj ( transportoare) atrăgea în mod necesar oprirea lucrului la utilajele din jur, așa cum încearcă să învedereze șeful protecției muncii sau maistrul. "Era obligatorie că în cazul în care se efectuau lucrări la transportoare celelalte dispozitive din jur să fie întrerupte".
Dacă această obligație ar fi fost mai mult decât o declarație formală, reparația la transportatoare s-ar fi făcut pe bază de programare; ori din toate declarațiile și din procesul verbal de cercetare a accidentului rezultă pendularea celor din secția pentru găsirea unui timp de lucru sigur în secția "".
În concluzie, instanța a reținut un prim element de culpă majoră al conducerii pârâtei, ce a determinat ivirea cauzelor de producere a accidentului de muncă - lipsa organizării activității, organizare ce nu era, în nici un caz, atributul muncitorilor. Lipsa organizării a determinat crearea unui cadru general în care muncitorii își îndeplinesc sarcinile de serviciu când circumstanțele par potrivite, în lipsa unei programări. Un asemenea mediu de lucru nu conferă nici o garanție de siguranță și securitate în muncă, atât în ceea ce privește prezervarea integrității fizice a lucrătorilor dar și în ceea ce privește certitudinea sarcinilor lor de serviciu.
S-a încercat de către pârâtă conturarea faptului că efectuarea de către reclamant a unei sarcini de serviciu care nu-i fusese trasată expres și prezența sa neanunțată în secția "" ar fi un caz izolat. Însă, faptul că și la ciocanul pneumatic se efectua, în același timp, tot o sarcină de serviciu neautorizată, raportat la lipsa organizării activității, demonstrează presiunea morală sub care reclamantul a trebuit să ia decizia de a participa la lucrarea respectivă. Lui și lui G li s-au repartizat activități de reparare a unor piese la transportoare, fără a li se da un termen de finalizare a lucrării - termen care ar fi presupus raportarea terminării, și fără a se pune problema programării montării pieselor respective. li s-a părut firesc și în acord cu politica firmei ca piesele terminate să fie montate "într-un interval de liniște". Nici măcar în procesul verbal de cercetare a accidentului nu se reține faptul că lipsa programării activității ar fi o problemă, ci doar neanunțarea, lipsa supravegherii (fila 21 dosar).
Din conduita tuturor persoanelor implicate direct în accident - 3 muncitori din 2 locuri de muncă: și - rezultă că la nivelul societății pârâte exista o atitudine de toleranță în privința nesocotirii desfășurării activității în condiții de securitate în muncă. Șeful cu protecția muncii (fila 97) face vorbire despre existența fișelor de protecție și a unor norme specifice, dar nu s-a depus nici un asemenea înscris la dosar. Tot el vorbește despre semnalizarea prin panouri a zonelor cu risc ridicat.
Existența și nesocotirea avertismentelor de pe aceste panouri nu este însă menționată în Procesul Verbal de cercetare a accidentului de muncă. Șeful cu protecția muncii a mai arătat că "în momentul în care o persoană ce lucrează într-o secție care ulterior trebuie să efectueze o lucrare într-o altă secție care este zonă cu risc ridicat, acestor persoane trebuie să li se facă o instruire de către șefii lor direcți "(fila 97), dar maistrul (fila 98) nu cunoștea despre asemenea instructaje "Nu știu dacă eu sunt în măsură să le fac lucrătorilor instructaj atunci când ei fac lucrări în zone cu risc ridicat". Prin urmare, rezultă că deși această obligație exista scriptic, în fapt, nu o îndeplinea nimeni.
La data de 29.02.2008, ora 13,oo, reclamantul efectua o lucrare la transportoare din secția, lucrare pe care reprezentanții pârâtei susțin că nu i-au încredințat- Însă, în climatul general al desfășurării activității la societatea pârâtă, astfel cum a fost reținut: de necunoașterea obligațiilor privind protecția muncii și lipsa de organizare, instanța a constatat că reclamantul a avut cel puțin reprezentarea subiectivă că reparația la transportoare: piese și montare, îi revenea lui și lui
În același timp, 29.02.2008, orele 13,oo, unul dintre lucrătorii din secția Forță, a pornit ciocanul de pentru a forja un reper.
