Conflict de muncă. Decizia 435/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 435
Ședința publică de la 24 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 528 din 09 04 2008 Tribunalului Iași, intimată fiind Regia Autonomă de Transport Public I, având ca obiect conflict de muncă.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta și avocat - pentru intimată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, intimata a depus la dosar prin registratura instanței întâmpinare, cu duplicat.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Recurenta, primind duplicatul întâmpinării precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de aceasta, nu dorește să-și angajeze apărător. Depune precizări la cererea de recurs, duplicatul fiind înmânat apărătoarei intimatei.
Apărătoarea intimatei precizează că nu mai are cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătoarea intimatei precizează că prin întâmpinarea depusă a răspuns motivelor de recurs. Recurenta a solicitat majorarea salariului prin creșterea grupei de salarizare de la 15 la 17 motivând că celorlalți casieri li s-ar fi indexat salariul în anul 2007 iar ei i s-a refuzat indexarea. Însă recurenta beneficiază de grupa maximă de salarizare, adică de grupa 15. Solicită respingerea acestei cereri.
În ce privește nulitatea sentinței recurate, solicită respingerea acesteia ca nefondată. Instanța de fond a analizat în detaliu fiecare cerere precizând textul de lege și probele pe care și-a argumentat decizia luată.
Referitor la celelalte cereri ale recurentei precizează că recurenta a solicitat obligarea unității la completarea fișei postului considerând că prin redistribuirea unor sarcini către alți salariați unitatea i-a luat chiar atribuțiile de casier central. Recurenta face o confuzie în ce privește activitatea de coordonare și celelalte atribuții cu caracter administrativ. Potrivit decretului 209/1976 casierul central coordonează operațiunile de încasări și plăți conform actelor emise și comunicate acestuia se serviciul financiar. Stabilirea programului de funcționare a casieriei reprezintă sarcina conducătorului unității. Acesta a stabilit un program non stop pentru casierii colectori. acestora în concediu de odihnă revenea serviciului resurse umane. Aceștia nu au fost niciodată în subordinea recurentei ci în subordinea șefului serviciului financiar.
Recurenta a considerat că a fost discriminată nefiind chemată la schimbarea de gestiuni și la ștampilarea biletelor. Insă activitatea acesteia are un volum ridicat astfel încât la fiecare modificare a tarifului și la schimbarea gestiunilor sunt angrenați foarte mulți salariați.
Susținerile recurentei cu privire la modificarea unilaterală a felului muncii sunt neîntemeiate. Constituie o modificare a felului muncii schimbarea funcției sau a meseriei. Fișa postului nu rămâne neschimbată. In timp, condițiile, mediul, cerințele unui post se schimbă atrăgând după sine modificarea fișei postului.
Pentru toate aceste considerente, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
În replică recurenta precizează că s-a spus că este la gradația maximă în ce privește salariul însă ea nu este membră de sindicat și conducerea trebuia să o cheme să negocieze salariul. În ce privește ștampilarea biletelor este o sarcină suplimentară, s-a luat din sarcinile ei și le-a dat la alții.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului de față.
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr.8474/99/19.11.200,recla- a chemat in judecata Regia Autonoma de Transport Public I, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea la completarea fisei postului cu atribuțiile ce i-au fost luate in mod unilateral și obligarea unității angajatoare la majorarea salariului tarifar conform art. 40 al.2 lit. c conf. Codului muncii si contractului colectiv de munca.
In motivarea acțiunii, reclamanta a învederat faptul ca este angajata paratei in baza contractului individual de munca încheiat in anul 1975,sub numărul 341/17.12.1975.In baza deciziei nr.51/10.01.1995 emisa de unitate reclamanta arata ca îndeplinește funcția de casier central.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 3.04.2000,i s-a emis fișa postului pentru funcția pe care o îndeplinește, in care se precizează atribuțiile, lucrările si sarcinile care ii revin.
Prin adresa numărul 7359/11.05.2007, angajatorul a emis o noua fisa a postului in care nu mai sunt menționate atribuțiile specifice funcției de conducere pe care o deține.
In dovedirea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, înscrisuri.
Prin întâmpinarea formulata in termen legal,parata Regia Autonomă de Transport Public Iai nvocat excepția tardivității formulării primului capăt de cerere prin care reclamanta a solicitat instanței obligarea unității la completarea fisei postului, motivat de faptul ca in raport de dispozițiile art.41 al.1 si 3 coroborat cu art. 48 si 40 al. 1 lit. b din Codul Muncii,aceasta completare echivalează cu o modificare a felului muncii,iar potrivit dispozițiilor art.283 al.1 lit. a din legea nr. 53/2003 acțiunea ar fi trebuit sa fi fost formulata in termen de 30 de zile de la data comunicării.