În timpul operației de forjare, una dintre fălcile de fixare a cleștelui s-a rupt, iar semifabricatul pe care îl forja a sărit de pe, lovindu-l pe muncitorul în zona feței.
produs a fost deosebit de puternic și a cauzat afectarea funcțională, estetică a mandibulei, gurii, vasului, ochilor (fila 32 bilet ieșire din spital), nervilor faciali și optici, într-o asemenea măsură încât au determinat recomandarea pensionării sale medicale (fila 69 verso).
S-a reținut astfel, că prin omisiunea "" P de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de Legea nr. 319/2006 și de dispozițiile art. 9 și 10 din HG1146/2006, reclamantul a suferit un prejudiciu material și moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Legea nr. 319/2006, a securității și sănătății muncii, angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.
Aliniatul 3 al aceluiași articol prevede că obligațiile lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă nu aduc atingere principiului responsabilității angajatorului.
Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 lit. c din aceeași lege, angajatorul are, în cadrul responsabilităților sale, obligația să ia măsurile necesare pentru informarea și instruirea lucrătorilor.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol angajatorul este obligat să implementeze măsurile prevăzute la alin. 1 și 2, inclusiv prin furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor.
Articolul 13 din aceeași lege prevede că, în vederea asigurării condițiilor de securitate și sănătate în muncă și pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligații:
d) să stabilească pentru lucrători, prin fișa postului, atribuțiile ce le revin în domeniul securității și sănătății în muncă, corespunzător funcțiilor exercitate;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum și asupra măsurilor de prevenire și protecție necesare.
Potrivit dispozițiilor art. 20 din aceeași lege, angajatorul trebuie să asigure condiții pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru specifice locului de muncă și postului său.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 1146/2006 privind cerințele minime de securitate și sănătate pentru utilizarea în muncă de către lucrători a echipamentelor de muncă care, potrivit art. 1, completează prevederile legii nr. 319/2006, s-a prevăzut, la art. 8, că angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii să dispună de informații adecvate și, dacă este cazul, de fișe de lucru referitoare la echipamentele de muncă utilizate la locul de muncă.
Potrivit art. 9 din același act normativ, informațiile și fișele de lucru trebuie să cuprindă un număr minim de date referitoare la securitate și sănătate privind:
a) condițiile de folosire a echipamentelor de muncă:
b) situațiile anormale previzibile;
c) concluziile care pot fi trase, acolo unde este cazul, din
experiența acumulată în urma utilizării echipamentelor de muncă.
Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că informațiile și fișele tehnice trebuie să fie pe înțelesul lucrătorilor vizați.
De asemenea, potrivit art. 10 din aceeași hotărâre de guvern, angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru ca lucrătorii însărcinați cu utilizarea echipamentelor de muncă să fie instruiți adecvat, inclusiv cu privire la riscurile posibile, determinate de utilizarea acestora.
În speță, s-a reținut că angajatorul nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 9 și 10 din nr.HG 1146/2006, respectiv nu a asigurat informarea reclamantului prin fișe de lucru asupra condițiilor de lucru la utilajul " transportoare", asupra situațiilor anormale previzibile - riscul presupus de lucrul în timp ce funcționează celelalte utilaje, și nu a dovedit în nici un fel de instruire a acestuia în materia protecției muncii. Pârâta nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută de art. 40 alin. 2 lit. b din Codul muncii și anume de a asigura permanent condițiile tehnice și organizatorice avute în vedere la elaborarea normelor de muncă și condițiilor corespunzătoare de muncă.
Instanța a mai constatat că prin omisiunea "" P de a-și îndeplini obligațiile prevăzute de Legea nr. 319/2006 și de dispozițiile art. 9 și 10 din nr.HG 1146/2006, reclamantul a suferit un prejudiciu moral și material din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu.
Potrivit dispozițiilor art. 169 din Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 237/2007, angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe reclamant pentru prejudiciile materiale și morale suferite din culpa sa.
Instanța a reținut ca fiind fondată cererea reclamantului de obligare a angajatorului-pârât la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor și dispozitivelor medicale suplimentare față de cele acordate gratuit prin rețeaua sanitară de stat, cheltuieli de transport, îngrijire specializată, alimentație specială.