Pe fondul cauzei, parata a solicitat respingerea acțiunii.
In motivarea acestei poziții procesuale parata a susținut că eliminarea din fisa postului a atribuției de a stabili programul de lucru al casierilor colectori nu constituie o modificare unilaterala a felului muncii.
In ceea ce privește capătul al doilea de cerere prin care reclamanta
solicita majorarea salariului,prin creșterea grupei de salarizare, parata a arătat că, in realitate, reclamanta beneficiază de grupa maxima de salarizare cuvenita conform contractului colectiv de munca, adică grupa 15 de salarizare.
In susținerea acestei poziții procesuale, parata a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecata din data de 13.02.2008 reclamanta si-a precizat acțiunea in sensul ca solicita majorarea salariului tarifar cu doua trepte (categorii)respectiv de la 15 la 17.
Părțile au solicitat proba cu interogatoriu si cu înscrisuri, precum si proba testimoniala, probe încuviințate de instanță.
Prin cererea înregistrata sub nr-pe rolul Tribunalul Iași,recla- a chemat in judecata I spre a se dispune prin hotărâre judecătoreasca obligarea paratei la modificarea notei de serviciu 17794/26.11.2007,prin completarea acesteia cu următoarele atribuții de serviciu:
coordonarea activității casieriei colectoare;organizarea întregii activități a personalului din casieria colectoare; urmărirea respectării programului de lucru de către fiecare salariat al casieriei colectoare si verificarea modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către aceștia.
Reclamanta a mai solicitat și înlăturarea atribuțiilor de serviciu
constând in participarea la schimbarea de gestiuni si la ștampilarea biletelor cu ocazia schimbărilor de tarif.
Legal citata,pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind inadmisibilă si neîntemeiată, întrucât nota de serviciu contestata nu are si nu poate avea caracteristicile specifice unui act de autoritate a conducerii unității.
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Iași sub nr-,reclamanta a chemat in judecata parata I,spre a se dispune prin hotarare judecatoreasca modificarea notei de serviciu din 26.11.2007,urmand ca motivarea sa fie depusa ulterior.
Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2008, reclamanta a precizat că motivarea acestei acțiuni a fost înregistrată separat sub nr-, solicitând conexarea acestor cereri.
Prin încheierea din data de 12.03.2008 instanța a dispus conexarea cauzelor înregistrate sub nr- și - la dosarul nr-.
Prin sentința civilă nr.528/09.04.2008, Tribunalul Iașia respins excepția tardivității primului capăt de cerere, excepție invocată de către pârâtă și a respins acțiunile conexe formulate de reclamanta.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității invocata de către parata I, prima instanță a reținut că intimata nu a făcut dovada comunicării fișei postului, dată de la care ar curge termenul prevăzut de art. 283, alin 1 lit.a) din Codul Muncii, astfel nu se poate reține că primul capăt de cerere ar fi fost tardiv promovat de către reclamantă.
În ceea ce privește fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Reclamanta este angajata unității parate, in baza con-tractului individual de munca încheiat sub nr.341/17.12.1975.
În baza deciziei nr.51/10.01.1995, aceasta ocupa funcția de casier central. La data de 03.04.2000, reclamanta si-a însușit fisa postului, prin semnarea acesteia.
Prin decretul nr.209/05.07.1967 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casa, Anexa 1,s-a stabilit că, în funcție de specificul si complexitatea activității se pot organiza mai multe casierii, ghișee sau puncte de încasări si plăți, a căror activitate este coordonată de către un casier central. Programul de funcționare a casieriei este sarcina exclusiva a conducătorului unității si nu a casierului central(art7).
Astfel, s-a reținut că sarcina principală a casierului central este coordonarea activității casierilor colectori,sub aspectul strict al activității de încasare si plată efectuată de către aceștia si nu din punct de vedere al programului de lucru.
In raport de dispozițiile art.21 din același regulament,casierul central,la primirea documentelor de plata de la casierii colectori, trebuie sa verifice existenta,valabilitatea si autenticitatea semnăturilor prin care se dispune plata, existenta anexelor la documentul de plata.
Potrivit art.43,casierul central, la unitățile unde funcționează ghișee, înainte de începerea zilei de lucru, eliberează sub semnătură sumele in numerar necesare efectuării plăților.
Examinând fisa postului semnată de către reclamantă, in comparație cu fișa postului contestată, s-a reținut că, la fila 9 dosar, este depusa o fișă a postului care, la rubrica atribuții,lucrări, sarcini,are prevăzută activitatea de coordonare a activității casieriei colectoare,precum si toate atribuțiile prevăzute de Decretul nr.209/05.07.1967
Prima instanță a mai reținut că nota de serviciu,emisă de serviciul financiar si semnată de seful serviciului financiar, față de care reclamanta este in raport de subordonare ierarhica, completează fisa de post contestata întocmai cu atribuțiile caracteristice activității de coordonare a casieriei colectoare.
In ceea ce privește cererea reclamantei de înlăturare a atribuției de
participare la schimbarea de gestiuni si la stampilarea biletelor cu ocazia schimbărilor de tarif,instanța a reținut că in fisa postului este prevăzut că această atribuție va fi executata doar atunci când este cazul,adică atunci când volumul de munca nu poate fi suportat numai de casierii colectori.
Cât privește atribuția de urmărire a respectării programului de lucru de către fiecare salariat al casieriei colectoare si verificarea modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către aceștia, prima instanță a reținut că aceasta atribuție nu este de natura sa modifice raportul de munca al reclamantei si nu are legătură cu desfășurarea activității de casier central.
De altfel, s-a reținut că aceasta atribuție nu tine de specificul activității desfășurate de către reclamantă,iar conducătorul unității poate atribui această sarcină de serviciu oricărui salariat din compartimentul de resurse umane.
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs reclamanta, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În anul 2000 intimata a emis fișa postului pentru funcția deținută de către reclamantă, în baza disp.art.9,10 și 11 ale Cap.II din Regulamentul de ordine interioară al regiei, fișă ce a fost însușită de către salariată.
În anul 2005, intimata a întocmit o nouă fișă a postului, identică cu cea emisă în anul 2000 în ceea ce privește atribuțiile ce reveneau recurentei.
Prin fișa postului emisă la data de 11.05.2007, intimata elimină dintre atribuțiile reclamantei, specifice postului de conducere deținut, cea de coordonare a activității casieriilor colectoare.
Recurenta susține că a sesizat conducerii unității, la data de 16.05.2007, nelegalitatea acestei modificări unilaterale a felului muncii. În urma acestei sesizări, intimata i-a înaintat, la data de 29.05.2007, o nouă fișă a postului, în care include și activitatea de coordonare și organizare a activității casieriilor colectoare.
Prin nota de serviciu nr.17794/26.11.2007, intimata a emis o nouă fișă a postului, prin care a înlăturat atribuția recurentei de coordonare și organizare a activității casieriilor colectoare și a acordat această atribuție altui angajat aflat în subordinea sa.
Recurenta susține că această măsură reprezintă o modificare unilaterală a contractului de muncă, dispusă de către angajator cu încălcarea disp.art.41 din Codul Muncii, însă în mod greșit prima instanță a respins cererea prin care acesta contesta ultima fișă a postului emisă de către angajator.
Astfel, deși s-a reținut de către instanța de fond că atribuția principală a casierului central este aceea de coordonare și organizare a casieriilor colectoare, aceasta a apreciat că, prin nota de serviciu contestată, nu i-a fost modificat recurentei în mod unilateral contractul individual de muncă, deși i-a fost înlăturată principala sarcină ce-i revenea în virtutea funcției de conducere pe care o deține.
Se mai arată că activitatea de coordonare și organizare activității casieriilor colectoare presupune tocmai verificarea respectării programului de lucru al fiecărui salariat din aceste casierii și a modului în care aceștia își îndeplinesc atribuțiile.
Recurenta mai invocă faptul că, în motivarea hotărârii, instanța de fond nu face nici o referire cu privire la probele cărora le-a dat eficiență și nici nu arată motivele care au determinat-o să înlăture anumite dovezi administrate în cauză.