Tratamentul chirurgical și recuperator al reclamantului s-a efectuat la spitale din I (reclamantul domiciliază în P), astfel că transportul repetat al acestuia și al membrilor familiei sale pe ruta P - I și retur a fost inerent. Cheltuielile materiale efectuate au fost dovedite de reclamant cu chitanțe pentru suma de 3.274 RON și prin declarația martorului (fila 96), care a arătat că acesta a necesitat alimentație specială pentru recuperarea după accident.
În ceea ce privește prejudiciul moral suferit, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, G și din actele medicale depuse la dosar (filele 32 și 69), precum și consecințele pe care accidentul de muncă suferit de recurent le-a avut asupra capacității sale de muncă, suferințele fizice și morale ale acestuia de la data producerii accidentului, recomandarea pensionării sale pentru invaliditate (fila 69 verso) s-a apreciat că suma de 30.000 RON este de natură să acopere acest prejudiciu nepatrimonial suferit de reclamant.
Pârâta a mai fost obligată să plătească reclamantului o despăgubire egală cu diferența dintre cuantumul veniturilor salariale ce le-ar fi obținut și cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă încasată efectiv pentru perioada 01.03.2008 - 24.11.2008 - data ultimului certificat de concediu medical depus la dosar. În faza de executare se va stabili în raport de veniturile salariale pe care le-ar fi primit reclamantul dacă nu s-ar fi produs accidentul și cuantumul indemnizațiilor efectiv încasate și mărimea acestei diferențe.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului său, reclamantul critică hotărârea primei instanțe sub aspectul neacordării integrale a daunelor morale solicitate. Consideră că, în speță, prejudiciul moral are un caracter complex, conținând prejudiciul cauzat personalității fizice, prejudiciul cauzat personalității afective și prejudiciul cauzat personalității sociale. Caracterul complex ar fi trebuit să reprezinte o sursă de apreciere a cuantumului daunelor morale solicitate, fiind necesar ca această apreciere să aibă ca suport conceptual și legislativ funcția reparatorie a răspunderii civile, în conformitate cu prevederile art.998 Cod civ.
Susține recurentul că, detașându-se de rigorile textelor normative și principiile consacrate ca temei al aprecierii întinderii prejudiciului moral, prin cenzurarea sumei solicitate cu titlu de daune morale, instanța a făcut o greșită aplicare a legii.
Ca atare, se solicită admiterea recursului și acordarea daunelor morale în sumă de 50000 RON.
În drept, au fost invocate disp. art.304 pct.9 Cod proc.civ.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că în mod greșit s-a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile art.269 din Codul muncii.
Astfel, susține că nu există culpa unității în producerea accidentului de muncă, ci doar culpa exclusivă a salariatului, așa cum rezultă din probele dosarului, respectiv declarațiile martorilor G, și, procesul-verbal de cercetare a accidentului de muncă aprobat de
De asemenea, susține pârâta, nu există raportul de cauzalitate între pretinsele abateri în organizarea muncii și instructajul de protecția muncii, pe de o parte, și producerea accidentului de muncă, pe de altă parte. Fișa de instructaj arată că reclamantul avea fișa de instructaj de protecția muncii la zi, pentru locul său de muncă.
Consideră recurenta că instanța a pornit de la o premisă greșită, respectiv că pentru efectuarea unei lucrări la un singur utilaj trebuie oprită activitatea întregului atelier. Ori, atât timp cât nu este oprită activitatea întregului atelier, este firesc ca lucrătorii cu atribuții în domeniul reparațiilor de utilaje să efectueze reparațiile numai atunci când nu lucrează utilajele din apropiere.
Ori reclamantul, prin conduita sa nediligentă, este singurul vinovat de producerea accidentului, deoarece a ignorat pornirea ciocanului pneumatic din apropierea sa (utilaj ce produce un zgomot puternic și are o perioadă de pregătire până ce începe loviturile), nu a încetat lucrul și nu s-a îndepărtat de acel loc.
Mai arată pârâta în motivarea recursului că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada prejudiciului material (pentru diferența dintre suma de 5000 RON acordată și cea de 3274 RON rezultată di chitanțele depuse) cu declarația martorului. Consideră că această probă nu poate fi avută în vedere, câtă vreme nu este completată și cu alte acte doveditoare.
De asemenea, susține că nu s-a dovedit faptul că ar exista vreo diferență între venitul pe care l-ar fi realizat reclamantul în perioada 01.03-24.11.2008 și venitul efectiv încasat în această perioadă; în fapt, aceste venituri încasate au fost mai mari pe întreaga perioadă.
Ca atare, solicită admiterea recursului și respingerea în totalitate a acțiunii reclamantului.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.304 ind.1 Cod proc.civ.
În recurs au fost depuse înscrisuri, respectiv fișa individuală de instructaj și sănătate în muncă a salariatului.
Recurentul - intimat nu a formulat întâmpinare.
Prin întâmpinarea formulată, intimata - recurentă a solicitat respingerea recursului recurentului - intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel, nu se poate reține culpa exclusivă a reclamantului și inexistența culpei unității în producerea accidentului de muncă, atât timp cât chiar în procesul verbal de cercetare a accidentului de muncă întocmit de societate și avizat de (filele 19-24 dosar fond), se arată că persoanele vinovate de producerea accidentului (cap.K,cauza producerii accidentului") sunt șef secție, șef echipă și forjor, pentru încălcarea prevederilor Dispozițiilor generale pct.2.5 din HG 1146/2006. Există și o culpă a reclamantului, însă concurentă, așa cum a reținut același proces-verbal la cap.L (,alte cauze care au concurat la producerea evenimentului").
În atare condiții, corect a stabilit prima instanță îndeplinirea cerințelor art.269 alin.1 Codul muncii și antrenarea răspunderii patrimoniale a angajatorului.
Cât privește daunele materiale acordate, se reține că dovada acestora s-a făcut prin depunerea bonurilor de benzină și a biletelor de transport, care se coroborează cu actele medicale depuse la dosar și cu declarația martorului. Instanța de fond a reținut corect că, raportat la durata spitalizării, tratamentul chirurgical și cel recuperator îndelungat, se justifică frecventele deplasări pe ruta P-I și retur ale reclamantului și membrilor familiei sale, iar necesitatea unei alimentații speciale, evidentă după asemenea intervenție chirurgicală și sechelele traumatismului, este dovedită cu declarația martorului; fiind o situație de fapt, este admisibilă proba testimonială, iar suma acordată de instanța de fond în acest scop este rezonabilă.
Cât privește despăgubirea egală cu diferența dintre cuantumul veniturilor salariale ce le-ar fi obținut reclamantul și cuantumul indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă încasată efectiv pentru perioada 01.03.2008 - 24.11.2008, Curtea reține că pârâta-recurentă nu a făcut nici o probă în sensul că nu ar exista aceste diferențe, urmând ca acest aspect să fie rezolvat în procedura de executare a sentinței. Pârâta-recurentă susține în mod greșit că venitul pe care l-ar fi realizat reclamantul în perioada 01.03-24.11.2008 ar fi fost de 745 RON, respectiv salariul de bază, iar în raport de acesta reclamantul ar fi încasat sume mai mari; pentru o justă comparație era necesar ca unitatea să facă dovada veniturilor efective, inclusiv sporuri și alte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă ar fi fost în activitate.
Ca atare, nu pot fi reținute motivele de recurs invocate de pârâtă.
În ceea ce privește recursul reclamantului, Curtea reține că este nefondat. Astfel, în conformitate cu prevederile art.998 Cod civil, instanța de fond a apreciat în mod corect cuantumul daunelor morale pentru compensarea suferințelor îndurate ca urmare a accidentului de muncă și a schimbărilor morale și sociale în existența acestuia, raportate însă la culpa comună a părților în producerea evenimentului.
În consecință, față de cele expuse anterior, în baza art.312 Cod proc.civ. Curtea de Apel va respinge ambele recursuri și va menține sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamantul și pârâta P împotriva sentinței civile nr.63/16.01.2009 a Tribunalului Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red./Tehnored.
20.05.2009 - 02 ex.
Tribunalul Iași -
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Carmen Bancu, Cristina
| ← Conflict de muncă. Decizia 1192/2008. Curtea de Apel Timisoara | Conflict de muncă. Decizia 752/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