Se mai susține că prima instanță nu a soluționat în totalitate fondul cauzei, întrucât nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantei de obligare a intimatei la majorarea salariului tarifar în conformitate cu disp.art.40 alin.2 lit.c) raportat la prevederile contractului colectiv de muncă aplicabil la nivelul regiei.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Regia Autonomă de Transport Public Ias olicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de reclamanta sub aspectul motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este fondat doar în ceea ce privește nesoluționarea de către prima instanță a fondului cererii de obligare a angajatorului la majorarea salariului tarifar, pentru următoarele considerente:
Deși, prin considerentele sentinței recurate, prima instanță a reținut că a fost investită de către reclamantă și cu soluționarea capătului de cerere privind majorarea salariului tarifar ce se cuvine acesteia în temeiul disp.art.40 alin.2 lit.c) Codul Muncii și al contractului colectiv de muncă aplicabil, din motivele respingerii acțiunilor conexe ce au formulat obiectul prezentei cauze se reține că instanța a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului acestei cereri, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.312 alin.5 Codul d e procedură civilă.
În ceea ce privește înlăturarea din fișa postului recurentei a unor atribuții specifice funcției de conducere pe care o deține, se reține că în mod corect prima instanță a reținut că aceasta nu reprezintă o modificare unilaterală a felului muncii.
Astfel, nu constituie o modificare a contractului de muncă schimbarea atribuțiilor postului, dacă nu se modifică natura muncii, deoarece organizarea activității și repartizarea sarcinilor salariatului corespunde prerogativei de direcție a angajatorului.
Se reține că, prin fișa postului emisă de intimat la data de 29.05.2007, ulterioară celei contestate (înregistrată sub nr.7359/11.05.2007), s-a înscris printre atribuțiile recurentei și activitatea de coordonare și organizare a activității casieriilor colectoare, potrivit Decretului nr.209/1976 pentru aprobarea Regulamentului operațiilor de casă.
În ceea ce privește cererea reclamantei de completare a fișei postului cu atribuțiile de întocmire a programului de lucru, a pontajelor lunare, a planificării concediilor de odihnă, a urmăririi respectării programului de lucru și a verificării modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu pentru personalul din casieriile colectoare, se reține că, potrivit disp.art.40 alin.1 lit.b) din Codul Muncii, angajatorul are dreptul de a stabili atribuțiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condițiile legii și /sau în condițiile contractului colectiv de muncă aplicabil, în speță nefiind dovedit faptul că aceste sarcini de serviciu revin doar casierului central.
Se mai reține că, astfel cum rezultă din Anexa nr.5, lit.B, pct.I la Contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul regiei, casierul central, cu pregătire liceală pentru activități administrative, face parte din categoria funcțiilor de execuție, funcțiile de conducere fiind menționate la pct.V al aceleiași litere.
De asemenea, conform Anexei nr.3 lit.l) din același contract colectiv de muncă, sporul de 10% este acordat șefilor de formație și casierului central, fără a se putea deduce de aici că funcția ocupată de recurentă ar fi o funcție de conducere.
De altfel și din declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv și, rezultă că toți casierii colectori sunt în subordinea șefului serviciului financiar și nu a casierului central.
Pentru aceste considerente, nu se pot reține susținerile recurentei în sensul că, în calitate de conducător, astfel cum acest termen este definit prin art.9 din Regulamentul de ordine interioară pe anii 2007-2008 întocmit la nivelul I, ar avea îndatoririle prevăzute la art.10 și 11 din același act, fiind obligatorie înscrierea în fișa postului a atribuțiilor în privința cărora aceasta solicită completarea fișei postului.
În consecință, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod.proc.civ. urmează să se admită recursul formulat de reclamanta, să se caseze în parte sentința pronunțată de prima instanță, în sensul de ase trimite aceleiași instanțe spre rejudecare capătul de cerere privind majorarea salariului tarifar conform disp.art.40 alin.2 lit.c) Codul Muncii și al contractului colectiv de muncă aplicabil, menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate privind obligarea unității pârâte la completarea fișei postului cu atribuțiile ce i-au fost modificate în mod unilateral și la modificarea notei de serviciu nr.17794/26.11.2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.528/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care casează în parte, în sensul că:
Trimite spre rejudecare aceleiași instanțe capătul de cerere privind obligarea pârâtei I la majorarea salariului tarifar conform disp.art.40 alin.2 lit.c) Codul Muncii și al contractului colectiv de muncă.
Menține dispozițiile sentinței recurate privind obligarea unității pârâte la completarea fișei postului cu atribuțiile ce i-au fost modificate în mod unilateral și la modificarea notei de serviciu nr.17794/26.11.2007.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red./Tehnored.:;
2 ex.- 08.07.2008;
Jud.fond:- Tribunalul Iași:-;
- -.
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Smaranda Pipernea, Daniela Pruteanu
← Contestație decizie de concediere. Încheierea /2008. Curtea... | Contestație decizie de sancționare. Decizia 2467/2009. Curtea... → |
---|